Paideia Schiţe pyrrhoniene. Contra Învăţaţilor - Sextus Empiricus. Traducere și introducere de Aram M. Frenkian Libra Magna 1... Mărește

Schiţe pyrrhoniene. Contra Învăţaţilor - Sextus Empiricus. Traducere și introducere de Aram M. Frenkian

Sextus Empiricus. Ediție îngrijită, postfață, addendă de Gh. Vlăduțescu

Accesorii

Cutii

Viziunea scepticismului dezvoltată de Sextus Empiricus a avut o contribuție majoră pentru istoria filosofiei grecești. Scrierile sale cuprind cea mai completă relatare a scepticismului antic și sunt, de asemenea, una dintre cele mai abundente surse de informații despre celelalte filosofii elenistice.

Mai multe detalii

2581P

Nou

140,00 lei cu TVA

O ediție de excepție în colecția Libra Magna

Traducere și introducere de Aram M. Frenkian

Ediție îngrijită, postfață, addendă de Gh. Vlăduțescu

 

De la Sextus Empiricus ne-au rămas trei opere filosofice, pe care le cităm în ordinea lor cronologică admisă îndeobște: Pyrrhoneioi hypotyposeis, traduse de noi în Schițe pyrrhoniene în trei cărți, Contra dogmaticilor în cinci cărți, Contra învățaților în șase cărți. Ultimele două au fost reunite în mod arbitrar și desigur mai târziu, în așa fel încât la cele șase cărți contra învățaților s-au adăugat cele cinci cărți contra filosofilor dogmatici, ca fiind cărțile VII­XI contra învățaților.

Am căutat ca traducerea noastră să fie cât mai aproape de original și în același timp să rămână ușor inteligibilă, din care cauză nu ne-am sfiit să facem completări pentru a face sensul cât mai clar.

Aram M. Frenkian

 

Timpul și împrejurările în care a trăit Sextus Empiricus ne sunt complet necunoscute. Anumite informații se pot obține pe cale conjuncturală și indirect, fie de la autorii care vorbesc despre el, fie din acele opere ale lui care ni s-au păstrat. Sextus a fost, în afară de filosof sceptic, și medic de profesie. A scris lucrări de filosofie sceptică, păstrate în cea mai mare parte, și altele medicale care s-au pierdut.

 

Aram B. Frenkian, dăruit elinist din spațiul culturii române, s-a preocupat de studiul filosofiilor postaristotelice (de la stoici și sceptici la Plotin) cu știință și pricepere exemplare.

Gh. Vlăduțescu

 

De la teza sa despre Mimesis și muzică, până la recentul comentariu la opera lui Diogenes Laertios, munca lui Aram Frenkian a îmbogățit cu contribuții durabile patrimoniul filologiei clasice românești, explorând, pentru întâia oară în țara noastră, domenii înainte necercetate și adăugându-și silințele la ale cercetătorilor din țări cu vechi tradiții de lucru în vastul câmp al științei antichității.

           D.M. Pippidi

AutorSextus Empiricus. Ediție îngrijită, postfață, addendă de Gh. Vlăduțescu
Specificații autor filozof, astronom și medic grec
Traducator/editorTraducere şi introducere de Aram M. Frenkian
Anul publicării2023
Editie specialaDa
Format200 x 280 mm
Tip CopertaSpeciala
Nr. pagini432
ColecțiaFilosofie
eBook2724-sextus-empiricus-traducere-i-introducere-de-aram-b-frenkian-9786067488425.html
ID Hard Cover2724-sextus-empiricus-traducere-i-introducere-de-aram-m-frenkian-9786067488425.html
GenFilozofie
SubgenSociologie si filozofie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
ISBN978-606-748-843-2

Scrieţi un comentariu

Schiţe pyrrhoniene. Contra Învăţaţilor - Sextus Empiricus. Traducere și introducere de Aram M. Frenkian

Schiţe pyrrhoniene. Contra Învăţaţilor - Sextus Empiricus. Traducere și introducere de Aram M. Frenkian

Viziunea scepticismului dezvoltată de Sextus Empiricus a avut o contribuție majoră pentru istoria filosofiei grecești. Scrierile sale cuprind cea mai completă relatare a scepticismului antic și sunt, de asemenea, una dintre cele mai abundente surse de informații despre celelalte filosofii elenistice.

Scrieţi un comentariu

Categoriaemblematic europa

Din categoria lucrarilor catalogate Emblematic Europa fac parte cartile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive si care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de editii ilustrate, de forme noi de editare. Cultura romana respiră si in prezent in cultura eropeana pe care o asimileaza specific. Capodoperele nascute in epoci si culturi diferite in Europa au devenit in timp emblematice pentru spiritul continentului european. Fiecare carte din această categorie este marcata cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul in care a aparut si s-a afirmat. In cazul in care opera este considerata capodopera, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodopera a culturii europene.

Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

Scepticismul (din grecescul skeptios, căutător) este într-un sens general, doctrina filosofică potrivit căreia nu se poate obține o cunoaștere sigură despre cum sunt lucrurile în realitate. Denumirea de scepticism este folosită și pentru a desemna o școală din filosofia antică grecească. Scepticismul se opune dogmatismului.

Atitudini sceptice au fost exprimate de mai mulți presocratici și au fost dezvoltate de sofiști. Argumentele clasice că simțurile pot să înșele și că experții se contrazic între ei erau cunoscute. Primii reprezentanți ai scepticismului metodic au fost filosofii greci Pyrrhon din Elis și Timon din Phlius iar principalii reprezentanți ai scepticismului târziu au fost: Enesidem, Agrippa, Sextus Empiricus.

Principiul care stă la baza scepticismului este cel al isosteniei, ideea că oricărui temei i se opune un temei deopotrivă de convingător. Pyrrhonienii nu afirmă că nici o propoziție nu poate fi cunoscută, pentru că această afirmație este o pretenție de cunoaștere. Pyrrhonienii susțin că nu există temeiuri mai bune pentru a crede o propoziție decât pentru a o nega. După Diogenes Laertios, scepticii încercau să răstoarne dogmele tuturor școlilor dar ei nu enunțau nici una. Aristotel nu a luat în serios îndoielile scepticilor, în cartea a IV-a a Metafizicii discută și respinge unele poziții sceptice iar în tratatul său de psihologie Despre suflet crede că punctele de vedere ale scepticilor nu sunt susținute în mod serios.

Postfață

 

1. Problemă a istoriografiei, periodizarea este convenită în funcție de situare hermeneutică. Pe cât aceasta este mai posibilă ca adevăr, prin criteriu – kriterion ca termen în disociere, pe atâta este mai operațională.

Periodes și epokhe, apropiate, semnificând circularitatea, închiderea, „oprirea” exercitând, parcă, o anume presiune vor fi participat la o reprezentare fragmentarizantă cu secvențe între naștere și pieire, instituire și decadență, de la istoria socială, până la aceea a culturii.

Astfel, după cele două concepturi, în identificarea lui Sotion, ionian și italic, și apogeul atenian, filosofia în Grecia veche sfârșea decadent, epicurismul, stoicismul, probabilismul fiind crepusculare, după platonism, după aristotelism părând astenice. Epicurismul nu era, cel puțin, la „prima lectură”, de primă „scufundare”, nu era democritism epigonic, iar stoicismul postheraclitism?

Față cu metafizicele platoniciană, henologică și aristoteliciană, ousiologică, acelea „elenistice” (epicuriană și stoiciană) istoricist par „experiențe” vetuste când sunt doar altfel, ca o a treia cale, ceea ce înseamnă că, în complementaritate, aceasta atât printr-un non concept al „naturii” – phýsis cât și printr-o altă reconstrucție a omului despre a cărui fire Zenon, stoicianul scria o carte: Peri antrophán phýseas.

Mai apropiat de reprezentarea istoricistă a „epocii” pare scepticismul, prin relativism și agnosticism când, dimpotrivă, prin criticism, este filosofia cea mai deschisă și deschizătoare, în epocă.

Literalist, scepticismul ar putea să pară filosofie negativă, centrată fiind în epokhé, suspendarea judecății. Anagnostic și în durată lungă însă, în logică ficționalistă apărând, ca o antifilosofie, în situare opusă, așadar, se organiza în spațiul întrebării: ce ar fi dacă, ce ar urma deîndată ce în temeiul celor zece tropi (P.H. I 36-163) sau doar cinci ori doi (164-177; 178-179) judecata (P.H. 163) privitoare la orice, de la lucruri la zei și principii, trebuie suspendată.

Potrivnici oricărui atașament doctrinar, scepticii nu cădeau, prin negativism, în dogmatismul invers. Astfel, suspendarea judecății era doar mișcare metodică, presupunând trecerea de la o critică a cunoștințelor la aceea a conștiinței. Prin urmare de la „o logică a negativității”, în hermeneutică ficționalistă, doar metodică, nefiind dogmatic nihilistă, imaginându-și atâtea opreliști și capcane (tropii), scepticii săvârșeau o deschidere către asemenea practică de sine a subiectului (A. Russo, Intraduzione, Sesto Empirico, Contro i logici, Laterza, Bari, 1975, p. XLIV; vd. Gh. Vlăduțescu, Scepticismul grec ca filosofie critică, Craiova, Ed. Universitaria, 2013).

2. Prima traducere la noi din Sextus Empiricus apărea în 1923 la „Cultura Națională”, „din grecește de Șt. Zeletin”, după ediția greco-latină a lui A. Fabricius care cuprinde și comentariile lui H. Stephanus, 1562. Cu doctorat în Germania pe seama unei teze despre Persönalischer Idealismus gagen absoluten Idealismus in der englichen Philosophie der Gegenmaht (1912). În 1915 publica la Iași Evanghelia Naturii, în motto, „Amintirea celor două antipode ale spiritului omenesc, Rousseau și Hegel, „…o închină autorul Evanghelia Naturii în care se întâlnește, se pătrunde și se împacă gândirea amândurora”.

