Umorul poporului român în fază terminală a socialismului - Călin Bogdan Ștefănescu

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de Editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adaugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Bancurile politice reprezintă un catalizator de comunicare între cetățean și stat – în special într-un timp în care comunicarea dintre stat și societate este, cu precădere, arbitrară, cum poate fi definită experinența României comuniste, timp în care statul deținea întregul monopol. Privită din această perspectivă, o culegere de bancuri politice nu este doar o simplă poartă de acces la anumite realități, ci reprezintă, în primul rând, o dovadă a rezistenței prin umor, a unei societăți, într-o anumită perioadă. În această cheie trebuie interpretată și cartea lui Călin Bogdan Ștefănescu, care descrie „dizidența” poporului român, revolta împotriva realităților „inversate” pe care le trăiau în acele vremuri.

Pe un plan mai larg, problematica bancului politic, legătura lui cu evenimentele zilei, analiza rolului jucat de el în societatea românească a deceniului nouă, ca şi aprecierea importanţei lui strict literare constituie subiecte pe care le bănuim de amploare şi le dorim incitante pentru specialiştii domeniului şi nu numai pentru ei.

Am fi bucuroşi dacă aceste cîteva sumare însemnări ar declanşa o discuţie, interesantă şi benefică, sîntem convinşi, în care oameni avizaţi să-şi exprime punctul de vedere, un punct de vedere indiscutabil mai autorizat decît cel al autorului acestor rînduri.

Intenţia noastră nu a fost aceea de a da sentinţe sau de a emite judecăţi de valoare, ci de a oferi o bază de date cît mai largă celor dispuşi să se aplece, cu pasiune şi autoritate, asupra acestui miraculos fenomen. Sperăm că am reuşit, măcar în parte, acest lucru şi cerem anticipat scuze celor pe care i-am dezamăgit.

Bucureşti 5.01.1991

CĂLIN-BOGDAN ŞTEFĂNESCU

Umorul românesc prezintă atât elemente originale, cât și aspecte împrumutate de la popoarele pe care le moștenește sau cu care a intrat în contact de-a lungul secolelor.

Unul dintre primele personaje românești prezente în anecdote este Păcală. Numele lui este derivat de la verbul „a păcăli” și, ținând cont că etimologia cuvântului este necunoscută, se presupune că el face parte din umorul specific românesc.

În România comunistă a fost inventat un nou personaj, dezagreat de către regimul politic din pricina aluziilor incomode privitoare la realitatea din țară. Eroul bancurilor s-a numit Bulă, reprezentând idiotul tragicomic absolut, capabil să scoată la lumină incongruențele mediului în care trăiește prin marea lui naivitate și incapacitatea de a lua parte la imoralitățile comise de către cei din jurul său (motivul lumii pe dos). În special bancurile cu Bulă copil continuă să fie spuse până în zilele noastre, dar schimbările politice din țară au scăzut neîndoios popularitatea personajului, el nemaifiind un subiect interzis.

În 2006, Bulă a fost votat pe locul 59 în clasamentul Mari români.

Tot în timpul regimului comunist, în ultimii ani ai „Epocii de Aur”, o mare răspândire aveau bancurile  cu Ceaușescu.

Umorul românesc prezintă atât elemente originale, cât și aspecte împrumutate de la popoarele pe care le moștenește sau cu care a intrat în contact de-a lungul secolelor.

Unul dintre primele personaje românești prezente în anecdote este Păcală. Numele lui este derivat de la verbul „a păcăli” și, ținând cont că etimologia cuvântului este necunoscută, se presupune că el face parte din umorul specific românesc.

Influența otomanilor a adus în cultura românească noi personaje și situații. Un urmaș binecunoscut al lumii fanariote este personajul Nastratin Hogea, creat de Anton Pann. Din vremea lui Caragiale dateaza apariția personajului mucalit Mitică și așa numitele miticisme.

Odată cu venirea evreilor așkenazi din Polonia și din Imperiul Rus, două alte personaje au fost introduse în umorul românesc: Ițic și Ștrul, doi evrei prostanaci, zgârciți, ce vor sa profite de toata lumea.

În România comunistă a fost inventat un nou personaj, dezagreat de către regimul politic din pricina aluziilor incomode privitoare la realitatea din țară. Eroul bancurilor s-a numit Bulă, reprezentând idiotul tragicomic absolut, capabil să scoată la lumină incongruențele mediului 

Ce este un banc?

Pentru ca fenomenul bancurilor politice să fie posibil este nevoie de existenţa a două planuri paralele, dihotomice la nivel social:obedienţa publică şi obedienţa privată faţă de mesajul monocolor al regimului de dictatură. Într-un regim comunist, dictatorial deci, obedienţa privată este net inferioară celei publice. Se crează astfel o prăpastie între cele două planuri, bancul politic fiind una din rezultantele (alături de zvon) interacţiunii acestor două planuri.

Monilitul, plictisul informaţiei oficiale oferite de regim despre un Ceauşescu tot mai strălucitor, invers proporţional deci faţă de situaţia reală, se află la originea fenomenului de banc politic. Structura unui banc este aproape întotdeauna aceeaşi, o scurtă poveste în care două sau mai multe personaje realizează un schimb de replici. Ca o notă privată a bancului din societatea comunistă românească, românul poate fi inferior sau egal intelectual oricui cu excepţia rusului. În bancurile politice româneşti românul este întotdeauna mai deştept, mai descurcăreţ, mai isteţ decât rusul.

Bancuri pozitive...

În prima parte a anilor '70 puteau fi întâlnite bancuri care nu numai că nu îl criticau pe Ceauşescu ci, din contră, îl lăudau. Este foarte posibil ca acest tip de bancuri să fi fost aruncate în circulaţie de serviciile secrete din dorinţa de a monopoliza şi manipula opinia publică în legatură cu părerea acesteia faţă de regim si liderul său. Este în acelaşi timp adevărat ca discutăm despre o perioadă relativ bună a regimului Ceauşescu, o perioadă în care liderul comunist profita încă de paranteza de destindere pe care o oferise societăţii la sfarşitul anilor '60 şi începutul anilor '70.

Un astfel de banc îl prezenta pe Ceauşescu, la o reuniune la Moscova a Pactului de la Varşovia în anii 70. Discuţiile au loc în spatele uşilor închise, presa neavând acces. Brejnev,  secretarul general al PCUS, dorind să facă o surpriză participanţilor, ordonă celor mai buni croitori de la Kremlin să pregatească costume pentru fiecare dintre membri, măsurându-i pe aceştia doar cu ochiul liber. La sfarşitul întrevederii, toţi liderii îşi primiseră costumele;toţi în afară de Ceauşescu, au primit costume puţin mai mici. Doar al liderului din România era mai mare. Brejnev enervat de situaţie i-a chemat la raport pe croitori care au oferit următoarea explicaţie:toţi erau cocoşaţi, aproape că se ascundeau sub masă, numai Ceauşescu a stat demn, drept, cu pieptul în faţă.

.... dar mai ales negative

Odată cu înteţirea aparatului de cenzură, direct proprţional cu acesta şi numărul de bancuri în care Ceauşescu era persiflat sau demonizat a început sa crească. De exemplu poreclele sale erau Ceaşcă, Maoescu sau Niki Lauda. Oraşul Bucureşti a devenit Ceaushima iar România se numea, pe buzele colportorilor, Ceaushwitz.

Prin intermediul acestor bancuri românii făceau haz de necaz despre o serie întreagă de aspecte ale vieţii lor:lipsa de mâncare din alimentare, lipsa de combustibil, educaţia politică ajunsă la grad de paranoia în şcoli sau ziarele care scriau despre o realitate pe care nu numai că nimeni nu o mai credea dar nimeni nu o mai trăia.

Un jurnal...de bancuri

Un jurnal mai puţin obişnuit, jurnalul de bancuri al lui Călin Bogdan Ştefănescu care între 1979 şi 1989 a notat într-un caiet toate glumele politice pe care le-a auzit, ajungând la numărul de aproximativ 950 de bancuri. Ştefănescu descrie bancul ca fiind o formă de rezistenţă activă în faţa dictaturii acesta devenind un efect al nemulţumirii populare şi în acelaşi timp un catalizator al acestei stări permanente de nemulţumire. Din punctul de vedere al lui Ştefănescu, cei care lansau astfel de bancuri erau aceia care nu erau resemntaţi de înfaţişata eternitate a domniei clanului Ceauşescu. Desigur, este lesne de înţeles din ce motive, toţi colportorii îşi păstrau anonimatul.

