Filosofia umanului. Personalism energetic și antropologie kantiană - Viorel Cernica

Categoria: emblematic Europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Preocupările filosofice ale lui Viorel Cernica s-au îndreptat către fenomenologie, hermeneutică și istoria filosofiei românești.

Într-o lucrare apărută în anul 2013, Judecată și timp. Fenomenologia judicativului, Cernica a propus un nou concept de fenomenologie a cărui principală contribuție este reducția judicativă. Potrivit acestei idei, orice gând, rostire sau făptuire omenească sunt preluate, prelucrate și autorizate prin timp și judecată. Timpul și structura formală a judecății (Subiect – Predicat) asigură condițiile de constituire a oricărui fapt din orizontul vieții omenești. Această înțelegere a timpului în relație cu judecata este numită de autor „judicativ constitutiv” și este pusă în evidență în structura construcțiilor semnificative ale istoriei filosofiei: logica lui Aristotel, analitica și dialectica transcendentală din Critica rațiunii pure a lui Immanuel Kant și a analitica existențială a Dasein-ului făcută de Martin Heidegger în Ființă și timp.

În strânsă legatură cu fenomenologia judicativului, Viorel Cernica a propus un nou model hermeneutic, denumit hermeneutica pre-judicativului. Aceasta privește statutul logic și filosofic al unor subiecte de experiență care nu își au originea în orizontul judicativ. Hermeneutica pre-judicativă este un demers de interpretare a acestor experiențe prin care se încearcă păstrarea specificului lor nonjudicativ. Dintre operațiile specifice acestui model de hermeneutică, poate fi precizată de-constituirea, operație de suspendare a modului de constituire judicativă, după cum reiese din ultimele publicații, în special introducerea la volumul Studii de hermeneutică a pre-judicativului (2016) și Temporalitatea experienței nonjudicative. Timpul lenei (2017).

Viorel Cernica este cunoscut și pentru cercetările sale privind filosofia românească. Acestea presupun un aparat metodologic care trece dincolo de o abordare istoric-cronologică, către o abordare tematică, denumită de autor „topologie contemplativă”. Numeroasele sale studii privind filosofia românească au fost adunate recent în Lucrări de istoria filosofiei românești, vol. 1 și vol. 2, deși acest interes poate fi remarcat încă din anul 1999, odată cu publicarea Exercițiilor fenomenologice asupra filosofiei românești interbelice, revizuită și republicată ulterior în 2006, sub titlul Filosofie românească interbelică. Perspectivă fenomenologică.

Argument la ediţia a doua

Lucrarea de faţă, publicată în primă ediţie în 2000, este, la origine, teză de doctorat. Cercetarea pe care ea o propune are, dat fiind acest statut, o limită adâncă, legată de condiţia sa de a fi mai degrabă spaţiu de învăţare a tehnicilor de cercetare după exigenţe „ştiinţific-interpretative” şi „critico-filosofice”, iar nu domeniu al unui exer- ciţiu deplin, desăvârşit, al interpretării. Dar ea are, totodată, şi o „putere”, legată de curajul tematizării, propriu începutului, şi de extensia cercetării, aceasta din urmă şi în sensul conţinutului şi în cel al metodelor.

Date fiind acestea, de ce o a doua ediţie? În urmă cu câtva timp, am procedat la fel cu altă carte, Exerciţii fenomenologice asupra filosofiei româneşti interbelice (a doua ediţie: Filosofie românească interbelică. Perspectivă fenomenologică, Editura Institutul European), una din intenţiile mele fiind şi aceea de a deschide tematizările din carte (şi mai mult) către zone de interes academic. S-au adăugat alte motive, valabile şi pentru reeditarea de faţă: un anumit interes pentru informare în legătură cu filosofia românească, în spaţii culturale formale, dar şi informale, pe de o parte, ofertă limitată a pieţei de carte şi a „pieţei ideilor” pentru acest interes, pe de altă parte; numărul mic de exemplare ale cărţii, dar o anumită „căutare” a sa; unele convenţii pe care autorul a trebuit să le accepte pentru prima ediţie, socotite fireşti de către editorul de atunci, dar care ar trebui revizuite şi chiar corectate; dorinţa autorului de a verifica valabilitatea unor idei ale sale în condiţiile actuale ale „pieţei ideilor” de la noi etc.

În plus, lucrarea de faţă propune o interpretare a operei unuia dintre filosofii reprezentativi pentru spaţiul cultural românesc – aşa cum au dovedit-o, în ultima vreme, reeditările lucrărilor sale şi studiile critice – după o „tehnică” dominantă astăzi, firească dată fiind situaţia noastră culturală: interpretarea reconstrucţiei filosofice din perspectiva unui concept, a unei idei sau concepţii etc. semnificative într-un spaţiu mai larg, cel al filosofiei europene („universale”, s-ar putea spune), pentru a fi pusă în evidenţă poziţia filosofiei interpretate în orizontul filosofiei actuale. Într-un fel, cartea de faţă este proiectată după această tehnică, ceea ce îi aduce un spor în a oferi un material de cercetare pentru cei care se ocupă şi se vor ocupa de filosofia lui C. Rădulescu-Motru şi de problema modelelor filosofice de reconstrucţie a umanului. Multe dintre temele demersului au fost revizuite între timp. Ele au fost regândite, reaşezate în topos-uri filosofice noi, recumpănite în privinţa sensurilor proprii, chiar reformulate în contexte care se află la o anumită distanţă faţă de orizontul stabilit, pentru ele, de ediţia întâi a cărţii. Unele dintre aceste reinvestiri hermeneutice se vor recunoaşte însă în noua ediţie.

Mai cu seamă subcapitolele referitoare la filosofia lui Kant au fost reaşezate, chiar rescrise, dar nu cu scopul de a schimba unghiul din care a fost interpretată filosofia lui C. Rădulescu-Motru, ci pentru a întări, prin noi probe de valabilitate filosofică, acest unghi. S-a întâmplat aşa şi pentru faptul că materialul interpretativ din aceste subcapitole a fost folosit în lucrarea proprie Proiectele filosofiei kantiene (Institutul European, 2004), lucrare ce trebuia să cuprindă, potrivit intenţiilor mele de atunci, tot ce reprezenta interpretare kantiană proprie subordonată ideii de „proiect filosofic” (mai bine spus, „proiect antropologic”). Dar s-a întâmplat să consider că este necesară o revenire radicală asupra subcapitolelor în cauză şi pentru că, nepărăsind orizontul filosofiei kantiene, chiar dacă interesele mele „filosofice” directe au condus către alte spaţii aporetice decât cele dominate de filosofia kantiană, am constatat că se află în această filosofie un gând care concentrează sensurile unui temei al proiectului antropologic – acesta din urmă socotit una dintre „formele” semnificative ale filosofiei kantiene –, gând care nu este valorificat în varianta din prima ediţie a subcapitolelor privindu-l pe Kant. Gândul în cauză ţine de formula „eu sunt”. Este vorba de ceva ce trebuie asumat pe linia vaihingerianului „ca şi cum” (ceea ce îl absolvă de orice referinţă „epistemologică”), referitor însă nu la existenţa subiectului (subiectului cunoaşterii, de exemplu, cum se întâmplă, cumva, la Descartes), ci la o „existenţă” din afara subiectului, care condiţionează însăşi posibilitatea de a fi a subiectului. Acesta din urmă „este” numai prin experienţă, ea însăşi posibilă în timp datorită intervenţiei acelui ceva din afară (iniţial, lucru în sine, apoi fenomen), care, în fapt, activează formele sensibilităţii, adică, în termenii unei ontologii, dă seama de faptul că „eu sunt”. Timpul este, aici, condiţia, sau acel ceva din afară (lucru în sine, fenomen?). Noul conţinut al subcapitolelor care au drept temă proiectul antropologic kantian încearcă să surprindă şi această problemă.

Întreaga „Introducere” a fost, de asemenea, regândită, pentru a servi cum se cuvine unui demers a cărui miză depăşeşte simpla „decodificare” a simbolurilor antro­pologice cuprinse într-o operă, ţintind să construiască o interpretare antropologică în orizontul căreia, pe temeiul formulării unui sens originar al obiectului interpretării, să fie evaluate concepte, idei, soluţii, argumente, „teorii” semnificative care îi aparţin acestuia.

Intervenţia în text nu a condus însă către modificarea regulilor metodei de interpretare, nici către alte concluzii ale demersului decât cele din prima ediţie. E drept, însă, că au fost puse anumite accente, care să scoată în evidenţă ideea de model de reconstrucţie a umanului; în ceea ce este ea ca o „formă” teoretică, dar şi în modalităţile „interpretării” sale în personalismul energetic al lui C. Rădulescu-Motru, în filosofia critică a lui Imm. Kant, în energetismul lui W. Ostwald şi în personalismul lui Ch. Renouvier şi în cel al lui Emm. Mounier; în parte, chiar în filosofia lui Fr. Nietzsche. Lucrarea rămâne, totuşi, înainte de toate, o încercare de interpretare a personalismului energetic, filosofia lui C. Rădulescu-Motru, din perspectiva structurii formale a unui concept fundamental în filosofia kantiană: conceptul finalităţii.

Bibliografia a fost completată cu titluri de lucrări semnificative pentru demersul din carte, publicate după apariţia primei ediţii a acesteia. Este vorba îndeosebi despre ediţii noi ale unor lucrări ale lui C. Rădulescu-Motru şi ale lui Imm. Kant (traduceri noi în limba română) şi lucrări, studii despre operele filosofice ale acestora.

                      Tipuri de interpretări ale personalismului energetic

Simpla sumă a premiselor creează doar un spaţiu aporetic. Re- construcţia filosofică le cuprinde şi le desfăşoară, le tăinuieşte şi le revelează prin formula sa metafizică şi prin conţinutul său. C. Rădulescu-Motru evaluează în fiecare lucrare a sa atât influenţa tradiţiei asupra problemelor pe care le vizează, cât şi contribuţia proprie la construirea răspunsurilor. Dar un sistem filosofic (concepţie, teorie etc.) îşi dobândeşte locul propriu într-o istorie a filosofiei (locală sau universală) şi prin interpretare. Neinterpretat, el rămâne în afara cursului firesc al istoriei, chiar dacă am putea presupune că tăinuieşte în sine sensul unei valabilităţi metafizice reale. În cazul personalismului energetic, putem vorbi despre mai multe tipuri de interpretări care îi desprind semnificaţia globală: 1) interpretarea psihologică, uşor de recunoscut în următoarele cuvinte ale lui Eugeniu Sperantia (1932): „Întreaga operă a d-lui Rădulescu-Motru e o operă psihologică, toate scrierile d-sale au un fond de această natură.”; 2) interpretarea filosofică, prezentă la cei mai mulţi dintre exegeții săi şi sprijinită de un „model al filosofiei” care ar avea câteva caracteristici: a) discursul ia forma unei teorii al cărei obiect este „lumea în general”, sau determinările generale ale lumii (componenta metafizică); b) metoda folosită conduce la o sinteză a cunoştinţelor ştiinţifice, teoria depăşind astfel nivelul de generalitate al acestora (componenta metodologică); c) gradul înalt de generalizare al concluziilor teoriei (componenta metateoretică). Acest „model al filosofiei” este valabil şi pentru conştiinţa filosofică a lui C. Rădulescu-Motru. Pledează în acest sens referirile sale la statutul, obiectul, sarcinile filosofiei. Iată câteva exemple: „Din moment ce ne punem această întrebare (întrebarea privind valabilitatea concepţiilor despre personalitate afirmate de diferiţi psihologi – n. C.) ieşim din domeniul psihologiei. Cearta dintre psihologi trebuie dusă înaintea unei instanţe superioare de judecată, în care să fie reprezentate toate ştiinţele, sau mai toate ştiinţele. Această instanţă nu poate fi decât filosofia. Iată de ce studiul persoanei (sau al personalităţii, fiindcă noi dăm ambelor denumiri acelaşi înţeles) nu poate fi decât un studiu filosofic.”; filosofia „urmăreşte completarea şi verificarea rezultatelor fiecărei ştiinţe speciale în parte”. Recondiţionările filosofice ale rezultatelor ştiinţelor, care iau forma unor generalizări, au rostul de a răspunde la principala problemă a metafizicii: „Care este fondul real al poziţiunii omului faţă de restul universului?”. Dar ele au, în personalismul energetic, în primul rând rostul de a re-construi locul omului în „structura” lumii.

Al doilea tip de interpretare, cel filosofic, trebuie detaliat, pentru că deschiderea (dimensiunea) filosofică a personalismului energetic a fost gândită diferit. Astfel, unii interpreţi au încercat să dovedească întemeierea sa antropologică. Spre sfârşitul deceniului IV, când lucrările ce încheagă personalismul energetic erau publicate, Tudor Vianu aprecia astfel această concepţie: „întreaga filosofie a d-lui C. Rădulescu-Motru se reazemă pe o viziune a omului, pe un concept normativ al persoanei umane pe care interpretul primului nostru sistem original de gândire are datoria să-l extragă şi să-l pună la lumină”. Şi alţi interpreţi susțin aceeaşi evaluare (Nicolae Gogoneaţă, Gheorghe Al. Cazan). Unii dintre exegeţi (Corina Hrişcă, Petru Vaida) i-au dovedit statutul de filosofie a culturii. Dată fiind legătura sa cu criticismul kantian, demersul metafizic al lui C. Rădulescu-Motru a fost alăturat modelului filosofic neokantian, încă activ în prima parte a secolului al XX-lea: neokantienii, apreciază Iosif Brucăr, gândeau că filosofia lui Kant nu poate fi explicată decât în cadrul corelatului „obiect-subiect”, sau „om-cosmos”, iar „gândirea metafizică a lui C. Rădulescu-Motru a urmat acelaş drum arătat de neokantieni”. Dat fiind interesul filosofului român pentru ştiinţa experimentală, pentru aplicaţiile sale în psihologie, filosofia sa a fost gândită şi prin raportare la metafizica inductivă: „Tocmai speranţa de a întemeia enunţuri despre finalitatea universului ca întreg pornind de la rezultatele cunoaşterii obiective, de tip ştiinţific, explică, credem, atracţia irezistibilă pe care a exercitat-o o dată ideea unei metafizici inductive asupra unor gânditori cu mentalitate ştiinţifică, cum a fost şi Constantin Rădulescu-Motru”. Cu ocazia apariţiei Personalismului energetic (1927), într-o recenzie de proporţii, Vasile Băncilă socotea că: „Suntem deci în faţa unui sistem complect de filosofie teoretică şi de filosofie practică: spiritul d-lui Motru a creiat o reprezentare generală a realităţii, care, deşi personală, poate funcţiona şi pentru alţii”.

Multitudinea tipurilor de interpretări asupra filosofiei lui C. Rădulescu- Motru dovedeşte bogăţia sa teoretică. Dar unele riscă să o socotească blocată în modelul unei discipline filosofice. Semnalăm însă un gând (implicit în sistem) al lui C. Rădulescu-Motru şi o re-construcţie filosofică a sa – amândouă sub rezerva întemeierii lor ulterioare, pe măsură ce interpretarea de faţă înaintează –care pretind un act revalorizator general-filosofic, iar nu unul particular- disciplinar:

- ideea locului omului în ordinea universală: omul cumpăneşte orizontul condiţionatului (natural) şi pe cel al Necondiţionatului (Absolutului); el este element de ordine în lume. Această topică universală corespunde unei viziuni de ontologie umană, necesară, cred, în tabloul cultural contemporan în care, de o parte, secularizarea tulbură nevoia de absolut a omului într-o încercare de refacere a ordinii lumii în absenţa transcendentului divin sau a imanentului spiritual, iar pe de altă parte, reacţia la această mişcare riscă, paradoxal, să elimine omul însuşi din spaţiul umanului;

– teoria filosofică asupra personalităţii, care trebuie interpretată, prin raportare la filosofia contemporană, ca proiect personalist. Modelul explicaţiei antropologice (împreună cu interogaţiile care îl justifică) este personalist- energetic, iar personalismul şi energetismul sunt integrate filosofiei contemporane. Modalităţile de abordare, soluţiile construite şi conceptele modelate sunt în spiritul filosofiei contemporane, adică ele fac parte din orizontul acesteia.

De asemenea, în vremea în care C. Rădulescu-Motru îşi construia sistemul, prindea chip o disciplină nouă: antropologia filosofică, sau „filosofia omului”, cum a fost </

Viorel Cernica (n. 1957) este un filosof român, profesor de filosofie, cercetător afiliat al Academiei Române, eseist și poet.

Între anii 1981 și 1985 a urmat studii de filosofie la Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea din București, încheiate în iunie 1985 cu lucrarea Direcții de abordare a problematicii silogistice. Contribuții românești în silogistică.

În 1994 a început studiile doctorale de filosofie la Academia Română, Institutul de Filosofie, finalizate în aprilie 1999 cu teza de doctorat Personalismul energetic și proiectul antropologic kantian.

În anul 1994 a devenit cercetător la Academia Română, Institutul de Filosofie și Psihologie „C. Rădulescu-Motru”, iar în 2007 a ajuns conferențiar la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București.

În 2015 a devenit conducător de doctorate în domeniul filosofiei, cu teza History of Philosophy, Phenomenology of Judgment, Hermeneutics of Culture: Concepts, Methodologies, Applications.

În prezent este profesor universitar la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București și profesor asociat la Universitatea Politehnică din București.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.