Spirit și libertate - Nikolai Berdiaev

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Educat în spiritul filosofiei religioase rusești și cu puternice afinități pentru filosofia germană,  Nikolai Berdiaev dezvoltă, în volumul Spirit și libertate o perspectivă teosofică asupra vieții spirituale a omului și contribuie, astfel, la promovarea filosofiei creștine în spațiul european.

Aşa cum creştinismul nu a putut face abstracţie de filosofia, numită actualmente antică, dar al cărei statut funcţional în epocă era cu totul altul, considerăm, şi nu doar de dragul creionării unei simetrii, pe undeva evidente, că nici filosofii epocii nu puteau face abstracţie de învăţătura creştină, de conceptele-cheie ale acesteia, de influenţele şi implicaţiile ei pentru societate.

Învăţătura şi dogma creştină, în procesul ei de emergenţă, este mai întâi exprimată în faţa unor adepţi mai mult sau mai puţin iniţiaţi şi interogativi, mai mult sau mai puţin instruiţi în cultura filosofică a vremii. Dubla condiţionare de oameni ai timpului lor, formaţi într-o anumită cultură şi simpatia sau aderenţa la noua învăţătură creştină, naşte spontan întâlnirea, dialogul, osmoza, uneori, dintre filosofie şi învăţătura creştină, devenită teologie structurată după confruntarea cu aceasta din urmă, prin adepţii creştini educaţi filosofic. Încă înainte de apariţia creştinismului, Filon, principalul reprezentant al şcolii iudaice din Alexandria, a încercat să contopească tradiţia ebraică cu doctrinele filosofilor greci şi poate fi considerat atât ca predecesorul neoplatonismului lui Plotin, cât şi al creştinismului Părinţilor Bisericii.

Contrar învăţăturii maeştrilor greci, Filon nu va accepta coexistenţa timpului şi a eternităţii. După Filon, timpul trebuie numărat în rândul lucrurilor create în momentul creării lumii de către Creator. Această doctrină va fi adoptată mai târziu de către Fer. Augustin şi odată cu el de către Biserică. Eternitatea unui alt element, aparent independent de divinitate, ştirbeşte din ideea de perfecţiune a lui Dumnezeu şi de aceea trebuie respinsă. Preluarea de către creştinism este firească. Întâlnirea dintre religia creştină şi filosofia greacă, la sfârşitul secolului I, începutul secolului al II-lea, în timpul vieţii lui Plutarh, este unul din momentele cele mai importante din istoria gândirii.

Întâlnirea dintre filosofie şi creştinism s-a petrecut sub legitatea unui fenomen general, surprins corect de către Bourceanu: „În momentul în care filosofia greacă şi teologie creştină au sesizat «puncte comune», acestea au dat naştere fie unei simpatii înţelese ca recunoaştere a asemănătorului fie unor antipatii ca reacţii de autoapărare faţă de un concurent foarte serios”. Sub această dinamică atracţierespingere, cele două forme de cunoaştere se vor influenţa reciproc.

(Creştinism şi neoplatonism: influenţe şi contradicţii,  Marius-Dan Ionaşcu)

Filosofia mea aparține genului de filosofie a existenței (Existenz-philosophie). Propria concepție filosofică despre lume se distinge esențial de cea a lui Heidegger și Jaspers și a fost elaborată în afara tuturor curentelor ce-și au originea în Kierkegaard. Am crezut întotdeauna că filosofia nu ar putea fi decât una, a existenței omenești, neaparținând obiectelor.

Gândirea rusă avea tendința elaborării unei filosofii a existenței, era orientată spre viața concretă, către existent. Totuși, aici fiind vorba de o filosofie a religiei și nu de o teorie a cunoașterii, nici de metafizică, prefer să folosesc termenul „viață” ce aparține Evangheliei, legat de spiritualitate, decât termenul existență. Uneori cuvântului „viață” i se dă un sens biologic, îl găsim cu acest sens chiar la Bergson și Nietzsche, dar filosofia vieții este pentru mine o sursă și o hrană religioasă. Se distinge radical de cea profesată de gânditorii contemporani, având doar o asemănare formală. Socotesc că problema religioasă este problema centrală a omului, cea a antropologiei religioase nepusă de exemplu la Heidegger. Este o mare diferență între curentele gândirii ruse creștine, ivite din secolul al XIX-lea și curentele gândirii occidentale europene, catolică și protestantă. Gândirea occidentală creștină, ce s-a îndepărtat de izvoarele ei și a trecut prin perioada creației umaniste, dorește să se întoarcă la sursele ei. Thomismul revine la gândirea catolică a Evului Mediu și la cel mai curat reprezentant, Sf. Thoma; barthianismul la sursele Reformei, la Luther și Calvin. Creștinismul rus întotdeauna s-a păstrat lângă sursele primitive, nu s-a simțit nevoia revenirii la origini. Trezirea gândirii creștine ruse din sec. al XIX-lea și al XX-lea a ridicat problema unei mișcări creatoare în creștinism. Această problemă religioasă, a actului creator prin om, e pusă cu mai multă ascuțime de gândirea rusă, decât de gândirea Occidentului, unde renașterea umanistă se orienta spre viitor șirenașterea creștină spre trecut. În gândirea creștină rusă nu există „modernism” în sensul catolic și protestant al cuvântului. „Noul” în creștinism va îmbrățișa mai mult un caracter pneumatic și mistic, decât un caracter științific umanist sau social, e important deci, să se țină seama dacă se dorește înțelegerea caracterului acestei lucrări.

N. Berdiaev

Nikolai Alexandrovici Berdiaev (în rusă Николай Александрович Бердяев; n. 6/18 martie 1874, Kiev, Imperiul Rus – d. 24 martie 1948, Clamart, Franța) s-a născut la Kiev într-o familie din aristocrația militară. La 14 ani citește Critica rațiunii pure a lui Kant și Fenomenologia spiritului a lui Hegel. Urmează școala de cadeți din Kiev și apoi Universitatea, unde se împrietenește cu Leon Șestov. Începând din 1894 se apropie de marxism. În 1901 este deportat la Vologda, în nord, împreună cu mai mulți studenți social-democrați, dar perioada marxistă a lui Berdiaev se apropie de sfârșit. În lucrarea sa Cunoașterea de sine. Încercare de autobiografie filosofică spune: „Știu bine ce e marxismul, pentru că nu-l știu din afară, ci dinăuntru, și îmi provoacă chinuri.”

Nikolai Alexandrovici Berdiaev a fost un filosof rus care s-a ocupat, cu precădere, de filosofia religiei. Este un important reprezentant al existențialismului.