Traducând Schițe pyrrhoniene (doar prima carte) în 1923, în 1927 era chemat la catedra abia creată de „Istoria filosofiei vechi și medievale și introducere în filosofie” de la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității ieșene.

Prețuită de Frenkian, dar și în vederea restituirii unui text memorabil, Scurtă expunere a filosofiei sceptice este republicată în anexă la această reeditare a celor două tratate Schițe pyrrhoniene și Contra Învățaților.

În traducerea lui Aram. M. Frenkian, acestea apăreau la Editura Academiei în 1965 la un an după moartea sa. În Introducere marele elenist și orientalist anunța și un al doilea volum care urma să cuprindă „Contra filosofilor dogmatici, în 5 cărți.

Fie că n-a mai apreciat să-și ducă la capăt proiectul fie că manuscrisul s-a pierdut poate că da, asemenea altora, după moartea sa și plecarea din țară a familiei s-a rămas la Opere filosofice I.

Poate că și altele, se vor fi rătăcit, sigur însă Plotin et l’Orient la care lucra. În concept extrem de cuprinzător, Frenkian nu va fi trecut de prima parte a antecedentelor neoplatonismului, anume acelea orientale.

Ca în topos-ul literar al manuscriselor criticate dar regăsite, pe când, împreună cu Dinu Grama, pregăteau ediția Frenkian, Scrieri filosofice care avea să vadă lumina tiparului în 1988, doamna Rozica Adler, redactor la Editura Academiei, mi-a încredințat acest text pe care l-am și cuprins, în traducere, în volum.

Frenkian mărturisea că știe bine doar filosofiile „postaristotelice”, totuși ceea ce a scris despre presocratici (Parmenides, Heraclit, Empedocles) ca și despre Socrate, despre Platon, despre Aristotel, este memorabil. În deosebire, „filosofiile postaristotelice”, cu precădere aceea sceptică, neoplatonismul platonian, îi erau mai mult decât „știute”. Symphilosophea, a filosofa împreună pare a fi cuvântul potrivit. Nu era scepticist, asemenea acelora de „școală”, cât sceptic gândim critic(ist), cu precauțiuni metodice. Din punct de vedere doctrinar, părea mai apropiat de spiritul neoplatonismului.

În 1957 publica la Editura Academiei Scepticismul grec și filosofia indiană, o cercetare comparativistă, menită să demonstreze că ideea sceptică nu este evenimențial-locală, ci stare de spirit, fie și prin punerea alături a două culturi.

Traducerea celor două scrieri ale lui Sextus îi reafirmă atașamentul (vd. Aram M. Frenkian, Scrieri filosofice I, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988; Scrieri filosofice. Studii de filosofie greacă și comparată, Ararat, 1998).

Gh. Vlăduțescu

...

Viața lui Sextus Empiricus

 

Timpul și împrejurările în care a trăit Sextus Empiricus ne sînt complet necunoscute. Anumite informații se pot obține pe cale conjuncturală și indirect, fie de la autorii care vorbesc despre el, fie din acele opere ale lui care ni s-au păstrat.

Diogenes Laertios îl citează de două ori: IX 87 și 165-l66, a doua oară în cadrul unei liste a succesiunii filosofilor sceptici, pe care o reproducem aici, din cauză că ea are o oarecare importanță pentru fixarea timpului cînd a trăit și a scris (vezi schema pe pagina următoare). Dar, din nefericire, și timpul cînd a trăit și scris Diogenes Laertios este stabilit tot pe cale conjuncturală, deși nu fără o bună probabilitate în favoare, cam în primele două sau trei decenii ale secolului al III-lea. Lipsa oricărei aluzii la Plotin și neoplatonism constituie un termen înaintea căruia a trebuit să fie scrise Viețile filosofilor. Cum Diogenes (IX 116) citează pe Satorninos ca discipol al lui Sextus, urmează că acesta a trebuit să scrie în primele d Pornind acum de la Ainesidemos din Cnossos, acesta nu este niciodată citat de

Cicero, care moare în anul 43 ante și cunoaștem foarte bine pe scepticii Academiei și de tot soiul, de care se ocupă în mod deosebit în opera sa filosofică. două sau trei decenii ale secolului al II-lea.

Din această cauză, Ainesidemos se poate plasa în ultimele decenii ale secolului I ante sau chiar la finele acestui secol. Cum în tabloul de la Diogenes Laertios dat mai sus, Enesidem e despărțit de Sextus prin șase generații de profesori și discipoli în succesiune, dacă socotim o generație de 30 de ani și așezăm pe Ainesidemos la finele secolului I ante, atunci obținem pentru Sextus că a scris și activat ca medic și filosof în jurul anului 180, ceea ce concordă și cu celelalte informații pe care le avem despre el. Deci ne-am putea declara de acord cu data pe care o stabilește Hans von Arnim, după care Sextus a scris și activat între anii 180 și 200.

În ceea ce privește lista succesiunii filosofilor sceptici de la Diogenes Laertios citată mai sus, ea pare completă între Ainesidemos și Satorninos, însă pare a avea o lacună de două sau trei nume între Timon, mort cam pe la 230 ante și Ainesidemos (finele secolului I ante).

 

Opera lui Sextus Empiricus

 

Autorul nostru a scris lucrări de filosofie sceptică, păstrate în cea mai mare parte, și altele medicale care s-au pierdut.

De la Sextus Empiricus ne-au rămas trei opere filosofice, pe care le cităm în ordinea lor cronologică admisă îndeobște:

Pyrrhoneioi hypotyposeis, traduse de noi în Schițe pyrrhoniene în trei cărți, Contra dogmaticilor în cinci cărți, Contra învățaților în șase cărți. Ultimele două au fost reunite în mod arbitrar și desigur mai tîrziu, în așa fel incit la cele șase cărți contra învățaților s-au adăugat cele cinci cărți contra filosofilor dogmatici, ca fiind cărțile VII- XI contra învățaților. Dependența în timp a celor trei tratate reiese in mod evident din citatele și referirile celor mai recente în timp la cele scrise mai înainte. Mai departe, pe cînd la finele fiecărei cărți din Contra învățaților I- VI se anunță subiectul cărții următoare, numai la finele cărții a doua se anunță subiectul ambelor cărți următoare (PrÝc toÚc gewmÙtrac ka· ‚rijmhtikoÚc), pe cînd la finele cărții a treia nu se mai anunță subiectul cărții a patra, ceea ce ne îndrituiește să presupunem că cele două cărți păstrate ca separate în tradiția manuscrisă constituiau o singură carte. Astfel, întreaga lucrare Adversus mathematicos ar avea zece cărți in loc de unsprezece, cum e în împărțirea din manuscrise. Așa se explică de ce Diogenes Laertios (IX 116) atribuie lui Sextust€ dÙka t³n Ekeptik³c ka·, ‰lla k‡lista, iar lexiconul Suda îi atribuie Έpiskeptik€ bibl»a dÙka. Desigur, tratatele al căror titlu l-am tradus cu Schițe pyrrhoniene și Contra dogmaticilor sînt cele mai importante. Deși al doilea tratat pare în bune părți ale lui o dezvoltare și completare a primului, așa cum a arătat Karel Janaček8, totuși primul are părți originale importante care nu se repetă în al doilea. Astfel, toată partea I teoretică și generală din Schițe pyrrhoniene (cartea I) nu-și are corespondentul în Contra dogmaticilor. Remarcăm că despre importanta problemă a felurilor de îndoială care ocupă în Schițe pyrrhoniene cartea I, §§ 31-l86 nu se găsește aproape nimic în Contra dogmaticilor. Cum aceste lucrări ale lui Sextus sînt destinate să combată filosofiile dogmatice ale stoicienilor și epicurienilor, iar aceștia împărțeau filosofia în trei părți: logica (la Epicur canonică), fizica și etica, polemica lui Sextus, de asemenea, se împarte în aceste trei părți, în succesiunea pe care am indicat-o mai sus, întrucît nu toți dădeau aceeași succesiune părților filosofiei. Astfel, în Schițe pyrrhoniene întreaga carte a II-a e consacrată combaterii logicii, iar cartea a III-a se ocupă cu fizicienii (§§ 1- l67) și de etică (§ 168 – fine). La fel și în Contra dogmaticilor, primele două cărți (III = Adv. math.,VII- VIII) combat pe logicieni, cărțile III-IV (= Adv. math., IX-X) polemizează cu fizicienii, iar cartea a V-a (= Adv. math., XI) îi atacă pe eticieni. Deci sînt combătute afirmațiile pe care le fac mai ales stoicienii în cele trei părți ale filosofiei, declarate de ei, logica, fizica și etica. În aceste lucrări copioase, Sextus întrebuințează un număr destul de mare de argumente contra afirmațiilor dogmaticilor, care nu pot fi în întregime creația lui, ci se bazează pe un stoc făurit înaintea lui de numeroșii săi înaintași din școala sceptică nouă. 

O parte dintre argumente și teorii provin fără îndoială de la Ainesidemos, dar delimitarea precisă a ceea ce revine acestuia nu se poate stabili decît în linii mari. Altele pot proveni de la autori necunoscuți nouă sau al căror nume ne este cunoscut, dar nu putem identifica aportul lor în numărul imens de argumente întrebuințate de Sextus. În orice caz, așa cum s-a spus și de alții, opera filosofică a lui Sextus Empiricus constituie o Summa a filosofiei sceptice, în sensul în care acest termen a fost întrebuințat in Evul Mediu. Unele argumente contra afirmațiilor dogmatice ale stoicienilor și epicurienilor sînt remarcabile și par a proveni de la un mare gînditor (cum ar fi Ainesidemos), cum sînt argumentele împotriva ideii de cauzalitate, care ne amintesc pe David Hume și critica acerbă a acestuia împotriva cauzalității. Alte argumente cu un caracter formal sînt superficiale și sînt bazate pe o argumentare sofistică. Să fie ele creația nu prea merituoasă a lui Sextus Empiricus? Cînd ne gîndim cît de adînc înrădăcinate erau la vechii greci aceste sofisme, s-ar putea ca Sextus să fi făcut uz și de argumente care erau lucruri comune. Acestea fiind zise, în linii mari despre operele filosofice păstrate ale autorului nostru, să menționăm și operele lui filosofice pierdute pe care le citează el însuși. Un număr de titluri citate de el par a se referi la operele care ni s-au păstrat.

 

 

Importanța operelor lui Sextus ca izvor de cunoaștere a filosofiei postaristotelice

 

Pentru a combate opiniile dogmatice exprimate asupra diverselor probleme din logică, fizică și etică ale stoicienilor și nu într-o mică măsură ale epicurienilor, Sextus este silit să le expună mai întîi părerile. Cum operele stoicienilor și ale epicurienilor sînt pierdute, relatările acestea ale lui Sextus au o mare valoare pentru cunoașterea acestor filosofii. Firește vin în considerare și Platon, Aristotel, Speusippos (un singur citat), Xenocrates, Polemon (o singură dată), Theophrastos (de două ori), Straton, spre a nu mai vorbi de vechii filosofi naturaliști dinaintea lui Socrate, care revin la Sextus de nenumărate ori, dintre care pentru unii sînt citate și lungi fragmente, ca pentru Xenophan, Heraclit, Empedocles, ba chiar și pentru sofistul Gorgias. Dar partea cea mai importantă revine mai întîi stoicienilor și apoi epicurienilor. Culegerile de fragmente pentru stoicienieni de Hans von Arnim, pentru epicurieni de Hermann Usener sînt o dovadă a acestui lucru. Nu insistăm asupra acestui capitol. În indicele care va acompania cele două volume ale traducerii noastre va putea găsi oricine aceste pasaje și fragmente. De asemenea, în textul traducerii vom menționa aceste fragmente cu indicarea culegerii în care sînt adunate, așa cum au făcut-o editorii Mutschmann și Mau, cărora le revine meritul acestor detectări.

 

Filosofia postaristotelică

 

Nu avem intenția în acest volum să dăm o prezentare a filosofiei postaristotelice. Pentru cititorul nespecialist, dar care e interesat în lectura operelor lui Sextus Empiricus pentru cultura sa generală, recomandăm să citească admirabilele doxografii ce se găsesc in Diogenes Laertios, Viețile și doctrinele filosofilor, apărută in traducerea lui C.I. Balmuș în 1963 împreună cu notele și comentariile noastre, și anume: Pentru filosofia stoiciană, Diog. Laert., cartea a VII-a, §§ 38-l60 (traducere pp. 340-375; coment, n. 123- 429, pp. 663- 688), Pentru filosofia sceptică, Diog. Laert., cartea a IX-a, §§ 74-l08 (traducere pp. 449-458; coment, n. 387-440, pp. 753-761), Pentru filosofia epicuriană, vezi Diog. Laert., cartea a X-a, §§29-l54 (traducere pp. 471- 506; coment, n. 106-418, pp. 776-811). Credem că după aceste lecturi cititorul se va fi inițiat în problematica operelor lui Sextus Empiricus și le va putea urmări și înțelege cu mai multă acuratețe.

 

Iată ce cuprinde 

Carte I a Schițelor pyrrhoniene

 

Despre cea mai generală deosebire dintre filosofii · Despre argumentele scepticismului · Despre denumirile scepticismului, · Ce este scepticismul? · Despre filosoful sceptic · Despre principiile scepticismului · Dacă scepticul are atitudine dogmatică, · Dacă scepticul are o părere de școală · Dacă scepticul se preocupă de științele naturii · Dacă scepticii suprimă senzațiile · Despre criteriul scepticismului · Care este scopul scepticismului · Despre modalitățile scepticismului în întregul lor · Despre cele zece moduri (de suspendare a judecății) · Despre cele cinci moduri · Despre cele două moduri · În ce fel pot fi combătuți cei ce susțin cunoașterea cauzală · Despre expresiile sceptice · Despre expresia „nu mai mult” · Despre abținerea de la vreo afirmație · Despre expresiile „poate”, „este îngăduit” și „se admite” · Despre expresia „mă abțin” · Despre expresia „nu definesc nimic” · Despre expresia „toate sînt nedefinite” · Despre expresia „toate sînt de neînțeles” · Despre expresiile „nu înțeleg” și „nu concep” · Despre expresia „fiecărui raționament i se opune un raționament de egală valabilitate” · Adaosuri la expresiile sceptice · Că școala sceptică se deosebește de filosofia heracliteană · În ce se deosebește școala sceptică de filosofia democriteană · Cu ce se deosebește scepticismul de școala cirenaică · Cu ce diferă scepticismul de școala lui Protagoras · Cu ce se deosebește scepticismul de filosofia academică · Dacă empiria în medicină este același lucru cu scepticismul

Cartea a II-a

 

Următoarele materii sînt tratate în cartea a II-a a Schițelor pyrrhoniene

 

Dacă scepticul poate cerceta lucrurile despre care vorbesc dogmaticii · Punctul de plecare pentru criticarea dogmaticilor · Despre criteriu · Dacă există un criteriu al adevărului · Despre criteriul agentului · Despre criteriul instrumentului · Despre, criteriul modelului · Despre adevărat și adevăr · Dacă există ceva prin natură adevărat · Despre semn · Dacă există un semn indicator · Despre demonstrație · Dacă există demonstrația · Despre silogisme · Despre inducție · Despre definiții · Despre diviziune · Despre diviziunea unui nume în lucrurile semnificate · Despre întreg și părțile lui · Despre genuri și specii • Despre calitățile comune · Despre sofisme

Cartea a III-a

 

Următoarele materii sînt tratate în cartea a III-a a Schițelor pyrrhoniene

 

Despre partea fizică (a filosofiei) · Despre principiile eficiente · Despre zeu · Despre cauză · Dacă există o cauzalitate a ceva · Despre principiile materiale · Dacă corpurile sînt comprehensibile · Despre amestec · Despre mișcare · Despre mișcarea tranzitivă · Despre sporire și micșorare · Despre scădere și adăugare · Despre transpunere · Despre întreg și parte · Despre schimbarea naturală · Despre naștere și pieire · Despre repaus · Despre spațiu · Despre timp · Despre număr · Despre partea etică (a filosofiei) · Despre lucrurile bune, rele și indiferente · Dacă există vreun lucru bun, rău sau indiferent prin natură · Ce este așa-numita artă de a trăi · Dacă există o artă de a trăi · Dacă se ivește (prin natură) la oameni arta de a trăi · Dacă arta de a trăi se poate învăța · Dacă există ceva ce se poate învăța · Dacă există cel care predă și cel care învață · Dacă există un fel de a învăța · Dacă este de folos arta de a trăi aceluia care o posedă · De ce scepticul cîteodată obișnuiește să prezinte argumente slabe cu privire la puterea de a convinge.

CONTRA ÎNVĂȚAȚILOR

Cărțile I-VI

 

Cartea I

Contra gramaticilor

 

Daca există învățătură · Despre lucrul de învățat · Despre corp · Despre cel ce predă și cel ce învață · Despre felul învățării · Contra gramaticilor · Felurite înțelesuri are termenul ,,arta literelor” · Ce este gramatica · Care sînt părțile gramaticii · Despre faptul că partea tehnică a gramaticii este lipsită de o metodă de cercetare și fără consistență reală · Despre silabă · Despre nume Despre vorbire și părțile vorbirii · Despre diviziune · Despre suprimare · Despre adăugare · Despre, ortografie · Dacă există o știință cu privire la elenism · Despre etimologie, · Dacă are consistență reală partea istorică (a gramaticii) · Că partea gramaticii privitoare la poeți și scriitori este fără consistență reală

 

Contra învățaților

Epicur și discipolii săi (fr. 227 Us.), precum și scepticii, par a se comporta în mod asemănător în combaterea profesorilor de arte și științe, deși punctele de vedere adoptate sînt diferite. Epicur și discipolii săi pornesc de la ideea că științele nu contribuie cu nimic la desăvîrșirea înțelepciunii; și Epicur face lucrul acesta – așa cum își închipuie unii –, deoarece socotește că acest lucru este paravanul propriei sale inculturi, căci în multe domenii ignoranța lui Epicur s-a dovedit (p. 89, 30 Us.) și chiar în conversația obișnuită felul său de a se rosti era incorect. Un alt motiv poate fi ostilitatea față de Platon și Aristotel și față de alții ca ei, oameni de o întinsă erudiție. Nu este neverosimilă nici dușmănia lui față de Nansiphanes, discipolul lui Pyrrhon. Căci Nausiphanes a reținut pe mulți dintre tineri și s-a ocupat cu rîvnă de științe, mai ales de retorică. Deci Epicur, după ce a fost discipolul acestuia, pentru a părea că este filosof autodidact și original i-a tăgăduit lui Nausiphanes valoarea în tot felul, străduindu-se să-i strice reputația și devenind un critic exagerat al științelor, în care acela excela. Epicur (fr. 114 Us.) spune deci în Epistola către filosofii din Mitilene: ,,Eu cel puțin cred că cei care plîng cu gemete adînci vor fi de părere că sînt discipolul bojocului acela, ascultîndu-l împreună cu mulți tineri amețiți de vin”; aici îl numește pe Nausiphanes „bojoc”, deoarece îl socotește o ființă stupidă. Și iarăși, mergînd mai departe și vorbind multe împotriva acestui gînditor, caută să întunece progresele realizate de acela în domeniul științelor. Epicur spune: „Era un om inferior și care se ocupa de lucruri mulțumită cărora nu e posibil să ajungi la înțelepciune”; exprima, astfel, în mod obscur, prin „lucruri” științele. De fapt însă Epicur – cum presupunem noi –, pentru motivele pe care le-am arătat, s-a hotărît să combată artele și științele. Școala lui Pyrrhon, pe de altă parte, nu a fost îndemnată la aceasta fiindcă ar fi pornit de la ideea că aceste subiecte nu ajută la dobîndirea înțelepciunii, căci ar fi făcut astfel o afirmație dogmatică, și nici pentru că această școală ar fi fost compusă din oameni inculți. Căci, pe lîngă faptul că au avut parte de învățătură și experiența lor este mai bogată decît a celorlalți filosofi, mai sînt și indiferenți față de opiniile mulțimii. Într-adevăr, scepticii nu sînt potrivnicii cuiva pentru motivul că ar fi răuvoitori – un astfel de cusur este cu totul străin de blîndețea lor – , dar ei, în ceea ce săvîrșesc, au tot atît respect pentru arte și științe ca și respectul pe care l-au avut față de întreaga înțelepciune. Aceasta, întrucît, în măsura în care s-au apropiat de aceasta, cu dorința lor de a obține adevărul, – deoarece au întîlnit o contradicție cu termeni de o egală greutate și s-au izbit de acea dezbinare care domnește în lucruri –, s-au abținut de a judeca lucrurile; tot astfel, avîntîndu-se spre științe pentru dobîndirea lor și urmărind ca și în acest domeniu să-și însușească adevărul, au descoperit dificultăți nu mai puțin serioase, pe care nu și le-au tăinuit. De aceea și noi, urmînd aceeași metodă ca și ei și dîndu-ne aceeași silință – dar nu de dragul certei –, vom încerca să alegem și să expunem argumentele substanțiale împotriva celor care predau cultura. Consider de prisos să explic de ce sînt „studiile ciclice” numite așa și care e numărul lor, deoarece expunerea noastră se adresează acelor oameni care sînt îndeajuns de bine lămuriți în această materie. Dar ceea ce este necesar în momentul de față este să arătăm că, din cele ce se afirmă împotriva științelor, unele se afirmă în mod general împotriva tuturor științelor, că alte argumente au însă un caracter special, îndreptîndu-se împotriva unor subiecte luate separat. Mai generală este afirmația că nu există arta și știința, mai particular e ceea ce se spune împotriva gramaticilor – să zicem – despre elementele vorbirii, împotriva geometrilor despre faptul că nu trebuie să se admită principiile prin ipoteză, împotriva muzicienilor despre faptul că nu există tonul și timpul. Să vedem mai întîi – în ordinea cuvenită – care este respingerea cea mai generală.

Sextus Empiricus (în greacăΣέξτος ἘμπειρικόςSextos Empeirikós) a fost filozofastronom și medic grec, reprezentant al scepticismului târziu, care a trăit în jurul anului 200 d.Hr.

Nu se cunosc prea multe amănunte legate de viața sa. Conform unor relatări de-ale lui Diogene Laerțiu, se pare că Sextus Empiricus ar fi trăit la Alexandria, Atena și Roma.

Numele Empiricus arată faptul că aparținea școlii medicale a empiricilor.

Sextus Empiricus

Traducere și introducere de Aram M. Frenkian

Aram M. Frenkian (n. 19 martie 1898Constanța – d. 10 septembrie 1964București) a fost un filolog și filosof român, de formație clasicist, ales membru post-mortem al Academiei Române (în 2006). El a scris peste cincizeci de studii și cărți de filosofie, axându-se în mod special pe spațiul cultural dintre Occident și Orient.

Aram Frenkian a fost interesat în mod special de temele filosofiei presocratice și cele legate de Homer. A scris peste cincizeci de lucrări, studii și cărți, în care a abordat probleme de istoriografie filosofică.

Ediție îngrijită, postfață, addendă de Gh. Vlăduțescu

 Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu (n. 1937) este doctor în filosofie din anul 1971, cu o teză despre inducţia aristotelică. De-a lungul carierei, a publicat peste 20 de volume pe teme de filosofie antică (ontologie, metafizică, etică), filosofia culturii, istoria ideilor filosofice, precum şi filosofie românească. În prezent, ţine un curs masteral de istoria filosofiei greceşti şi romane.

Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu este Profesor Emerit, conducător de doctorat la Facultatea de Filosofie şi membru al Academiei Române.

În anul 2002, acad. Gheorghe Vlăduțescu a fost decorat cu Ordinul "Steaua României" în grad de cavaler.

Despre traducere

 

Sextus Empiricus apare pentru prima dată tradus integral în românește cu Schițele pyrrhoniene în trei cărți și Contra învățaților în șase cărți.

Numai cartea I din Schițele pyrrhoniene a avut parte de o traducere românească valoroasă și conștiincioasă făcută de St. Zeletin, publicată în anul 1923 în editura „Cultura națională” sub titlul Scurtă expunere a filozofiei sceptice. Această traducere a titlului grec este foarte bună. Restul operei lui Sextus este inedit în românește.

Pentru textul grec al lui Sextus Empiricus ne aflăm într-un caz fericit. Pe cînd pentru Diogenes Laertios nu există un text convenabil și trebuie recurs la felurite lecțiuni consemnate în o mulțime de ediții parțiale și studii, la Sextus Empiricus avem un text stabilit pe baza colațiunii manuscriselor, fixate după valoarea lor, conform tuturor regulilor artei, text care stă la baza traducerii noastre. Pyrrhoneioi hypotyposeis au fost editate critic de Hermqann Mutschmann, la Leipzig, editura Teubner, în 1912, și reeditate cu adaosuri și completări neesențiale de Zürgen Mau. Adversus mathematicos I-VI este editat critic de J. Mau, Leipzig, Teubner, 1954, cu un bogat indice la întreg Sextus făcut de K. Janáček. Deci aceste texte stau la baza traducerii noastre. Adaosuri privind indicații ale fragmentelor și edițiilor lor, care se găsesc în textul traducerii între paranteze rotunde, provin de la Mutschmann pentru prima lucrare, cu adăugarea numelui lui Mau cînd acesta este autorul lor, iar pentru a doua lucrare ele provin de la I. Mau.

Am căutat ca traducerea noastră să fie cît mai aproape de original și în același timp să rămînă ușor inteligibilă, din care cauză nu ne-am sfiit să facem completări pentru a face sensul cît mai clar. Dacă completările sînt mai importante și implică o interpretare a textului din partea noastră, le-am pus între paranteze rotunde. Parantezele textului grec le-am înlocuit cu linii drepte, – și –, pentru a nu se face confuzii între ceea ce e adăugat de noi și ceea ce aparține textului dat de manuscris. Între paranteze ascuțite, <și>, se află texte adăugate de editori ca fiind omise din eroare de scribii manuscriselor, iar între paranteze drepte, [și], textele despre care unii presupun că nu aparțin lui Sextus Empiricus. În privința notelor pe care le-am pus în josul paginii, am căutat ca ele să fie cît mai succinte și să explice pasaje mai grele sau să justifice traducerea noastră. Cu privire la textul adoptat, am indicat mai ales autorii de la care provin adaosurile între paranteze ascuțite și eliminările între paranteze drepte. Ediția lui Mutschmann a Schițelor pyrrhoniene se bazează pe cinci manuscrise mai importante, așezate în stemă precum urmează.

Pentru descrierea manuscriselor trimitem pe cititorul interesat la prefața ediției lui Mutschmann-Mau. Importantă pentru stabilirea textului este și traducerea latină (T) de la începutul secolului al XIV-lea, după cum se vede și din notele noastre. Ca ediții menționăm ediția princeps din Geneva, 1621, ediția lui I.A. Fabricius, 1742, ediția lui Immanuel Bekker, Berlin, 1842. Ca autori care au propus corecturi, mai des citați în note, menționăm: Oskar Bekker, Werner Heintz, Benson Mates, Mutschmann, Nebe, Pappenheim, Philippson, Prantl, Rüstow și Schangin. Pentru Adversus mathematicos I-VI avem în afară de manuscrisele de la Pyrrhoneioi hypotyposeis (cu excepția manuscrisului Μ) încă un număr de manuscrise întrebuințate pentru stabilirea textului, pentru care trimitem la prefața ediției lui Mau. Pentru ediții în afară de cele precedente mai cităm traducerea latină a lui Gentianus Hervetus și traducerea engleză a lui Bury, vol. I și IV, 1949.

Ca autori, în afară de cei precedenți mai menționăm: Victor Brochard, Wilhelm Crönert, Haas, Harder, Kocholsky, Mette, Robbins, Shorey, Usener, V. Willamowitz Moellendorff. Cine dorește să cunoască titlurile operelor acestora va recurge la ediția lui Mutschmann sau Maun. Pyrrhoneioi hypotyposeis sînt indicate cu cartea (cifre romane) și paragraful (cifre arabe) fără indicație specială. Adversus Mathematicos este indicat cu litera M. urmată de numărul cărții (din cifre romane) și al paragrafului (cifre arabe).

Aram M. Frenkian

București, 22 august 1964

 

Edițiile speciale

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.

10 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: