Retrofuturism: - Spatiul sacru astazi - Augustin Ioan

Experiența urbană a sacrului, a alterității este un antrenament, o invitație la democrație și la articularea de comunități moleculare – oameni diferiți, care se strâng împreună.

În arhitectură, spaţiul are numeroase înţelesuri şi este prezent în diferite ipostaze -este în fapt cel ce dictează în acest domeniu - forma, conţinutul, ideea - toate se raportează la spaţiu. Mă voi opri însă asupra a ceea ce este numit spaţiu sacru. Textul de faţă îşi propune să realizeze o particularizare a spaţiului sacru în biserica şi în teologia ortodoxă, din perspectiva următoarei argumentaţii: «sacrul - definit drept ceea ce este total diferit, topos al alterităţii radicale -are loc- atât în sensul deplasării unui eveniment, cât şi în sensul propriu, de a se desfăşura într-un /pe un loc fizic - pe teritorii, adumbri ndu-le în felul în care cei doi autori (şi mai cu seama Eliade) l-au descris». Această adumbrire, manifestându-se aici prin limitare, ordonare, reiterare, menţinerea sacrului în acel loc prin ritualizare. Voi prezenta pentru început câteva definiţii ale sacrului, date în sensul cel mai pragmatic de câteva dicţionare pentru ca apoi teoriile unor filosofi să completeze această justificare şi explicare a sacrului. Aşadar, în Oxford Dictionary definiţia dată sacrului este: 1. conectat cu o zeitate, meritând astfel venerarea; sfânt; 2. Religios mai degrabă decât secular. Pe de altă parte, în Enciclopedia LaRousse (2008) găsim: sacrul = (de la sacrer)1. Care aparţine unui domeniu separat, intangibil și inviolabil al religiosului şi care trebuie să inspire teamă şi respect (în opoziţie cu profanul); 2. Care are raport cu religia, cu exercițiul unui cult.

Pentru Rudolf Otto, sacrul «ce nu există ca atare, decât în domeniul religios», va fi pus în legătură cu numinosul, ca semn al necesităţii existenţei şi implicării unui zeu pentru manifestarea lui. Spre deosebire de teoria durkheimiană a conştiinţei colective, Otto vine cu ideea unei revelaţii interioare, individuale, în care sacrul este văzut ca o categorie a priori a spiritului care percepe numinosul. La treizeci de ani după lucrarea lui Otto, Eliade va nuanţa puţin teoria sacrului. Sintetizând, sacrul se arată pentru el ca hierofanie, care face ca un obiect oarecare să fie «altceva, fără a înceta să fie el însuşi». Sacrul care nu este echivalent cu religiosul este regula care a unit «societăţile tradiţionale», este vorba aici de prezenţa şi tăria spiritului uman ca atare, nu este vorba de religie şi nici de religiozitate. După Eliade, tot ce este profan a fost sau a putut fi sacru. Acest lucru îl va determina probabil să afirme că acolo unde există profaneitate, este de fapt o uitare a sacrului însoţită uneori de încercări eşuate de găsire a lui. Prima definiţie care spune el că poate fi dată sacrului este aceea că se opune profanului. In fapt, antiteza sacru-profan, va fi cea care va reprezenta principala direcție a lucrării lui. La Eliade, sacrul se prezintă doar la modul absolut - instituirea sacrului este, echivalentă cu o întemeiere simbolică a lumii, cu repetarea cosmogoniei. Intemeierea lui este legată de căutarea şi găsirea unui centru iradiant (axă, altar, omphalos), pentru că «lumea adevărată» se află întotdeauna în centru şi pentru că doar printr-un ax central se poate realiza legătura între ce este «jos» şi ce este «sus». Aşadar, pentru Eliade, spaţiul sacru este fundaţie a vieţii oamenilor, un loc însemnat printr-o evidentă hierofanie, este temei al discontinuităţii spaţiului profan, omogen, haotic.

Augustin Ioan este arhitect și profesor universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti.

Studii

Institutul de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti 1990, BA

Oxford University, UK (1992-1993) – Research Scholar

University of Cincinnati, Ohio (1993-94) MSArch

Institutul de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti (1995) MA în „Formă Urbană”

Institutul de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti (1995-98) PhD în Istoria Arhitecturii (îndrumător prof.dr.arh.Gheorghe Curinschi-Vorona şi Sanda Voiculescu)

Doctor al Facultăţii de filosofie a Universităţii Bucureşti (îndrumător prof.dr. Vasile Morar; 2002 Magna cum Laudae)

Licențiat în teologie ortodoxă al Honoris Causa al Center for Traditionalist Orthodox Studies, Etna, CA, SUA (2007)

Lucrări principale

Arhitectura şi Puterea , Bucureşti: Agerfilm, 1992 (la baza scenariului filmului omonim produs de Agerfilm în 1992, regia Nicolae Mărgineanu, Marele Premiu FIFAL 4, 1994)

Teme ale arhitecturii din România în secolul XX, Bucuresti, Editura ICR, 2003

Întoarcerea în spațiul sacru, București: Paideia Press, 2005

Dublu Tratat de Urbanologie (cu Ciprian Mihali), Cluj: IDEA Press, 2009

Arhitectura (supra)realismului socialist, Paideia, 2012

Arhitectura memoriei, Ed.Igloo, 2013