Umanitatea în mentenanță. Diagnoza contemporaneității - Paul Tulici

Introducere

După ce am finalizat ceea ce credeam a fi ultima corectură la „Cioburi și reflecții”, simțind golul lăsat de necreație, mi-am pus întrebarea metafizico-teologico-pragmatică: „Ce dracu’ fac acuma?” Terminasem o lucrare compusă dintr-un jurnal de idei și o mînă de eseuri; dominate fiind de hazardul inspirației, acestea aveau caracter spontan, incoerent, fulgurant și provizoriu. Îmi lăsasem mintea pe mîna inspirației de moment; reflectasem, chiar dacă ore în șir, asupra ceea ce-mi stîrnea curiozitatea, asupra ceea ce mă indigna, ceea ce nu-mi dădea pace ani la rînd, ceea ce consideram a fi mai mult decît obligatoriu de-a fi meditat. Ce se naște din hazard, ordine tînjește. Chiar dacă dincolo de imprevizibilul și haosul ideilor, așa cum se aștern ele într-un jurnal, există o viziune unificatoare, senzația de încîlceală și brambureală n-are cum să nu te izbească cînd le citești. „Ce-ar fi să reiau totul de la capăt, îmi zic, să pun ordine în debandada asta aforistică, să scot coerența la suprafață? Voi forța mintea să lucreze pe o structură organizată, planificată în liniile importante ale lucrării, să-i trasez o direcție de la început și pe care s-o mențin, pe cît mi-e cu putință.”

            Îmi amintisem de primăvara anului 2016 cînd pregăteam lucrarea de dizertație la Biblioteca Județeană din Cluj-Napoca, cu o temă pe care eu o alesesem, „Modul în care conceptele din Grecia veche s-au păstrat și s-au transformat pînă azi: democrație, libertate, educație etc.”, lucrare ce avea caracteristicile și normele academice specifice. Mi-a făcut plăcere să studiez, să caut informațiile necesare și să concep acea dizertație; dar, totuși, mi-am zis un lucru: „De mă voi ocupa vreodată de filosofie, am s-o fac în felul meu: liber, sincer, creativ, direct și doar pe chestiunile absolut fundamentale”. Într-o după-amiază însorită, am încropit pe foaie o listă cu 30 de titluri și subiecte ce meritau a fi chestionate. Datată 26.V.2016, am scris următoarele:

                Teme de reflecție:

1)       Originea valorilor: nașterea din complexe, frustrări

2)       Societatea – mostrul cu 3 capete: libertate, egalitate, dreptate

3)       Hipermarket – minisocietatea contemporană – demers antropologic

4)       Moștenirea și țelurile științei

5)       Omul și tehnologia – digitalizarea conștiinței […]

și tot așa pînă la 30. O serie ad-hoc de teme, diversificate, ce nu aveau coerența pe care mi-o doream, dar nu conta, fiindcă oricum nu urma să le folosesc; mi-au servit doar ca punct de plecare în demersul lucrării de față, a fost mai mult un model a ceea ce urma să fac, mi-a reamintit pe care cale alesesem să umblu întru filosofie.

            Pe o coală nouă, undeva în stînga sus apar menționate zilele în care am notat cele ce-au urmat, „17.I.’21 și 30.I”, plus semnătura mea dedesubt, zile cînd am decis tot ceea ce avea să constituie munca mea meditativă din următorii ani:

Umanitatea în mentenanță

Scop lucrare – radiografia generală asupra omului și epocii contemporane – cronică conceptualizantă […]

continuînd cu celelalte ingrediente necesare oricărei scriituri, ce urma să le folosesc: tipul lucrării, cuprinsul, temele abordate, genul scriiturii, limbajul și tonurile, structura efectivă pe care o voi urma. Odată puse astea pe hîrtie, lucrurile nu mai sînt atît de difuze, încetul cu încetul se limpezesc.

            „Umanitatea în mentenață”, un titlu pe cît de ambițios, pe atît de înșelător. Bineînțeles că omul nu-i o mașinărie care să necesite verificări și intervenția tehnicianului pentru a repara ceea ce-i stricat în el, pentru a înlocui ceea ce-i ireversibil compromis. Umanitatea, aici, nu în sensul de totalitate a indivizilor ce aparțin speciei umane, cît este vorba de natura specifică nouă, iar pentru a fi mai lesne de meditat o temă ca asta, atît de veche și atît de tocitită, am atacat-o pe trei paliere: ceea ce avem lăuntric înnăscut, ceea ce lăsăm să se vadă la suprafață și cum sîntem alături de ceilalți în societate. Am reflectat asupra omului și-a vremurilor actuale, adică, am ales principale articulații ce dau flexibilitatea devenirii noastre: nevoi, credințe, valori, comunicare, singurătate, educație, tehnologie, știință, artă, societate, spiritualitate. Precum ignorantul, am trecut prin toate, le-am luat la ochi și le-am răscolit puțin.

            Ceea ce se deschide mai departe nu-i o lucrare științifică, cu metodologie, informații, experimente și date măsurabile, citate și trimiteri către autori importanți și cărți de referință; este o viziune, pe cît am putut de coerentă, cuprinzătoare în teme ce le-am crezut definitorii, și argumentată persuasiv și subiectiv, asupra omului contemporan și-a civilizației occidentale, la periferia căreia este situată țara mea. A ieșit ce-mi propusesem, ca și consistență? Evident că nu. Există lucruri importante ce mi-au scăpat? Cu certitudine, da. Este lectură de recomandat cititorului obișnuit, flușturatic? Nici vorbă; sînt alte cărți de neratat. N-am făcut altceva, pe parcursul reflecțiilor, decît de-a răspunde întrebărilor rămase implicite: „Cine sînt eu? Cine este celălalt? Cum funcționează lucrurile? În ce lume trăim? Din ce sîntem făcuți; spre ce ne îndreptăm?” Cap-coadă, am lucrat pentru mine, am fost direct, sincer, tranșant, descumpănit, ironic, încrezător. Dacă cineva, vreodată, din curiozitate ori pur și simplu aflîndu-se-n treabă, mă va întreba: „Băi, nenea Tulici, ce mai e și lumea asta?”, iar eu voi fi căzut atît de tare în superficialitate și văduvit complet de umor, îi voi arăta acestă cartea: „Uite, asta am priceput eu din ea, cîndva!”

Florești, 07.10.2023

Paul Tulici a absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității de Nord din Baia Mare și în prezent locuiește în Cluj-Napoca.