Origini spirituale în arhitectura modernă - Ioan Andreescu

În acest studiu autorul prezintă încercarea oamenilor de a readuce dimensiunea spirituală în domeniul arhitecturii.

Arhitectura modernă şi de avangardă a fos tconstant prezentă ca realizarea finală a Filosofiei Luminilor şi ca imagine consacrată a noii societăţi industriale, ştiinţifice, eliberată de„superstiţii" şi devotată fericirii „celor mulţi".Arhitectura modernă a fost descrisă ca: raţională, materialistă, tehnologică, simplă, eficientă, igienică,anti monumentală, universală şi orientată spre viitor. Criticii săi„dinăuntru" s-au grăbit să-i arate punctele slabe: suprasimplificarea,expansiunea de masă a unui vocabular limitat. Arhitecţii s-au „apărat devenind„post-moderni", cultivând cultura fragmentului sau deconstrucţia.în fapt, o bună parte a producţiei moderne şicontemporane este cu adevărat expresia acestei lumi dualiste, fragmentare,haotice şi mecaniciste, în care trăim continuând în mod absurd secolul alXIX-lea.

Dar secolul nostru - la fel ca şi arhitectura sa- a mai avut şi o altă faţă: o căutare a ordinii ascunse şi a unităţii organicea lumii, dincolo de haos şi fragment, o depăşire a poncifelor şi a clişeelor îndrumul spre Adevărul absolut.

Introducere, autorul

Ioan Andreescu este profesor universitar la Universitatea Politehnica Timişoara, Facultatea de Arhitectură şi Urbanism, Departamentul de Arhitectură.

Publicații

1) Ioan Andreescu, Vlad Gaivoronschi, Marius Mosoarca, „The Hidden Gem”, Advanced

Materials Research, Vol 778(2013).

2) Ioan Andreescu, Marius Mosoarca, „The recovered beauty. Restauration and reconversion of

the roman-catolic church of Bobda, Romania”.

3) Ioan Andreescu, Mosoarca Marius, “Urban complex renewal of the historic city of Ciacova,

Romania”.

4) Ioan Andreescu, Vlad Gaivoronschi, “Complex risk management strategies during restauration

and reconversion of a XVIII century building complex in Timisoara”.

5) Ioan Andreescu, Vlad Gaivoronschi „The Landscape: from the sacred garden to the urban

landform”.

6) Ioan Andreescu, “Joze Plecnik sau celalalt modern”/ “Joze Plecnik or the other modern”,

Arhitext Design.

7) Ioan Andreescu, “Despre vizibil şi invizibil – Scenografia locurilor şi a simbolurilor. Timişoara

1901-1996”/ “The Visible and the Invisible Place and Symbolic Scenography. Timisoara 1901–

1996”.

8) Ioan Andreescu, “Peisaj artificial şi arhitectura urbană. Almere”/ , “Artificial Landscape and Urban

Architecture. Almere Stadt”.

În încercarea de a surprinde continuitatea „rădăcinii" spirituale în arhitectura acestuisecol am ales trei momente, reprezentate prin trei nume semnificative: Rudolf Steiner, pentru începutul veacului, Ludwig Mies van der Rohe, pentru mijloculsău, şi Louis Kahn pentru final. Fiecare a fost surprins în complexitateatraseului său artistic, în conexiunile sale cu oameni, experienţe şi idei, încăutările sale de profunzime. Rudolf Steiner - mistic, filosof, educator şi arhitect - este un fel de „punct zero"pentru cvasitotalitatea curentelor moderne şi de avangardă ale acestui secol.Gnoza sa „lucidă" a fost una dintre primele mari „prezenţe" aleacestui veac, iar interesul său constant pentru creaţia artistică a influenţatcurente atât de diverse precum arta abstractă şi cea organică, dar şipersonalităţi distincte şi, aparent, contradictorii ca Hans Scharoun şi Alvar Aalto, Paul Klee şi Reima Petilâa, Joseph Beuys şi Frank Gehry. Mies van derRohe a fost omul care a asigurat continuitatea în schimbare a unei profundetradiţii medievale, filtrate prin idealismul spiritual al „Baukunsf-ului luiSchinkel şi Semper şi prin concepţia ezoterică modernă asupra „Zeitgeisf-ului”.În căutarea saobstinată asupra naturii Adevărului, Mies s-a întâlnit cu spiritualitateafericitului Augustin şi a Iui Toma d'Aquino; a avut bucuria de-a fi fostapropiat de marele teolog catolic modern şi inovator liturgic Romano Guardinişi de discipolul său, arhitectul de biserici Rudolf Schwartz, pe care l-aadmirat profund. Louis Kahn adovedit că în căutarea creaţiei pure te poţi întâlni cu niveluri străvechi alegândirii şi expresiei. A fost obsedat de masă şi lumină; a căutat toată viaţalui creatoare ordinea ascunsă a universului. Gândirea sa, de untranscendentalism radical, l-a făcut să se apropie de „Ideile" platoniceşi de mistica piotiniană. Obsesia începuturilor şi căutarea obstinată apunctului în care „Tăcerea" increatului se transformă în „Lumina"prezenţei l-au apropiat de vechea tradiţie evreiască a Cabalei - o mistică a„strălucirilor". Propensiunea sa pentru tectonica Iui Viollet le Duc l-acondus către o scurtă, dar fructuoasă întâlnire cu geniul atât de american şide modern al lui Buckminster Fuller, mistic şi creator de sisteme „sinergetice".

Acest studiu, rod al unor îndelungate investigaţii şi călătorii, nu este decât o reflecţieinevitabil, îngheţată a procesului viu, organic şi totalizator care a fostinspiraţia acestor oameni. Am încercat să lămuresc ceea ce se putea lămuri:împrejurări, întâlniri, înţelesuri. Despre multe lucruri n-am putut vorbi.„Despre ceeace nu se poate vorbi trebuie să se tacă" spunea Wittgenstein. De fapt,acest studiu este şi o încercare despre Tăcere.

Introducere, autorul