Bucate, vinuri și obiceiuri românești - Toate reţetele în ediţie jubiliară-Radu Anton Roman

Categoria: emblematic românia

 Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic România fac parte cărțile din patrimoniul cultural românesc care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de ediții speciale.

Cartea Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti cuprinde în ea tot ce are bucătăria românească mai bun, cu o autenticitate pe care rar o mai găsim. Rețete tradiționale românești se îmbină cu poveștile despre tradiţii străvechi, legând ceea ce se vede sau se gustă, mâncărurile, de resorturile sacre ale tradiţiei şi credinţei.

Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

Bucătăria tradițională românească este denumirea pe care o poartă rezultatul sintetizării, în timp, a gusturilor și obiceiurilor gastronomice specifice poporului român. Ea este diversă, cuprinde nenumărate obiceiuri și tradiții culinare, mâncăruri specifice, împreună cu obiceiuri provenite prin intersectarea culturii gastronomice cu tradiții ale altor popoare, cu care poporul român a intrat în contact de-a lungul istoriei. Bucătăria românească cuprinde atât bucate de zi cu zi cât și preparate speciale de sărbătoare. Poporul român fiind creștin încă de la începuturile formării sale, Bucătăria românească cuprinde numeroase bucate de praznic rânduite în funcție de anotimpul și sărbătoarea pomenită. Bucatele românești sunt alcătuite atât din legume, cereale, uleiuri vegetale, lapte, produse lactate cât și din carne și subproduse din carne. Un loc aparte în Bucătăria românească îl au dulciurile, plăcintele, dulcețurile.

Prin intersectarea culturilor, bucătăria românească a fost influențată de bucătăria balcanică, de cea germană, sârbească, italiană, turcă, maghiară și rusă.

 Prin formarea sa daco-romană, cultura gastronomică a poporului român a moștenit numeroase obiceiuri culinare: de la romani vine plăcinta, cuvânt care a păstrat sensul inițial al termenului latin placenta, turcii au adus ciorba de perișoare, grecii musaca, de la bulgari există o largă varietate de mâncăruri cu legume, cum ar fi zacusca, iar șnițelul vine de la austrieci.

Românii, forfotind neliniștiți între imperii și obsedați de sărăcie (deși cuviincios înzestrați de maica natură), s-au lăsat atrași în cele mai servile aventuri culinare. Frontieră constantă a unor civilizații și continente incerte și mobile, mereu amenințați și mereu înfometați(poate chiar din cauza vecinătăților), daco-romano-migratorii au copiat(în pofida unei bucătării aborigene spectaculoase cu măduvă tracică), en gros și fără discernământ, seduși de la prima întâlnire, toate gătelile ce ne-au invadat prin milenii (de obicei grație unor banale ocupații sau mode temporare).

Așa se face că, sub titlul emfatic și narcisist de „bucătărie românească“,găsești – în cârciumi mai ales, fie ele locande de soi sau bombe imposibile –mai toate mâncărurile lumii, antice sau moderne, turcești sau arabe,austriece, grecești, franceze deseori, rusești, evreiești, poloneze ori chiar și altele, de și mai aiurea.Ce-s musacaua, ciorba, chifteaua, salata de „biof“, ciolanul pe fasole,plăcinta (placenta în latină), supa, clătitele și altele atât de „neaoșe“ bucate altceva decât depuneri, peste adânca albie neolitică, aluviuni, fie ale ocupației otomane, fie ale influențelor franceze, germane, fanaro-grecești sau care or mai fi ele?!

Cu toate astea, cele mai multe din aceste lucrări n-au reușit nicicum(țară de sălbatici și nebuni!) să păstreze modelul. Mai mult, l-au „tradus“,discret, pe românește, în asemenea măsură, încât nu mai recunoști nici măcar tema originară! Ca o haină primită în dar de la cineva prea gras sau prea slab, fustița de stambă importată a fost răscroită, modificată, transformată în șervete de bucătărie sau guler de cămașă, în bici, în sită de mătase, în altceva!

Foarte puțini mai știu să gătească românește, iar și mai puțini o fac. Se mănâncă pizza și hamburger, chebab ori sushi. De ce?...

„Cartea noastră este însă o selecție (compilație, sinteză, extragere, cum vreți să-i spuneți) din cărți și de pe coclaurii post-dacici, de mâncăruri alese, fie pentru că sunt strict românești (ca păpușile de dragavei) sau foarte populare prin farfuriile noastre – dar și cu un nuștiuce local (clătitele), fie pentru că sunt adevărate bizarerii regionale (unele de-a dreptul șocante, ca florile de dovleac umplute), ori bucate ritualice, făcând parte din spiritualitatea românească (pasca). Așadar, să fiu bine înțeles: gătelile pe care vi le voi arăta aici nu sunt toate originale și nici unice nu sunt (chiar dacă există o groază – aoleu, strigă colesterolul – de unicate mondiale). Trăim în Europa, doar! De exemplu, sarmale fac și anticii, și turcii și grecii, sârbii și polonezii. Dar numai noi le facem în vreo douăzeci de variante, așa, cu cărnuri și legume diferite, cu verdețuri, cu afumătură de porc, în foi de varză, de tei, de sfeclă, în ...flori sau în te miri ce, cu mărar și smântână, mocnind pe foc zile întregi. Și nici materia primă nu e aceeași ca la alții (nu știe țăranul ce-i șofranul, dar nici boierul ce-i meșnița). Lângă oaia... mioritică (cum altfel?) porcul e celălalt animal românesc legendarizabil, chiar dacă (iată-mă pedant) a-nceput să fie din ce în ce mai persecutat de noile mode culinare degresate. Persecutat sau nu, „gresat“, „agresat“ sau „degresat“ porcul e cel mai iubit și mâncat dintre pământeni (ce să facem, ne e frig, n-avem timp de mode, nouă porcul ne-a fost impus – băgat pe gât! – de aspra iarnă dacică). Mănâncă destui andive și varză de Bruxelles, dar de leurdă, ori de lapți de crap, ori de rotogoale n-au auzit chiar toți. Micii turcești sunt una, iar amestecătura de trei-patru cărni pe care o fac românii e cu totul și cu totul altceva.”

„Lucrarea Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti este urmarea unei viziuni a etnoculinarului romanesc, pe care vestitlul scriitor si om de televiziune, Radu Anton Roman a avut-o umbland intr-o vara prin satele prafuite ale patriei. Scrierea a coincis cu o larga cercetare documentara care a hranit bogat si suculent si emisiunea de televiziune si a mangaiat timp de sapte ani, duminica de duminica pe romanii nostalgici, si pe cei curiosi, si pe cei rafinati, dar, si pe cei ce se uitau in jur sa gaseasca o formula identitara cu care sa se impace mai usor. Facand atata de mult timp asta, in felul lui constiincios, vesel si dezinvolt, Radu Anton Roman a umplut, cu statura sa imensa, acea „sectiune a patrimoniului cultural national imaterial” pe care o vedea la baza existentei poprului roman, puternic legat de pamantul lui.”

Ion Bansoiu

https://www.gustos.ro/sfaturi-culinare/recenzii-de-carte-cu-specific-culinar/la-masa-cu-radu-anton-roman-bucate-vinuri-si-obiceiuri.html

http://www.brasovultau.ro/articol/stiri/de-craciun-in-memoriam-radu-anton-roman.html

https://adevarul.ro/life-style/bucatarie/radu-anton-roman-omul-descoperit-eternitatea-intr-o-ciorba-1_52f49cb1c7b855ff5624ecf1/index.html

Episoade din Bucataria lui Radu:

https://www.youtube.com/watch?v=jdPvxSmMzbM&list=PLMmo7AttNpgAxtEzDW9jMCzuXPOkQwJzB&index=3

https://www.youtube.com/watch?v=geGgR18sU7I&list=PLMmo7AttNpgAxtEzDW9jMCzuXPOkQwJzB&index=4

https://www.youtube.com/watch?v=HDvEWldAw4k&list=PLMmo7AttNpgAxtEzDW9jMCzuXPOkQwJzB&index=6

Radu Anton Roman (1948, Făgăraș - 2005, București) a fost un jurnalist, scriitor și realizator TV, cunoscut mai ales pentru emisiunile pe teme culinare.

 Într-o viață de 57 de ani, Radu Anton Roman, gazetar, scriitor, realizator TV, vânător și pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, romane și eseuri, fiind implicat în mai multe proiecte de televiziune și publicații, dedicându-se din anul 1997 și domeniului gastronomic.

 În 1998, Radu Anton Roman a publicat una dintre cele mai importante lucrări recente ale gastronomiei românești „Bucate, vinuri și obiceiuri românești” (Editura Paideia).

Între 2001 și 2005 a realizat pentru Pro TV emisiunea cu profil culinar „Bucătăria lui Radu”.

 Printre biologii Mihai C. Băcescu, Alexandru Marinescu și Adrian Gagea, geograful Ion Cepleanu sau fotograful Ovidiu Bogdan, Radu Anton Roman a fost în 1991 unul dintre colaboratorii români ai lui Jacques Yves Cousteau în decursul turnajului celor patru filme despre Dunăre. Împreună cu Adrian Gagea, a parcurs în echipa lui Cousteau Delta Dunării, povestind aceste aventuri în 2001 în jurnalul „În Deltă cu Jacques-Yves Cousteau" (Editura Paideia).

 Romanul „Zile de pescuit” (reeditat în 2002 de Editura Paideia), pentru care i-a fost decernat Premiul Luceafărul în 1985, a fost publicat în Franța cu titlul „Des poissons sur le sable” (editura Noir sur Blanc). În 2004, datorită lui Radu Anton Roman și a lucrării sale „Savoureuse Roumanie”, ce include 358 de rețete culinare și istoria lor, Franța a (re-) descoperit bucătăria românească.

 În afară de aceasta, Radu Anton Roman a fost un cunoscut și competent cronicar teatral, prezent în publicații ca România literară și Luceafărul, prin anii '70-'80.

 Mare iubitor al plăcerilor vieții, epicurian și hedonist declarat, Radu Anton Roman s-a stins din viață din cauza unui infarct în 2005.

 Este înmormântat în cimitirul Bellu catolic.

„Pe Radu Anton Roman l-am cunoscut mai târziu. Înzestrat cu toate darurile creatorului baroc și ale consumatorului expert, el face parte din categoria acelora pentru care partea cea mai importantă a unei bucurii e comentariul.

A găti e a scrie. Nici o senzație nu e deplină, dacă nu devine cuvânt. Voluptatea de a povesti o mâncare și de a construi, în jurul paharului, zglobii piruete lirice justifică și amplifică plăcerile mesei. Neobișnuită este investiția de efort, de salahorie, la care consimte R.A.R. pentru a documenta jubilația. Bucătăria e bibliotecă, arhivă, laborator. Siesta e activitate de cercetare. Ponciful „unității de granit“ a expresiei culinare autohtone (în jurul sarmalelor și mititeilor) se spulberă pentru a face loc unei diversități feerice. Adevărului canonic i se substituie, salutar, sărbătoarea adevărurilor multiple, culese în fiecare sat, pe fiecare vale, ogradă cu ogradă. Suntem în plin postmodernism– vor spune câțiva universitari famelici. Aș! A se slăbi! Suntem în plină tradiție, în tot ce are ea mai exuberant, mai firesc și mai apetisant. Poftă bună, și să vă fie de bine!”

Andrei Pleșu, București, 13 februarie 2001

„Radu Anton Roman a fost dăruit cu harul scrisului şi al gătitului. Un Gargantua braşovean, pantagruelic până la jertfa de sine. Cartea sa de căpătâi este un compendiu gastronomic cu valenţe de cercetări arheologice, etnografice şi sociologice. Reţetele sunt doar un pretext pentru a face loc unui roman fascinant scris cu nerv, verb şi umor de mare clasă. Dacă nu aţi citit “Bucate, vinuri și obiceiuri românești” , merită să o faceţi cu prisosinţă. Este cel mai frumos omagiu pentru cel mai mare scriitor dintre bucătari şi invers. Mare la propriu şi la figurat!”

brasovultau.ro

„Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti chiar e o carte pe care trebuie să o ai. Te întorci la ea şi atunci când vrei să găteşti ceva bun, românesc, tradiţional, şi când e o sărbătoare şi vrei să ştii ce se mănâncă, dar şi atunci când vrei să afli sensul vreunui gest legat de o ceremonie sacră.”

Cristina Foarfă – Bookaholic.ro.