Carte de bucate boieresti. 200 de retete cercate de bucate, prajituri - Mihail Kogalniceanu, Kostache Negruzzi

Un prim punct de referință în arta culinară și în spațiul publicistic românesc, cartea reunește rețete și îndrumări gospodărești, culese de Mihail Kogălniceanu și Kostache Negruzzi.

Prima carte de bucate scrisă în limba română a apărut la Iași, în 1841, sub titlul 200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești, și era semnată, sub protecția anonimatului, de K.N și M.K. Ulterior, se va descoperi că autorii sunt binecunoscuții scriitori și oameni politici, K(ostache) N(egruzzi) și M(ihail) K(ogălniceanu).

Pe lângă rețetele gustoase și, desigur, prestigiosii săi autori, ineditul acestei cărți constă în faptul că, pentru prima data în spațiul publicistic românesc, se realizează un „vocabular” al artei culinare. Astfel „din reţetele lor – nu încercăm să stabilim câte (şi care) provenite din bucătăria tradiţională autohtonă  şi câte (şi care) din frecventarea aplicată a unor lucrări specializate, cu predilecţie nemţeşti şi franţuzeşti –, se poate desprinde o listă destul de generoasă de termini specifici: aluat, alivenci, anghenari, astariu, buciume, consome, calup, canelă, drojdii, dobă, friganele, faş, festic, felegean, glas, gugoaşe, grisă, hamut, halva, imbiri, învârtită, îngheţată, jambon, mandel cuhen, milhărod, meridon, muştariu, nucuşoară, nesaste, orjadă, pastetă, pârjoale, posmagi, papiloturi, rahat, salce, saleamuri, sos, slifcă, sucitoriu, scoarţă, sufle, supă, şofran, trahana, teasc, tocmagi, vişinap, zalatină şi alţii asemenea, fiecare cu tocmeala lui,epuizând de mai multe ori literele alfabetului, fie el chirilic sau latin”.

Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași, Moldova – d. 1 iulie 1891, Paris, Republica Franceză) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica.

Constantin Negruzzi/ Kostache Negruzzi s-a născut în anul 1808 la Trifeștii Vechi (astăzi Hermeziu), din apropierea Prutului, lângă Iași, fiind fiul lui Dinu Negruț, de origine răzășească, ajuns boier în rang de paharnic, și al Sofiei Hermeziu, fiica logofătului dreptății Iorgu Hermeziu. În anul 1809 mama sa s-a stins din viață.

Costache Negruzzi și-a început învățătura în greacă cu unul din dascălii greci mai cu renume pe atunci în Iași, iar să citească românește a învățat singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuși mărturisește într-un articol intitulat Cum am învățat românește, foarte interesant pentru detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuințate de profesorii din acea vreme.

Izbucnind revoluția din 1821, a fugit în Basarabia cu tatăl său. La Chișinău face cunoștință cu poetul rus Pușkin, care-i trezește interesul pentru literatură și cu un emigrant francez de la care ia lecții de limba și literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări literare: Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822.

După moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viața politică, cum făceau mulți fii de boieri pe atunci.