Sărbătorile evreiești - Carmen Petrescu

PREFAȚĂ

Inițiativa autoarei, Carmen Petrescu, de a-și publica lucrarea de disertație despre sărbătorile evreiești, susținută în anul 2019 la masteratul de Cultură și Civilizație Ebraică, organizat de Centrul de Studii Ebraice al Facultății de Litere a Universității din București, este nu doar binevenită, ci chiar salutară, în condițiile în care cititorul român are la dispoziție în acest moment doar două cărți dedicate exclusiv acestui subiect: Straie de zile mari, povestea sărbătorilor evreiești a lui Gabriel Ben Meron, apărută la Editura Hasefer din București, în 2011, și, respectiv, Tradiții și obiceiuri evreiești. Ce, cum și de ce? a lui Alfred Kolatch, apărută tot la aceeași editură în 2013 (vol. 1) și 2014 (vol. 2). Desigur că informații despre modul de celebrare a sărbătorilor există și în alte volume care se ocupă de diversele aspecte ale iudaismului, iar la anticariate pot fi găsite publicații mai vechi în domeniu, însă publicul interesat de această tematică în particular se va bucura să o poată găsi concentrată într-un volum compact, simplu structurat și ușor de citit, care poate servi drept resursă imediată.

Compusă din șapte capitole, cartea începe prin a oferi câteva informații generale despre iudaism, necesare pentru contextualizare, vorbind despre locul „legii” și al lui Dumnezeu în tradiția evreiască (pornind de la un frumos citat din Alfred Kolatch, „Iudaismul este mai mult decât o religie. Este un mod de viață.”), dar și despre o serie de mișcări care au marcat istoria acestui popor, precum Kabbalah, Hasidismul și Haskalah. Tot aici, cititorul va găsi o descriere a principalelor ramuri ale iudaismului de azi (ortodox, reformat, conservator și liberal), precum și o clasificare a sărbătorilor evreiești în funcție de mai multe criterii: austere/religioase (Rosh Hashanah, Yom Kippur), de pelerinaj (Sukkot, Pesach, Shavuot), istorice (Purim, Hanukah), agricole (Tu Bishvat), moderne (Yom Haatzmaut, Yom hazikaron, Yom haShoah, Yom Yerushalaim), un loc separat fiind acordat Șabatului.

Următoarele capitole sunt dedicate diverselor sărbători (Capitolul II – Șabatului, Capitolul III – Sărbătorilor de Rosh Hashanah, Yom Kippur și Sukkot, Capitolul IV – Sărbătorii de Hanukah, Capitolul V – Purimului, Capitolul VI – Sărbătorilor de Pesach, Simchat Torah și Shavuot), iar ultimul capitol, cel de-al VII-lea, cuprinde o serie de concluzii și considerații despre actualitatea Bibliei, calendar și sinagogă. În aceste capitole, autoarea propune informații relevante, de la aspecte teoretice legate de semnificație și izvoarele biblice, până la detalii concrete despre modul de celebrare, atât din punct de vedere religios, cât și practic, inclusiv ce se mănâncă, dat fiind că masa este un element important al tuturor sărbătorilor evreiești (nu degeaba circulă gluma conform căreia „toate sărbătorile evreiești au același tipic: ei au încercat să ne omoare, noi am supraviețuit, hai să mâncăm”). Nu în ultimul rând, la finalul lucrării, este adăugată într-o anexă o colecție de poze de sărbători din arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor al Federației Comunităților Evreiești din România, care exemplifică vizual cele descrise în textul lucrării. Bazat pe o bogată și variată bibliografie, apelând la cele mai diverse surse, efortul autoarei de a prezenta sărbătorile evreiești într-o formă accesibilă, fără a renunța însă la rigorile unei abordări științifice, în care se vede cum își spune cuvântul formația ei juridică, se dovedește a fi un succes, cu o notă de originalitate. Departe de a fi o seacă trecere în revistă, așa cum poate cititorul s-ar aștepta de la o astfel de carte, volumul lui Carmen Petrescu oferă experiența unei călătorii în timp și spațiu, putând servi drept resursă la îndemână pentru cei mai diverși beneficiari, de la elevi și studenți până la jurnaliști și consultanți.

Felicia Waldman

...

Ziua de Șabat

Șabatul este cea mai prolifică sărbătoare a iudaismului, o zi de bucurie, de reculegere, de odihnă și studiu, în care încetează ocupațiile obișnuite din timpul săptămânii. La masă sunt servite feluri deosebite de mâncare, relațiile conjugale sunt încurajate. Există o listă cu treizeci și nouă de munci de bază, care sunt interzise în această zi.

Nimeni nu poate munci fără odihnă. Odihna redă respectul de sine, demnitatea. S-a spus că Șabatul este cea mai importantă lege socială din istoria omenirii. Ea a intervenit și în instituția sclaviei: pentru o zi sclavul nu depindea de stăpân, ci de Dumnezeu. Această zi înseamnă abținerea de la muncă și dedicarea scopurilor spirituale, ținerea sfântă a zilei de Șabat.

Din perspectiva gândirii rabinice munca are drept scop desă­vârșirea creației divine, care, deși perfectă, calificată de Dumnezeu ca fiind „bună”, se completează prin aportul omului. În cea de-a șaptea zi, Dumnezeu a încetat lucrarea sa, iar omul, a cărui activitate contribuie la desăvârșirea creației divine, se cuvine, de asemenea, a șaptea zi să înceteze munca sa. În acest context, înainte de toate, Șabatul amintește de actul creației divine și oferă omului șansa libertății, de a fi propriul său suveran și nu aservit muncii, șansa de a fi alături de Dumnezeu. În același timp, respectând Șabatul, omul are privilegiul de a se asemui cu Dumnezeu, este stăpân pe el însuși, pe ceea ce creează. Tot ceea ce gândește evreul, tot ceea ce vede, spune și face în cursul săptămânii este sub semnul Șabatului, în numele, în cinstea acestuia, deoarece Șabatul abundă de bunuri și de sfințenie rezervate omului și în care omul își pune speranța.

În aceeași idee este afirmația potrivit căreia iudaismul este o religie a timpului,în sensul că Biblia percepe natura variată a timpului, iar prin Șabat se intră în armonie cu sfințenia timpului, se trăiește împreună cu veșnicia, orientarea omului este către creația lumii, lăsând rutina zilnică. Iată de ce evreii nutresc sentimente de dragoste față de Șabat. Pentru a trăi bucuria, sfințenia, trebuie abandonate preocupările obișnuite.

A pune deoparte o zi a săptămânii înseamnă a câștiga indepen­dență față de muncă și de tot ce este legat de aceasta, înseamnă a câștiga libertatea. Șabatul oferă posibilitatea apropierii omului de sfințenie, posibilitatea ca ceea ce este dedesubt să se unească cu ceea ce este deasupra. Lumea a fost creată în șase zile, dar supraviețuirea ei depinde de sfințenia celei de a șaptea zile, care este Șabatul. „În calendarul iudaic, toate zilele încep la apus (în seara dina­intea zilei respective) și durează 24 de ore. Pentru a nu se încălca din greșeală Șabatul, calculând eronat când apune soarele, a apărut obiceiul de a aprinde lumânările de Șabat mai devreme, de regulă cu 18 minute înainte de apus, cu aproximativ 40 de minute înainte de lăsarea nopții. Șabatul se încheie sâmbătă seara, la apro­ximativ douăzeci de minute după înserare, atunci când are loc ceremonia de Havdala.”Deci, Șabatul începe vineri, la asfințitul soarelui. Cu aproxi­mativ douăzeci de minute înainte de apusul soarelui stăpâna casei aprinde două lumânări și rostește: „Binecuvântat ești Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Regele Universului, care ne-ai sfințit prin poruncile Tale și ne-ai poruncit să aprindem lumina de Șabat”.

Aprinderea lumânărilor este un element foarte important al ritualului de Șabat.Această sarcină revine femeilor, explicația tradițională fiind aceea că femeia a cauzat decăderea omului și, prin aceasta, o scădere a luminii în lume. După aprinderea lumânărilor, femeile își acoperă ochii și rostesc binecuvântarea, pentru a se putea concentra și a se putea bucura de lucrul binecuvântat, după rostirea binecuvântării.

În unele comunități neortodoxe, unde serviciul religios are loc vineri seara târziu, după începerea Șabatului, lumânările se aprind la sinagogă, în timpul serviciului religios, iar textul binecuvântării este același.

Mișna recomandă aprinderea unei lumânări, tradiția este de a se aprinde două lumânări, iar cabaliștii aprind șapte lumânări, câte una pentru fiecare zi a săptămânii.

Întâmpinarea (acceptarea) Șabatului este un serviciu religios kabalat Șabat are loc vinerea, înainte de serviciul obișnuit de seară – maariv – și se desfășoară la asfințit, nu mai târziu de o jumătate de oră după apusul soarelui.

La sefarzi, kabalat Șabat constă în Psalmul 29, urmat de Leha Dodi, la așchenazi se rostesc întâi Psalmii 95-99, apoi Leha Dodi, urmat de Psalmii 92-93, fiind astfel mici diferențe între cele trei curente principale, respectiv iudaismul ortodox, iudaismul reformat și iudaismul conservator (conservativ).

CARMEN PETRESCU este magistrat. După Liceul teoretic Ion Creangă București – secția uman (limbi clasice) a urmat Facultatea de Drept București, un curs post-universitar și numeroase cursuri de perfecționare profesională în domeniul său de activitate. Este interesată de cultura, civilizația și istoria poporului evreu, pasiune izvorâtă din profilul cultural umanist solid, având la bază cunoașterea limbilor clasice, latină și elină, și care se împletește cu preocuparea pentru muzică, lectură, teatru, călătorii, limbi străine. A absolvit masterul Cultură și civilizație ebraică, din cadrul Facultății de Litere – Universitatea București.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent, aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.