Historia creşterilor şi a descreşterilor Curţii Othman(n)ice - Dimitrie Cantemir

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

 Istoria creșterilor și a descreșterilor Curții Othmannice reprezintă una dintre cele mai cunoscute lucrări ale marelui cărturar Dimitrie Cantemir. A cunoscut o largă circulaţie în mediul politic şi ştiinţific al întregii Europe fiind apreciată drept cel mai bun tratat de istorie a turcilor de până la încеputul ѕеcoluluі al ΧІΧ-lea. Această excepțională traducere este prima după originalul latin, fiind o faptă de înaltă ştiinţă săvârşită cu o meticulozitate rară de către profesorul Dan Sluşanschi.

Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

Istoria creșterilor și a descreșterilor Curții Othmannice, scrisă în latină, a fost elaborată în intervalul 1714 – 1716, pe când Dimitrie Cantemir se afla în Rusia cu însemnate rosturi la curtea Ţarului Petru cel Mare.

Manuscrisul original, în limba latină, arată ca un volum legat în catifea albastră, copertele lui (33,5 x 20,5 cm) se află legate laolaltă cu două funde de mătase albastră, decolorate însă din pricina timpului. Textul stă scris pe hîrtie albă (31,7 x 20 cm). Josul primei pagini a fiecărui fascicol (quaternio) a fost marcat, după un vechi obicei al copiştilor, prin serii de litere (A – Z, apoi a – z, apoi Aa – etc). Numerele paginilor curg astfel:

Praefatio                                  p. 1-49.

Incrementa (Lib. I-1I)               p. 1-246.

Decrementa (Lib. UI)               p. 247-530.

Annotationes (adLib. I-II)         p. 1-279.

Annotationes (ad. Lib. III)        p. 1-206.

Paginile albe de la finele unora dintre fascicole (după Praefatio, după Decrementa, III, şi după Annotationes, II şi III) au fost lăsate înafara numerotării.

Vine apoi (f. 1v-18v): La Vie du Prince Demetrius Cantemir, ecrite de la mam pro-pre d'Antiochus Cantemir son fils cadet, Ministre Plen(ipotentiaire) de sa Majeste Czari-enne a Londres.

Manuscrisul principal este o evidentă transcriere făcută de copişti (Ivan Ilinskii (?) şi încă cineva cu un scris similar), după ciorna primară a Autorului. Textul Istoriei – Praefatio, Incrementa (I-II) şi Decrementa (III) – în total 579 pp., a fost transcris de un copist, iar Annotationes (la I-III – în total 485 pp.), de un altul. Copiştii lăsaseră spaţii albe pentru ductus Ai'abicus, pentru titlurile paragrafelor, la început, şi, în interior, pentru cele ale Capitolelor, precum şi (nu prea des) pentru unele cuvinte nu prea citeţe din ciornă. Cantemir, care a revizuit textul transcris – mai cu atenţie, la început, apoi, pe măsura oboselii tot mai accentuate (dacă nu a bolii sale), tot mai rar, după aceea, a şi completat, cu excepţia unor scăpări, acestea destul de rare, spaţiile lăsate goale pentru ductus Arabicus. Drept rezultat, el i-a conferit textului însuşirile proprii unei lucrări duse pînă la capăt.

Unele pagini poartă urma citirii manuscrisului de către Antioh, altele ar putea fi semne ale altor cititori succesivi. Numai o reexaminare autoptică îndelungată a originalului, a ducturilor şi a cemelurilor lui, ar putea, în anii ce vin, să precizeze aceste detalii aparte.

† Acad. Virgil CÂNDEA

Textul latin al originalului lui Cantemir a fost difuzat, pentru prima oară, prin mijlocirea ediţiei facsimilate apărute la Bucureşti, la Editura 'Roza Vânturilor', în 1999). Cea de a doua ediţie critică, întemeiată nu pe facsimil, ci pe copiile fotografice cu amabilitate oferite Academicianului Virgil Cândea de către Houghton Library, este una complet revăzută şi corectată, ca un pas hotărîtor înainte faţă de cea princeps, publicată în 2001 la fosta Casă Amarcord din Timişoara, dar epuizată foarte curînd, textul acesta trebuind să joace rolul esenţial al unui instrument critic de bază, atît pentru specialişti, cît şi pentru oamenii de cultură, în general. Fireşte, traducerea oglindeşte această ediţie revăzută şi corectată.

