Taifasuri despre muzica tiganeasca - Speranţa Rădulescu

Ce tratează și ce nu tratează cartea de față?
Socot că un autor e înțelept atunci cînd precizează din capul locului ce își propune să trateze în cartea sa și ce nu. În felul acesta, el își cruță cititorii de efortul de a contabiliza temele și ideile fundamentale a căror absență îl dezamăgește.
Cartea de față încearcă să afle ce e „muzica țigănească” din perspectiva lăutarilor.
Cartea nu se ocupă de istoria romilor din Romînia: întîi pentru că autorul nu este istoric, apoi pentru că există alte cărți care abordează subiectul cu admirabilă competență; în fine, pentru că evocarea evenimentelor trecutului nu este absolut indispensabilă pentru atingerea scopului enunțat.
Cartea nu se ocupă nici de istoria muzicanților romi, deși în principiu atacarea acestui subiect n-ar fi fost lipsită de interes.
Cartea nu se interesează de grupul de origine al muzicanților.
De altfel, vorbitorii l-au uitat de cele mai multe ori, iar dacă l-au uitat, înseamnă că nu mai are însemnătate pentru ei, sau că nu mai au dorința sau interesul să-l pomenească.
Lăutarii se socot pur și simplu lăutari sau muzicanți și au convingerea că apartenența lor la această confrerie profesională îi înalță cu mult deasupra coetnicilor lor.
Cartea nu se apleacă asupra opiniilor despre muzica țigănească, formulate în volumele de etnomuzicologie ale ultimelor decenii, pentru că nu își propune. Volumele în chestiune au fost însă consultate și consemnate în bibliografie, spre folosul cititorilor interesați de romi și mai ales spre folosul celor care ar dori vreodată să prelungească și să adîncească cercetarea inițiată aici.
De vreme ce ignoră fapte atît de cruciale, mai slujește cartea la ceva? Autorul crede că da. Ea semnalează faptul că romii au opinii proprii despre muzica țigănească pe care cititorii merită să le cunoască pentru că sînt pline de miez. Oricum, nimeni nu are dreptul să decidă ceva în legătură cu țiganii fără să le pese de ce gîndesc ei.