Romii - Becky Taylor

Becky Taylor

Accesorii

Cutii

Lucrarea prezintă traseul romilor în timp și spațiu, de la rădăcinile lor în subcontinentul indian, până la migrația în vestul Europei și în America și arată că locul romilor rămâne la fel de contestat și incert astăzi, așa cum a fost la prima lor sosire în Europa în secolul al XV-lea.

Mai multe detalii

2404P

Nou

45,00 lei cu TVA

-15,00 lei

60,00 lei cu TVA

Țiganii, romii și nomazii sunt unii dintre cei mai marginalizați și mai defavorizați oameni din lume, în pofida faptului că sunt prezenți pe tot globul. Indiferent ce fac sau unde locuiesc, rareori sunt văzuți ca având un loc al lor într‑o țară, fie geografic, fie social. Cartea își propune să fie nu doar o introducere în istoria popoarelor rome, ci mai ales să demonstreze felul în care istoria lor se întrepătrunde cu istoria mare a lumii. Lucrarea prezintă traseul romilor în timp și spațiu: de la rădăcinile lor în subcontinentul indian, la migrația în vestul Europei trecând prin Imperiile Bizantine și Otomane și, apoi, la migrația în America și la locul pe care îl au în lumea contemporană.

Această istorie a romilor demonstrează că experiențele lor ne oferă o modalitate de a înțelege societatea mai largă și relația acesteia cu străinii și imigranții, atât în trecut, cât și în prezent. Perspectiva este una integratoare, în care aceste popoare nu sunt privite ca fiind separate de societățile în care au trăit și neatinse de istorie, ci experiențele lor sunt încadrate în contextul schimbărilor istorice mai largi. Ca să putem înțelege istoria lor, trebuie să luăm în considerare întemeierea și decăderea imperiilor, Reforma și Contrareforma, diferitele războaie, expansiunea statelor, Iluminismul, naționalismul, modernitatea și Holocaustul, precum și reglementarea în creștere a societății moderne. Este la fel de mult o istorie a noastră, pe cât este o istorie a „celorlalți”.

În cele din urmă, Taylor demonstrează că istoria nu este întotdeauna legată de progres: locul țiganilor și al nomazilor rămâne la fel de contestat și incert astăzi, așa cum a fost la prima lor sosire în vestul Europei în secolul al XV-lea.

A reconstitui istoria romilor e că și cum ai încerca să refaci un puzzle din care lipsesc unele piese, în timp ce părți ale unui alt puzzle au fost puse în aceeași cutie. „Cum au reușit acești oameni să se adapteze la condiții atât de diferite?”, „De ce a alternat Europa de-a lungul a cinci secole sedentarizarea lor cu expluzarea?”, „În ce măsură oportunitățile economice le-au determinat traseele prin lume și cum au reușit ca, prin mici aranjamente făcute în general la marginea societății, să-și găsească un rost?”, „De ce sunt ei mai pricepuți decât alții la muzică, la ghicirea viitorului și la creșterea cailor?”, „În ce măsură ideile lui Darwin despre «supraviețuirea celui mai puternic» și antropologia fizică a lui Lombroso le-au influențat destinele?” „Cum au putut locui vreme de sute de ani fixând niște pânze vechi deasupra câtorva ramuri de copaci?” Cartea lui Becky Taylor demonstrează că la niciuna dintre aceste întrebări nu există un singur răspuns corect.

 „Un tur de forță antrenant al atitudinilor și politicilor față de romi din diverse părți ale lumii (...) Taylor prezintă o imagine nuanțată a romilor europeni, arătându-ne realitatea de zi cu zi a relațiilor comunitare complexe, impactul căsătoriilor inter-etnice și al contactelor personale, care ameliorează ceea ce ar putea fi o imagine necruțătoare și sumbră a secolelor de opresiune birocratică și legislativă (...) această carte este foarte potrivită atât pentru cititorul general, cât și pentru studenții care vor să înțeleagă răspândirea naționalismului după Iluminism și impactul avut de schimbarea regimurilor politice asupra populațiilor care se află în afara ideilor normative despre cine este un bun cetățean.” – History Today

„Becky Taylor realizează ceva extraordinar aici (...) Este deosebit de interesant faptul că Taylor evidențiază discrepanțele dintre conducători, edicte și legislație (...) foarte interesante sunt și indiciile pe care le-a găsit despre interacțiunile de zi cu zi dintre romi și populația în mijlocul căreia trăiau (...) Taylor nu se ferește să detalieze efectele devastatoare ale politicilor și atitudinilor anti-țigănești (...) de asemenea, Taylor prezintă numeroase mărturii ale romilor înșiși, adăugând profunzime narațiunii.” – Times Higher Education

„În această carte deosebită, Becky Taylor ne oferă o relatare dramatică a numeroaselor încercări prin care au trecut nomazii și țiganii pentru a supraviețui și a diverselor forme de prejudecăți periculoase, extremiste și uneori ucigașe cu care s-au confruntat aceștia. Cartea ne pune înainte un lung, impresionant și convingător șir de experiențe din istoria țiganilor și a nomazilor, combinat cu relatări detaliate ale experiențelor și contextelor recente (...) această carte ambițioasă și pasionantă accentuează importanța înțelegerii luptelor permanente ale țiganilor și nomazilor pentru supraviețuire.” – Journal of Historical Geography

„În această carte ambițioasă, Becky Taylor urmărește parcursul romilor de-a lungul secolelor și arată cum s-au stabilit în Occident și dincolo de Atlantic. De asemenea, privește și la ceilalți nomazi etnici ai Europei și țese o poveste captivantă a rolului lor în istoria continentelor. Ceea ce este unic la această lucrare este faptul că, ori de câte ori este posibil, autoarea vorbește despre țigani și nomazi individuali din istorie (...) o mare parte din carte cuprinde mărturii ale romilor înșiși, așadar nu este doar un alt punct de vedere al unui istoric. Este o lectură esențială pentru oricine dorește să înțeleagă istoria din spatele felului în care trăiesc astăzi țiganii și nomazii.” – Travellers Times

AutorBecky Taylor
Specificații autorlector de istorie la Birkbeck, Universitatea din Londra
Traducator/editorAlexandra Grigore
Anul publicării2021
Editie specialaDa
Format145 x 205 mm
Tip CopertaSpeciala
Nr. pagini272
ColecțiaColecţia de antropologie
eBook2367-romii-becky-taylor-9786067484328.html
ID Hard Cover2367-romii-becky-taylor-9786067484328.html
GenAntropologie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieSociologie si filozofie
ISBN978-606-748-432-8

Scrieţi un comentariu

Romii - Becky Taylor

Romii - Becky Taylor

Lucrarea prezintă traseul romilor în timp și spațiu, de la rădăcinile lor în subcontinentul indian, până la migrația în vestul Europei și în America și arată că locul romilor rămâne la fel de contestat și incert astăzi, așa cum a fost la prima lor sosire în Europa în secolul al XV-lea.

Scrieţi un comentariu

Seria O istorie culturală face parte din categoria Cărți de referință și cuprinde lucrări erudite cu subiecte aparent banale: Automutilarea, Mafia, Romii, Goliciunea, Coridorul, Întunericul, Iluzia Europei, Cosmosul, Hărțile Orientului Mijlociu, Istoria cititului, Localul etc.

O istorie culturală este ca un titlu supraordonat permanent care ne spune că subiectul este tratat în istoria și relieful cultural dobândit în contextele cele mai diferite ale etnodiversității și diferențelor de mentalitate. Ele sunt, în adevăr, referințe culturale demne de cel mai acut interes, pentru cei care vor să vadă mai profund și mai integrat diversele tematici date de aceste noțiuni (scoase cumva din cotidianul fiecăruia).

Sunt lucrări adesea corective, care adaugă cunoștințe, astfel încât să ne îndepărteze de prejudecăți fixate în locuri comune, să deschidă orizonturi de înțelegere  marcate în actualitate de modelul științei.

Cartea prezintă o imagine nuanțată a romilor europeni, dar și a atitudinilor și politicilor față de romi din diverse părți ale lumii.

Postfaţă

A început cu o moarte: pe 16 iulie 2012, un gens du voyage a fost ucis de polițiști în apropiere de Saint-Romain-sur-Cher, în centrul Franței, provocând revolte din partea comunității lui și o forță militară foarte numeroasă dispusă împotriva acesteia. Câteva zile mai târziu, la Grenoble, un jaf și împușcături la un cazinou de „cetățeni francezi născuți în străinătate” s-au soldat cu două decese, inclusiv cel a unui polițist. Aceste două evenimente au reprezentat fundalul discursului lui Sarkozy care a vorbit despre „eșecul unei perioade de cincizeci de ani de imigrație nereglementată”: a cerut ca străinii care au ucis ofițerii de poliție să fie privați de cetățenia franceză și dezmembrarea celor peste 500 de tabere rome ilegale răspândite în toată țara. Au urmat evacuări și deportări, iar tensiunile au continuat să crească de ambele părți. În octombrie, o scurgere de informații a confirmat existența unei baze de date folosită de poliție și menținută de „unitatea de asalt interministerială împotriva infracțiunilor îndeplasare”. Fusese creată în 1997 și colecta informații despre trei categorii de oameni – „nomazii (țiganii)”, „bandele din zonele urbane” și „criminali nomazi din estul Europei (romi...)”– pe motiv că nomadismul lor le-a permis să se sustragă poliției tradiționale și frontierelor legale.

De-a lungul timpului, retorica guvernului de dreapta și a presei populare s-a confruntat cu romii și cu gens du voyage, imigrația ilegală, criminalitatea și nomadismul și a pus la îndoială baza tuturor taberelor din Franța. Romii, care erau cetățeni ai UE și eligibili să călătorească în fiecare țară Schengen, erau considerați „imigranți ilegali”, iar legislația era atât de cuprinzătoare încâtputea săcondamne pe oricine avea legături cu comunitățilețigănești. Pânăînoctombrie, eliminarea lagărelor a dus la expulzarea a 1.230 de romi, înciuda protestelor din partea activiștilor romiși a UE, care au criticat Franța pentruîncălcarea principiilor libertății de circulațieși pentru selectarea romilor prin măsuri rasisteși discriminatorii.

După ce am trecut prin peste 1.000 de ani de istorie a țiganilor și a romilor, această „vară a rușinii” are puține surprize, întru­cât conținea multe dintre firele pe care le-am urmat: frica de nomadism și capacitatea lui de a se sustrage controalelor; ideea „țiganului” ca un străin perpetuu; disponibilitatea guvernelor de a contracara diferite populații „deviante” și de a lua măsuri represive asupra acestora. Unitatea de asalt interministerială amintea puternic de forța de poliție anti-țigani din München și am văzut cum deportările au fost una dintre armele statului încă de la începutul perioadei moderne. Însă evenimentele au dezvăluit și unele tendințe mai recente: o voce politică asertivă a romilor și un nou cadru de reglementare la nivel european care acceptă atât că mișcarea dincolo de granițele naționale face parte, în principiu, din comportamentul „normal”, cât și că minoritățile etnice nu ar trebui să fie o țintă a discriminării.

Dar, acest lucru nu poate spune întreaga poveste. Cartogra­fierea genetică, cât și genealogiile făcute de poliția din München dezvăluie măsura în care, fie că este sedentară, fie că este nomadă, patrimoniul populației rome este la fel de strâns legat de populația europeanăcași de o ascendențăindiană. Și, deși dominantă în ultimii 200 de ani, de fapt ideea statului național care cuprinde populația sa „naturală” este foarte recentă. Pentru cea mai mare parte a istoriei, țiganii au trăit în cadrul unor sisteme imperiale relativ fluide, care erau mai puțin ambițioase în ceea ce privește modul în care ar putea să-și gestioneze populațiile și mai deschise față de străini. Dovezile din Imperiile Venețiene și Otomane arată cum s-au integrat rapid în sistemele lor feudale și militare. Și într-adevăr, faptul că Imperiul Otoman era destul de capabil să gestioneze nomadismul și să impoziteze nomazii este o revelație a lipsei de imaginație a statelor birocratice moderne, cu insistența lor asupra rezidenței stabilite ca indicator cheie al cetățeniei.