Dan SLUŞANSCHI

Dimitrie Cantemir a scris această Istorie a Imperiului Otoman în latină, care era, încă, limba ştiinţifică a tuturor culturilor occidentale.

Lucrarea a interesat enorm, de la bun început, fiind prima cercetare de proporţii legată de un fenomen care devenise o urgenţă a timpului: creşterile şi descreşterile acestui imperiu agresor, victorios şi ameninţător, constituiau un mister alarmant pentru savanţii şi cancelariile epocii şi preocupau în cel mai înalt grad mai ales oficialităţile încoronate sau cu înalte funcţii în statele europene limitrofe lui.

Această deschidere a fost amplificată, în prima jumătate a secolului 18 prin traducerea, istoric vorbind, imediată, în mai toate limbile importante, franceză, engleză, germană.

Deşi înregistrăm cîteva încercări nereuşite în secolul 19, lucrarea nu a fost tradusă şi în limba română.

La 300 de ani distanţă de apariţia versiunii franceze, abia acum, literatura istorică de bază în limba română se îmbogăţeşte cu acest tratat graţie iniţiativei intelectuale de vocaţie naţională pe care a avut-o şi a dus-o strălucit pînă la capăt, cu ultima suflare, la modul propriu, eminentul clasicist al Universităţii Bucureşti, Dan Sluşanschi, mult regretat de noi toţi.

Dan Sluşanschi a fost şi elinist şi latinist, a dat uimitoarele traduceri în hexametru dactilic ale poemelor homerice, dar şi o minunată versiune a Eneidei lui Virgil; ştiinţa lui filologică era atît de înaltă încît, în vederea traducerii poemelor homerice, a intervenit savant în reconsituirea şi aranjarea textului grec însuşi spre stupoarea erudiţilor germani, care l-au ţinut la mare cinste şi l-au primit cu mari onoruri în mediile lor academice.

Traducerea tratatului istoric al lui Cantemir este o faptă de înaltă ştiinţă săvîrşită cu o meticulozitate rară în ideea că orice amănunt este semnificativ şi la fel de important ca lucrarea însăşi; este o faptă care ilustrează mîndria breslei sale şi o noţiune superioară despre datoriile pe care fiecare le are faţă cu susţinerea demnităţii patriei sale în concertul lumii. În discuţiile avute cu Domnia Sa a menţionat că, mai cu seamă în acest caz, pasiunea şi datoria s-au complinit.

Dan Sluşanschi a tradus o mare operă făcînd la rîndul lui operă. Întârzierea, greu de explicat, cu care a apărut versiunea românească, aşteptîndu-se iniţiativa sa academică, a purtat totuşi un avantaj exploatat de Dan Sluşanschi la extrem: a fost folosit imensul progres făcut de istoriografia domeniului şi aportul recent al erudiţiei filologice.

Cei cărora această lucrare le stîrneşte interesul sau au nevoie în mod nemijlocit de ea trebuie să se gîndească de fiecare dată cînd o deschid cu admiraţie şi recunoştinţă la cel care a făcut această muncă minunată.

Ediţia de faţă repoduce fidel textul în aranjamentul lăsat de Dan Sluşanschi. Acest lucru se datorează grijii cu care Emil Sluşanschi, fiul profesorului, a reconstituit în detaliu manuscrisul lăsat de acesta într-o formă electronică greu de utilizat. O dificultate serioasă o reprezintă reproducerea termenilor turcici sau arabici, de care manuscrisul original este plin.

La comandă, ediţia poate fi însoţită de versiunea în limba latină pe suport electronic.

În încheierea acestei note de editor anunţ apariţia, în următorul an, a unei variante de serie mai mare şi, de asemenea, versiuni bibliofile.

 Prof. Ion Bănşoiu,

Directorul Editurii Paideia

Prefaţa Cantemiriană

PREFAŢĂ

Avînd noi a înfăţişa luminii publice creşterea şi descreşterea Imperiului Othman, de la însăşi obîrşia sa, se cer a fi, mai înainte, lămurite unele probleme istorice şi genealogice mai de seamă, în privinţa cărora marii şi serioşii istorici ai Creştinătăţii ni s-au părut a cădea, prea ades şi din greu, în greşeală. Printre acestea, locul de căpetenie trebuie dat comparţiei dintre Era creştină şi anul Hegirei, sub care noi am socotit că ne putem înşirui mai potrivit firul expunerii, urmînd calculul Muhammedanilor. În al doilea rînd, vor fi de făcut cercetări despre numele şi neamul Turcilor. În sfîrşit, în cel de al treilea rînd, va fi de lămurit obîrşia stirpei Aliothmanice, care se află, de la o vreme, în fruntea Imperiului Turcesc (după cum i se spune îndeobşte). În această privinţă, dacă am vrea să susţinem că limpezirile noastre vor fi neatinse de nici o pată ori greşeală, am putea fi, pe bună dreptate, învinovăţiţi că încălcăm peste măsură hotarele prescrise cunoaşterii omeneşti. Căci, de vreme ce nici cele ce se petrec dinaintea ochilor noştri n-am fi în stare să le istorisim astfel încît povestirea noastră să poată fi socotită, în orice privinţă, desăvîrşită şi lipsită de greşeli, cine altul, decît un smintit, ar cuteza să afirme că va înfăţişa, fără vreo abatere, lucruri care s-au petrecut cu atîtea veacuri în urmă, printre neamuri atît de barbare şi de lipsite de civilizaţie (cum era cel othman, la începuturile sale)?! Aceasta se va vădi din însuşi şirul lucrării, cu atît mai mult, cu cît vom înfăţişa şi ne vom strădui să îndreptăm cele spuse sau scrise pe dos de către nu puţini istorici, de altfel cu o mare autoritate. Iară de noi vom fi dobîndit o mai fericită reuşită, judecata o lăsăm în seama Cititorului diakritikot£tJ <celui foarte plin de discernămînt>. Va fi fost de ajuns să adăugăm acea spusă a lui Hristos: / Ð ¢nam£rthtoj Ømîn prîtoj tÕn l…qon ™p' balštw.[1]

[1]NT, Ioan, 8, 7: 'Cel dintre voi fără de păcat (litt. 'fără de greşeală') să arunce întîiul cu piatra asupra ei!'.

CAPITOLUL I.

DOMNIA LUI SVLEIMAN SZAH.

{{1. De ce apare o asemenea diversitate de opinii în istoria Aliothmanică.}} 1. Dacă vom sta să cercetăm mai curat obîrşia stirpei Aliothmanice, care deţine acum sceptrul turcesc, ne întîmpină o atare diversitate de păreri (pe care le-am văzut mai pe larg în Prefaţă), şi o asemenea îngrămădire de poveşti încîlcite între ele de străini, încît abia de mai apare vreo deosebire, pentru cei aflaţi la răscruce, între ce-ar fi adevărat şi ce-ar fi fals; pe unii pare a-i fi împiedicat să ajungă la adevăr neştiinţa în privinţa literaturii şi a istoriei orientale; poate că altora tradiţia, invidioasă pe norocul acestei stirpe, le-a jucat vreun renghi. Astfel, cele pe care ar fi fost cu cale să le soarbă chiar de la izvor, cei necunoscători – cum am mai spus – în ale scrierilor turceşti au fost siliţi să le culeagă din pîraiele nămoloase ale altora, ajungînd să scrie, dintre Creştinii noştri, istoria acestui neam. Dar noi, punînd mai presus, pe drept şi după cum se cuvine (fie departe de vorba noastră vreo trufie !), mărturiile scriitorilor de acasă faţă de toate cele susţinute de alţii, de la istoricii socotiţi printre Turci a fi mai vrednici de crezare / şi mai îngrijiţi culegem <următoarele>.

SULTAN MVRAD AL IV-LEA, PORECLIT GAZI,

FIUL LUI AHMED I, AL XVn-LEA ÎMPĂRAT AL TURCILOR

CAPITOLUL X.

1. Murad îi urmează lui Mustafa. 2. îl înfrînge pe răzvrătitul Abaza. 3. Atacă în zadar Bagdadul prin mijlocirea lui Aii Pasza. 4. Halii Pasza îl împreaoară pe Abaza. 5. Dar este învins de el. 6. Chosrev Pasza îl prinde la Erzirumpe Abaza. 7. Pe care Murad îl iartă. 8. Chosrev asediază în zadar Bagdadul. 9. Ili-as Pasza este prins şi pedepsit de răzvrătiţi. 10. Este eliberat Van ul asediat de Perşi. 11. Purcede împotriva Polonilor şi le acordă pacea. 12. îngăduie vinul. 13. Purcede însuşi împotriva Perşilor şi ia Revanul. 14. Perşii ocupă Vanul. 15. Murad purcede iarăşi împotriva Perşilor. 16. Cucereşte Bagdadul. 17. întors acasă, moare. 18. Moravurile lui Murad. 19. Beţia lui. 20. Cruzimea. 21. însuşirile trupeşti şi sufleteşti.

{{<§ l.> Murad îi urmează lui Mustafa.))

§ 1. Sultan Murad, căruia faptele lui împlinte cu tărie i-au dat numele de ' Gazi', sau 'Cel Biruitor', a văzut lumina <zilei> în anul 1018, <iar> sceptml împărăţiei Othmane 1-a luat cînd era în vîrstă de paisprece <ani>, <în anul> de la Muhammed al o mie trei-sute doilea, în a patra zi a lunii Ziulcaade, după depunerea lui Sultan Mustafa.

Dimitrie Cantemir (1673-1723) este cel mai de seamă gânditor umanist român şi totodată autor al primelor scrieri filosofice originale româneşti. Studiază acasă greaca, latina şi filosofia cu fostul dascăl de limbă greacă de la Școala domnească din Iaşi, eruditul Ieremia Cacavela. La Academia Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol îşi aprofundează studiile în limbile antice şi orientale, filosofie, literatură şi în noile curente din gândirea ştiinţifică.

Dimitrie Cantemir a cunoscut în profunzime mediul musulman, învăţând pe lângă limbile occidentale şi cele orientale (turca, persana şi araba), adăugând, la instrucţia deja amplă, şi cunoştinţe de logică, medicină, ştiinţele naturii, astronomie şi de muzică. Solid informat în variate domenii, politolog, diplomat înnăscut, beizadeaua creştină a câştigat încrederea sultanului Ahmed al III-lea, de la care a obţinut favoarea de a consulta documentele istoriei imperiale, pe care le-a utilizat în realizarea celebrei opere Creşterea şi descreşterea Curţii Otomane, rămasă şi astăzi o lucrare de referinţă în bibliografia de specialitate.

Dan Sluşanschi (1943-2008) a fost un filolog român, indoeuropenist, profesor doctor la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti, specialist în filologie clasică şi indoeuropenistică, traducător al lui Homer, membru al Uniunii Scriitorilor, autorul a 28 de manuale, studii, ediţii critice, traduceri literare şi de specialitate şi a peste 50 de articole şi 80 de recenzii ştiinţifice. A dat monumentale versiuni româneşti ale Iliadei, Odiseii şi Eneidei. În 2007 a primit Premiul Special al Uniunii Scriitorilor pentru ediţia critică a lucrării Descriptio Antiqui Et Hodierni Status Moldaviae/ Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei, de Dimitrie Cantemir, apărută la Editura Institutului Cultural Român în 2006.

Această ediție are un format mare (20x28 cm), textul paginat în larg, aerisit și elegant. Este o carte care stă bine pe masa de lucru și pot fi consultată comod și profesionist. Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Ediția include indicele adnotărilor lui Cantemir, o prefață a academicianului Virgil Cândea, un studiu detaliat al istoricului Aurel Decei, Dimitrie Cantemir, Istoric al Imperiului Otoman și o postfață a traducătorului Dan Sluşanschi. Include, de asemenea, un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală).

Despre edițiile speciale:

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.