Arhitectura (supra)realismului socialist - Augustin Ioan

Textul, „în forma sa incipientă, a fost redactat în Statele Unite, în biblioteca Universității din Cincinnati, Ohio. Aducând dezbaterea pe tărâmul arhitecturii, am ordonat de aceea materialul în funcție de raportul realitate–virtualitate, care a părut a fi cel mai fertil principiu, chiar dacă el vorbește mai degrabă despre în-ființarea (reală sau fictivă) a unui construct imaginar și mai puțin despre consistența acestuia. Am încercat însă a suplini această absență în interiorul fiecăreia dintre categoriile identificate mai jos, optând pentru o detaliere a chestiunii orașului utopic către finalul textului. Astfel, a apărut folositor a discuta despre orașe virtuale: un dipol format din orașe existente cărora li se plachează un proiect virtual menit a „îmbunătăți” realitatea, precum și despre orașe imaginate, a căror plasare „altundeva”, „dincolo”, vorbește despre escapism – unul deopotrivă ideologic, religios sau chiar estetic”.

Realismul socialist reprezintă doctrina comunistă oficială proclamată în 1932 de Comitetul central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, privind stilul și conținutul obligatoriu al creațiilor din domeniul literaturii, artelor plastice și muzicii, directive care mai târziu - după cel de-al doilea război mondial - au devenit obligatorii în întregul lagăr al țărilor comuniste, satelite, ale Uniunii Sovietice.

În arhitectură, realismul socialist a fost menit să înlocuiască stilurile anterioare, socotite „mărturii ale unor orînduiri sociale înapoiate” (a căror distrugere a fost adesea programată în numele „sistematizării teritoriului și urbanismului”) și s-a manifestat prin două stiluri:

-„clasicismul socialist”, care a înlocuit rapid efemerul „constructivism”, clasicism ilustrat prin Universitatea de stat „Lomonosov” din Moscova, și care, neoficial, era totuși inspirat de clasicismul „zgîrie-norilor” americane, ce trebuiau negreșit „depășite”, monumental vorbind, de „arhitectura socialistă”: sistemul stalinist totalitar (așa cum s-a întâmplat și în Germania sub național-socialism) a impus acest stil clasicist pe întreg teritoriul Uniunii Sovietice, având ca rezultat construcții monumentale, impunătoare, ulterior imitate și în țările socialiste satelite, rezultatul fiind clădiri similare după același tipic, precum Palatul culturii din Varșovia sau „Casa Scânteii” din București.

-utilitarismul”, care a produs sute de mii de blocuri strict funcționale, majoritatea simple paralelipipede poreclite de populație „cotețe”, fără nici-o originalitate sau creativitate stilistică, dar și câteva mai inspirate, conform ideilor promovate de arhitectul elvețian și francez, simpatizant comunist, Charles-Édouard Jeanneret-Gris și de emulii săi precum Cezar Lăzărescu în România.

Augustin Ioan este arhitect și profesor universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti.

Studii

Institutul de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti 1990, BA

Oxford University, UK (1992-1993) – Research Scholar

University of Cincinnati, Ohio (1993-94) MSArch

Institutul de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti (1995) MA în „Formă Urbană”

Institutul de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti (1995-98) PhD în Istoria Arhitecturii (îndrumător prof.dr.arh.Gheorghe Curinschi-Vorona şi Sanda Voiculescu)

Doctor al Facultăţii de filosofie a Universităţii Bucureşti (îndrumător prof.dr. Vasile Morar; 2002 Magna cum Laudae)

Licențiat în teologie ortodoxă al Honoris Causa al Center for Traditionalist Orthodox Studies, Etna, CA, SUA (2007)