Paideia Vlad Țepeș zis Dracula - mărturii, cronici și povestiri prezentate de Radu Lungu Libra Magna 150,00 lei Mărește

Vlad Țepeș zis Dracula - mărturii, cronici și povestiri prezentate de Radu Lungu

Radu Lungu

Povestea voievodului Vlad Țepeș, din cronici medievale si povestiri germane, și legenda țesută în jurul numelui său, într-un album complet ilustrat cu imagini de epocă.

Mai multe detalii

2516P

Nou

150,00 lei cu TVA

Legenda lui Vlad Țepeș are încă în zilele noastre un succes uriaș. Dar cine a fost cu adevărat acest personaj istoric extraordinar și cât este poveste și cât adevăr în istorisirile despre faptele sale? Aducând drept mărturie cronicile vremii și relatările contemporanilor, cartea răspunde la aceste întrebări și la multe altele, într-un stil atrăgător și concis, fiind îmbogățită cu numeroase ilustrații color de epocă.

Latura „legendară” a personalităţii lui Vlad Ţepeş reţine pe domnul Ţării Româneşti exclusiv prin porecla tatălui său, „fabulaţiile” unei literaturi culte, dar şi populare, în circulaţie în a doua jumătate a secolului al XV-lea, numindu-l pur şi simplu „Dracula”. Cei care aveau interesul să-l discrediteze au scos în evidenţă comportamentul crud şi demoniac al voievodului valah, punând cu bună știință accentul pe apelativul „Dracul”.

Porecla, care aparţinuse tatălui său, se născuse de fapt din relaţia cu imaginea „dragonului” (balaurului). Or, în vremea lui Vlad Ţepeş, porecla „Dracul” a fost pervertită în mod insidios: prin disimularea sensului său iniţial de „dragon” (balaur) şi a transcrierilor lui româneşti din acea vreme („Draculea”, „Drăculea” etc.); prin punerea în evidenţă a înţelesului (sensului strict lingvistic) al omonimului său neolatin românesc de drac, care însă, prin evoluţie semantică, însemna „diavol” în limba română. Această asociere a poreclei paterne de „Dracul” cu teroarea ce ar fi inspirat acţiunile sale „diavoleşti” a servit drept instrument politico-diplomatic duşmanilor lui Vlad Ţepeş.

Radu Lungu

AutorRadu Lungu
Anul publicării2022
Editie specialaDa
Format200 x 280 mm
Tip CopertaSpeciala
Nr. pagini100
ColecțiaEmblematic România
Tip formatFizic
Perioada istoricaEpoca clasica
Subiect principalIstorie regionala
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieIstorie
ISBN978-606-748-673-5

Scrieţi un comentariu

Vlad Țepeș zis Dracula - mărturii, cronici și povestiri prezentate de Radu Lungu

Vlad Țepeș zis Dracula - mărturii, cronici și povestiri prezentate de Radu Lungu

Povestea voievodului Vlad Țepeș, din cronici medievale si povestiri germane, și legenda țesută în jurul numelui său, într-un album complet ilustrat cu imagini de epocă.

Scrieţi un comentariu

Categoriaemblematic romania

În categoria Eblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Legenda lui Vlad Țepeș are încă în zilele noastre un succes uriaș. Dar cine a fost cu adevărat acest personaj istoric extraordinar și cât este poveste și cât adevăr în istorisirile despre faptele sale? Aducând drept mărturie cronicile vremii și relatările contemporanilor, cartea răspunde la aceste întrebări și la multe altele, într-un stil atrăgător și concis, fiind îmbogățită cu numeroase ilustrații de epocă.

etimologia supranumelui dracul

 

În 1408, regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei înfiinţa Ordinul Dragonului, a cărui emblemă era un balaur încolăcit la picioarele crucii creştine. Ordinul era constituit în vederea luptei contra ereziei creştine (mai ales husite), dar şi a organizării luptei cruciate împotriva expansiunii otomane. Vlad – tatăl lui Vlad Ţepeş şi pretendent la tronul Ţării Româneşti – a devenit membru al Ordinului în 1431, la Nürnberg, în Germania. Ajuns domn în 1436, Vlad a utilizat în mai multe circumstanţe semnul Dragonului: fie pe două emisiuni monetare ale Ţării Româneşti, fie pe sigilii de cancelarie domnească sau sculptat în piatră (la turnul clopotniţă al bisericii Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului de la Curtea de Argeş). Un supranume corespunzând apartenenţei lui Vlad la Ordinul Dragonului trebuie să se fi impus încă înainte de urcarea sa pe tronul Ţării Româneşti, din moment ce un document intern, emis în 1436, vorbeşte de „voievodul Draculia (sic)” tocmai înscăunat.

Remarcăm faptul că în perioada 1431-1436, în aşteptarea unei ocazii favorabile, pretendentul Vlad locuise cea mai mare parte a timpului în Transilvania, cu siguranţă la Sighişoara (Schässburg), în zonă germanofonă (săsească), ori cuvântul german Drache se traduce prin „dragon”. Un document din 1452 emis la Buda de Iancu de Hunedoara în latina medievală – una din limbile de cultură ale vremii alături de slavonă (slava veche) – pomeneşte pe Vlad (viitorul domn Vlad Ţepeş), fiul răposatului voievod „Dracwl” (Dracul), cuvântul latin draco traducându-se prin „dragon”, „balaur”.

Semnalăm, în sfârşit, faptul că apelativul „Dracul” a fost utilizat de către unele izvoare ale vremii pentru a desemna pe urmaşii lui Vlad Dracul, precum Radu „cel Frumos”, „celălalt Draculea (sic)” (cf. cronicarilor Chalcocondil, Bonfini), Vlad Ţepeş însuşi numindu-se pur şi simplu „Drakulya” în 1475. Documentele româneşti – hrisoave de cancelarie (acte domneşti) şi cronici – posterioare

domniilor lui Vlad şi ale omonimului său fiu, pentru a-i distinge, îi vor semnala pe tronul Ţării Româneşti oficializându-le poreclele deja în circulaţie, aceea de „Dracul” pentru primul, de „Ţepeş” pentru al doilea („cel care trage în ţeapă”). În ceea ce-i priveşte, cei doi domni au utilizat titulatura simplă de „Vlad” în documentele oficiale de cancelarie emise în timpul domniei lor.

Latura „legendară” a personalităţii lui Vlad Ţepeş reţine pe domnul Ţării Româneşti exclusiv prin porecla tatălui său, „fabulaţiile” unei literaturi culte, dar şi populare, în circulaţie în a doua jumătate a secolului al XV-lea numindu-l pur şi simplu „Dracula”. Cei care aveau interesul să-l discrediteze, fie „refugiaţii politici” din sudul Transilvaniei (pretendenţi sau boieri), fie oraşele săseşti Braşovul şi Sibiul, fie anturajul lui Mathias Corvin, au scos în evidenţă comportamentul crud şi demoniac al voievodului valah, punând cu bună ştiinţă accentul pe apelativul „Dracul”. Porecla, care aparţinuse tatălui său, se născuse, aşa cum s-a subliniat, din relaţia cu imaginea „dragonului” (balaurului). Or, în vremea lui Vlad Ţepeş, porecla „Dracul” a fost pervertită în mod insidios: prin disimularea sensului său iniţial de „dragon” (balaur) şi a transcrierilor lui româneşti din acea vreme („Draculea”, „Drăculea”, „Draculia” etc.); prin punerea în evidenţă a înţelesului (sensului strict lingvistic) al omonimului său neolatin românesc de drac, care însă prin evoluţie semantică însemna (ca şi astăzi de altfel) „diavol” în limba română. Această asociere a poreclei paterne de „Dracul” cu teroarea ce ar fi inspirat acţiunile sale „diavoleşti” a servit drept instrument politico-diplomatic duşmanilor lui Vlad Ţepeş.

...

cronicari munteni

radu popescu

 

Între 1728-1729, cronicarul muntean Radu Popescu a sfârşit redactarea Istoriei domnilor Ţărâi

Româneşti (de la descălecat până la 1728). Acest fiu al Mariei Băleanu, ajuns mare vornic (mare dregător cu sarcini judecătoreşti) în vremea fanariotului Nicolae Mavrocordat (februarie-noiembrie 1716, 1719-1730), scrie în spirit partizan bălenesc, anti-cantacuzinesc. Istoria lui Radu Popescu este

ultima din genul cronisticii medievale muntene. Precum „anonimul cantacuzinesc” (Stoica Ludescu), pentru veacurile de început ale istoriei Valahiei, Radu Popescu se foloseşteşi el de o variantă a vechiului letopiseţ oficial al Ţării Româneşti, redactat în secolul al XVI-lea şi compilat pe vremea lui Matei Basarab. Radu Popescu intenţiona însă să dea o replică poziţiilor exprimate în „Letopiseţul Cantacuzinesc”, adăugând numeroase alte surse documentare, precum Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Grigore Ureche (cca 1590-1647), cronici greceşti şi săseşti, un izvor turcesc utilizat ulterior şi de Dimitrie Cantemir (1673-1723); aceste „adausuri” conferă noii redactări amplitudine documentară, volum şi perspectiva unei istorii a Ţării Româneşti „deschisă” istoriei celorlalte două ţări române.

În ceea ce privişte domnia lui Vlad Ţepeş, Radu Popescu, precum „anonimul cantacuzinesc”, abia îl menţionează pe crudul domn, folosind aceeaşi sursă documentară, o variantă de secol XVII a vechii cronici oficiale a Ţării Româneşti.

 

„Domnia lui Vlad-vodă, leat 6920 <1412!>:

După moartea Mircii-vodă, au luat domniia Vlad-vodă, carele s-au poriclit Ţepeş. Acesta au făcut mănăstirea Snagovului şi cetatea de la Poienari. Făcut-au târgoviştenilor mare pedeapsă, pentru o vină ce avusese, că făcuse unui frate al lui Vladului-vodă un necaz. Pentru aceia au trimis slujitori, şi, în zioa dă Paşte lovindu-i, au prinsu şi pe bărbaţi, şi pă muieri, şi feciorii, şi fetele, ămpodobiţi fiind, i-au dus la cetatea Poienerii, de au lucrat până li s-au spart hainele” (Cronicari munteni, ediţie îngrijită de Mihail Gregorian, studiu introductiv de Eugen Stănescu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1961, vol. I, p. 242-243).

 

dracula în universul popular german

povestiri despre voievodul dracula

 

Prima difuzare (sub formă de copie manuscrisă sau de tipăritură) a pamfletului anonim menit să-l discrediteze pe Vlad „Ţepeş” în faţa Europei centrale şi occidentale, text numit Povestire despre voievodul Dracula (Geschichte Dracole Waide), trebuie să fi avut loc în cursul anului 1463, imediat după „depunerea” lui Vlad Ţepeş. O a doua perioadă de difuzare a „versiunii occidentale” în limba germană a naraţiunii despre voievodul Dracula corespunde celor paisprezece broşuri (ediţii) în 4-8 foi despre „istoria voievodului Dracula” (Die Geschichte Dracole Waide), tipărite (graţie invenţiei lui Gutenberg), între anul 1488 şi mijlocul secolului al XVI-lea, în oraşele germane Nürnberg, Lübeck, Bamberg, Leipzig, Augsburg, Strassburg, Hamburg. Ele se adresau unui public german larg (un fel de „best-seller” în epocă), de unde caracterul lor de carte populară. Traducerea de faţă în limba română aparţine Adelei Perju, bibliotecar principal la secţia de manuscrise şi carte rară a Bibliotecii Academiei Române; tălmăcirea a fost făcută după ultimul incunabul al relatărilor germane despre Dracula, tipărit sub formă de broşură la Strassburg, în 1500, de către Mathias Hupfuff (apud Radu Florescu, Raymond McNally, În căutarea lui Dracula, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1992, pp. 153-161). (Incunabulum, „leagăn”, se spune despre o lucrare tipărită, anterioară anului 1500.) Această versiune de la 1500 a naraţiunii despre Dracole Waide pare să fie cea mai completă „ediţie” în limba germană (incunabulul de la 1500este reprodus, împreună cu studiul lui Constantin I. Karadja, „Incunabulele povestind despre cruzimilelui Vlad Ţepeş”, în volumul Închinare lui Nicolae lorga, cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani, Cluj,Editura Institutului de Istorie Universală, 1931, p. 202-206).

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.

9 alte produse din aceeași categorie