Paideia Psihologi români din secolul XX - Pavel Mureșan, Ion Mânzat Libra Magna 110,50 lei Mărește

Psihologi români din secolul XX - Pavel Mureșan, Ion Mânzat

Pavel Mureșan, Ion Mânzat

Accesorii

Cutii

Omagiu psihologilor români ai secolului XX care prin două războaie mondiale și comunism au menținut aprinsă flacăra psihologiei pentru generațiile viitoare.”

 PAVEL MUREȘAN

      ION MÂNZAT

Mai multe detalii

2564P

Nou

130,00 lei cu TVA

Un secol de psihologie românească. O viziune sintetică asupra psihologiei românești cu succesele, dramele și insuccesele ei, surprinsă prin portretele creatorilor ei. Un tablou sintetic, o frescă istorică a psihologiei românești care spune generațiilor viitoare, de peste decenii și secole, cine au fost, prin ce au trecut și ce au realizat psihologii români din Secolul XX. Acești „actori” ai psihologiei românești au trecut prin două războaie mondiale și aproape o jumătate de secol de comunism, prin desființarea psihologiei ca profesie, disciplină universitară și instituție de cercetare.  Unii au fost anchetați, torturați și întemnițați pentru decenii de către „inchiziția” comunistă. Alții au trecut prin neocidul Meditației transcendentale, au fost degradați profesional și trimiși la munci fizice în întreprinderi industriale. Cu toate acestea nu și-au pierdut încrederea, și-au păstrat demnitatea profesională și au menținut aprinsă flacăra cunoașterii pentru această știință. Psihologii români au contribuit cu pasiune și creativitate la dezvoltarea patrimoniului universal al acestei științe. Unii dintre ei au părăsit din copilărie, din tinerețe sau mai târziu pământul românesc, dar au devenit stele de prim rang ale psihologiei universale: David Wechsler – creatorul celor mai avansate teste de inteligență din lume, Jacob Levy Moreno – creatorul sociometriei și psihodramei, Serge Moscovici – părintele psihologiei sociale europene, Mircea Steriade – unul din creatorii neuroștiinței etc. Dar cei mai mulți au rămas aici, au creat școli de gândire științifică, reviste, asociații, teorii și instituții psihologice, au scris manuale școlare și cursuri universitare, au publicat cărți și organizat evenimente științifice naționale și internaționale. Tuturor le este dedicată această lucrare realizată, cu întreruperi, pe parcursul a peste patru decenii. Este și un omagiu adus psihologiei românești din secolul XX.

 

AutorPavel Mureșan, Ion Mânzat
Anul publicării2023
Editie specialaDa
Format200 x 280 mm
Tip CopertaSpeciala
Nr. pagini684
ColecțiaŞtiinţe - Seria Psihologie
Hard Cover2690-psihologi-romani-din-secolul-xx-pavel-murean-ion-manzat-9786067488067.html
ID eBook2690-psihologi-romani-din-secolul-xx-pavel-murean-ion-manzat-9786067488067.html
GenPsihologie
SubgenPsihologie educationala
Tip formatFizic
ISBN978-606-748-805-0

Scrieţi un comentariu

Psihologi români din secolul XX - Pavel Mureșan, Ion Mânzat

Psihologi români din secolul XX - Pavel Mureșan, Ion Mânzat

Omagiu psihologilor români ai secolului XX care prin două războaie mondiale și comunism au menținut aprinsă flacăra psihologiei pentru generațiile viitoare.”

 PAVEL MUREȘAN

      ION MÂNZAT

Scrieţi un comentariu

Categoria emblematic România

 

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adaugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

De ce am scris această lucrare? Din două motive principale. În primul rând pentru că am început-o în anii ’80 ai secolului trecut, când nu exista o asemenea lucrare în psihologia românească, dar nu am terminat-o din cauza unor evenimente majore: cazul MT – Meditația transcendentală din 1982, care s-a intersectat cu trimiterea chestionarelor mele, căderea comunismului în 1989 și emigrarea mea în Canada. Un al doilea motiv a fost sindromul de culpabilitate că am părăsit țara și că trebuie să las ceva în urma mea în istoria psihologiei românești. De la distanță, în timp lucrurile se văd mai bine, iar de la distanța în spațiu perspectiva este mai cuprinzătoare și detașată.

            Pavel Mureșan

Când generațiile viitoare vor deschide pagina secolului XX de istoria psihologiei romanești se vor întreba cine au fost „actorii” acestei științe, prin ce evenimente au trecut și cu ce au contribuit la cunoașterea și cultura psihologică românească și internațională. Ce au lăsat în urma lor și ce le datorăm? Care a fost filozofia, viziunea și sistemul de valori promovat de psihologii secolului XX în România? Această lucrare încearcă să răspundă pe cât posibil la aceste întrebări prezentând profilul academic și științific al psihologilor români ai secolului XX, cei care în acest secol și-au încheiat activitatea sau și-au definit în linii mari profilul de contribuitori chiar dacă au supraviețuit acestui secol. Sunt prezentați psihologii care înainte de 2001 și-au susținut public teza de doctorat și au contribuit la dezvoltarea și afirmarea acestei științe într-o perioadă când încă se mai puneau întrebări dacă psihologia este o știință sau nu și s-au făcut încercări, din nefericire reușite, de desființare a ei ca instituție, disciplină științifică și profesie în România. Prin contribuții se înțeleg și cele editoriale – redactori importanți de reviste și cărți de psihologie cu rol major în promovarea culturii psihologice scrise. Viziunea lucrării este de a oferi generațiilor prezente și viitoare un secol de psihologie românească, o „frescă” a psihologilor români ai secolului XX cu dramele, eșecurile și realizările lor științifice, cu destinele lor marcate de două războaie mondiale și aproape o jumătate de secol de regim comunist. Mesajul către generațiile viitoare este o lecție de înțelepciune, experiență, inteligență socială și responsabilitate care să orienteze și să stimuleze cunoașterea, gândirea și viziunea psihologică viitoare. În cultura psihologică românească acest dicționar se dorește a fi un instrument de cunoaștere și cercetare istoriografică, o lucrare de referință peste decenii și secole. Pofilele de autor reliefează locul și rolul acestor „creatori de știință” în dezvoltarea psihologiei în țara noastră. Spre deosebire de celelalte științe conexe (sociologia, pedagogia, medicina, filozofia etc.) care de decenii au avut la dispoziție asemenea lucrări, psihologiei i-a lipsit un asemenea instrument de cunoaștere și cercetare care să-i consolideze statutul și capacitatea științifică. 

...

De ce am scris această lucrare? Din două motive principale. În primul rând pentru că am început-o în anii ’80 ai secolului trecut, când nu exista o asemenea lucrare în psihologia românească, dar nu am terminat-o din cauza unor evenimente majore: cazul MT – Meditația transcendentală din 1982 care s-a intersectat cu trimiterea chestionarelor mele, căderea comunismului în 1989 și emigrare mea în Canada. Un al doilea motiv a fost sindromul de culpabilitate că am părăsit țara și că trebuie să las ceva în urma mea în istoria psihologiei românești. De la distanță, în timp lucrurile se văd mai bine, iar de la distanța în spațiu perspectiva este mai cuprinzătoare și detașată.

Este necesară o reformă sistemică a certificării furnizorilor de servicii psihologice în România?

Sistemul de învățământ psihologic și piața serviciilor psihologice în România în ultimele două decenii au evoluat impresionant, dar există anumite vulnerabilități, limite și riscuri – unele chiar majore, legate în special competență și deontologie. Dacă certificarea psihologilor nu va fi reconsiderată structural, în viitor e posibil să apară riscul pierderii credibilității serviciilor psihologice (testare, psihoterapie, consiliere etc.) în rândul populației. Sistemele de certificare profesională a psihologilor în țările avansate cuprind patru elemente esențiale: 1. Obținerea gradului de doctor în psihologie pe profil de specializare (medical, educațional, industrial, corporatist etc.). 2. Acumularea unui număr între 1500-6000 de ore de activitate practică și rezolvare de cazuri sub îndrumarea/supervizarea unui psiholog certificat și cu experiență. În multe cazuri această activitate este organizată pe două nivele de supervizare (supervizor principal și secundar) și durează în medie până la trei ani. 3. Trecerea Examenului de Practică Profesională în Psihologie (Professional Practice în Psychology EPPP-1; EPPP-2 obligatoriu generalizat din 2026). Un test profesional complex care durează în general 4 ore și are circa 500 de întrebări, majoritatea cu alegeri multiple. EPPP-2 este total diferit: 170 de întrebări din care 45% cu alegere multiplă, 45% întrebări bazate pe scenarii, 10% alte tipuri de întrebări. Durata este de 4 ore și 15 minute. 4. Trecerea unui examen complex de legislație, etică și deontologie profesională. În plus, pentru menținerea certificării, anual psihologul trebuie să acumuleze un anumit număr de credite pentru a-și ridica competența prin participare la cursuri, simpozioane, workshopuri etc. Această reformă structurală a certificării psihologilor în România s-ar putea face progresiv pe o durată de zece ani. Școlile doctorale pot să asigure numărul necesar de candidați la certificare. Numai în felul acesta se va putea asigura credibilitatea și fiabilitatea serviciilor psihologice în viitor. În paralel va fi necesară crearea unei rețele de cursuri post-universitare necesare pregătirii candidaților pentru certificare.

Există vreo viziune programatică pentru psihologia românească?

În ce direcție se îndreaptă și cum va arăta în viitor învățământul psihologic liceal și universitar, cercetarea psihologică, Colegiul psihologilor, Institutul de psihologie, revistele și publicațiile de psihologie, asociațiile de psihologie, serviciile psihologice, Web-ul și AI-ul psihologic românesc etc. Cum va arăta psihologia românească peste timp, decenii, secole? Poate trecutul acestei științe în această țară să-i prezică viitorul? Greu de spus, și mai greu de crezut. În septembrie 2022 am vizitat Institutul de Filozofie și Psihologie „C. Rădulescu-Motru” în clădirea de lângă Casa Poporului / Clădirea Parlamentului. Această clădire impresionantă fusese proiectată de regimul Ceaușescu pentru Consiliul National al Cercetării Științifice, iar acum adăpostește institute de cercetare ale Academiei Române. Departamentul de Psihologie al Institutului este situat la etajul III – birouri mari și înalte, culoare lungi, uși masive închise. Partea de psihologie a Institutului mai avea șase cercetători dintre care nu am găsit niciunul după două vizite în orele de lucru. În final am reușit să vorbesc la telefon cu doi cercetători și să întâlnesc unul în timp ce consultam arhiva Institutului pentru acest dicționar. Partea de filozofie a Institutului avea în jur de 20 de cercetători și cinci academicieni. Psihologia șase cercetătorii și niciun academician. Este vina celor care au condus Institutul? După revoluția din 1989 psihologia ca disciplină universitară și instituție de cercetare luase avânt mai mult de un deceniu în bună parte ca un fenomen de compensare a ostracizării acestei științe de către regimul comunist care o desființase complet ca știință și instituție. Apoi cercetarea a intrat din nou în declin. Să fie aceasta o expresie fatalistă a dinamicii ondulatorii a spațiului mioritic care definește spirala genei culturale românești? Deși numai timpul ne va spune, totuși s-a trecut prin trei cicluri clare – începutul de secol XX și avântul interbelic al psihologiei (1900­1945), perioada comunistă de declin până la desființarea psihologiei ca știință și instituție pe motive ideologice (1945-1989) și perioada post decembristă de un nou avânt. În prezent suntem în ciclul al patrulea, care evoluează contradictoriu – cercetarea psihologică involuează, iar ca disciplină, instituție universitară și servicii, psihologia își menține un oarecare status consolidat.

...

RĂDULESCU-MOTRU, CONSTANTIN (n. 15 februarie 1868, comuna Butoiești, jud. Mehedinți – d. 6 martie 1957, București), ilustru filozof, psiholog, sociolog, profesor universitar și om politic român. Personalitate marcantă a culturii românești, unul dintre cei mai originali și prolifici gânditori ai României primei jumătăți a secolului XX; reprezentant al curentului raționalist și enciclopedic în mișcarea filozofică românească. Creatorul primului sistem filozofic unitar românesc. R.-M. C. își deschidea Cursul de psihologie cu definiția etimologică a conceptului acestei științe – psihologie, pe care o definea drept știința despre viața sufletească, pornind de la cuvintele grecești psyche (suflet) și logos (știință). În viziunea sa, psihologia „urmărește să descrie în mod complet și exact diferite forme ale vieții sufletești; în același timp, ea ne dă și explicarea faptelor sufletești sub raportul succesiunii și al coexistenței lor”. El concepe senzațiile „ca fiind ultimele diferențieri pe care le obținem în înfățișările intuitive ale conștiinței, prin izolarea și modificarea condițiilor lor de producere”. Ele sunt integrate și stau la baza proceselor psihice mai complexe. Deci rar oamenii realizează senzații pure deoarece percepția integrează senzațiile, care sunt proprietățile unor obiecte, fără o existență proprie (forme, gusturi, impresii cromatice etc. ), în imagini despre obiecte care primesc denumiri printr-un proces de abstractizare. A militat pentru înțelegerea rațională a existenței cu metodele cunoașterii științifice. A abordat problema psihologiei în sistemul general al științelor asociindu-se, în cursul său din 1923 (apoi 1928) cu clasificare făcută de Titchener. I-a avut ca studenți pe: I. Petrovici, T. Vianu, M. Ralea, Nae Ionescu, N. Bagdasar, Fl. Ștefănescu­Goangă. A fost un profesor apreciat și stimat pentru competență, dialog deschis cu studenții, conștiinciozitate exemplară. Asculta cu atenție și înțelegere studenții, era un îndrumător ideal și printre foarte puținii profesori care își publicau cursurile. Contribuții: personalitate complexă și originală, R.-M. C. a evoluat de la gândirea psihologică experimentală formată în laboratoarele lui Wundt spre o filozofie culturală, istorică și politică a poporului român creând o viziune nouă asupra spiritualității românești (Românismul) și construind primul sistem filozofic unitar românesc (Personalismul energetic). R.-M. C. a creat, în perioada interbelică, infrastructura instituțională (Catedra de psihologie, Institutul psihotehnic, reviste de psihologie, învățământul psihologic universitar, cursuri de psihologie etc.) și a statuat psihologia ca știință experimentală independentă de filozofie, în România, împreună cu celelalte centre universitare din țară (Cluj-Napoca, Iași). Fondator, director și editor al unor prestigioase periodice de filozofie și psihologie, înființează, în 1897, „Studii filozofice”, prima revista românească de filozofie, pe care o va edita până în 1914 și care va reapare cu titlul „Revista de filozofie” (1923), ca organ al Societății Române de Filozofie. Între anii 1919-1928 a edi­tat revista „Ideea europeană”. În 1910 înființează „Societatea de Studii Filozofice”, numită mai târziu „Societatea română de filozofie”. În 1906 înființează primul laborator de psihologie experimentală la Catedra de Psihologie a Universității din București, fiind considerat întemeietorul Școlii de psihologie experimentală de la Universitatea din București. În 1930, înființează „Societatea Universitară de Psihologie Aplicată”, al cărui organ era „Revista de psihologie experimentală și practică” (în 1931 – care a apărut doar un an și se pare că a fost prima revistă de specialitate din țară). În 1934 înființează, din inițiativa lui I. M. Nestor, asistent universitar, „Societatea Română de Cercetări Psihologice”, al cărui organ este „Analele de psihologie” (1934-1943). Această societate va funcționa sub auspiciile Laboratorului de psihologie experimentală al Universității din București în str. Edgar Quinet, iar în jurul „Analelor de Psihologie” a gravitat timp de 10 ani întreaga mișcare psihologică românească. În 1937 împreună cu I. M. Nestor și G. Bontilă, R.-M. C. editează „Jurnal de psihotehnică”, o publicație de succes și mult căutată în acea vreme (1937-1940). În 1939 apare trimestrial, pentru doar un an, „Jurnal de psihologie militară”, al cărui director a fost R.-M. C. Cu sprijinul Ministrului muncii, I. Nistor, inaugurează în 1937 Institutul Psihotehnic din București, cu 4 secțiuni: cercetări științifice în câmpul muncii, orientare profesională, selecția profesională și accidente, secțiunea medicală. „Jurnal de psihotehnică”, devine organ al Institutului Psihotehnic din București. Perioada interbelică s-a bucurat de mare succes în înființarea și organizarea laboratoarelor de psihologie: Laboratorul de psihotehnică al Societății de Tramvaie (1925, director P. Tomescu), Laboratorul de examinări psihofiziologice al Centrului medical aeronautic de la Pipera (1927, director col. dr. V. Anastasiu), Laboratorul de psihologie al Institutului Superior de Educație Fizică din București (1930), Laboratorul de examinări psihologice C.F.R. În 1898 publică prima carte de Psihologie – Problemele psihologiei, prin care fundamentează teoretic și metodologic psihologia ca știință autonomă în țara noastră, consfințește desprinderea ei de filozofie și adoptarea modelului științelor naturii, subliniază rolul factorilor fiziologici și sociali în înțelegerea psihicului. R.-M. C. afirmă ideea „...cauzalitatea în Psihologie apare în urma studiului faptelor” și remarcă dubla emancipare a psihologiei, prima de metafizica spiritualistă cu ajutorul fiziologiei și a doua de fiziologie pentru a deveni o știință independentă. Demonstrează dependența fenomenelor psihice de cele fiziologice ale omului de mediul extern, înconjurător: „Dacă datele științei contravin trendului și direcției filozofice a vremii, apoi aceasta trebuie să se schimbe, iar nu știința”. R.-M. C. a conceput psihologia ca pe o știință exactă, a descris interacțiunea dintre procesele psihice cu cele fiziologice, a încurajat dezvoltarea cercetărilor experimentale de laborator și a luat în considerație acțiunea factorilor sociali asupra vieții psihice. Creează la Universitatea din București o puternică școală de psihologie cu accent pe experiment și psihometrie, dar și orientată umanistic și în strânsă colaborare teoretică și organizatorică cu filozofia. 

P. Mureșan: 212 profile de autori

I. Mânzat: 3 profile de autori (L. Blaga, Șt. Odobleja și V. Pavelcu), plus text la descriptorul

Aprecieri pentru 26 profile de autori.

 

Despre autori: 

Ion Mânzat(n. 1935) este Profesor universitar la Universitatea Hyperion din București.

 

Pavel Mureșan (n. 1950) a urmat Liceul real-umanist din localitatea Subcetate, județul Harghita, apoi Facultatea de Psihologie a Universității din București.

A publicat în perioada 1973–1993 aproximativ zece cărţi şi peste 200 de articole ştiinţifice. Cele mai de succes cercetări şi publicaţii ale sale au fost legate de învăţare, între care „Învăţarea socială” (1980), bazată pe teza sa de doctorat, și „Învăţarea eficientă şi rapidă” (1990).

Între 1973–1975, a fost cercetător la Institutul de Ştiinţe Pedagogice și, concomitent, a lucrat şi la catedra de psihologie. În următorii 15 ani, până în 1990, a lucrat la Academia „Ştefan Gheorghiu”, transformată ulterior în Academia de Studii Social-Politice, unde a predat cursuri de psihologie generală, socială, organizaţională, managerială şi ergonomie.

În 1985, a organizat o expediţie mixtă în Himalaya şi a dedicat-o Anului Internaţional al Tineretului. Pentru prima dată, tricolorul românesc a fost înălțat pe un vârf himalayan, Gurja Himal, înalt de 7493 m. Cu o bursă post-doctorală Humboldt, a studiat timp de aproape doi ani în Germania, după care, a plecat în Canada.

În Canada a lucrat caţiva ani buni la proiecte internaţionale pentru guvernul federal, CIDA – Agenţia Canadiană de Dezvoltare Internaţională. La CIDA, a colaborat câţiva ani buni cu Memramcook Institute.

În peroada 1995–2002 a organizat multe schimburi de delagaţii la nivelul cel mai înalt (prim miniştri) între Canada şi România, a organizat câteva schimburi de experienţă între Senatul Canadei şi Senatul României, prin care a făcut mai bine cunoscută şi apreciată România la nivelul guvernamental federal canadian.

 

Această ediție are un format mare (20x28 cm), textul paginat în larg, aerisit și elegant. Este o carte care stă bine pe masa de lucru și poate fi consultată comod și profesionist. Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

9 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: