Istoria Romei - Eugen Cizek

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrarilor catalogate Emblematic Europa fac parte cartile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive si care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de editii ilustrate, de forme noi de editare. Cultura romana respiră si in prezent in cultura eropeana pe care o asimileaza specific. Capodoperele nascute in epoci si culturi diferite in Europa au devenit in timp emblematice pentru spiritul continentului european. Fiecare carte din această categorie este marcata cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul in care a aparut si s-a afirmat. In cazul in care opera este considerata capodopera, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodopera a culturii europene.

Istoria Romei a eruditului profesor Eugen Cizek reprezintă cea mai importantă sinteză scrisă de un român pe această temă.

Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

Roma aeterna

Numeroși scriitori latini au proclamat cu mândrie ostentativă eternitatea Romei: Vergiliu și Horațiu, dar și multți alții, inclusiv din vremea crepusculului Imperiului roman, precum Claudian, Amian, Rutilius Namatianus, chiar poetul creștin Prudentius. Într-adevăr Roma numără trei milenii de existență. După ce în primele secole ale Imperiului a funcționat ca o gigantică metropolă, pentru standardele antichității, fiind populată de aproape un milion de locuitori, Roma și-a restrâns populația și complexa activitate politică, economică și culturală, spre sfârșitul antichității. Chiar dacă și-a păstrat un pretigiu incontestabil, cel puțin până în secolul al VII-lea d.C. După o relativă eclipsă, marcată însă de strălucirea Romei medievale și renascentiste, ea a beneficiat de o fascinantă existență plurivalentă, în care farmecul monumentelor antice și ale orașului medieval și postmedieval se îmbină cu frumusețile unei mărețe capitale moderne. Vraja captivantă alternează cu hibe și vicii, în felul lor de asemenea fascinante. De aceea un savant milanez spunea că Roma este un oraș periculos! Farmecul exercitat de activitățile febrile, dar și al unei anumite toleranțe, care uneori implică indolență, asigură Romei o capacitate de seducție unică în lume, imortalizată de exemplu în magnificul film al celui definit ca „il maestro“ , adică regretatul Federico Fellini, consacrat orașului Roma. Desigur, în cele ce urmează, ne vom concentra îndeosebi asupra Romei antice și uriașului imperiu, pe care și l-a făurit, în virtutea unui adevărat miracol.

Cu alte prilejuri, l-am desemnat ca miracolul roman. Fără îndoială un miracol, care poate fi explicat.

Unitatea spirituală greco-romană

Dezvoltarea Romei, cel puțin în antichitate, a fost strâns corelată lumii grecești, Greciei însăși și întregului spațiu lingvistic și cultural elenofon. Horațiu nu a fost singurul autor latin care să afirme că Grecia cucerită și-ar fi cucerit învingătorul. În realitate, complexele raporturi țesute între Roma și lumea ei pe de o parte și spațiul elenofon pe de alta reliefează similitudini, fie ele și parțiale, între meleagurile latine și cele grecești. Contactele între Grecia și Roma au sfârșit prin a determina bilingivismși biculturalism. Foarte mulți romani vorbeau limba greacă și un număr destul de important de elenofoni a putut să se exprime și în latinește. Se pot propune analogii între acest statut al societăților antice și situații ivite în timpuri mai apropiate de al nostru. Astfel franceza reprezenta limba de cultură în care se exprimau flamanzii din Flandra veacurilor anterioare secolului al XX-lea. Mărturiile aflate în mănăstirile din Bruges sunt elocvente în acest sens. Iar în Norvegia secolului al XIX-lea, daneza a constituit multă vreme limba de cultură prin excelență. Chiar în România aceluiași veac, intelectualii au fost bilingvi: uneori se exprimau mai ușor în franceză decât în română. Fără îndoială orice comparație șchioapătă. De altfel Horațiu se înșela. Cultura și civilizația romane nu au receptat mecanic și pasiv zestrea culturii elenice. Receptorul a reacționat activ, specific, parti culaizant, la mesajul emițătorului grec. 

Urmările abolirii regalității

Cum am semnalat în capitolul anterior, Republica nu a fost instaurată în 510-509 î.C. Vom arăta mai jos că însuși Titus Livius se contrazice în privința implantării consulatului. Alte izvoare relevă de asemenea că primii consuli nu au apărut îndată după revolta antiregalistă. Brutus a fost înfrumusețat de tradiția republicană ca liberatorul generos al Romei. În realitate el a exercitat, la Roma, după expulzarea lui Tarquinius II, o putere cvasimonarhică, deși desacralizată.

Problema plebei

Cârmuirea Romei, îndeosebi în perioada de tranziție dintre regalitate și o republică autentică, a fost exercitată de către gințile patriciene. Într-adevăr Roma „primordiilor“ , în perioada tranziției, sub Republică și chiar înainte, adică în vremea regalității, a încorporat două categorii de „romani“ , ulterior deveniți cetățeni. Ne referim la patricieni și la plebei. Ni se pare limpede că patricienii erau descendenți ai fondatorilor federației de sate din 754-753 î.C., ai nucleului demografic primitiv al Romei regale. 

Legea celor douăsprezece Tabule și conscințele sale

Într-adevăr patricienii monopolizau nu numai religia și auspiciile, ci și practicarea justiției, dreptului și legile, de altfel corelate religiei. Ele erau secrete și alcătuiau domeniul strict al magistraților și pontifilor patricieni. Se manifestă aici o reminiscență a cuceririi indoeuropene a Europei și a unei părți din Asia. În India veche, ca și la galli, o castă sacerdotală, în principiu formată din descendenții cuceritorilor indoeuropeni, deținea monopolul religiei și al dreptului, pe care trebuiau să le ignore mulțimea, provenită, la origine, din coborâtorii semințiilor preindoeuropene. Cel puțin parțial, același fenomen s-a petrecut în Roma „primordiilor“ . 

Roma asediată

Cândva, probabil în 496 î.C., romanii, comandați de dictator-ul Postumius Albus, au biruit liga latină (Liv., 2, 19), în bătălia de la lacul Regillus (loc încă neidentificat). În condițiile presiunii exercitate de triburile muntenilor asupra Lațiului, cum am arătat mai sus, s-a încheiat, după legendă, în 493 î.C., un tratat, așa-numitul foedus Cassianum. Acest „tratat” foedus, fusese inițiat de către Spurius Cassius. Reiterăm observația că acest foedus asigura autonomia Romei față de liga latină, din care făcea totuși parte. 

Cauzele crizei

O cauză fundamentală a crizei trebuie căutată într-o transformare de care atăția romani erau mândri. Căci se trecuse progresiv de la Roma cetate-oraș la Roma capitală a unui imperiu teritorial de mari proporții. Imperiul teritorial a erodat și ulterior a distrus Republica. Instituțiile Romei fuseseră făurite tocmai pentru o cetate și nu pentru un imperiu. Mentalitățile, viața spirituală (auster și riguros construită), moravurile sobre, economia de subsistență a Cetății primitive, nu mai puteau funcționa între noile cadre de dezvoltare. Imperiul ecumenic al Romei avea presantă nevoie de noi structuri. Ca o adevărată antistructură, în profunzimile mentalului cetățenilor, germenii, încă foarte tineri, ai unei anticetăți, a unei anticiuitas, încerca să destabilizeze structura Cetății, ciuitas. Tot ce ținea de Cetatea-oraș devenise incompatibil cu imperiul terito rial ecumenic. 

Eugen Cizek (1932- 2008) a fost un profesor de limbi și literatură clasică la Universitatea din București. De asemenea, a predat ca profesor asociat la Universitatea Lumière Lyon 2 și la Universitatea Saint-Etienne. Este autorul a numeroase articole și cărți științifice, scrise în limba română și mai ales în franceză, cu accent în special pe literatura latină și istoria romană.

Această ediție are un format mare (20x28 cm), textul paginat în larg, aerisit și elegant. Este o carte care stă bine pe masa de lucru și pot fi consultată comod și profesionist. Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Ediția include o bibliografie selectivă. Include, de asemenea, un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată emblematică și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală).

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.