Timp şi idealism. Metafizica timpului la Kant şi Leibniz - Adrian Niţă

Adrian Niţă

Adrian Niță prezintă în acest studiu argumentele şi contraargumentele privitoare la timp, spaţiu, substanţă şi Dumnezeu, din perspectiva cercetării lui Kant și Leibniz asupra problematicii timpului.

Mai multe detalii

1537P

Nou

57,22 lei cu TVA

Analiza teoriei kantiene și leibniziene asupra timpului – propusă de prof. Adrian Niță – îndeamnă cititorul la o  reîntoarcere și reexaminare a întrebărilor – încă deschise – privind natura, proprietatea și rolul sau funcția timpului? Care sunt acestea? Și cum au influențat răspunsurile la aceste întrebări cursul istoriei gândirii?

În prima parte a lucrării, prof. Niță prezintă perspectiva lui Kant și a lui Leibniz asupra timpului, atât sistematic cât și istoric – cu toate referințele și suportul bibliografic necesar.

În cea de-a doua parte analizează datele necesare pentru a răspunde la întrebarea:„Este timpul o determinație a lucrului în sine?”, urmând ca, în cea de-a treia parte a studiului său să descrie rolul timpului, înțeles ca temei.

 

AutorAdrian Niţă
Specificații autorfilosof român, eseist, traducător, analist politic
Anul publicării2005
Format140 x 200 mm
Nr. pagini296
ColecțiaStudii şi eseuri
eBook1152-timp-si-idealism-metafizica-timpuluin-la-kant-si-leibniz.html
ID Hard Cover1152-timp-si-idealism-metafizica-timpuluin-la-kant-si-leibniz.html
GenFilozofie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieSociologie si filozofie
ISBN973-596-269-1

Scrieţi un comentariu

Timp şi idealism. Metafizica timpului la Kant şi Leibniz - Adrian Niţă

Timp şi idealism. Metafizica timpului la Kant şi Leibniz - Adrian Niţă

Adrian Niță prezintă în acest studiu argumentele şi contraargumentele privitoare la timp, spaţiu, substanţă şi Dumnezeu, din perspectiva cercetării lui Kant și Leibniz asupra problematicii timpului.

Scrieţi un comentariu

Categoriaemblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Discuțiile despre natura timpului și despre diverse probleme legate de timp au apărut întotdeauna în filosofie, dar au avut o importanță deosebită de la începutul secolului al XX-lea.

În lucrarea de faţă sunt puse faţă în faţă argumente şi contraargumente privitoare la timp, spaţiu, substanţă şi Dumnezeu.

Timpul este o mărime fizică abstractă.

Durata de timp scursă între două evenimente poate fi definită pe baza unei mișcări uniforme (de exemplu deplasarea luminii între două oglinzi paralele, rotirea Pământului), sau și pe baza unui fenomen repetitiv (cum ar fi oscilația unui pendul gravitațional, a unui pendul elastic, a unui circuit LC, etc.). Prin această metodă se poate defini doar timpul pentru punctul din spațiu în care este plasat instrumentul de măsură (ceasul). Pentru alte puncte din spațiu este necesar să se stabilească mai întâi noțiunea de „simultaneitate la distanță” – un criteriu după care să se poată declara dacă două evenimente ce au loc în puncte diferite din spațiu sunt simultane sau nu.

Timpul a fost și este un subiect important al filosofiei, artei, poeziei și științei. Există multe divergențe în legatură cu însemnătatea lui, din acest motiv este dificil de oferit o definiție a timpului care să nu ducă la controvese.

Academicienii au o opinie diferită în ceea ce privește posibilitatea timpului de a fi măsurat sau incadrat într-un sistem de măsurare.

Dicționarul Oxford definește timpul ca fiind „procesul indefinit și continuu al existenței evenimentelor în trecut, prezent și viitor, privit ca o unitate”. O altă definiție de dicționar standard este „Un continuum nonspațial linear în care evenimentele apar într-o ordine aparent ireversibilă”.

S-a afirmat adesea că metafizica critică a lui Kant este rezultanta uniunii metafizicii raționaliste asupra originii și temeiurilor cunoașterii cu metafizica empiristă sau, cu alte cuvinte este o uniune și o Überwindung a filosofiei lui Leibniz și Descartes pe de o parte, și a lui Locke și Hume, pe de altă parte. Această afirmație nu este prea departe de adevăr deși, la o analiză atentă a referințelor la Leibniz, se constată că în Critica rațiunii pure autorul Monadologiei se bucură de un tratament preferențial. Atât numărul, cât și substanța acestor referințe sunt diferite de referințele la ceilalți mari înaintași. În plus, referințele la Leibniz sunt mult mai severe, mult mai critice, după cum rezultă din Amfibolia conceptelor reflecției, capitol în care Kant examinează critic întreaga metafizică leibniziană. Această critică reprezintă punctul nostru de plecare; de aici o primă întrebare la care ne propunem să aducem un răspuns: cum trebuie apreciată critica pe care o face Kant teoriei leibniziene a timpului? Pentru această întreprindere este nevoie să ne plasăm pe un punct de vedere neutru, adică exterior atât lui Kant, cât și lui Leibniz. Un examen al teoriei timpului din punct de vedere kantian ar arăta imensa diferență față de oricare altă teorie concurentă, deoarece prin afirmarea idealității transcendentale a timpului, Kant se situează pe un punct de vedere ce este în opoziție atât cu Leibniz, cât și cu Newton. Un examen al problemei timpului din perspectivă leibniziană ar arăta o asemănare prea accentuată, existând astfel riscul unui tratament de tipul Eberhard, adică un angajament față de ideea că tot ce a scris Kant a fost deja susținut, mai mult sau mai puțin, de către Leibniz.

Adrian Niță (n. 29 iulie 1964, Comuna Cernătești, Dolj) este un filosof român, eseist, traducător, analist politic; conferențiar universitar la Departamentul de filosofie al Universității din Craiova (2007-2016), cercetător științific la Institutul de Filosofie, al Academiei Române (din anul 1995). Este membru fondator și președinte al Consiliu Director al Asociației Societatea Leibniz din România. Editează și coordonează seria Opere, Leibniz în limba română. Primește Premiul ,,Mircea Florian”, acordat de Academia Română, în anul 2020, pentru lucrarea Teoria substanței la Leibniz, București, Editura Academiei, 2018.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

Ediția include Prefața semnată de Miklos Vetö, indice de nume și de materii.

10 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: