Uitatul în cetate - Florin Biciușcă

Chiar dacă entuziasmul stârnit, prin anii 70-80, de semiotică s-a mai domolit, aparatele teoretice livrate de această disciplină sunt perfect funcționale.

Modelul comunicării descris de Eco (preluat de la De Mauro) rămâne o unealtă utilă în investigarea comunicării, mulțumită capacității de a obiectiviza fenomenul. ªi vom încerca dispozitivul furnizat de semiotică pe „nuca“ reprezentată de „comunicarea în arhitectură“.

Arhitectura este știința și arta de a proiecta și construi clădiri și ansambluri de clădiri potrivit anumitor proporții și reguli, în funcție de caracterul și destinația construcțiilor. Știința ei constă în rezolvarea funcțională și tehnică a clădirilor. Arta arhitecturii este o componentă mai specială a artelor în general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creează și se compun imagini plastice nonfigurative, de esență abstractă, fară să imite deci modele ale naturii.

Arhitectura nu poate fi comparată cu natura înconjurătoare decât prin aceea ca este un organism artificial implantat într-un mediu natural cu care trebuie să se armonizeze atât funcțional cât și estetic.

Arhitectura este forma cea mai cuprinzătoare de organizare a spațiului, urmărind rezolvarea echilibrată, armonioasă, a funcțiunilor complexe, multilaterale. Arta – se știe –  este un fenomen conștient, arhitectura, pe lângă această calitate este și cognitivă și ontologică. Până la sfârșitul secolului trecut arhitectura era considerată "o decorație a structurii" (John Ruskin), iar în secolul nostru Frank Lloyd Wright redefinește arhitectura prin stilul său de integrare armonioasă a structurilor în natură, fiind exponentul cel mai de seamă al arhitecturii organice.

Îndeobște, codurile nu sunt secrete. Doar atunci când este vorba despre armată sau servicii secrete se mai păstrează acest obicei (în fond) romantic de a secretiza comunicarea. Paradoxal, multe dintre sistemele de comunicare au apărut pentru a ascunde mesajele sau, mai bine spus, pentru a direcționa mesajele spre ținte precise: „codurile secrete“. Acestea nu cuprindeau un cod cunoscut doar de câteva persoane, ci întreaga instalație de comunicare era disimulată pentru a nu putea fi identificată de oricine; unele SEMNALE disimulate imitau sunetele emise de păsări; în variante mai elegante, semnele erau „înecate“ în pagini de text, lăsându-se descoperite cu ajutorul unor grile complexe. Coduri secrete sunt și gesturile discrete ale îndrăgostiților, înțelese doar de ei, ca și „pin“-ul tastat la mașinăriile băncilor. Coduri secrete sunt la tot pasul, reușind să stârnească o aprigă curiozitate doar pentru că sunt secrete.

Arh. Florin BICIUȘCĂ, șef de catedră la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“.