Despre cer – Aristotel

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Despre cer este tratatul cosmologic principal al lui Aristotel și cuprinde viziunea cosmologică care a dominat istoria timp de nouăsprezece secole.

 Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

Tratatul Despre cer face parte din scrierile aristotelice a căror autenticitate nu a fost contestată. Pe de o parte, avem mărturiile antice directe și indirecte în care se fac referiri explicite la tratatul de astronomie aristotelică sau la conținutul și problematica lui. Pe de altă parte, cercetările moderne istorice, filologice și filosofice au consolidat ideea autenticității incontestabile a acestei opere. Între mărturiile directe, datorate lui Aristotel însuși, aceea de la începutul tratatului de meteorologie1 face un rezumat al problemelor de filosofie naturală studiate deja. Aristotel declară a fi tratat mai întâi despre cauzele prime ale naturii (Fizica, I-II) și despre mișcarea naturală în general (Fizica, III-VIII); în al doilea rând, despre ordinea și mișcarea astrelor (De caelo, I-II), despre numărul și natura elementelor terestre și despre transformările lor unele în altele (De caelo, III-IV); în al treilea rând, despre generarea și distrugerea ființelor în general (De generatione et corruptione). Își propune să mai trateze despre lucrurile care se întâmplă conform naturii mai puțin ordonate decât cea a primului element, cel celest, în regiunea cea mai apropiată de mișcarea astrelor (Meteorologica). Locul indică clar și ordinea scrierilor de filosofie naturală. Despre cer urmează după Fizica și înainte de tratatul Despre generare și distrugere. În plus, mărturia lui Aristotel scoate în evidență, dincolo de o aparentă dezordine a corpus-ului scrierilor de fizică, unitatea profundă a acestuia. Era firesc atunci ca De caelo să facă trimiteri la Fizica și De generatione et corruptione la De caelo.

Există o mulțime de locuri în tratatul de astronomie în care Aristotel face referiri explicite la cărțile Fizicii. El nu și-a denumit tratatele în felul în care tradiția s-a obișnuit să o facă. Titlurile nu se regăsesc ca atare în opera lui, de aceea trimiterile indică conținutul acelei părți din Fizica la care se face referire. Ele sunt numite când lucrările despre mișcare2, când tratatul despre principii3, când tratatul despre timp și mișcare4. Alteori referirea este mult mai vagă și indică doar faptul că problema a fost deja cercetată în cărțile Fizicii5. Există apoi locuri în tratatul Despre generare și distrugere care fac referiri explicite la Despre cer ca la „tratatul precedent”6, sau la teorii stabilite „mai înainte”7. Chiar sfârșitul tratatului Despre cer (313b21: „Prin urmare, despre greu și ușor, precum și despre proprietățile lor, am explicat definindu-le astfel.”) se leagă de începutul tratatului Despre generare și distrugere (314a1: „Să examinăm acum generarea și distrugerea ființelor …”) ca într-o suită de prelegeri cu o problematică înrudită.

Istoria textelor aristotelice păstrate poate fi scrisă doar cu multe goluri și presupuneri, iar cercetarea transmiterii corpus-ului aristotelic este departe de a fi încheiată. Tratatul de astronomie este, din acest punct de vedere, în situația privilegiată de a fi făcut obiectul a numeroase studii, între care cel al lui P.Moraux12 este cel mai important și ale cărui concluzii le vom utiliza în cele ce urmează. El studiază raportul între manuscrisele în care s-a păstrat tratatul stabilind o serie de concluzii importante și evidențiind, pe de altă parte, dificultățile cercetării transmiterii textului. În primul rând, dificultățile țin de natura însăși a scrierilor acroamatice păstrate. Ca și celelalte tratate de fizică, De caelo este rezultatul prelegerilor adresate unui auditoriu restrâns și inițiat și provine dintr-unul sau mai multe cursuri consacrate problemelor de astronomie. Numeroase pasaje par a avea o redactare finală într-un stil literar îngrijit, în timp ce altele, concentrate, laconice și dificil de înțeles, par a fi doar note de curs menite să ajute dezvoltările orale ale maestrului. Dincolo de aceste inegalități stilistice, există totuși grija unei organizări sistematice vizibilă în trimiteri de la un curs la altul, rezumate ale concluziilor și problemelor studiate deja sau stabiliri periodice a celor care rămân de tratat. Cu certitudine, Aristotel nu și-a scris impresionanta operă filosofică după un plan structurat dintru început. Dimpotrivă, există nenumărate motive pentru a conchide că autorul a revenit frecvent asupra primei variante, modificând-o și completând-o...

