Istoria sociala a satului romanesc - Henri H. Stahl

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adaugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Aceasta este o lucrare de referință atât pentru studenți și pentru cei pasionați de cercetarea sociologică a poporului român, cât și pentru publicul larg, doritor să înțeleagă adevărata semnificație și dimensiune a lumii tradiționale românești.

Satul românesc este vatra în care s-a plămădit, s-a păstrat şi s-a promovat conştiinţa naţională şi eclesială românească. În decursul timpului, satul românesc s-a organizat şi s-a dezvoltat în felurite moduri, cultivând virtuţile poporului român: hărnicia, dărnicia şi ospitalitatea. Cântecul, dansul popular, costumul național sunt valori inegalabile şi incontestabile care riscă să se piardă în negura timpului, dacă nu conştientizăm importanţa lor.

(Lumina)

În structura lui, un sat românesc cuprindea vatra satului, suprafaţa atribuită construcţiilor din sat, şi hotarul sau moşia satului, care desemnează zona de activitate economică a acestuia. Vatra satului este formată din gospodării, construcţii comunitare, Biserici de pildă, fântâni, cimitire, iar moşia satului cuprindea terenurile valorificate prin ocupaţii, adică ţarini şi ogoare, fâneţele, păşunile, pădurile. Punctul culminant al ritualului de întemeiere era baterea parului, practică prin care aşezarea se orienta în micro şi macrocosmos, pornind de la un punct de iradiere. Apoi urma fixarea mărimii şi formei vetrei satului prin trasarea brazdelor de plug rituale, înconjurarea terenului cu diferite animale, plantarea arborilor.

Cea mai veche locuinţă este de tip semi-îngropat, bordeiul, având o răspândire limitată în secolul XVIII-XX, în zona de silvo-stepă a Olteniei şi Munteniei. Nu reprezintă o formă primitivă de locuire, ci una de adaptare. Gospodăria ţărănească este unitate de producţie şi formă de cultură, aflată atât în vatra satului, gospodăria permanentă, cât şi în unele zone periferice, gospoăria sezonieră. Locuinţa era cadrul de desfăşurare a vieţii de familie, ea îndeplinind funcţii complexe, loc de adăpostire, odihnă, petrecere a familiei, de desfăşurare a unor munci casnice şi transmitere a experienţei de viaţă a vârstnicilor, de derulare a unor obiceiuri şi ceremonialuri, de păstrare a unor obiecte şi provizii. Centrul artei populare plastice este casa, podoaba ei de lemn sculptat, de scoarţe, icoane, cusături atârnate pe perete. Locuinţa caracteristică ţăranului român, existentă în majoritatea zonelor ţării, a fost şi a rămas casa. Acestea erau de mai multe feluri, cea mai des întâlnită este cea monocelulară, cu o singură încăpere. Mateialele de construcţie era lemnul, în cele mai multe zone ale ţării, dar şi lutul şi piatra.

Satul

Forma caracteristică de viață a poporului românesc este aceea a satului. E un loc comun afirmația că orașele noastre reprezintă o formă hibridă de organizare socială, în care și-au găsit adăpost elemente nedorite și nesigure, pe când satele sunt păstrătoarele curăției etnice și tradițiilor neamului.

 Cu toate acestea, aparent paradoxal, întreaga noastră grijă se îndreaptă spre orașe. Aici este locul unde se face politică, aici sunt categoriile sociale care pot duce o luptă politică susținută și aici e toată activitatea economică, capitalistă, care ne pune în legătură cu piața mondială. Satul rămâne ceva mai la urmă, jucând un rol mut în cultura noastră. Deși satul reprezintă o structură socială și o mentalitate aparte, nimic din duhul lui nu străbate în curentele de opinie publică. Desigur, dorim binele țăranilor, avem nevoie de ei ca masă electorală, vom reuși poate să îndreptăm unele rele și să deschidem și satelor calea spre înainte. Dar satul, ca făptură socială tradițională și ca duh al lui, nu ne interesează. Soarta lui pare pecetluită; de pe acuma apar semnele pieirii. Iată, de pildă, ignoranța vădită a orășenilor față de ce e satul. Pentru majoritatea lor, satul nici nu există cu trăsăturile lui proprii, cu închegare în forme sociale justificate, cu o cultură proprie tradițională. Ci satul se definește negativ: e o așezare neurbană: adică e ceva care în fond e tot un oraș, însă neajuns la un grad deosebit de dezvoltare: o sumă de case mici și sărăcăcioase, dispuse pe uliți întortocheate și murdare. Iar sătenii, la rândul lor, sunt niște viitori cetățeni urbani, cu condiția să scape de împrejurările vitrege care i-au ținut până acuma într-o stare de semisălbăticie (de troglodiți: spunea de curând un scriitor serios). Tot ca un alt fel de ignorare, trebuie să socotim și sistematica idealizare a satelor, țăranul ajungând să fie o temă lirică mulțumită căreia îți poți exprima, pe ocolite, disprețul față de o cultură orășenească neplăcută.

Henri H. Stahl (n. 1901, București - d. 9 septembrie 1991), al cărui nume apare uneori și în variantele Henry H. Stahl sau H. H. Stahl, a fost un antropolog cultural, etnograf, istoric social, memorialist, sociolog rural român, reprezentant de frunte al Școlii monografice, autor prestigios în domeniile sociologiei rurale, antropologiei culturale, istoriei sociale, teoriei etnografice și memorialisticii.

Selecția și îngrijirea textelor: Viorica Nicolau

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

Ediția este îngrijită de Viorica Nicolau.

„Selecțiile din textele lui H.H. Stahl incluse în această carte adună laolaltă câteva dintre analizele și ideile de bază ale sociologului român, urmărind să realizeze o primă și indispensabilă familiarizare cu gândirea autorului. Instrument de lucru, volumul de față este în primul rând un „suport de seminar” la îndemâna oricui dorește să pătrundă în problemele, trecute și prezente, ale lumii rurale din România”. Viorica Nicolau