Miturile Rusiei clasice - Atoaneta Olteanu
Antoaneta Olteanu
Volumul de fata aduce in prim plan cateva dintre miturile cele mai importante ale culturii ruse, cele prin care, in fapt, aceasta se individualizeaza in ansamblul culturii europene.
1896P
Nou
Acest produs nu se mai află pe stoc
Data disponibilității: 2015-03-31
Orice mare cultură are nevoie de mituri, legende, eroi și evenimente exemplare, care modelează, într-o formă sau alta imaginarul colectiv. Istoria Rusiei nu face excepție de la această regulă, ci dimpotrivă, fascinează prin diversitatea și amestecul socio-cultural, plin de culoare.
Structurată în nouă părți, cartea Miturile Rusiei clasice aduce în atenția publicului larg, câteva dintre miturile fondatoare ale poprului rus, respectiv: istoria orașului Moscova sau Petersburg, semnificația acțiunilor întreprinse de Ivan cel Groaznic, rolul lui Petru cel Mare sau curentele mesaice care s-au rasfrânt asupra evoluției statului rus.
„Oamenii au nevoie de mituri. Nu renunță nici la cele vechi. Dovadă persistența uimitoare a vechilor sisteme mitologice, acum manifestându-se sub forma așa-numitelor superstiții, care nu au fost distruse nici de impunerea dură a practicilor și reprezentărilor creștine, nici de cele ateiste. Oamenii acceptă, în fapt, mai multe sisteme de referință, care, în mod tradițional, sunt considerate incompatibile. Însă credințele păgâne, precreștine, pot sta alături de cele creștine, de reprezentările pozitiviste. În plus, oamenii mai vor și noi legende, noi sisteme „mitologice“ în care să fie cuprinse și alte aspecte ale mentalului”.
Autor | Antoaneta Olteanu |
Specificații autor | profesor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București |
Anul publicării | 2015 |
Format | 95 x 205 mm |
Nr. pagini | 198 |
Colecția | Cărţilor de referinţă |
eBook | 1841-miturile-rusiei-clasice-atoaneta-olteanu-9786067480771.html |
ID Hard Cover | 1841-miturile-rusiei-clasice-atoaneta-olteanu-9786067480771.html |
Gen | Literatura |
Subgen | Eseu |
Limba | Romana |
Tip format | Fizic |
Categorie | Beletristica |
Sub-Categorie | Publicistica |
ISBN | 978-606-748-077-1 |
Miturile Rusiei
Am primit această carte cadou, în urmă cu doi ani, înainte să vizitez pentru prima data Rusia. Informațiile culese de autoare mi-au fost de ajutor. O carte utilă, care nu ar trebui să lipsească din bibliotecile noastre.
Am considerat că discutarea acestor mituri, cu valoare de simbol, care stau la baza sistemului de reprezentări al rușilor, dar și al europenilor occidentali, va ajuta la o mai bună înțelegere a culturii și spiritualității ruse. Multe dintre aceste teme tratate au fost reinterpretate și modificate grosolan în decursul secolului trecut, fiind considerate nu o dată fundamentul teoretic chiar al expansiunii sovietice. Miturile propuse nu sunt însă numai de domeniul trecutului. Modul în care s-au constituit, modul în care au adunat în jurul lor tradiții disparate poate ajuta la interpretarea altor mituri, chiar din perioada Rusiei sovietice, multe dintre ele supraevaluate și posedând un strat ficțional bine dezvoltat. Am dorit ca, prin prezentarea unui cadru istoric mai larg – datele din tabelul cronologic al principalelor evenimente din istoria Rusiei merge aproape până în zilele noastre – să sugerăm viabilitatea acestor constructe. Dacă Moscova însemna, am văzut, întreaga Rusie, centralizată, tradițională, democrată, și nu ideea de imperiu (Moscova revendica teritoriile Rusiei Kievene, nu ale întregii lumi!), sublinierea ascensiunii acestui centru cultural era sinonimă, implicit, cu cea a întregii Rusii. Am văzut care au fost începuturile Rusiei Kievene, ale Moscoviei și ale Rusiei, și am considerat de datoria noastră să prezentă, tot în detaliu, dar sub forma unor informații seci, din tabelul cronologic, și momentul decăderii și al dezmembrării ei. În ultimă instanță, Rusia nu a putut să fie Rusia Kievului; specificul ei s-a stabilizat în Rusia Moscovei, care a adunat impetuos provincii, state cu interese atât de diferite, formându-le o conștiință colectivă. Imperiul Rus a fost condiționat temporal de două etape importante, cea țaristă și cea sovietică. Ele nu au fost de durată, pentru că acest construct nu a avut în vedere elementele specificului național, ci reprezentări siluite, politizate, obsesii personale. Era firesc ca ele să se prăbușească, dincolo de ele rezistând Rusia adevărată, care are din nou, în persoana Moscovei, un model adevărat, cheia succesului, răspunsul la toate întrebările. În același timp, Moscova are la rândul ei un specific: ea este Rusia, dar nu toată Rusia se poate regăsi în Moscova. Ideea de centru cultural este și mai evidentă în zilele noastre și, chiar în vremurile „de restriște“ de astăzi, în ea sunt puse speranțele rușilor într-o revenire firească, grandioasă, a adevăratei Rusii.
Antoaneta Liliana Olteanu (n. 22 ianuarie 1968, București) este profesor de limbă și literatură rusă, etnolog și traducător român.Este profesor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, Departamentul de Filologie rusă și slavă, autor a numeroase cărți din domeniul culturii și civilizației ruse (Miturile Rusiei clasice, Rusia imperială. O istorie culturală a secolului al XIX-lea), al etnologiei comparate (Ipostazele maleficului în medicina magică, Metamorfozele sacrului, Școala de Solomonie. Divinație și vrăjitorie în context comparat, Calendarele poporului român, Reprezentări ale spațiului în credințele românești, Dicționar de mitologie. Demoni, duhuri, spirite; Zile și demoni. Calendar și mitologie populară rusă etc.).
Antoaneta Olteanu este membru al Asociației Profesorilor de Limba și Literatura Rusă din România din 1991 (în perioada 1995-1997 a fost secretar-general al acesteia), membru al Asociației Slaviștilor din România (membru din 2004, vicepreședinte din 2006, iar din 2016 - președinte al asociației), membru-reprezentant al României în Comitetul Internațional al Slaviștilor, din 2009, precum și membru al altor organizații profesionale: membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala de Traduceri Literare, din 2009, iar, peste trei ani, membru în Consiliul de coordonare a Filialei de traduceri literare a USR; membru al ASER (Asociația de Științe Etnologice din România), al SEEFA (Slavic and East European Folklore Association), ISFNR (International Society for Folk Narrative Research), membru al EASA (European Association of Social Anthropologists) din 2008.
https://www.observatorcultural.ro/tag/interviu-cu-antoaneta-olteanu/
10 alte produse din aceeași categorie
Epistemologia matematicii - Jean-Pierre Cléro
O serie de texte de matematică, de istoria matematicii și de filosofie a matematicii scrise de cunoscutul profesor Jean-Pierre Cléro de la Universitatea din Rouen.28,00 leiCum am înțeles Biblia și pe Dumnezeul ei....
Profesiunea mea de credință este următoarea: Un cercetător de bună-credință, neevreu și laic, practicând o lectură rațională și umană, poate trece mai ușor peste frontiere religioase, politice, ideologice sau psihologice, pentru a reconstitui o imagine coerentă a creației spirituale originare și originale a poporului evreu.28,00 leiÎnfrigurata simțire. Micul meu infinit...
Înfrigurata simțire ne oferă cu simplitate oglindiri mai puțin cunoscute ale lumii cu tot ce există în ea din zorile anotimpurilor până departe, în amurgul lor.41,00 leiRisipitorul de talent: Ilie Cristoloveanu,...
Volumul este prima monografie dedicată artistului și filologului Ilie (Elie) Cristoloveanu (Christoloveanu, Christo-Loveanu) (1893-1964), stabilit din 1922 în SUA, la New York, unde a avut mai multe expoziții de pictură.100,00 leiCioburi și reflexii. Mostre de filosofare...
Lucrarea cuprinde un jurnal de idei pline de spontaneitate și o selecție de eseuri despre cunoaștere și ignoranță, singurătate, cotidian și rutină, epoci și culturi, societate civilă și forme de guvernare, virtuți și vicii.35,00 lei
Strada Brașoveni. Poker, murături și vin -...
Un volum savuros care cuprinde povestiri romanțate şi pline de umor din Brăila de odinioară.40,00 leiMihnea Constantinescu - Emblematic România
S-a lansat primul volum al trilogiei "Mihnea Constantinescu-Emblematic România". Coord. proiect: Asociația Ambasador Mihnea Constantinescu Asociația Emblematic România; Coord. ed.: Elena Ratcu75,00 leiDescartes - Viorel Vizureanu
O excelentă trecere în revistă a conceptelor și ideilor lui Descartes, dimpreună cu un autoportret al filosofului francez și o prezentare a percepției atât în epocă, cât și în secolele următoare, a sistemului filosofic și a ideilor științifice carteziene.40,00 leiDialog despre artă - Anatoli Lunaciarski
Anatoli Vasilievici Lunacearski a fost un revoluționar marxist rus, critic de artă și ziarist, primul Comisar al Poporului pentru Instrucția Publică, responsabil de sectorul cultură și educație.Prin scrierile sale, a analizat valorile actului creator și a promovat valorificarea tradițiilor progresiste artistice cu caracter teoretic și estetic, precum și...44,00 leiExpresivitate publicitară - Costin Popescu
Destinată celor studioşi – cercetători, studenţi, pasionaţi de expresivitate oricare i-ar fi domeniul de manifestare –, cartea invită cititorul spre o înţelegere proprie a fenomenului publicitar, atât de important astăzi în ceea ce numim cultura de masă.43,00 lei
Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și:
Bietul Ioanide - George Călinescu
O excelentă radiografie a societatii burgheze bucureștene din perioada interbelică, într-o manieră care l-a consacrat pe Călinescu drept unul din cei mai mari reprezentanți ai realismului obiectiv.122,40 lei 136,00 leiPreț redus!Cunoasterea prin tacere -vol.1-5- George...
Bine sau rău, ne intră în fire, ca, parafrazând o vorbă de-a vechilor greci, să prindem în discursivitatea noastră raţională şi iraţionalul, să zicem că ştim că nu ştim, să demonstrăm că demonstraţia nu e posibilă. În fine, să vorbim pe îndelete despre tăcere.86,40 lei 144,00 leiEuropa. The Europe illusion - Stuart Sweeney
Stuart Sweeney prezintă o descriere magistrală a modului în care Europa a fost modelată de relațiile dintre britanici, francezi și germani. El îndepărtează straturile istorice ale Europei ca un adevărat arheolog: migrațiile, economia integrată a naționalismului, naționalismul și suveranitatea, războaiele, diplomația, toate crizele clocotitoare ale...58,00 lei 60,00 leiTimpul artistic si poetica memoriei -...
Volumul de fata al profesorului Virgil Soptereanu (Universitatea din Bucuresti) constituie o continuare a studiilor de literatura rusa prin care s-a facut cunoscut.47,11 lei 78,51 leiRomii - Becky Taylor
Lucrarea prezintă traseul romilor în timp și spațiu, de la rădăcinile lor în subcontinentul indian, până la migrația în vestul Europei și în America și arată că locul romilor rămâne la fel de contestat și incert astăzi, așa cum a fost la prima lor sosire în Europa în secolul al XV-lea.45,00 lei 60,00 lei
Automutilarea. Psyche on the Skin - Sarah...
În acest volum, Sarah Chaney explorează modelele psihiatrice ale autovătămării (castrarea, practica lăsării de sânge, practica tatuării, flagelarea comunitară etc.) de la preistoria acestei practici până în zilele noastre – fără a urma, însă, o cronologie liniară – și având ca scop reinterpretarea autovătămării, ca o categorie medicală universală.45,00 lei 60,00 leiCunoasterea prin tacere.Tacerea ca arta....
Ca fiinţă, tăcerea nu există în abstract, inform, nedeterminat, ci numai încorporată în formele concrete ale spiritului uman.40,20 lei 67,00 leiCultura si civilizatie polona. Secolul al...
Constantin Geambașu este doctor în științe filologice, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, unde predă cursuri de literatură polonă, sec. XIX-XX, cultură și civilizație polonă, literatură comparată, imagologie și mentalități slave, teoria și practica traducerii, stilistică funcțională.39,60 lei 66,00 leiEstetica operei de arta - Gheorghe Ceausu
Pe parcursul acestei lucrări, Gheorghe Ceaușu analizează noțiunea de operă de artă, ca obiect specific în lumea obiectelor culturale și de civilizație; ca „realitate” și „concept”.34,80 lei 58,00 lei
Epistemologia matematicii - Jean-Pierre Cléro
O serie de texte de matematică, de istoria matematicii și de filosofie a matematicii scrise de cunoscutul profesor Jean-Pierre Cléro de la Universitatea din Rouen.10,00 leiNumai onlineOrdine şi armonie: Proporţii în natură şi...
Andra Panduru este lector univ. la Catedra de Tehnico-Teoretice, Disciplina Anatomie Aristică a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, doctor în Estetica Artelor Plastice.25,00 leiNumai onlineCum am înțeles Biblia și pe Dumnezeul ei....
Profesiunea mea de credință este următoarea: Un cercetător de bună-credință, neevreu și laic, practicând o lectură rațională și umană, poate trece mai ușor peste frontiere religioase, politice, ideologice sau psihologice, pentru a reconstitui o imagine coerentă a creației spirituale originare și originale a poporului evreu.10,00 leiNumai onlineArhitectură, etică și estetică - Raluca...
Cartea încearcă să definească graniţele teoriei de arhitectură și să găsească un nou companion dintre filosofii, în persoana filosofiei analitice, împreună cu care ar refonda dimensiunea etică a arhitecturii, mai degrabă decât pe aceea estetică.38,00 leiEtnosofia - Petru Ursache Ediția a II-a
O fascinantă incursiune în domeniul filosofiei populare, în încercarea de a surprinde variatele aspecte ale modului de a gîndi și a privi lumea al locuitorilor din satul românesc tradițional.15,00 leiNumai online
Etnosofia - Petru Ursache Ediția a II-a
O fascinantă incursiune în domeniul filosofiei populare, în încercarea de a surprinde variatele aspecte ale modului de a gîndi și a privi lumea al locuitorilor din satul românesc tradițional.35,00 leiEpistemologia matematicii - Jean-Pierre Cléro
O serie de texte de matematică, de istoria matematicii și de filosofie a matematicii scrise de cunoscutul profesor Jean-Pierre Cléro de la Universitatea din Rouen.28,00 leiCum am înțeles Biblia și pe Dumnezeul ei....
Profesiunea mea de credință este următoarea: Un cercetător de bună-credință, neevreu și laic, practicând o lectură rațională și umană, poate trece mai ușor peste frontiere religioase, politice, ideologice sau psihologice, pentru a reconstitui o imagine coerentă a creației spirituale originare și originale a poporului evreu.28,00 leiÎnfrigurata simțire. Micul meu infinit...
Înfrigurata simțire ne oferă cu simplitate oglindiri mai puțin cunoscute ale lumii cu tot ce există în ea din zorile anotimpurilor până departe, în amurgul lor.41,00 leiPachet Regele Carol al II-lea -...
Legea Serviciului Social – promulgată de Carol al II-lea și elaborată de Dimitrie Gusti, Henri H. Stahl și Octavian Neamțu – impunea realizarea serviciului de tip social pentru toți tinerii care terminau o facultate sau o școală superioară.134,00 lei
Carte de bucate boieresti. 200 de retete...
În 1841 apărea la Iaşi o „Carte de bucate boiereşti - 200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti” în spatele cărora se ascundeau doi boieri: Mihail Kogălniceanu şi Kostache Negruzzi. Cartea de faţă este un rezultat al activităţii practice - reţetele sunt cercate, nu compilate pur şi simplu de prin alte părţi.30,00 leiBucate, vinuri și obiceiuri românești -...
Foarte puțini mai știu să gătească românește, iar și mai puțini o fac. Volumul reprezintă inventarierea bucatelor românești. Nu este o selecție, ci o cuprindere cât mai întregitoare a ceea ce înseamnă tradiție și artă culinară românească (dimpreună cu vinuțul corespunzător).150,00 leiCritica raţiunii pure - Immanuel Kant
Critica rațiunii pure reprezintă una dintre cărțile cu cel mai mare impact asupra gândirii europene. Apărută în 1781, influența ei are o durată de mai bine de două secole, această carte constituind un moment de cotitură în istoria filosofiei europene, prin ceea ce dărâmă, dar mai ales prin ceea ce construiește.180,00 leiOpere complete - Sfântul Dionisie Areopagitul
Dionisie Aeroapagitul este probabil cel mai mare scriitor mistic din toate timpurile. Această versiune românească a scrierilor areopagitice aparţine celui mai valoros traducător român de literatură greacă creştină, părintele Dumitru Stăniloae.122,00 leiConcepte fundamentale in sociologie -...
Volumul trateaza temele importante ale acestei discipline cum ar fi cultura, socializarea, institutiile sociale, grupurile si leardership-ul, familia, religia, oraganizatiile sociale, birocratia, comunitatile teritoriale, devianta, stratificarea sociala, guvernarea si puterea, ca si multe altele.62,00 lei
Despre vieţile şi doctrinele filosofilor -...
Diogenes Laertios (greacă: Διογένης Λαέρτιος) a fost un biograf al filosofilor greci. Se presupune că ar fi trăit la începutul secolului al III-lea d.Hr.52,00 leiCalendarele poporului roman - Antoaneta...
Calendarul popular pe care îl prezentăm cititorului reprezintă o încercare de a aduna la un loc tot ceea ce constituie coordonata temporală a vieţii ţărăneşti, acel când ce caracterizează întregul complex de practici magico-rituale ce însoţeşte modul de a vedea lumea al omului vechilor societăţi tradiţionale.115,00 leiDespre o estetica a reconstructiei - G.M....
G.M. Cantacuzino a fost un aristocrat al organizării spațiului, care a reușit – prin lucrările sale – să identifice „calea” de a se exprima asupra dimensiunii sociale și estetice a arhitecturii.17,20 leiIisus Hristos, iubirea trădată. Vol.1:...
Într-o manieră cu totul originală, autorul propune descoperirea adevărului conform căruia oricât ar fi de falsificată și trădată, „iubirea nu cade niciodată”.60,00 lei
Viata intima a lui Hitler - Gheorghi...
Autorul prezintă parvenirea politică a lui Hitler, explică apariția și cauzele demenței Führerului – modul în care o boală morbidă, perversiunile și complexele sexuale i-au influențat nefast acțiunile politice, descrie drama femeilor care au avut neșansa să-i placă lui Hitler (cinci dintre amantele sale s-au sinucis, alte două fiind salvate în ultimul...35,00 leiMiturile Rusiei clasice - Atoaneta Olteanu
Volumul de fata aduce in prim plan cateva dintre miturile cele mai importante ale culturii ruse, cele prin care, in fapt, aceasta se individualizeaza in ansamblul culturii europene.42,00 leiPovestea sarii din Carpati - ed bilingvă...
Drumuri ale sării erau căile medievale terestre pe care era transportat aurul alb de la ocnele de sare la locurile de vânzare, dintre care sunt renumite salzstrassen, salzwegen în Bavaria, Salzburg, Hallstadt, sau Hallein în Cracovia23,12 leiAurul negru la romani - Radu Lungu
În volumul Aurul negru la români, Radu Lungu descrie începutul, evoluția și afirmarea industriei petrolifere românești precum și declinul acestei industrii, după căderea dictaturii lui Ceaușescu, din 1989.42,00 leiPoeme de-o clipă - Vasile Macoviciuc
Deși temător, vizitat de îndoieli și ezitări, adunând tăceri, poetul pare a-și învinge temerile, recunoscând că pulberea visează, își scutură spaimele și visele ruginite pentru ca, imediat cu mâna gri, purtând armură în cuvinte, să mărturisească franc, eu sunt golul care cântă50,00 lei
Calea florii de cireș - Vasile Macoviciuc
Volum de poezii semnat de Vasile Macoviciuc: Fericiţi cei care înoptează/ departe de cuvinte şi nu/ aud liniştea în care se îmbăiază/ urletul,/ chemarea/ dfe fiară la ospăţul cel/ tainic (I)17,34 leiIstoria sociala a satului romanesc - Henri...
Această culegere de studii reuneşte pagini de o bogată însemnătate, scrise de Henri H. Stahl, despre specificul lumii tradiționale românești.30,00 leiMaria Tanase - ediție româno-franceză, L1-...
Supranumită „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”, „Edith Piaf a României”, „reprezentanta întregii românimi”, „mitul Maria Tănase” ori „Privighetoarea cântecului popular românesc” Maria Tănase a fost și rămâne o figură marcantă a muzicii românești.29,00 leiConfesiunile Verei Davadova, iubita lui...
Lucrarea de faţă, după cum declara însuşi autorul, reprezintă forma romanţată a amintirilor celei care a fost timp de două decenii femeia cea mai apropiată de Stalin, liderul Uniunii Sovietice, în perioada 1932-1953, în care acesta a avut încredere deplină şi pe care a căutat-o ori de câte ori simţea nevoia de tandreţe, căldură sufletească şi linişte.55,00 leiIstoricul Bisericii Banu din Iaşi pe baza...
După trei decenii, Contribuţiile documentare la istoria oraşului Iaşi sunt readuse în atenţia cercetătorilor sub titlul hărăzit de la început de cel care le-a adunat: Istoricul bisericii Banu din Iaşi pe baza documentelor inedite (1705–1985). Începutul bun de atunci îşi află acum o împlinire şi mai bună.35,00 lei