[EXISTENȚA UNUI CORP MIșCAT CIRCULAR]

Deci, dacă există într-adevăr mișcare simplă, iar mișcarea circulară este simplă, și dacă mișcarea corpului simplu este simplă și mișcarea simplă aparține corpului simplu (căci și dacă ar fi a compusului, mișcarea va fi determinată de corpul care predomină în compunere), atunci este necesar să existe un corp simplu care să producă mișcarea circulară în virtutea propriei sale naturi14. Căci este posibil ca, în mod forțat, mișcarea unui corp să fie impusă altui corp, lucru imposibil în cazul mișcării naturale, dacă într-adevăr pentru fiecare dintre corpurile simple există o singură mișcare naturală. În plus, dacă mișcarea opusă naturii este contrară mișcării naturale, și dacă un lucru are un singur contrar15, atunci este necesar ca mișcarea circulară, fiind simplă, dacă nu este conform cu natura corpului care se deplasează, să fie contra naturii lui. Așadar, dacă focul16 sau altul dintre corpurile asemănătoare este deplasat circular, deplasarea lui potrivit naturii va fi contrară mișcării circulare. Dar fiecare lucru are un singur contrar, iar mișcarea în sus și în jos sunt contrare una alteia. Dacă, pe de altă parte, un corp diferit de cele patru elemente cunoscute17 ar fi deplasat circular contra naturii sale, atunci mișcarea lui potrivit naturii va fi alta. Dar acest lucru este imposibil, căci dacă mișcarea lui naturală este în sus, atunci va fi foc sau aer, iar dacă este în jos, atunci va fi apă sau pământ.

[IDENTITATEA DE NATURĂ ÎNTRE ELEMENTELE LUMILOR MULTIPLE]

Mai mult, este necesar ca toate lumile să fie constituite din aceleași corpuri, fiind cel puțin asemănătoare ca natură6. Dar fiecare dintre corpuri – mă refer, de exemplu, la foc sau pământ și cele intermediare acestora – trebuie să posede aceeași putere, căci, dacă acestea sunt omonime și corpurile de acolo nu sunt denumite potrivit cu aceeași idee ca a noastră, atunci universul ar fi denumit „lume” de asemenea prin omonimie7. Deci, este evident că unul dintre aceste elemente se mișcă natural plecând din centru, altul venind spre centru, dacă într-adevăr focul în totalitate este de aceeași esență cu focul, și la fel fiecare din celelalte elemente, după cum se întâmplă și cu părțile focului din această lume8. Este clar din propozițiile fundamentale despre mișcare9 că este necesar să fie astfel, căci mișcările sunt limitate ca număr și fiecare dintre elemente este denumit după mișcarea corespunzătoare. Astfel încât, dacă într-adevăr și mișcările sunt aceleași, atunci și elementele sunt, în mod necesar, aceleași peste tot.

Aristotel a fost unul dintre cei mai importanți filozofi ai Greciei Antice. S-a născut în Macedonia, în anul 384 î.Chr. Tatăl lui a fost medicul personal al regelui macedonean din acea vreme. La curtea regelui, Aristotel s-a împrietenit cu fiul său, Filip. Probabil sprijinit de acesta, în 367 î. Chr., a plecat la Atena pentru a-și continua studiile și s-a înscris la Academia lui Platon. A rămas aici douăzeci de ani, dovedindu-se mai întâi un elev strălucit, apoi un profesor și un gânditor pe măsura maestrului său. După moartea lui Platon, Aristotel a fost chemat la curtea lui Filip, pentru a desăvârși educația fiiului său, viitorul Alexandru cel Mare. A revenit apoi la Atena, unde a înființat propria lui școală, Liceul. Va preda aici timp de doisprezece ani și își va continua neobosit cercetările până în anul morții, 322 î.Chr.  

Scrierile sale acoperă numeroase subiecte - inclusiv fizică, biologie, zoologie, metafizică, logică, etică, estetică, poezie, teatru, muzică, retorică, lingvistică, politică și guvernare - și constituie primul sistem cuprinzător al filozofiei europene. Vastul sistem filozofic și științific conceput de Aristotel a fost axul culturii Occidentului până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Unele dintre cele mai importante scrieri ale sale sunt: Metafizica, Politica, Etica nicomahică, Categoriile, Topica.

Studiu introductiv, bibliografie, traducere din greaca veche, sumar analitic, note și indexuri de Șerban Nicolau.

Traducerea de faţă este prima traducere românească integrală a tratatului aristotelic Despre cer (De caelo). Fragmente ale ei au fost publicate în secţiunea Traduceri din scrieri filosofice a Revistei de filosofie a Academiei Române începând din 1989.

Traducerea lucidă și precisă a lui Șerban Nicolau a lucrării Despre cer are o valoare deosebită atât pentru istoricii filosofiei, cât și pentru filosofii interesați de temele pe care Aristotel le abordează. Excelentul său Studiu introductiv și numeroasele note oferă cititorului necunoscător de limba greacă acces complet la gândirea lui Aristotel. Prin adăugarea originalului grecesc la sfârșitul cărții, această ediție devine un instrument extrem de util atât pentru studenți cât și pentru specialiști.

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.