Fenomenologia nebuniei - Constantin Enachescu
Lucrarea noastrã reprezintã o regândire sinteticã, dupã un alt model teoretic de interpretare, a unor studii personale anterioare referitoare la unele aspecte specializate sectorial ale Nebuniei, privitã însã, de data aceasta, din perspectiva globalã a Științelor umane, ca fenomen uman supus unei reflecții analitice de facturã filosoficã.
Convingerea noastrã este cã studiind Nebunia interogãm de fapt Persoana umanã, prin intrarea în interioritatea sferei
sale, în acea zonã profundã a Eului personal în care sunt cantonate potențialitãțile acestuia, atât cele ale Normalitãții, cât și cele ale Anormalitãții – aspect pe care-l vom analiza pe larg în lucrarea noastrã.
Constantin Enãchescu
Medicul Constantin Enăchescu, în lucrarea Fenomenologia nebuniei, se distanțează de interpretările psihologice și psihiatrice și analizează Nebunia ca fenomen uman, în încercarea de a redescoperii „negativul ființei, care este Nebunia”; originea și semnificația acestui fenomen.
2298P
Nou
Acest produs nu se mai află pe stoc
Data disponibilității:
Normalitatea și Anormalitatea sunt considerate de medicul Constantin Enăchescu potențialități ale Eului personal, ale Persoanei umane. Potrivit acestuia, fenomenele psihice pot fi explicate „numai” prin intermediul faptelor psihice.
Pornind de la această idee, în lucrarea Fenomenologia nebuniei, Constantin Enăchescu propune o reconstrucție și reinterpretare a stării originare a Nebuniei, a naturii și a semnificației acestei manifestări negative a naturii umane. Studiul său urmărește, prin urmare, o redescoperire și reînțelegere a Nebuniei; interpretată ca fenomen uman, ca o formă de manifestare a Persoanei, a Eului personal.
Structurată în patru părți: natura persoanei și nebunia, ontologia negativității, fenomenologia nebuniei, terapeutica nebuniei, cartea abodrează dintr-o perspectivă inedită fenomenul nebuniei: „astăzi, după acumularea unui număr impresionant de studii referitoare la Nebunie (medicale, psihologice, antropologice, culturale, filosofice, morale, sociale etc.), continuăm să ne punem cu insistență întrebarea Unde este Nebunia?, și mai ales Ce a mai rămas din ea, comparativ cu ceea ce era la început? Nimeni însă nu încearcă să răspundă la aceste întrebări. Toți se apleacă asupra părților, refuzând să vadă întregul”, p. 5
| Autor | Constantin Enãchescu |
| Specificații autor | doctor în psihologie și în medicină,profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Știintele Educației, Universitatea din București |
| Anul publicării | 2015 |
| Format | 95 x 205 mm |
| Nr. pagini | 246 |
| Colecția | Studii şi eseuri. Psihologie |
| Gen | Psihologie |
| Limba | Romana |
| Tip format | Fizic |
| Subiect principal | Psihotraumatologie |
| Categorie | Stiinte umaniste |
| Sub-Categorie | Psihologie |
| ISBN | 978-606-748-080-1 |
Fenomenologia nebuniei
O perspectivă inedită asupra naturii umane! Constantin Enăchescu abordează problematica nebuniei cu multă rigoare și seriozitate, dar în același timp, într-un mod intim, menit să ne apropie de înțelesuri adânci asupra naturii umane și să ne întregească înțelegerea asupra persoanei și a comportamentului alterat.
Categoria: emblematic europa
Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.
Prin abordarea inedită, de reinterpretare a nebuniei ca fenomen uman, cartea Fenomenologia nebuniei ocupă un loc aparte în bibliografia de specialitate, reprezentând un bun instrument de lucru atât pentru cei preocupați de acest subiect, cât și pentru publicul larg.
Nebunia (cunoscută și ca alienare, alienație, demență, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală) a fost până sfârșitul secolului al XIX-lea considerată ca o comportare neobișnuită ce nu se încadrează în normele de comportare în societate. Termenul definea în trecut numai o aberație de la comportarea unui om normal (latină delirare). Faptul că această comportare neobișnuită este legată de o boală, exista în medicină numai o presupunere vagă despre o cauză patologică. Astfel epilepsia sau tulburările cauzate de traumatismele cerebrale erau încadrate de medici tot la nebunie. Aceste fenomene erau interpretate diferit în funcție de rigiditatea normelor sociale, religie, cultură și perioada istorică. Din această cauză medicina modernă care are criterii conturate mai clare de diagnostic al bolii nu ia în considerare diagnosticul medical al nebuniei din izvoarele istorice.
1.Natura Persoanei și Principiul dualității complementare
Intelectul cunoscător cuprinde o gamă extrem de largă și variată de teme asupra cărora se apleacă cu interes. Nu toate au însă aceeași importanță, și nici nu ajungem să le putem pătrunde pe toate cu înțelegerea noastră. Unele ni se par simple, altele complicate, în fine, altele ne par de neînțeles sau chiar absurde. Pe unele dintre acestea le înțelegem mai ușor, mai repede, pe altele le pătrundem treptat, în timp, pe cele mai multe însă, neputându-le înțelege, le respingem, considerându-le ca false probleme. Toate acestea însă privesc direct, sau, dacă nu, cel puțin gravitează în jurul unei teme centrale: Persoana umană. Cea mai importantă realizare, care, de altfel, fixează și justifică cadrul epistemologic al Științelor umane, este reprezentată prin delimitarea și plasarea în centrul acestora, ca problemă unică, a Persoanei umane. Prezență obiectivă în Realitatea Lumii, temă de reflecție filosofică, dar în egală măsură și fapt de cunoaștere empirică, Persoana are calitatea de a concentra în sfera ei conceptuală toate atributele umanului, atât ca potențialități, cât și ca acte...
Anormalitatea este starea care rezultă din negarea de sine a Persoanei și refuzul de către aceasta a Realității Lumii. Dar aceste aspecte de acord și dez-acord sunt efectele exterioare fie ale afirmării, în primul caz, fie ale negării, în cel de-al doilea caz, și, din acest punct de vedere, ele trebuie considerate ca fiind expresia unui raport dialectic al organizării interioare a ființei. Sursa acestuia este dată ca explicație de Principiul dualității complementare. Afirmarea și negarea sunt potențialități complementare diferențiate ca sens, iar efectul lor este contradictoriu. Prima are un caracter interior, pe când cea de-a doua se manifestă în afara Persoanei, fie că este vorba de sine sau de raporturile sale cu ceilalți. Este acesta un atribut exclusiv al Persoanei umane? Se poate spune că da. Principiul dualității complementare este, raportat la tema studiului nostru, un atribut specific și exclusiv al Persoanei umane, întrucât el este, așa cum vom vedea mai departe, o formă particulară a experienței vieții interioare, trăită în sfera Conștiinței fiecăruia dintre noi, deși aceasta scapă atenției noastre, neputând-o nici surprinde și nici înțelege, dar pe care o putem deduce din manifestările care rezultă din ea: Normalitatea și Anormalitatea.
2. Originea și metamorfozele Nebuniei
Conceptul de Nebunie s-a constituit treptat în decursul istoriei, prin transferarea impresiei emoționale produse de prezența Nebuniei în Lume în ideea de Nebunie ca un fapt gândit de Intelect. Cunoașterea modului în care a fost privită Nebunia de-a lungul timpului ne înfățișează o istorie a atitudinilor față de aceasta, a felului în care ea a fost înțeleasă, precum și a locului pe care-l ocupă în sfera umanului. Aceasta se datorește nu atât modului de cunoaștere ca abordare metodică a problemei, cât mai ales impresiei produse de Nebunie. Diferența dintre cele două atitudini este esențială și ea va determina direcția ulterioară a acțiunii de cunoaștere (emoțională și/sau rațională) a Nebuniei. Cunoașterea este obiectivă, riguroasă ca exactitate științifică. Impresia este o opinie subiectivă bazată pe sentiment, și din acest motiv ea scapă adesea rigorii științifice. În cazul cunoașterii științifice, obiectul cunoașterii rămâne exterior, pe când în cazul impresiei obiectul este interiorizat, iar judecarea lui se deformează printr-o co-participare subiectivă involuntară a cercetătorului, pe care acesta, de regulă, nu o poate surprinde și nici evita. În cazul Nebuniei, cele două aspecte ale cercetării sale, cunoașterea obiectivă și impresia subiectivă, nu pot fi însă separate. O impune însăși natura obiectului tematic ales pentru a fi cercetat...
Nebunia culturală a fost primul cadru epistemologic al acesteia. O regăsim tratată ca atare la Platon (vezi: Charmides, Gorgias, Protagoras, Phaidros), fără însă a-i neglija sau minimaliza aspectul patologic de boală, prin asocierea tulburărilor mintale cu periculozitatea socială a bolnavilor psihici (vezi Republica, Legile). Pentru Platon, Nebunia are un caracter miticoalegoric, atunci când nu este privită ca boală fiind chiar inclusă în sfera miturilor persoanei. Mitul Nebuniei își găsește expresia cea mai profundă și completă, ca expresie a prăbușirii interioare și a sfâșierii tragice a umanului, în teatrul lui Eschil, Sofocle și Euripide. Nebunul, ca personaj tragic, asociază de regulă vinovăția cu dezonoarea, ca forme extreme ale căderii prin negație a Spiritului absolut, care, în felul acesta, impurifică ființa morală și care, din acest motiv, sfârșește prin anularea condiției valorice a umanului. Nebunul, ca personaj tragic (Ajax, Medeea, Hercule, Oreste), își pierde calitatea umană prin abaterea de la legea divină, echivalentă cu vinovăția ca formă de negare a Spiritului absolut. Vinovăția tragică, care este un act de violare a unei interdicții, dezumanizează Persoana, dar o conservă ca ființă pentru a plăti vinovăția sau pentru a-și răscumpăra onoarea pierdută, redobândind-o numai prin suferința chinurilor trupești și morale.
Nebunia colectivă, cunoscută și semnalată din cele mai vechi timpuri ale civilizației, apare la intervale de criză socio-culturală, ca o expresie a acestor răsturnări de valori care duc la schimbarea ordinii sociale. Cauzele care generează Psihozele colective sunt diferite de cele ale Nebuniei individuale, dar mecanismele psihologice sunt aceleași.
...
Lucrarea noastrã reprezintã o regândire sinteticã, dupã un alt model teoretic de interpretare, a unor studii personale anterioare referitoare la unele aspecte specializate sectorial ale Nebuniei, privitã însã, de data aceasta,din perspectiva globalã a Științelor umane, ca fenomen uman supus unei reflecții analitice de facturã
filosoficã.
A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti (1961). Doctor în ştiinţe medicale (1972). Cercetător ştiinţific la Institutul de Neurologie şi Psihiatrie Bucureşti. Profesor universitar la Facultatea de Psihologie din Bucureşti şi la Universitatea Ovidius din Constanţa. Colaborări cu Radio Cultural, TVR şi PRO TV pe teme de psihanaliză. Premiul Academiei Române (2005). Membru al Asociaţiei Psihologilor din România.
Predă psihanaliza și psihoterapie, psihosexologie, psihoigienă și sanatate mintală, psihopatologie și psihologie medicală.
Mentionam cateva lucrari publicate: Elemente de psihologie proiectivă (1973), Expresia plastică a personalitații (1975), Psihologia activitații patoplastice (1977), Socrate (1994), Neuropsihologie (1996), Tratat de igienă mintală (Polirom, Iași, ediția a II-a, revazută și adaugită, 2004; ediția a III-a, revazută și adaugită, 2008.

Fenomenologia nebuniei
în pregătireMedicul Constantin Enăchescu, în lucrarea Fenomenologia nebuniei, se distanțează de interpretările psihologice și psihiatrice și analizează Nebunia ca fenomen uman, în încercarea de a redescoperii „negativul ființei, care este Nebunia”; originea și semnificația acestui fenomen.
10 alte produse din aceeași categorie
Filosofie și politică 1957-1962 ed. a...
Academicianul Gh. Vladuţescu readuce în paginile acestei cărţi perioada 1957-1962, anii studenţiei sale. De ce? Pentru că şi anii aceia au fost, sunt parte din istoria şi viaţa noastră, pentru că şi în acea perioadă de „Sahara“ pentru filosofia şi cultura acestei ţări au existat o sumedenie de oameni oneşti, care au scris şi au predat în învaţământul...39,00 lei STUDMinunata istorie a „Cărții lui Iov” -...
Dacă în povestire Iov era un drept-credincios riguros şi de neclintit, în poem el devine un înţelept care meditează asupra condiţiei umane şi religioase într-un moment de răscruce al biografiei sale. Iov are atât forţa combativă a predecesorilor săi mai tineri – sumerian şi akkadian –, dar şi umanitatea profundă a celuilalt erou-frate – babilonian.32,00 lei STUDOntologie și gnoseologie - Marius Andreescu
În studiile cuprinse în această monografie analizăm teme fundamentale ale ontologiei și cunoașterii din perspectiva științei, a filosofiei și a religiei.69,00 lei STUDPachet Digital-Opera lui Platon - Paul...
Cele trei volume despre opera lui Platon reprezintă una dintre cele mai importante lucrări ale autorului german Paul Friedländer. Ele curprind o analiză riguroasă și în profunzime a temelor platonice (volumul I) și apoi comentarii detaliate și originale asupra fiecărui dialog platonic în parte (volumele I, II și III).100,00 lei STUDPachet Digital-Civilizația greacă în...
O sinteză remarcabilă a civilizației grecești arhaice și clasice, care prezintă într-o formă accesibilă și captivantă complexitatea acestei culturi. Bazată pe o vastă informație arheologică și literară, cartea oferă un portret viu al civilizației care a pus bazele gândirii și configurației spirituale a lumii moderne.50,00 lei STUD
Pachet Digital-Mode și veșminte din...
Descoperiți o istorie surprinzătoare a României, scrisă nu în cronici, ci în fir de aur, mătase, dimie și mărgăritare – o poveste despre cine am fost și cum ne-am afirmat identitatea prin felul în care ne-am îmbrăcat.100,00 lei STUDAdevăr și cunoaștere - Ion Popescu
Lucrarea subliniază că problema existenței nu se oprește la limitele timpului și ale materiei, ci se deschide către perspectiva eshatologică. Cunoașterea nu este doar acumulare de informații, ci drum către viața veșnică, iar adevărul nu este o idee abstractă, ci realitate vie, care împlinește existența omului.25,00 lei STUDCarte + Pachet Digital-Mode și veșminte...
Descoperiți o istorie surprinzătoare a României, scrisă nu în cronici, ci în fir de aur, mătase, dimie și mărgăritare – o poveste despre cine am fost și cum ne-am afirmat identitatea prin felul în care ne-am îmbrăcat.150,00 lei STUDCarte + Pachet Digital-Civilizația greacă...
O sinteză remarcabilă a civilizației grecești arhaice și clasice, care prezintă într-o formă accesibilă și captivantă complexitatea acestei culturi. Bazată pe o vastă informație arheologică și literară, cartea oferă un portret viu al civilizației care a pus bazele gândirii și configurației spirituale a lumii moderne.75,00 lei STUDCarte + Pachet Digital-Opera lui Platon -...
Cele trei volume despre opera lui Platon reprezintă una dintre cele mai importante lucrări ale autorului german Paul Friedländer. Ele curprind o analiză riguroasă și în profunzime a temelor platonice (volumul I) și apoi comentarii detaliate și originale asupra fiecărui dialog platonic în parte (volumele I, II și III).150,00 lei STUD
Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și:
Bucate, vinuri și obiceiuri românești -...
Foarte puțini mai știu să gătească românește, iar și mai puțini o fac. Volumul reprezintă inventarierea bucatelor românești. Nu este o selecție, ci o cuprindere cât mai întregitoare a ceea ce înseamnă tradiție și artă culinară românească (dimpreună cu vinuțul corespunzător).161,50 lei STUD 190,00 leiAlbum Arh. Dorin Stefan - 5% COLOR
Dorin Ştefan este astăzi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai arhitecturii româneşti. O fiinţă avangardistă din construcţie, practician şi autor de manifeste provocatoare chiar când îşi redactează teza de doctorat, profesor dintre cei cu charismă şi personaj prin tot ceea ce face,84,00 lei STUD 120,00 leiPreț redus!
Invazia : cronica unui război care a...
"Invazia – Cronica unui război care a schimbat lumea (2023-2024)" este al doilea volum dintr-o serie de analize dedicate conflictului din Ucraina. Autorul, Alexandru Grumaz, examinează evoluțiile militare, diplomatice, economice și geopolitice ale invaziei ruse, plasând războiul în contextul mai larg al reconfigurării ordinii internaționale.60,00 leiInvazia : cronica unui război care a...
"Invazia – Cronica unui război care a schimbat lumea (2023-2024)" este al doilea volum dintr-o serie de analize dedicate conflictului din Ucraina. Autorul, Alexandru Grumaz, examinează evoluțiile militare, diplomatice, economice și geopolitice ale invaziei ruse, plasând războiul în contextul mai larg al reconfigurării ordinii internaționale.108,00 leiFilosofie și politică 1957-1962 ed. a...
Academicianul Gh. Vladuţescu readuce în paginile acestei cărţi perioada 1957-1962, anii studenţiei sale. De ce? Pentru că şi anii aceia au fost, sunt parte din istoria şi viaţa noastră, pentru că şi în acea perioadă de „Sahara“ pentru filosofia şi cultura acestei ţări au existat o sumedenie de oameni oneşti, care au scris şi au predat în învaţământul...39,00 lei STUDMinunata istorie a „Cărții lui Iov” -...
Dacă în povestire Iov era un drept-credincios riguros şi de neclintit, în poem el devine un înţelept care meditează asupra condiţiei umane şi religioase într-un moment de răscruce al biografiei sale. Iov are atât forţa combativă a predecesorilor săi mai tineri – sumerian şi akkadian –, dar şi umanitatea profundă a celuilalt erou-frate – babilonian.32,00 lei STUDPurificare prin comuniune cu Dumnezeu -...
Această carte are misiunea de a vă dezvălui toate acele mijloace de vindecare sufletească și trupească prin comuniune cu Dumnezeu.38,00 lei STUD
Album Arh. Dorin Stefan - 5% COLOR
Dorin Ştefan este astăzi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai arhitecturii româneşti. O fiinţă avangardistă din construcţie, practician şi autor de manifeste provocatoare chiar când îşi redactează teza de doctorat, profesor dintre cei cu charismă şi personaj prin tot ceea ce face,84,00 lei 120,00 leiPreț redus!Pachet Digital-Triburi si sate din...
Cartea oferă o sinteză rară a organizării gospodăriei, satului și tribului la albanezi, slavi, greci și români, relevând atât elementele comune, rezultate dintr-o istorie îndelungată, cât și particularitățile fiecărui grup. Astfel, autorul oferă o perspectivă unificatoare asupra unei regiuni complexe, subliniind asemănările profunde care leagă populațiile...50,00 lei STUDCarte + Pachet Digital-Triburi si sate din...
Cartea oferă o sinteză rară a organizării gospodăriei, satului și tribului la albanezi, slavi, greci și români, relevând atât elementele comune, rezultate dintr-o istorie îndelungată, cât și particularitățile fiecărui grup. Astfel, autorul oferă o perspectivă unificatoare asupra unei regiuni complexe, subliniind asemănările profunde care leagă populațiile...75,00 lei STUDPachet Digital-Pictor si diplomat - Peter...
Prin intermediul corespondenței, cititorul descoperă un diplomat abil, implicat în negocieri de pace de mare importanță, un erudit pasionat de antichități și un fin observator al lumii contemporane. Astfel, volumul oferă o perspectivă directă și valoroasă asupra vieții politice și culturale a Europei din secolul al XVII-lea, prin ochii unuia dintre cei...50,00 lei STUDCarte + Pachet Digital-Pictor si diplomat...
Prin intermediul corespondenței, cititorul descoperă un diplomat abil, implicat în negocieri de pace de mare importanță, un erudit pasionat de antichități și un fin observator al lumii contemporane.75,00 lei STUD
Bucate, vinuri și obiceiuri românești -...
Foarte puțini mai știu să gătească românește, iar și mai puțini o fac. Volumul reprezintă inventarierea bucatelor românești. Nu este o selecție, ci o cuprindere cât mai întregitoare a ceea ce înseamnă tradiție și artă culinară românească (dimpreună cu vinuțul corespunzător).161,50 lei 190,00 leiOpere complete - Sfântul Dionisie Areopagitul
Dionisie Aeroapagitul este probabil cel mai mare scriitor mistic din toate timpurile. Această versiune românească a scrierilor areopagitice aparţine celui mai valoros traducător român de literatură greacă creştină, părintele Dumitru Stăniloae.154,00 lei STUDCarte de bucate boieresti. 200 de retete...
În 1841 apărea la Iaşi o „Carte de bucate boiereşti - 200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti” în spatele cărora se ascundeau doi boieri: Mihail Kogălniceanu şi Kostache Negruzzi. Cartea de faţă este un rezultat al activităţii practice - reţetele sunt cercate, nu compilate pur şi simplu de prin alte părţi.30,00 lei STUDCritica raţiunii pure - Immanuel Kant
Critica rațiunii pure reprezintă una dintre cărțile cu cel mai mare impact asupra gândirii europene. Apărută în 1781, influența ei are o durată de mai bine de două secole, această carte constituind un moment de cotitură în istoria filosofiei europene, prin ceea ce dărâmă, dar mai ales prin ceea ce construiește.190,00 lei STUD
Psihologi români din secolul XX - Pavel...
„Omagiu psihologilor români ai secolului XX care prin două războaie mondiale și comunism au menținut aprinsă flacăra psihologiei pentru generațiile viitoare.” PAVEL MUREȘAN ION MÂNZAT137,00 lei STUDCalendarele poporului roman - Antoaneta...
Calendarul popular pe care îl prezentăm cititorului reprezintă o încercare de a aduna la un loc tot ceea ce constituie coordonata temporală a vieţii ţărăneşti, acel când ce caracterizează întregul complex de practici magico-rituale ce însoţeşte modul de a vedea lumea al omului vechilor societăţi tradiţionale și se regăsește și în Spațiul și timpul.122,00 lei STUDBucate, vinuri si obiceiuri românesti -...
Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti este editie răscroită de Radu Anton.103,00 lei STUDRomanian recipes, wines and customs - Radu...
Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti este editie răscroită de Radu Anton.105,00 lei STUDDespre viețile și doctrinele filosofilor -...
Unicitatea cărții constă în faptul că este una dintre puținele operele care s-au păstrat de la înțelepții Antichității eline; mai mult, ea cuprinde numeroase mărturii – bazate pe izvoare originale sau directe – despre autori ale căror texte fie s-au pierdut, fie s-au transmis fragmentar.180,00 lei STUD
Viata intima a lui Hitler - Gheorghi...
Autorul prezintă parvenirea politică a lui Hitler, explică apariția și cauzele demenței Führerului – modul în care o boală morbidă, perversiunile și complexele sexuale i-au influențat nefast acțiunile politice, descrie drama femeilor care au avut neșansa să-i placă lui Hitler (cinci dintre amantele sale s-au sinucis, alte două fiind salvate în ultimul...37,00 lei STUDMiturile Rusiei clasice - Atoaneta Olteanu
Volumul de fata aduce in prim plan cateva dintre miturile cele mai importante ale culturii ruse, cele prin care, in fapt, aceasta se individualizeaza in ansamblul culturii europene.44,00 lei STUDPovestea sarii din Carpati - ed bilingvă...
Drumuri ale sării erau căile medievale terestre pe care era transportat aurul alb de la ocnele de sare la locurile de vânzare, dintre care sunt renumite salzstrassen, salzwegen în Bavaria, Salzburg, Hallstadt, sau Hallein în Cracovia30,00 lei STUDAurul negru la romani - Radu Lungu
În volumul Aurul negru la români, Radu Lungu descrie începutul, evoluția și afirmarea industriei petrolifere românești precum și declinul acestei industrii, după căderea dictaturii lui Ceaușescu, din 1989.44,00 lei STUDPoeme de-o clipă - Vasile Macoviciuc
Deși temător, vizitat de îndoieli și ezitări, adunând tăceri, poetul pare a-și învinge temerile, recunoscând că pulberea visează, își scutură spaimele și visele ruginite pentru ca, imediat cu mâna gri, purtând armură în cuvinte, să mărturisească franc, eu sunt golul care cântă53,00 lei STUD
Calea florii de cireș - Vasile Macoviciuc
Volum de poezii semnat de Vasile Macoviciuc: Fericiţi cei care înoptează/ departe de cuvinte şi nu/ aud liniştea în care se îmbăiază/ urletul,/ chemarea/ dfe fiară la ospăţul cel/ tainic (I)18,00 lei STUDIstoria sociala a satului romanesc - Henri...
Această culegere de studii reuneşte pagini de o bogată însemnătate, scrise de Henri H. Stahl, despre specificul lumii tradiționale românești.32,00 lei STUDMaria Tanase - ediție româno-franceză, L1-...
Supranumită „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”, „Edith Piaf a României”, „reprezentanta întregii românimi”, „mitul Maria Tănase” ori „Privighetoarea cântecului popular românesc” Maria Tănase a fost și rămâne o figură marcantă a muzicii românești.31,00 lei STUDConfesiunile Verei Davadova, iubita lui...
Lucrarea de faţă, după cum declara însuşi autorul, reprezintă forma romanţată a amintirilor celei care a fost timp de două decenii femeia cea mai apropiată de Stalin, liderul Uniunii Sovietice, în perioada 1932-1953, în care acesta a avut încredere deplină şi pe care a căutat-o ori de câte ori simţea nevoia de tandreţe, căldură sufletească şi linişte.58,00 lei STUDIstoricul Bisericii Banu din Iaşi pe baza...
După trei decenii, Contribuţiile documentare la istoria oraşului Iaşi sunt readuse în atenţia cercetătorilor sub titlul hărăzit de la început de cel care le-a adunat: Istoricul bisericii Banu din Iaşi pe baza documentelor inedite (1705–1985). Începutul bun de atunci îşi află acum o împlinire şi mai bună.37,00 lei STUD