Mesianismul Torei. Sărbătorile iudaice şi transcendenţa lor-Daniela Reghina Onu

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Carte argumentează că între Vechiul Testament şi Noul Testament, între învăţătura Legii şi învăţătura Iubirii, există o relaţie intimă ce decurge logic şi faptic din credinţa în acelaşi Dumnezeu.

Prefață

Iudaism, Mesianism, Creştinism - Fundamentele unei religii şi ale unei morale revelate.

Autoarea acestei cărţi, Daniela Reghina Onu, întruneşte prin viaţa şi pregătirea sa spirituală, intelectuală şi morală, acele date substanţiale şi de contingenţă care au adus-o în postura, firească, de a propune Editurii Paideia, un text aflat la intersecţia a trei domenii: istoria filosofiei, istoria monoteismului iudaic şi a celui creştin, istoria continuităţilor culturale profunde dintre Tora şi Noul Testament.

Daniela Reghina Onu a ajuns să mediteze în registru academic la această team, având motive a căror sursă derivă din datele primare ale existenţei sale. În prelungirea lor s-a instituit formaţia sa intelectuală ca licenţiată în Litere (1997) a Universităţii din Bucureşti, şi nu mai puţin ca absolventă de master (2007), dar şi de doctor în filosofie (2019) al aceleiaşi universităţi. A beneficiat în pregătirea sa de cursul masteral ‒ Cultură şi civilizaţie ebraică, unde, această specializare se întâmplă, în chip fericit, să-i aibă ca profesori pe inegalabilul Moshe Idel de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, pe strălucitul Carol Iancu de la Universitatea din Montpellier, sau pe Felicia Waldman de la Universitatea noastră, ea însăşi doctor în filosofie (coordonator Moshe Idel) cu o teză despre mistica iudaică.

În tot acest răstimp, interesul cognitiv major al Danielei Reghina Onu pentru tema iudaismului s-a aflat, indiscutabil, într-o relaţie indisolubilă cu interesul său pentru cel de-al doilea monoteism etic, cel creştin. Acest lucru nu s-a petrecut însă fără dificultăţi, pentru că autoarea a trebuit să depăşească, ea însăşi, cel puţin două rânduri de obişnuinţe şi de convingeri anterioare. Este vorba întâi de toate despre deprinderea de a trata în registru eseistic (Daniela Reghina Onu a publicat două volume de istorie literară şi de cultură evreiască) şi chiar poetic, inclusiv, aceste teme. De altfel, autoarea de astăzi a unui studiu filosofic, este cunoscută şi prin cinci volume de poezie, în care este exprimată dimensiunea mesianică a iudaismului şi deopotrivă, a creştinismului. De asemenea, în al doilea rând, ne gândim la faptul că autoarea prezentei cărţi are ea însăşi convingeri puternice legate de opţiuni ferme, înrădăcinate în registrul moral, iudaic şi creştin.

Oricum, ceea ce putem constata acum este faptul că toate aceste determinaţii au fost raţionalizate şi au primat, în timp, forma argumentării specifice demersului reflexiv şi al celui critic. În mare măsură, rezultatul acestor procese cognitive şi de evaluare interpretativă le vom vedea în cartea de faţă, la origine, o teză de doctorat. Tocmai de aceea, în cele ce urmează, ne vom referi la conţinutul de idei al studiului ce stă în faţa cititorului.

Înainte de orice, obiectul supus investigaţiei nu este unul facil, uşor de cuprins, de scris şi de interpretat. Autoarea a decis că vrea să surprindă, din atât de multe teme din Tora, mesianismul acesteia şi, strâns legat de ideea mesianică încapsulată în Pentateuh, ea vrea să evidenţieze un element important în asigurarea continuităţii iudaice: Sărbătorile Poporului Ales, a Poporului Cărţii, al Legii. Suntem conduşi totodată în intimitatea Bibliei, de la Cartea Genezei a Vechiului Testament, până la Apocalipsa Noului Testament şi, de aici, la tot ceea ce a însemnat, semnificativ în istorie, pentru destinul neamurilor iudaice ca purtătoare de cultură morală universală, dar şi de obiceiuri, cutume şi sărbători specifice.

Daniela Reghina Onu s-a autoobligat să-şi definească foarte clar obiectul şi mizele demersului său: Ce este Tora şi ce înseamnă mesianismul acesteia. Putem afirma încă de acum că, prin interogaţiile formulate, ne dăm seama de faptul că autoarea se plasează ferm în aria disciplinară de intersecţie care uneşte istoria religiilor, cu etica, evoluţia monoteismelor etice, cu filosofia istoriei şi a culturii, etica deontologică a Decalogului, cu evoluţia moralei iudaice şi a celei creştine, deopotrivă. Explicit, Daniela Reghina Onu se întreabă: Este Tora mesianică? De ce era nevoie de un intermediar între Dumnezeu şi om? Mai pregnant: este central, sau nu, în Tora, ideea mesianică? Sau, altfel reformulat: ce ştim despre Mesia în Vechiul Testament şi ce ştim despre Isus în Noul Testament? Răspunsurile vor fi date în cele peste 250 de pagini de text, şi nu în ultimul rând, vor fi date prin impresionantul număr de note care depun mărturie pentru acurateţea şi seriozitaea cercetării: fiecare document sau text trebuie şi este lămurit, evidenţiat, interpretat într-un context argumentativ adecvat. Sintetic, gândul autoarei poate fi, credem, astfel redat: gândirea evreiască timpurie, cea inspirată de Tora de pe Muntele Sinai, era una profund mesianică, adică plină de speranţa ivirii unui Răscumpărător; totodată, conform promisiunilor Torei, Răscumpărătorul trebuia să se ivească din linia regală a lui David, ceea ce implica şi ideea simplă, dar atât de complexă, în receptarea şi evoluţia ei: că orice abatere de la profeţia biblică va aduce cu sine şi „pretenţia de fals Mesia”. În al doilea rând, autoarea nu ezită deloc, din contră, să formuleze şi o altă întrebare fundamentală: ce legătură există între monoteismul etic, atât de clar al Torei, şi practicile sărbătorilor iudaice? Sau: toate sărbătorile au o miză etică valabilă doar pentru poporul lui Israel, ori, ele implică, obligatoriu, un răspuns de neocolit la o întrebare esenţială referitoare la întreaga condiţie umană? În fapt, o atare interogaţie sună concentrat astfel: ce-i ţine pe oameni laolaltă, împreună care este liantul indispensabil, definitoriu al comunităţilor umane, aşa încât, să nu se producă o catastrofă ‒ Shoah, o autodistrugere de sine a omenirii?În opinia noastră, care este compatibilă în primul rând, cu ceea ce spune Kant în Întemeierea Metafizicii Moravurilor şi în Critica Raţiunii Practice, (iar autoarea citează şi dezvoltă această idee în cartea sa) a fi moral şi a fi liber este unul şi acelaşi lucru, iar acest fapt fundamental este expres cuprins în Porunca I-a a Decalogului: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău…, cel ce te-a scos din Egipt, din ţara robiei!”. Te-am făcut liber, iar libertatea este condiţia moralităţii deontologice, a moralităţii necondiţionate. Aceasta pe de o parte, iar pe de altă parte, nu eşti moral dacă nu respecţi şi repeţi urmărirea Legii în toate împrejurările vieţii. Or, sărbătoarea, prin repetare, fixează tocmai aceste prescripţii imperative, le fixează atât în conştiinţă, cât şi în memoria succesivă a generaţiilor; dar, mai cu seamă, Sărbătorile iudaice sunt menite să fixeze prohibiţiile în depinderi de viaţă zilnice, să le reactualizeze, să le încalce şi să le statornicească ca nucleu tare al întregii vieţi comunitare, oricând şi oriunde. Autoarea se dovedeşte a fi, în acest context al discursului său, o profundă cunoscătoare a Torei. Astfel, se arată că, sfinţenia în iudaism are o denotaţie esenţialmente morală: cel ce este moral şi respectă Decalogul este pătruns de sfinţenie pentru că întăreşte valoarea fundamentală pe care se întemeiază Decalogul: viaţa însăşi, bună în mod necondiţionat. Iată care este raţionamentul atât de corect formulat de autoare: Moise pe Muntele Sinai a cerut poporului său „să ţină sărbătoarea azimilor timp de şapte zile,” pentru că Domnul a scris pe table cuvintele legământului, Cele zece porunci. Prin urmare, Cele zece porunci au temeiul unui legământ pe care omul era obligat să-l respecte, iar ţinerea sărbătorilor, şi consacrarea lor înaintea lui Iahve, era însoţită de binecuvântarea apărării vieţii şi a hotarelor ţării. În toată tema atât de complexă a legămintelor, autoarea îşi păstrează o linie de interpretare adecvată: încearcă să aducă în prim plan poziţiile cele mai relevante şi, totodată, încearcă să nu atingă extremele. Iată două exemple de interpretări nehazardate, cumpănite.

,, În ceea ce priveşte ‒ spune Daniela Reghina Onu ‒ nu subscriem la necondiţionarea absolută a unui legământ; credem că toate legămintele cu Adonai sunt condiţionate, pentru că ele fac recurs, în Tanach, la obligativitatea poporului de a alege corect, pe baza respectării Celor zece porunci, norma definitivă a eticii tanachice”. Şi, de asemenea, formularea prundentă dată în acelaşi context: „Trebuie să menţionăm că legămintele nu se referă, întotdeauna, în mod explicit la sărbători.” De altfel, întregul capitol Intervenţia divină în profanul uman: Iahve şi legămintele Sale:o perspectivă mesianică, este foarte bine analizat printr-un „tratament bibliografic” întotdeauna potrivit, iar când autoarea vrea ‒ de pildă ‒ să dea formule sintetice lămuritoare, reuşite, procedează precum în această evaluare: „Al cincilea legământ este cel mai mesianic dintre toate: «Voi pune Legea mea înlăuntrul lor, o voi înscrie în inima lor; şi eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu.”

Ideile, partea de început a studiului, sunt excelent dezvoltate apoi în densele analize dedicate ipostazelor socialităţii: timpul, spaţiul, viaţa. Este întărită, în acest context, ideea comun împărtăşită de Alexandru Şafran şi de Esther Starobinski - Şafran, conform căreia ,,sfinţenia timpului primează asupra sfinţeniei spaţiului: cu alte cuvinte spaţiul sacru există atâta vreme cât este respectată sărbătoarea; sanctitatea Sabatului primează faţă de cea a Tabernacolului”.

Pentru orice cercetător al temei în discuţie sunt notabile paragrafe precum: Cele şapte sărbători ale lui Iahve din Tora (Levitic 23); Marile sărbători de primăvară; Marile sărbători de toamnă. Nu sunt, după cunoştinţa noastră, prea multe studii la dispoziţia tinerilor cercetători care să analizeze atât de în detaliu tema Sărbătorilor iudaice, incluzând conexiunea dintre acestea şi mesianism (Concluzii, Era mesianică şi Regele Mesia). Oricum, ideea necesarei frăţietăţi dintre iudaism şi creştinism, mai ales în contextul post-Holocaust, mi se pare că este bine argumentată de autoare, inclusiv prin celebra sentinţă din 1944 a lui Alexandru Şafran, citată în carte: „Suferinţa [poporului lui Israel] este, de mii de ani, o mustrătoare predică mesianică”.

Autoarea intitulează în chip adecvat în tot cuprinsul studiului său concepte-cheie, precum: transcenenţă şi imanenţă, sacru şi profan, axis mundi, necesar şi contingent, Lege naturală, Lege morală, deontologism (al Decalogului). În acest fel, lucrarea se înscrie, simultan, în toate registrele largi, semnificative, ale acestei teme de intersecţie.

Trimiterile la surse şi interpretări sunt copleşitoare pe alocuri, și autori cunoscuţi, de pildă, nu numai Kant sau Hegel, dar şi Maimonide, sunt excelent aduşi în prim planul cercetării - Maimonide, prin cele şapte trăsături esenţiale prin care îl recunoaştem pe cel care „pretinde că este Mesia”.

În fapt, autoarea foloseşte surse pertinente pe tot parcursul cărţii, încercând mereu şi mereu să ţină o cumpănă dreaptă între sursele filosofico-etice şi cele venind dinspre istoria iudaismului, istoria religiilor (Mircea Eliade este un asemenea autor folosit) şi filosofia culturii.

Pentru cei interesaţi de fascinanta legătură dintre istoria ideilor şi istoria faptelor istorice semnificative, nu lipsesc din acest studiu al Danielei Reghina Onu, gânditori precum, Filon din Alexandria, Josephus Flavius, Maimonide, Kant şi Hegel, Jaspers, Elie Wiesel, Eminescu şi Iorga, Mircea Eliade, Alexandru Şafran, Carol Iancu, Andrei Marga, Lya Benjamin, Leon Volovici, Nicolae Cajal, Norman Manea, Sorin Şlomo Rosen, Richard Wurmbrand ş.a. De asemenea, nu de puţine ori, citatele din Amos Oz şi Oz-Salzberger Fania, din Evreii şi cuvintele, au menirea să aducă o lumină specială pentru chiar nucleul ideatic al cărții, pe cât de necesare ‒ în climatul spiritual şi existenţial al zilelor noastre ‒ pe atât de reuşite: că frăţietatea dintre iudaism şi creştinism nu este un accident al istoriei universale, ci, calea de neocolit, poate cea mai importantă, alături de tradiţia greco-latină, a înţelegerii sensului ei de evoluţie şi de progres: unul fără pericolul autodistrugerii.

Prin cartea ei, Daniela Reghina Onu aduce argumente pentru această linie de gândire; în fond, un îndemn la înţelegere între iudaism şi creştinism, mai ales acum, când provocările umanităţii sunt atât de mari şi de pline de riscuri.

                                        Vasile Morar

DANIELA REGHINA ONU este doctor în filosofie și profesor de limba și literatura română la Liceul Teologic Penticostal „Emanuel”, București.

PUBLICAȚII

patru volume de poezie:

Paşi printre pietrele Sionului – 2012;

Râsul viorii fără arcuş – 2013;

Reverii revelate – 2014; 

Un ţărm şi o mare – 2017

trei cărţi de eseuri pe diferite teme culturale:

Patru autori în căutarea unei imagini – 2012;

Un popas literar : ţinutul Neamţului – 2012, 2013;

Memoria asumată – 2013

un volum de proză scurtă – Pana unui înger – 2019 .

 CE SE SPUNE DESPRE POEZIA DANIELEI REGHINA ONU

Prof. Dr. Daniela Reghina Onu face parte dintre poeţii români de sorginte evreiască asemenea predecesorilor: Benjamin Fundoianu, Ilarie Voronca, Nina Cassian, Maria Banuş. Tristă, chiar elegiacă la o primă lectură, dar profundă prin ancorarea în rădăcinile Genezei biblice, lirica acestei sensibile fiice a Sarei pare că se întoarce continuu la Sursa ei – durerea amară a desprinderii de Matcă, dar şi dulceaţa Eternităţii. Astfel, în cuprinsul versurilor se regăsesc împletite armonios zbaterea şi tânjirea sufletului după împlinirea mult râvnită: restabilirea legăturii frânte dintre om şi Ziditorul său.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent, aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.