Khora. Teme si dificultati ale relatiei dintre filosofie si arhitectura - Augustin Ioan

Augustin Ioan

Chestionând relața dintre filosofie și arhitectură, Augustin Ioan prezintă, în acest volum, teme și zone problematice ale discursului fenomenologic în arhitectură, distincții dintre modernism și postmodernism sau modul în care arhitectura „poate sfârși”.

Mai multe detalii

0166P

Nou

20,00 lei cu TVA

Lucrarea cuprinde studii despre viziuni contemporane asupra oraşului ideal, despre relaţia dintre filosofie şi arhitectură, despre sistemul totalitar şi arhitectură: controlul şi libertatea în arhitectură și rolul puterii etc.  Mituri fondatoare și „mici istorii” ale acestei arte sunt revizitate spre a extrage înțelesuri noi, autorul oferind publicului interesat de acest subiect o solidă bază teoretică şi de documentare bibliografică.

„Modernitatea refuză istoria şi o filiaţie proprie, prin decuplarea programatică de tradiţie şi, mai ales, de decoraţie. Astfel, arhitectura modernă devine o arhitectură fără timp, care mizează pe atemporalitate, dar asupra căreia timpul, se răzbună. Pentru că tocmai această „neutralitate" datează arhitectura modernă, dar într-un mod deloc flatant.

Tocmai aici odihneşte al doilea motiv al „cronofobiei" moderniste: predilecţia pentru materialele artificiale care, prin tocmai natura lor, serveau proiectului de schimbare (metaboli) a naturii. Speculând în raport cu tipurile de schimbări aristotelice, vom putea spune ca, spre deosebire de arhitectura de dinainte de modernitate, care se schimbă firesc în raport cu substanţa, venind şi ieşind din existenţă, arhitectura modernă refuză schimbarea de substanţă; de aceea, schimbarea ei în raport de calitate - alterarea - este mult mai evidentă.

Folosirea betonului, metalului, sticlei şi plasticului dă seama despre câteva puncte-cheie ale acestui proiect. Ele sunt produsul alchimiei industriale, care metamorfozează, ridicând în grad, materia. Puse în operă, ele se opun naturalului, aleatoriului şi simbolizează controlul uman, al raţiunii, asupra mediului. De asemenea - cu excepţia metalului, a cărui consumare este însă deliberat încetinită, aceste materiale nu ştiu - nu li se îngăduie - să îmbătrânească în felul în care o fac piatra, lemnul, pământul crud sau ars, adică întorcându-se în cele din care au fost alcătuite. Aşa se face că ne aflăm în plin paradox atunci când arhitecţi metabolişti, bionici sau organicişti transpun forme „vii" în materiale care nu mor - beton la exterior, plastic în mobilier.

Clădirile moderne înaintează în vârstă, dar nu îmbătrânesc cu nobleţea cu care îşi asumă condiţia pieritoare celelalte. Aşa se face că, deşi numără abia decenii, casele moderne par cu mult mai inadecvate la prezent decât cele vechi, care, murind, le supravieţuiesc celor dintâi”.

AutorAugustin Ioan
Specificații autorarhitect și profesor universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti
Anul publicării2010
Format145 x 200 mm
Nr. pagini156
ColecțiaSpaţii imaginate
eBook1611
ID Hard Cover1611
GenDidactice
SubgenMetodica
LimbaRomana
Tip formatFizic
Subiect principalAndragogie
CategorieDidactica/Manuale si carte scolara
Sub-CategoriePedagogie si metodica
ISBN973-936-848-4
Nota 
2020-11-18
KHORA

Lucrarea explică rolul problematizăii și al viziunii în arhitectură. Explică, cu lux de amănunte, chestiuni actuale precum controlul şi libertatea în arhitectura modernă sau relația dintre arhitectură şi putere.

    Scrieți-vă propria părere

    Scrieţi un comentariu

    Khora. Teme si dificultati ale relatiei dintre filosofie si arhitectura - Augustin Ioan

    Khora. Teme si dificultati ale relatiei dintre filosofie si arhitectura - Augustin Ioan

    Chestionând relața dintre filosofie și arhitectură, Augustin Ioan prezintă, în acest volum, teme și zone problematice ale discursului fenomenologic în arhitectură, distincții dintre modernism și postmodernism sau modul în care arhitectura „poate sfârși”.

    Scrieţi un comentariu

    Colecția Studii Imaginate aduce în atenția cititorului diferite problematici și perspective privind modul în care arhitectura a influențat și s-a dezvoltat în cadrul culturii europene și a celei românești.

    Ediția include o bibliografie selectivă şi sugestii pentru lecturi viitoare.

    Lucrarea tratează diverse teme care relevă conexiunea dintre filosofie si arhitectură, precum:

    fenomenologia în arhitectură, opoziţii între modernism şi postmodernism, controlul şi libertatea în arhitectura modernă sau  relația dintre arhitectură şi putere.

    Arhitectura este știința și arta de a proiecta și construi clădiri și ansambluri de clădiri potrivit anumitor proporții și reguli, în funcție de caracterul și destinația construcțiilor. Știința ei constă în rezolvarea funcțională și tehnică a clădirilor. Arta arhitecturii este o componentă mai specială a artelor în general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creează și se compun imagini plastice nonfigurative, de esență abstractă, fară să imite deci modele ale naturii.

    Arhitectura nu poate fi comparată cu natura înconjurătoare decât prin aceea ca este un organism artificial implantat într-un mediu natural cu care trebuie să se armonizeze atât funcțional cât și estetic.

    Arhitectura este forma cea mai cuprinzătoare de organizare a spațiului, urmărind rezolvarea echilibrată, armonioasă, a funcțiunilor complexe, multilaterale. Arta – se știe –  este un fenomen conștient, arhitectura, pe lângă această calitate este și cognitivă și ontologică. Până la sfârșitul secolului trecut arhitectura era considerată "o decorație a structurii" (John Ruskin), iar în secolul nostru Frank Lloyd Wright redefinește arhitectura prin stilul său de integrare armonioasă a structurilor în natură, fiind exponentul cel mai de seamă al arhitecturii organice.

     

    Arhitectura virtuală „este" sau „nu este" arhitectură, în funcţie de ceea ce acceptă a fi arhitectura în general cel care dă verdictul. Dacă este arhitectură şi zona increată, a proiectelor, atunci arhitectura virtuală se încadrează şi ea în definiţia arhitecturii, întrucât, ca şi arhitecturile cosmice, există posibilitatea, oricât de fragilă, ca asemenea întocmiri virtuale să capete vreodată substanţă. Dacă acceptăm că ea nu se prezintă ca obiect fizic, cercetabil cu toate simţurile, care să prezinte spaţiu interior, textură, interacţiune cu lumina în jocuri mai mult sau mai puţin savante şi, mai ales, care să aibă un statut tectonic bine precizat, vom accepta că arhitectura virtuală are un statut secund, fiind doar o reprezentare/simulare a unei „realităţi" absente. Pentru postmodernişti (maeştri ai reprezentării, simulacrului, faţadei), nu există probleme de acceptare a acestei „arhitecturi". în definitiv, postmodernismul este cel care a recuperat şi alte discursuri „marginale", desconsiderate în chiar interiorul modernismului care le produsese. Câteva exemple în acest sens: arhitectura temporară (golflabilă, pliabilă, demontabilă, dispos- able, throw away etc.), faţada-afiş (Tigerman, Venturi, Moore), utopiile irealizate/irealizabile ale anilor şaizeci şi şaptezeci şi procedeele „retorice" (citatul, referinţa ironică, aluzia, pastişa, textul înzidit).

    Şi tot arhitecţii atinşi de flama postmodernităţii sunt cei ce vor accepta provocarea de a proiecta arhitecturi virtuale, fără a mai pierde vreme deplângând cruda soartă a arhitecturii „adevărate". A abandona acest domeniu exclusiv la bunul plac al culturii populare, cu jocuri spăimoase şi bătălii intergalactice, înseamnă a rata şansa explorării unei noi dimensiuni a cunoaşterii. Fie şi în postura sa de simulator al realităţii, prin intermediul căreia arhitectul poate controla de la început aspecte pe care doar studii de evaluare post-ocupaţională le pot detecta şi remedia, însă abia după ce casa a fost ridicată, virtualitatea este un instrument valid şi necesar.

    ...

    Aici ne vom mulţumi să comentăm o arhitectură a exilului celui mai faimos, cel al evreilor lui Moise. în proces se vor ivi, probabil, temeiuri pentru a cântări orice proces de devenire ca pe o „teorie ondulatorie". Influenţele sunt aici propagate sub formă de „unde", care instituie pe parcurs „conjugări" de „infinitive" - unul sau mai multe deodată putându-se reflecta în aceeaşi „conjugare".

    Infinitivul (i.e. sursa) poate avea naturi diferite: proto/arhe/tip, edificiu real sau model ideal/evocat. Aceste „unde" sunt pornite din focar spre a înfrunta pe parcurs (sau a nunti cu) felurite alte „conjugări" pornite din alte focare şi tot aşa mai departe. La limită, întreaga devenire a arhitecturii este un exil perpetuu raportându-se  la surse reale (care, cel mai adesea, nu mai există decât fragmentar, ca „urme în text") şi la surse virtuale (tradiţii inventate, false mituri originare etc).

    Templul

    Istoria arhitecturii oferă uneori exemple de confuzii care se fac a posteriori în ceea ce priveşte identificarea originilor unor tipuri de construcţii. Originile cutărui program sau stil sunt cel mai adesea pierdute înapoi în timp, imaginar, subconştient, sau în mit, funcţie de felul în care este definită arhitectura în genere, de respectivul program sau stil şi, mai ales, de ce se înţelege prin origine. în Etimologiile sale, Sf. Isidor din Sevilla propune o perspectivă duală, în care, aşa cum observă şi Delumeau, „arca lui Noe, Legământul şi templul din Ierusalim au fost «fapte istorice». Desigur, putem în acelaşi timp din perspectivă intelectuală să acceptăm că ele desemnează tainele Bisericii" (Delumeau, 1997, 21). O dată identificate/ inventate, originile pot fi manipulate din nou, funcţie de interesul actual al celui care le invocă.

    Un exemplu este devenirea bisericii creştine. Cel mai adesea, ni se vorbeşte despre rolul bazilicii pre-creştine în configurarea acesteia: după vremurile de prigoană, ajuns religie acceptată şi apoi unică, creştinismul ocupă spaţiile cele mai adecvate - dimensional şi simbolic - noului său statut: bazilica, spaţiul dreptăţii din forum9. Chiar dacă lucrul acesta s-ar putea certifica vreodată istoric, în sensul aflării vreunui document din care să rezulte „rechiziţionarea" bazilicilor, motivele acestei rechiziţii şi influenţele pe care strămutarea le-a indus în ritual, tot nu putem afla despre bisericile, nenumărate, aflate acolo unde nu au existat dintru bun început bazilici şi nici nu au fost edificate spaţii bazilicale după oficializarea creştinismului: la sate, bunăoară.

     

    Augustin Ioan este arhitect și profesor universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti.

    Studii

    Institutul de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti 1990, BA

    Oxford University, UK (1992-1993) – Research Scholar

    University of Cincinnati, Ohio (1993-94) MSArch

    Institutul de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti (1995) MA în „Formă Urbană”

    Institutul de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti (1995-98) PhD în Istoria Arhitecturii (îndrumător prof.dr.arh.Gheorghe Curinschi-Vorona şi Sanda Voiculescu)

    Doctor al Facultăţii de filosofie a Universităţii Bucureşti (îndrumător prof.dr. Vasile Morar; 2002 Magna cum Laudae)

    Licențiat în teologie ortodoxă al Honoris Causa al Center for Traditionalist Orthodox Studies, Etna, CA, SUA (2007)

    Lucrări principale

    Arhitectura şi Puterea , Bucureşti: Agerfilm, 1992 (la baza scenariului filmului omonim produs de Agerfilm în 1992, regia Nicolae Mărgineanu, Marele Premiu FIFAL 4, 1994)

    Teme ale arhitecturii din România în secolul XX, București, Editura ICR, 2003

    Întoarcerea în spațiul sacru, București: Paideia Press, 2005

    Dublu Tratat de Urbanologie (cu Ciprian Mihali), Cluj: IDEA Press, 2009

    Arhitectura (supra)realismului socialist, Paideia, 2012

    Arhitectura memoriei, Ed.Igloo, 2013

    10 alte produse din aceeași categorie

    Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: