Despre înţelepciunea anticilor - Francis Bacon

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrarilor catalogate Emblematic Europa fac parte cartile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive si care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de editii ilustrate, de forme noi de editare. Cultura romana respiră si in prezent in cultura eropeana pe care o asimileaza specific. Capodoperele nascute in epoci si culturi diferite in Europa au devenit in timp emblematice pentru spiritul continentului european. Fiecare carte din această categorie este marcata cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul in care a aparut si s-a afirmat. In cazul in care opera este considerata capodopera, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodopera a culturii europene.

Francis Bacon a fost unul dintre fondatorii sistemului modern al filosofiei politice. Despre înțelepciunea anticilor este una dintre cele mai importante scrieri ale sale și o încercare de a oferi o viziune relevantă asupra unor teme diverse precum morala, filosofia, religia, politica, știința și arta. Deși scrisă acum câteva sute de ani, această lucrare este încă relevantă și pătrunzătoare. 

 Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

În 1610, Bacon publică o a doua scriere filosofică, De sapientia veterum (Despre înţelepciunea anticilor), care cuprinde o interpretare filosofică a mitologiei greceşti antice, însă atât de liberă şi de personală, încât s-a putut spune, nu fără îndreptăţire, că autorul prezintă mai puţin în ea înţelepciunea anticilor decât propria sa înţelepciune. Într-adevăr, în ea sunt expuse, sub masca tălmăcirii unor alegorii, principalele idei ale unei filosofii noi, printre care, în primul rând, aceea despre structura corpusculară a materiei, după modelul mai vechi al lui Democrit.

NOTĂ INTRODUCTIVĂ

Despre înţelepciunea anticilor - cu titlul original De sapientia veterum - scriere redactată direct în limba latină, probabil între anii 1605 şi 1608, şi publicată pentru prima oară în 1610, este prezentată de autor ca o încercare de interpretare filosofică a unora dintre miturile antice greceşti, ca redând, deci, nu ideile sale filosofice, ci pe ale poeţilor care au pus în circulaţie şi poate că au şi creat aceste mituri. Anticii despre înţelepciunea cărora este vorba în această lucrare nu sunt deci filosofii greci din cele circa opt secole de înflorire a gândirii filosofice greceşti, de la milesieni la alexandrini, cum s-ar putea presupune, filosofi pentru care se ştie că, în afară de rare excepţii - cum era cazul lui Democrit - el nu nutrea decât neîncredere, ci gânditori prefilosofici şi poeţi, care au trăit într-o perioadă anterioară, pentru înţelepciunea cărora el nutrea o admiraţie aproape fără rezerve. În realitate - cum s-a mai observat - sub masca tălmăcirii ideilor filosofice ale unor înţelepţi din vremuri străvechi, tălmăcire pe care el o considera anevoioasă şi supusă arbitrarului, Bacon şi le exprimă pe ale sale proprii, conştient fiind de aceasta şi mărturisind-o îndeajuns de deschis în prefaţa acestei scrieri, unde declară răspicat:

„Nu-mi este necunoscut nici cât este de mlădioasă şi de elastică o atare materie, nici cât este de lesne, cu puţintică dibăcie şi pătrundere, să născoceşti analogii închipuite şi să atribui cu destulă verosimilitate inventatorilor acestor ficţiuni idei pe care ei nu le-au avut niciodată“ - dar care, lasă el a se înţelege, sunt mai curând ale sale proprii. Căci iată ce spune el mai departe: „... un număr destul de mare de scriitori au schimbat înţelesul acestor fabule ale poeţilor spre a-l aplica propriilor lor invenţii sau măcar propriilor lor păreri, cărora ei voiau să le adauge veneraţia inspirată în mod firesc de lucrurile antice“.

Se poate ca Bacon să nu fi simţit nevoia de a câştiga pentru propriile sale vederi filosofice plusul de încredere pe care li l-ar fi acordat autoritatea învestită cu aureola vechimii a poeţilor antici, deşi, personal, îi preţuia mult. Este mai probabil că, fiind conştient de noutatea şi de caracterul îndrăzneţ cel puţin al unora dintre ele şi deci preocupat de eventuala rezistenţă pe care ele ar putea să o întâmpine, el încerca în felul acesta să se pună la adăpostul presupusei înţelepciuni a unor oameni de mult dispăruţi, împotriva cărora ar fi fost absurd să se mai adopte vreo atitudine ostilă şi cu atât mai puţin măsuri represive. Ideile puse în circulaţie de Bacon în felul acesta cuprind o arie largă de probleme filosofice, de care el ajunsese să se intereseze şi în care avea un cuvânt de spus sub o formă sau alta.

Apar, mai întâi, la prima vedere, inofensive idei în probleme de filosofie morală şi de filosofie a omului, în care Bacon profesează, ca în general în etica sa, o înţelepciune în viaţă lipsită - cum i s-a imputat - de înălţime morală şi de orizont spiritual mai larg, nu însă şi de cutezanţă prin caracterul laic inovator în acea vreme, cum sunt bunăoară acestea: înţeleptul trebuie să dea sfaturi la timpul cuvenit şi cu precauţiile de rigoare, dacă ţine să fie ascultat şi de real folos altora (cap. I); îndrăgostiţii de ei înşişi - adică egoiştii - duc o viaţă singuratică şi leneşă şi nu sunt buni la nimic (cap. IV); la ţară oamenii trăiesc mai conform naturii decât la curte, unde duc o viaţă artificială şi chiar contrară naturii, ceea ce este un mare rău (cap. VI); învăţătura aduce omenirii mari foloase, în primul rând materiale (cap. XI); voluptatea este plină de riscuri pentru cine i se dedă fără măsură (cap. XV, XXIV, XXVII, XXXI); oamenii lipsiţi de orice merit sunt prea puţin dispuşi să le recunoască pe ale altora (cap. XVI); pentru a izbuti în viaţă este prudent să-ţi ascunzi meritele, fiindcă cu ele îţi atragi duşmănii, mai cu seamă din partea oamenilor de rând (cap. XVI şi XXII); meşteşugarii din aceeaşi branşă sunt invidioşi unii pe alţii (cap. XIX) - anticii spuneau în privinţa aceasta: Invidia medicorumpessima, adică: „Invidia dintre medici este cea mai rea“; arta şi ştiinţele abundă în impostori (cap. XX); soarta oamenilor este nestatornică (cap. XXII) şi aşa mai departe.

Apar, în al doilea rând, de această dată mai vădit îndrăzneţe, idei în probleme de filosofie politică, în care Bacon dă dovadă de mai multă înălţime morală şi de un mai larg orizont spiritual decât în ideile sale de filosofie morală, ca bunăoară acestea: soarta principilor este nestatornică (cap. II); regii trebuie să fie uniţi cu popoarele lor (cap. II); îndelunga obişnuinţă a conducerii îi transformă pe regi în tirani (cap. II); popoarele asuprite de tirani sfârşesc prin a se răscula (cap. II) - ceea ce pentru Bacon este lucrul cel mai puţin de dorit, întrucât produce rele de pe urma cărora suferă nu numai popoarele, ci şi stăpânitorii (cap. II); prin decrete înţelepte şi prin blândeţe se poate redobândi încrederea poporului mai mult decât prin represiuni severe (cap. II); regele trebuie să folosească momentul prielnic pentru a-i zdrobi pe rebeli (cap. II); regii se folosesc de perfidii faţă de oamenii lor de încredere pentru a-şi redobândi autoritatea (cap. III); tratatele, promisiunile, jurămintele principilor sunt nesigure şi nestatornice (cap. V); principii sunt cel mai adesea lacomi, ambiţioşi şi de rea-credinţă (cap. V); un război nu trebuie făcut decât din motive temeinice şi pentru apărarea unei cauze drepte (cap. VII); subjugarea popoarelor vecine este condamnabilă şi trebuie să fie evitată (cap. VII); este drept războiul dus pentru dezrobirea unui popor de tiranie (cap. VII); înainte de a porni la război un principe trebuie să-şi măsoare mai întâi bine puterile (cap. VII) şi să facă intense pregătiri (cap. XXIII); iuţeala acţiunii asigură izbânda în război (cap. VII); în război trebuie să ştii să-ţi ascunzi scopurile şi să foloseşti dibăcii pentru a le descoperi pe ale duşmanului (cap. VII); principii au fire bănuitoare (cap. VII); poporul este din fire pornit spre a fi nemulţumit de stăpânitori şi dispus oricând a se răzvrăti (cap. IX); arta de a guverna impune un număr mare de abilităţi din partea aceluia care o practică (cap. XXX) - şi altele, a căror inspiraţie machiavellică fireşte că nu a scăpat comentatorilor filosofului nostru.

Apar, în al treilea rând, idei în problemele de filosofia naturii, nu mai puţin cutezătoare la vremea aceea prin esenţa lor materialistă. Dintre acestea se impune în primul rând ideea despre structura corpusculară a materiei - cu alte cuvinte, concepţia atomistă democriteană, pe care Bacon o recunoaşte ca fiind cea mai apropiată de adevăr dintre toate concepţiile antice despre esenţa şi structura materiei (cap. VI); după care urmează ideea că, despre originea Universului, concepţia filosofică atomistă este cel puţin tot atât de probabilă cât este concepţia biblică creaţionistă (cap. VI); există continuitate între regnurile aparent discontinue ale naturii: uman, animal, vegetal şi fizic, şi că ele sunt deci de aceeaşi esenţă materială (cap. VI); materia este veşnică, cantitatea ei din Univers rămânând neschimbată, iar lumea este pieritoare (cap. XII); naşterea lumii s-a făcut prin trecere treptată de la dezordine la ordine (cap. XII); lumea a luat naştere prin mişcarea naturală a atomilor (cap. XVII) - şi aşa mai departe.

În capitolul XVIII, intitulat „Diomedes sau zelul religios“, apar câteva interesante idei de filosofia religiei, printre care următoarele: războaiele religioase, necunoscute de antici, sunt o pacoste a timpurilor moderne, adusă de creştinism; religia, mai cu seamă cea creştină, este izvor de fanatism, iar fanatismul este izvor de jafuri, măceluri, crime, războaie; deosebirile de credinţe religioase, până şi în sânul aceleiaşi religii, provoacă trădări şi perfidii între persoane între care există legături sfinte, ca acelea ale înrudirii sau ale ospitalităţii; persecuţiile religioase, când sunt împinse până la crime oribile, produc asupra credincioşilor efectul psihologic contrar celui scontat de cei care le provoacă.

În fine, nu lipsesc nici din scrierea aceasta a lui Bacon, cum nu lipsesc nici din celelalte scrieri filosofice ale sale, în care sunt reluate mai la fiecare pas idei de filosofie a ştiinţei, ca bunăoară acestea: este mai adevărată cunoaşterea directă a lucrurilor din natură decât oricare alta, raţională sau revelată; gândirea raţională, fără să fie inutilă în cunoaşterea naturii, riscă a se rătăci în speculaţie deşartă când este lăsată numai la mijloacele ei; ştiinţa anticilor este plină de erori; ştiinţa viitorului are deschise înaintea ei largi posibilităţi de cunoaştere şi de folosire a lucrurilor din natură, datorită unor noi observări şi experimente; ştiinţa trebuie să urmeze calea de mijloc între speculaţia pură şi empirismul pur (mai cu seamă cap. XXVII).

În scrierea de faţă Bacon atribuie toate ideile pe care ea le cuprinde „înţelepciunii anticilor“, subliniind cel mai adesea că este pe deplin încredinţat de adevărul lor, nu fără a ne lăsa să înţelegem că, cel puţin unele dintre ele, sunt ale sale proprii. Pentru unele dintre acestea, cum erau în primul rând cele de filosofia religiei, mai cutezătoare decât oricare altele, el avea toate motivele să folosească artificiul tălmăcirii spuselor altora, spre a scăpa de riscurile pe care ele le implicau. Aşa încât dibăcia pe care o recomanda altora în lucruri de natură practică, el a folosit-o din plin în lucruri de natură teoretică. ceea ce desigur că i se impunea, dată fiind noutatea şi cutezanţa cel puţin a unora dintre aceste idei.

 Francis Bacon (1561-1626), primul viconte de Sf. Alban, a fost un important filosof, om de stat și eseist englez. Este cunoscut și ca un susținător al revoluției științifice. Cele trei obiective ale lui Bacon au fost descoperirea adevărului, servirea țării sale și slujirea bisericii sale. Nu a propus o filosofie propriu-zisă, ci mai degrabă o metodă de dezvoltare a filosofiei. El a scris că, în timp ce filosofia folosea pe atunci silogismul deductiv pentru a interpreta natura, filosoful ar trebui în schimb să treacă prin raționament inductiv de la fapt, la axiomă, la lege. El a susținut că orice acțiune morală este acțiunea voinței umane, care este guvernată de credință și stimulată de pasiuni; bunul obicei este ceea ce ajută oamenii să-și îndrepte voința spre bine; nu se pot face reguli universale, întrucât atât situațiile, cât și oamenii diferă. Ideile lui Bacon cu privire la îmbunătățirea societăților umane au fost foarte influente din vremea vieții sale pană în epoca contemporană. Scrierile sale au inspirat mișcări intelectuale precum marile proiecte de reformă religioasă și socială din Anglia anilor 1640-1660, înființarea primelor academii științifice în Anglia și Franța, Iluminismul francez sau proiectul unei științe universale de tip inductiv.

Această ediție are un format mare (20x28 cm), textul paginat în larg, aerisit și elegant. Este o carte care stă bine pe masa de lucru și pot fi consultată comod și profesionist. Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Alături de scrierea Despre înțelepciunea anticilor, acestă ediție include și lucrarea lui Francis Bacon, Despre principii și origini după fabulele lui Cupidon și a cerului. De asemenea, ediția include două note introductive și o prezentare biografică a autorului Francis Bacon, realizate de traducătorul Alexandru Posescu. Ediția include și un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată emblematică și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală).

Edițiile speciale

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.