Bancurile politice au reprezentat deci o formă de rezistenţa în faţa monopulului dictaturii comuniste. Chiar dacă în timp ce polonezii făceau greve, românii  făceau bancuri, importanţa acestei forme de exprimare nu poate fi pusă la îndoială.

 În final câteva bancuri cu şi despre Ceauşescu si epoca sa

Gigel, fericit către învăţătoare:

 -Tovarăşă, ne-a fătat pisica cinci pisoi şi să ştiţi că toţi cinci sunt comunişti.

 După un timp, învăţătoarea se interesează ce mai fac pisoii comunişti.

 -Sunt bine, răspunde Gigel, dar nu mai sunt comunişti.

 -Cum aşa?

 -Păi, acum au făcut ochi.

 La coadă la carne, un glumeţ face haz de necaz:

 -Care este deosebirea dintre porc şi măcelărie? Simplu:porcul are coada mică şi carne multă, măcelăria….

 Un tovarăş de la coadă i se adresează:

 -Da care-i deosebirea dintre ceasul meu şi tine?

 -E bună! Nu ştiu…

 -Ceasul meu merge singur, tu mergi cu mine. Urmează-mă!

Ce sunt ruşii? Prieteni sau fraţi?

Fraţi. Prietenii ţi-i alegi.

Care este deosebirea dintre frigul de afară şi cel din casă? Ăla de afară e pe gratis.

– Nu vă supăraţi, ce se dă aici?

-Nu ştiu, domnule, stai să întrebăm.

Întrebarea circulă până la primul din rând.

-Nu ştiu. Mi s-a făcut rău şi m-am sprijinit de zid. Când mi-am revenit, era deja coadă în spatele meu.

-De ce nu pleci atunci?

-Păi, acum că sunt primul.

Să nu gândeşti!

Dacă gândeşti, să nu vorbeşti!

Dacă vorbeşti, să nu scrii!

Dacă scrii, să nu semnezi!

Dacă semnezi, să nu te miri…

Prin decret prezidenţial, s-a înlocuit soarele cu un bec de 40w.

Pentru economie!

Călin Bogdan Ştefănescu s-a născut în anul 1942, la Târgovişte. În 1971 a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii. A lucrat ca inginer, la I.T.B. 

Curând după evenimentele din decembrie 1989, când m-a chemat la telefon prietenul Călin Bogdan Ștefănescu și mi-a spus că vrea să vorbească cu mine despre folclor, am rămas puțin mirat. Îl știam un om sobru și profesional, ocupat, mai cu seamă în acea vreme, până peste cap, cu problemele călătoriilor în comun ale bucureștenilor. Lucra la I.T.B. Plăcută mi-a fost surpriza când a venit și mi-a adus un mare manuscris cu bancurile pe care timp de mai mulți ani le-a adunat de la diferiți oameni, în diferite locuri și în diferite împrejurări, întotdeauna cu grijă și, uneori, cu teamă să nu fie surprins de informatori sau chiar de securiști.

Prietenul Călin Bogdan Ștefănescu a privit bancurile pe care le-a adunat ca acte politice, ca realități sociale și a analizat rosturile lor ca atare, arătându-ne despre ce momente pe care le-am trăit vorbesc, despre cine și despre ce împrejurări. Ne-a arătat asupra căror situații s-a centralizat nemulțumirea oamenilor, împotriva căror personaje s-a îndreptat ura lor, exprimată prin această hazlie formă de batjocură. Ne-a arătat clar față de ce și de cine a luat lumea distanță în această ultimă jumătate de veac.

Cuvânt înainte, Prof. dr. doc. MIHAI POP

Lucrarea cuprinde bancurile culese de Călin-Bogdan Ștefănescu în timpul socialismului.