Aurul negru la romani - Radu Lungu

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Cartea realizată de Radu Lungu este, în egală măsură, o „istorie” a petrolului românesc cât și o „cale de acces” la memoria și trecutul plin de însemnătate al acestui popor.

Așa cum aurul, sarea (aurul alb) au avut un rol important în destinul poporului român și țițeiul (aurul negru) are propria sa istorie și însemnătate, mai ales, în perioada modernă, când România devine unul dintre cei mai mari producători de petrol din Europa. 

Piața petrolieră din România era estimată la 9 miliarde de Euro în anul 2007. În anul 2006, consumul de benzină pe cap de locuitor în România a fost de 79 litri, iar cel de motorină - 140 litri. Prin comparație, piața petrolieră din Ungaria a fost, tot în 2006, 3,4 miliarde euro, iar consumul de benzină a fost de 147 litri pe cap de locuitor, și cel de motorină - 164 litri.

Consumul actual (anul 2007) al României este de circa 3 milioane tone de benzină pe an și circa 4 milioane tone de motorină dar se preconizează o creștere puternică al consumului în următorii ani datorită dezvoltării parcului auto.

Conform estimărilor din anul 2007, rezervele României sunt de 74 milioane tone țiței, care se vor epuiza în circa 13 ani (adică în 2020).

În secolul al XV-lea sunt menționate gropile de păcură de la Lucăcești (cartier al Moineștiului, Județul Bacău (1440–1442), iar în secolul al XVIII-lea cele din sudul Depresiunii Dărmănești și în jurul localității Moinești. Marco Bandini relata în 1646 faptul că locuitorii din satele Mosoare, Poieni, Dofteana și Păcuri foloseau ca leac țițeiul extras prin puțuri. Mai târziu, Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae amintește de existența și exploatarea petrolului din această regiune.

Extracția petrolului este cunoscută în această regiune de peste cinci secole. Inițial reprezentată prin exploatări primitive, apoi începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin sonde mecanice și în zilele noastre prin foraje de mare adâncime, de la 150 m până la 1000 m, extracția a fost o prezență permanentă în peisajul industrial al zonei. Începuturile industriei petroliere în România au loc în bazinul Râul Trotuș, respectiv pe Valea Tazlăului și în Depresiunea Dărmănești. Mai târziu, perimetrele petrolifere se lărgesc mult, cuprinzând spații tot mai mari în zona paleogenului carpatic.

Prima sondă cu foraj mecanic din România a fost fabricată și folosită la Poieni (Târgu Ocna), Bacău în anul 1861 și consta în sapă percutantă cu prăjini de lemn.

Prima sondă comercială din lume apare în satul Lucăcești al orașului Moinești în jurul secolului XIX.

La Lucăcești, Bacău apăruseră deja primele distilerii de petrol cu caracter industrial încă din 1837–1840, urmate fiind de cea de la Moinești (1844). Acestea sunt primele distilerii din lume, primul pas ca România să aibă prima rafinărie, la Ploiești.

La începutul lui 1857, la Ploiești, se dădea în funcțiune „Fabrica de gaz” a lui Marin Mehedințeanu, care era și prima de acest fel din România și din lume. Era o rafinărie, cu o dotare primitivă, dar care a însemnat un mare pas către civilizație.

În anul 1996 a fost înființată Compania Română de Petrol, ca societate comercială pe acțiuni, constituită prin reorganizarea RAFIROM, PECO și PETROTRANS, care au fost comasate și și-au încetat activitatea. Compania Română de Petrol deținea toate cele zece rafinării din România, alături de câmpurile de extracție, de depozite și de stațiile de benzină.

În anul 1997 Compania Română de Petrol a fost împărțită, 8 dintre rafinării funționând pe cont propriu, restul activelor intrând în proprietatea Societății Naționale a Petrolului (SNP) Petrom. Astfel SNP Petrom a moștenit două rafinării (Arpechim Pitești și Petrobrazi Ploiești), toată fosta rețea de distribuție PECO, sistemul de conducte al PETROTRANS și dreptul exclusiv de a extrage țiței din câmpurile petrolifere din România.

În anul 2000 omul de afaceri Ovidiu Tender a cumpărat de la Statul Român societatea Prospecțiuni S.A, singura societate din țară care asigura prospecțiuni geologice pentru foraj.

În anul 2002, a luat naștere compania Petromservice prin desprinderea din Petrom a sucursalei Petroserv.

În anul 2004, OMV, grupul lider de petrol și gaze din Europa Centrală și de Est, a achiziționat 51% din acțiunile Petrom de la statul român pentru suma totală de 1,53 miliarde Euro.

Teritoriul actual al României a fost binecuvântat cu îmbelșugate zăcăminte de aur, cu unele dintre cele mai bogate resurse de sare din lume, precum și cu îndestulătoare pânze „freatice” de naft (țiței, petrol). Fapt pentru care cuceritorii romani – făuritori, împreună cu geto-dacii, ai neamului românesc, apoi, preț de mai bine de un mileniu, trecătoarele popoare migratoare, în sfârșit, înciudarea și lăcomia războinică a stăpânitorilor medievali, moderni și contemporani – maghiari, otomani, habsburgi,ruși – ai Pannoniei, Balcanilor și ai unei bune părți ai Europei centrale și de răsărit, precum și ai nordului Mării Negre, ei bine, toți acești factori istorici „exogeni” au fost ademeniți de avuția meleagurilor carpato-dunărene în al căror pântec se găsea din belșug un curcubeu de nestemate: „aur roșu”–„aur alb”– „aur negru”. Or, precum aurul și „aurul alb” al pământului (sarea), în soarta meleagurilor carpato-dunărene, tot așa și țițeiul (petrolul), acest „aur negru” al gliei strămoșești (alături de cărbune), a avut un rol important în destinul României, mai ales al celei moderne și contemporane.

Țițeiul românesc în vreme de război

În ziua de 22 iunie 1941, România a intrat în război, alături de Germania, împotriva Uniunii Sovietice. În 26 noiembrie 1941, la Berlin, mareșalul Reich-ului german, Hermann Göring, îi cerea lui Mihai Antonescu, ministrul român al Externelor și vicepreședintele cabinetului Mareșal Antonescu, „în interesul comun al continuării războiului, sporirea producției de petrol românesc la cel mai mare nivel posibil, prin toate mijloacele care pot fi concepute” (după Gheorghe Buzatu, O istorie a petrolului românesc <București, Editura Enciclopedică, 1998>, ediția a II-a revăzută și adăugită, Iași, Casa Editorială Demiurg, 2009, p. 403 și nota 405).

Legea petrolului din 1942

În noile condiții impuse de participarea României la cea de-a doua conflagrație mondială, o lege a petrolului a fost promulgată printr-un decret-lege în Monitorul Oficial din 17 iulie 1942. Istoricul britanic Maurice Pearton consideră că Legea petrolului din 1942 și expunerea de motive, redactată de ministrul român al Economiei, Ion C. Marinescu, aveau un caracter naționalist, straniu în comparație cu legile miniere anterioare din România (Maurice Pearton, Oil and the Romanian State, Chicago University Press, 1971, p. 239) (Ibidem, p. 404 și nota 409). Astfel, alineatul I al articolului 269 al legii prevedea următoarele: „Pentru a stimula participarea capitalului românesc în exploatările de petrol și pentru a încuraja gruparea întreprinderilor cu capital românesc existente, Statul acordă întreprinderilor existente sau care s-ar înființa, care vor avea un capital minimum de 400.000.000 în acțiuni nominative, deținute în proporție de 75% de români etnici – persoane fizice sau societăți anonime, având 75% acțiuni sau părți sociale deținute de români etnici, persoane fizice – și al căror președinte, consiliu de administrație, comitet de direcție și comitet de cenzori vor fi compuse din români etnici, în aceeași proporție”, o serie de avantaje, anume reducerea impozitului, reducerea redevențelor către stat, reducerea taxelor, scutirea impozitului fiscal asupra dividendului, scutiri de taxe până la 500.000.000 lei, credite în bani, scutiri de impozitul de 0,5% asupra acțiunilor noi (Ibidem, p. 404405 și nota 413).