Acest lucru ne face să reflectăm la câtde importante au fost ideileși stereotipurile desprețiganiînrelația lor cu statele, stereotipuri care aurămas remarcabil de persistente. Ideile de criminalitate și străinătate au alimentat stigmatizarea și pedepsirea lor alături de alte grupuri deviante, cel mai adesea vagabonzi, dar și alte popoare minoritare, cum ar fi evreii. La rândul lui, pe măsură ce Europa a intrat în perioada modernă și statele au devenit mai sigure de puterile lor, tratamentul țiganilor a ilustrat atât ambițiile statelor liberale de „reformare” și asimilare a grupurilor marginale, cât și o preocupare continuă și uneori copleșitoare cu determinismul rasial. Și în toate acestea, esențial pentru experiența romilor a fost capacitatea lor de a găsi lacune și spații în care puteau continua să existe și uneori chiar să prospere. Am văzut acest lucru în activitățile lor economice, prin faptul că deseori exploatau nișe pe care comunitățile sedentare nu le puteau îndeplini și în adaptarea lor la provocările deportării către Lumea Nouă. De-a lungul perioadei moderne timpurii, capacitatea lor de a se deplasa la periferie, cât și limitările puterii de stat le-a permis să supra­viețuiască unui val devastator de represiune legislativă. Și într-adevăr, chiar și la apogeul controlului statului asupra vieții lor, în timpul nazismului și al comunismului, mărturiile despre romi și etnia sinti dezvăluie modul în care au reușit să se sustragă și, uneori, să facă față represiunii. Aceste tactici nu au fost lipsite de costuri pentru comunități: rezistența cotidiană pentru a se sustrage controalelor autorităților sau politicilor asimilaționiste ar putea, de asemenea, să consolideze stereotipurile de încredere și devianță și să ducă la justificări suplimentare pentru represiune sau discriminare. În ultimele decenii ale secolului al XX-lea a apărut la nivel internațional și național un activism rom asertiv care avea ca scop să dea voce și reprezentare poporului său. Cu toate acestea, diviziunile de lungă durată între grupuri (nomade/ sedentare, musulmane/ creștine, „cetățean”/ „străin”), dificultățile materiale de organizare a unei comunități extrem de dispersate și marginalizate și zidul prejudecăților de care s-au lovit a însemnat că eficacitatea lor a fost limitată. În ciuda îmbrățișării treptate a alfabetizării și a unei oarecare renașteri culturale, manifestată parțial prin mișcarea evanghelizării romilor, țiganii, romii și nomazii încă își caută locul în secolul al XXI-lea.

În mod adecvat, vomîncheia cu cuvintele Ilonei Lacková, o romă slovacăa cărei viațăa fost legatăde evenimentele devas­tatoare din secolul al XX-lea. Supraviețuitoare de la Auschwitz, s-aîntors pentru aînfrunta viața sub comunism, beneficiindînscurt timp de renașterea romilor de dupărăzboiînainte de a fi trimisăla marginea societății. Cariera ei de scriitoareși purtătoare de cuvânt a romilor aînflorit dupăprăbușirea comunismului din 1989și a trăit pentru a-și vedea memoriile traduseîncehă, slovacă, franceză, italianăși maghiară: „Este sfârșitul războiului, am supraviețuit. După întuneric, vin zorii. Dar după fiecare zori vine și întunericul. Cine știe ce ne rezervă?”

 

Din Evul Mediu

stabilirea țiganilor în Balcanipânăla sfârșitul secolului al XIV-lea adus la apariția unui centru de lungă durată al culturii rome. Mai mult decât atât, a pus bazele unei înțelegeri a culturilor europene: Balcanii erau deja un amestec de creștini, musulmani și evrei. Țiganii care locuiau în orașul Modon și în alte părți din estul Mediteranei erau familiarizați cu pelerinii în drum spre Ierusalim și, prin interacțiuni economice și sociale cotidiene, aveau legături cu diferite populații și aveau o înțelegere a modului de funcționare a altor culturi. Merită să subliniem aceste aspecte, deoarece o mare parte din dovezile despre primele interacțiuni ale țiganilor cu culturile europene se concentrează mai ales pe caracterul lor distinct, pe calitatea lor de a fi străini și pe imposibilitatea de a fi guvernați.

Țiganii auînceput săfieconsemnați în Europa Centrală și de Vest înprimele decenii alesecolului al XV-lea, dar nu știm însă de ce tocmai atunci. Migrația lor a fost probabil influențată de expansiunea Imperiului Otoman în Balcani, precum și de modificările populației cauzate de ciumă la mijlocul secolului al XIV-lea. Totuși, după secole de speculații, nu avem încă dovezi definitive. Dar ceea ce știm din viața lor sub otomani și venețieni este că țiganii aveau la dispoziție o serie de strategii cu care să negocieze noile teritorii în care intrau. Cheia succesului în orice loc nou a fost să se facă înțeleși de popoarele întâlnite. Cu toate acestea, deși strategiile pe care le-au dezvoltat în Imperiul Otoman au putut fi foarte bine transpuse în lumea Europei medievale târzii, țiganii au avut ghinionul de a ajunge acolo într-un momentîncare aceste căi deveneau demodateși erauînlocuite cu un climatmult mai dur. Plecând de la practicile multietnice și flexibile din estul Mediteranei, au intrat într-o lume care era tot mai înclinată să construiască granițe între locuri, oameni și grupuri religioase.

Iluminismul întunecat

tensiunile observate în secolul al XVII-lea între încercările statelor de a-și controla populațiile, care pentru țigani au însemnat cel mai adesea emiterea unor edicte de exilare sau execuție, și limitările puterii lor au continuat până în secolul al XVIII-lea, dar au dobândit fațete noi. Expansiunea europeană de peste ocean din ultimii o sută cincizeci de ani a dus la crearea de colonii în Lumea Nouă și a însemnat atât oportunități, cât și provocări noi. Acasă, statele au început treptat să-și extindă înțelegerea asupra scopului lor, dincolo de controlul teritoriului și al supușilor în beneficiul unui monarh și al elitelor. Prin ideile iluministe, la fel ca și prin aplicarea legilor de ajutorare a săracilor, statul a început să fie perceput ca ceva care există pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și pentru beneficiul populației. Deși ideea statului ca vehicul pentru schimbare socială și politică și-a găsit cea mai viguroasă expresie în Revoluția franceză, apariția treptată a funcționarilor de stat profesioniști și reformele „despoților luminați” au reprezentat în egală măsură un răspuns la noile moduri de gândire. În această perioadă încep să fie luate măsuri concrete care se adresează țiganilor: nu doar represiune, exilare și execuție (deși acestea au continuat de-a lungul secolului), ci și deportarea către colonii, precum și noi încercări de asimilare, sedentarizare și reformă.

Vom începe cu Lumea Nouă. Așa cum, acasă, statele încercau să implementeze legile pentru a-și consolida poziția, în Lumea Nouă, ele vor încerca să folosească legea pentru a-și împlini ambițiile de expansiune imperială. În parte, faptul că europenii au transportat țigani către coloniile emergente de peste Atlantic poate fi văzut ca o extensie a presupunerii anterioare că țiganii nu aparțineau granițelor națiunii „gazdă”. Și totuși, deși exilarea – în sensul îndepărtării fizice dintr-un loc – a fost și o îndepărtare simbolică din inima statului, deportarea condamnaților a însem­nat ceva mai mult. La fel ca și în cazul condamnării la galere, o parte din rolul deportării era asigurarea forței de muncă pentru ca statul să-și continue propria agendă. De exemplu, când Portugalia modernă timpurie s-a luptat cu depopularea, a folosit sistematic sistemul judiciar ca să furnizeze forță de muncă de urgență pentru a-și alimenta galerele și pentru a-și popula coloniile. În același fel a procedat și Spania. Aproximativ cincizeci de mii de supuși portughezi au fost exilați în interiorul și în afara Portugaliei continentale până în 1755. Această practică nu a fost lipsită de probleme, deoarece coloniile de deținuți au devenit avangarda colonialismului, iar cu garnizoanele, condamnații și foștii condamnați au format nucleul noilor societăți coloniale. Cea mai mare parte a acestor populații era alcătuită din elemente indezirabile: morisci și eretici exilați de Inchizițiile din Spania și Portugalia, infractori și vagabonzi, precum și țigani. Am văzut deja cât de mult s-au străduit statele moderne timpurii să-și impună voința în cadrul propriilor frontiere. De aceea, nu este de mirare că, în coloniile din Lumea Nouă, granițele sociale și etnice au putut fi renegociate și reformate, deoarece centrul deținea și mai puțin control asupra vieții de zi cu zi.

În flăcări

prima jumătate a secolului al XX-lea este privită pe bună dreptate ca fiind o perioadă crucială din istoria țiganilor. De la sosirea lor în Europa, țiganii avuseseră deja de-a face cu persecuții, atacuri asupra culturii, limbii și stilului lor de viață, dar această perioadă a fost diferită. Nu a fost diferită în sensul apariției unor noi atitudini, pentru că țiganiierau văzuți de mult timp ca fiind în afara societății și, uneori, chiar în afara rasei umane, ci a fost diferită în capacitatea statelor de a-și îndeplini intențiile. Incidente precum „razia” spaniolă din 1749 au arătat că statele moderne timpurii puteau pune în aplicare acțiuni pline de hotărâre, deși, așa cum am văzut, aceasta era mai degrabă o excepție decât o regulă: mai adesea guvernele trebuiau să se bazeze pe o violență intermitentă pentru a-și controla supușii. Ceea ce am văzut deja apărând în secolul al XIX-lea și ceea ce urma să devină o caracteristică a secolului al XX-lea, erau noile tehnici de guvernare. Uneori imperceptibilă sau aparent benignă, extinderea funcțiilor statului a creat o lume diferită în care regulile și hotărârile organelor locale au luat locul „vânătorilor de țigani”, al torturii și al exilării. În Europa, reglementările față desănătatea publică, educația, controlul mediuluiși utilizarea anumitor spații auînsemnat extinderea acțiunii statuluiîndomenii din ceînce mai largi din viața de zi cu zi a oamenilor. Inevitabil, astfel de reglementări nu au afectatdoar populația sedentară, ci, în mod special sau chiar intenționat, țiganii. În plus, pe măsură ce capacitatea statelor de a acționa a crescut, au crescut și ambițiile lor: democrațiile liberale, la fel ca marxismul sau fascismul, au avut o idee clară despre cum ar trebui să fie cetățeanul ideal și au adoptat măsuri pentru a-și testa și promova viziunea.

Prin urmare, deși Holocaustul este strâns legat de această perioadă, când ne gândim la lagărele morții, la lagărele de concentrare și la genocid, este mai potrivitsăle considerăm o manifestare specialăa modernității, mai degrabădecâtpurși simplu o aberațieși un punct culminant al secolelor de persecuție. În acest fel putem vedea Holocaustul romilor ca fiind una dintre numeroasele manifestări ale prejudecăților adânc înrădăcinate împotriva romilor, împotriva țiganilor sinti și a altor grupuri de țigani într-un moment anume din istorie. Așa cum am văzut, astfel de manifestări au existat și în alte locuri și înalte epoci. Fără a diminua în vreun fel semnificația profundă a Holocaustului, putem astfel înțelege mai bine multitudinea de moduri în care țiganii s-au confruntat și au experimentat persecuția, hărțuirea și marginalizarea în Europa modernă.

Să începem,așadar, prin a vedea înce fel, înprimele decenii ale secolului, creșterea reglementărilor i-a afectat pe țigani. Așa cum ne-am putea aștepta, diversitatea pe care am văzut-o în tiparele de viață ale țiganilor din Europa, în care aceștia au avut ocupații diverse, deși adesea, dar nu exclusiv, la capătul inferior al scării sociale, poate fi văzută, de asemenea, în experiențele lor de educație. Deja din anii 1870, dar într-un ritm mai accelerat la începutul secolului al XX-lea, a existat o creștere a inițiativelor educaționale îndreptate atât către muncitori, cât și către țigani înmod special. Contextul istoric general a fost, desigur, încercarea elitelor de pe continent de a negocia o lume rapid urbanizată în care au apăruseră diverse mișcări muncitorești, socialiste și marxiste într-un moment în care democrația se răspândea în unele părți ale Europei și întâmpina mari dificultățiînaltele. Percepută întotdeauna ca o sabie cu două tăișuri, educația a fost privită ca un mod de a îmblânzi clasele muncitoare revoluționare și de a le aduce măcar parțial înzona politicii democratice. În același timp, educația era temută, pentru că odată date instrumentele de alfabetizare și gândire critică, nu se știa cum se poate comporta un proletariat proaspăt educat. Prin urmare, educația universală sau de masă mergea adesea mână în mână cu agendele guvernamentale, religioase sau naționaliste și tocmai aici vedem punctul comun al mișcărilor de reformă și al dezbaterile asupra identității naționale și asupra proiectelor politice mai largi. Pentru țigani, situația a fost adesea complicată de prejudecățile avute față de ei. Uneori, educația făcea parte dintr-un pachet mai larg de instrumente menite să le reprime cultura distinctivă; totuși, în alte locuri sau momente, țiganii erau văzuți ca fiind de neatins și dincolo de puterea reformatoare a alfabetizării; și, adesea, singurul element constant a fost calitatea slabă a educației formale pe care au primit-o.

Becky Taylor este lector de istorie la Birkbeck, Universitatea din Londra și scrie despre minorități, migrație și stat, cu un accent deosebit pe refugiați, romi și nomazi. Cărțile ei includ O istorie culturală. Romii (Paideia, 2021), Refugees in Twentieth-Century Britain. A History (Cambridge, 2021), When Boatpeople were Resettled. A Comparative History of European And Israeli Responses to the South-East Asian Refugee Crisis (London, 2021). Este membră al colectivului editorial de la History Workshop Journal, redactor șef la History: the journal of the Historical Association și redactor la Refugee History.

4 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: