Categoria: emblematic romania

Din categoria lucrarilor catalogate Emblematic România fac parte cartile din patrimoniul cultural romanesc care sunt istoric fundamentale sau contributive si care s-au bucurat de editii speciale.

Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Într-o lume în care problemele etice sunt din ce în ce mai răspândite, această carte prezintă mai multe argumente care susţin necesitatea unui comportament moral în afaceri şi pertinenţa criteriilor etice în adoptarea deciziilor manageriale. Este scrisă de un reputat profesor universitar român, deschizător de drumuri în domeniul eticii.

Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

Etica în afaceri sau etica afacerilor reprezintă o disciplină în cadrul eticii aplicate, care se ocupă cu analiza din punct de vedere moral a modului în care actorii economici (firmele, acționarii, angajații, cumpărătorii etc.) acționează. Ea a apărut la începutul secolului al XX-lea în Statele Unite ale Americii ca urmare a extinderii aplicabilității teoriilor etice dincolo de spațiul general al „acțiunii umane”.

Etica în afaceri este una din ramurile specializate ale eticii aplicate, care se preocupă cu principiile morale şi cu problemele morale sau etice care apar în cadrul mediului de afaceri. Ea reflectă filosofia aferentă mediului de afaceri, o ramură a filosofiei care se preocupă cu aspectele filosofice, politice şi etice ale economiei şi mediului de afaceri.

Este important de ştiut că în multe state, ca de exemplu în Statele Unite ale Americii, companiile, în special cele mari, au statut legal de persoană, cu toate drepturile şi datoriile pe care le implică acest status.

Problemele etice care intră în sfera eticii în afaceri includ, printre altele, drepturile şi datoriile prezente în relaţiile dintre o companie şi angajaţii, furnizorii, clienţii şi vecinii săi, precum şi responsabilitatea pe care o are o companie faţă de acţionarii săi.

Principalele modalităţi de implementare a eticii în afaceri sunt politicile interne ale companiilor şi ofiţerii de etică. În ceea ce priveşte politicile interne ale companiilor, acestea fac de obicei parte din programe mai largi de etică şi conformitate şi au ca obiect principal conduita etică a angajaţilor. Ele pot lua forma unei declaraţii generale de intenţie a companiei, dacă sunt scrise într-un mod foarte general, sau a unui cod de conduită, dacă detaliază modul în care trebuie să se comporte angajaţii în diverse situaţii. În ceea ce priveşte ofiţerii de etică, aceştia au responsabilitatea de a evalua implicaţiile etice ale activităţii companiei la care lucrează, de a face recomandări în legătură cu politicile etice ale acesteia, precum şi de a disemina informaţii legate de etică între ceilalţi angajaţi ai companiei în cauză. O altă importantă îndatorire a ofiţerilor de etică este de a descoperi sau chiar a preveni acţiunile lipsite de etică sau, în unele cazuri, ilegale.

Pentru ca în mediul de afaceri să se vadă o schimbare în bine în ceea ce priveşte etica, trebuie să existe în cadrul tuturor companiilor o cultură organizaţionala care să încurajeze mereu respectarea unui set unitar de valori morale şi un comportament etic, lucru care poate fi realizat doar prin efortul comun al tuturor actorilor din mediul de afaceri.

Autorii acestui volum au hotărât, acum câţiva ani buni, să-şi reunească eforturile lor intelectuale – din domeniul teoretic al unei discipline străvechi, etică – într-o amplă carte, apropiată ca structura şi conţinut, de un manual sau, poate, chiar de un tratat...Teoreticieni redutabili, din care amintim: Karl-Otto Apel, Jurgen Habermas, Hans Jonas, Richard T. De George, John Donaldson, Gilles Lipovetsky, Alasdair MacIntyre, Jean Mousse Jeffrey Olen, Vincent Barry, James Rachels, Robert Solomon, William Show, Peter Singer André Comte-Sponville, Niculae Bellu, ş.a. discută în chip aprofundat două posibilităţi interconectate: pe de o parte, este vorba de o lărgire a fruntariilor eticii – etica mediului, ecologică, etica feministă, etica relaţiilor de afaceri etc. – şi, pe de altă parte, nu poate fi omisă o deplasare, izvorâtă din însăşi natura civilizaţiei actuale, de la un caracter mai degrabă marginal al valorilor morale înspre un loc central al acestora, în competiţia deloc purtată cu menajamente venită dinspre valorile ştiinţifico-tehnice sau politico-juridice.Deocamdată suntem la un început al acestei deplasări. Ce trebuie schimbat pentru ca dominaţia tradiţională a sferei utilitare-ştiinţifice şi tehnice, adânc înrădăcinată în mersul istoriei să facă, totuşi, posibilă revalorizarea valorilor morale, până acolo încât ele să devină centrale, ca preocupare şi interes pentru instituţiile societăţilor viitoare? Sigur este cazul unei schimbări de paradigmă, iar dacă aceasta a început deja să se producă, atunci un semn palpabil este această nevoie de etică dincolo de înţelesurile de până acum. Or, această nevoie de a gândi etic şi de a acţiona moral asupra a orice angajează supravieţuirea vieţii pe pământ include, se ştie deja acest lucru, nu numai un demers homocentric, ci şi o extensie a reflecţiei spre fiinţele non-umane prin intermediul eticilor bio-centrice. În acest sens, din multele luări de poziţie din ultimul deceniu, merită amintită interpretarea lui André Comte-Sponville, din cartea sa Le capitalism est-il moral? Sur quelques ridicules et tyranies de notre temps (2004). Raţionamentul său redat prescurtat sună astfel: atât morala, cât şi etica trebuie să fie apărate de tendinţele anexioniste ale celorlalte „ordine” – de cel ştiinţific-tehnic-economic (care funcţionează sub categoria posibil-imposibil), de cel politic (care este centrat pe categoria legitim-ilegitim) şi de cel juridic (care funcţionează sub categoria legal-ilegal). Eticianul francez demonstrează convingător că morala este cea care limitează din exterior, prin datorie şi interdicţie, primele două „ordine”, iar etica, la rândul ei, este instanţa cea mai înaltă şi ultima care, prin iubire (inclusiv ca iubire raţională pentru umanitate şi întreaga natură), limitează şi judecă, atât valorile utilitar-economice, cele ştiinţifico-tehnice, cele juridico-politice, dar, evident, supune examenului judecăţii sale şi valorile morale propriu-zise. Ce rezultă de aici? Întâi de toate că nu trebuie să confundăm „ordinele” (de pildă, cineva poate să respecte prescripţiile legale şi cu toate acestea să fie un ticălos legalist, căci, în fond, nu există lege juridică prin care să se interzică egoismul, răutatea şi, cu excepţiile legate de contractele comerciale, legea juridică nu interzice nici măcar minciuna). Iar, în al doilea rând că, dacă punem valorile economice, de exemplu, să le subordoneze pe cele morale, vom ajunge la o „barbarie ultra-liberală”. De asemenea, în al treilea rând, dacă valorile politice sunt cele dominante, ceea ce rezultă de aici va fi o „barbarie politică”. În fine, dacă însăşi morala şi etica se vor considera pe ele ca fiind „pure şi dure” faţă de toate celelalte „ordine”, atunci nu poate fi evitată, nici pe de o parte „barbaria moralizatoare”, nici pe de altă parte „barbaria eticistă” sau cea „angelică”. Care este soluţia de principiu pentru a lămuri, în mod coerent şi consistent, problemele care se ivesc din aceste poziţii fundamentale? Credem că rezonabilă va fi acea soluţie prin care ni se cere, prin apel la argumente de primă şi de ultimă instanţă, să admitem că nu morala este cea care determină preţurile şi că nu valoarea datoriei este cea care impulsionează şi întreţine economia; ci, în primul caz, legea cererii şi ofertei este cea care stabileşte preţurile, iar în al doilea caz, nu virtutea (fie ea şi a datoriei necondiţionate) va fi cea care creează valoarea, ci munca o va face. Prin urmare, se poate pleca de la această propoziţie cu valoare de adevăr greu de contestat, dacă reuşim să nu confundăm sau să încurcăm „ordinele” menţionate, anume că, în fond, capitalismul nu este nici moral, nici imoral, ci este, din această perspectivă fundamentală, pur şi simplu, amoral.O atare judecată este de natură să limpezească multe alte probleme legate de felul în care discutăm despre cum reuşim sau nu să supunem un fenomen, afacerile, unei cercetări venite din exterior. Or, această analiză este întreprinsă cu mijloacele specifice celor trei tipuri de etici admise în mod convenţional: etici de gradul I (valoric normative), etici de gradul al II-lea (meta-etică) şi etici de gradul al III-lea (etici aplicate). De asemenea, revenind cu discuţia la tema (cum este capitalismul şi cum sunt afacerile) din perspectiva celor trei tipuri de demers etic, putem răspunde în următorii termeni: morală, în societatea capitalistă actuală nu poate veni exclusiv din economie, ci dintr-o viziune etică asupra a orice „produce” economia: bunuri (atât cum se întâmplă acest lucru dar, mai ales, cine şi de ce beneficiază sau nu de ele); atitudini faţă de cei care produc bunuri, le distribuie sau le utilizează (ce efecte au asupra indivizilor sau grupurilor care au interese specifice) şi, deloc la sfârşit, deprinderi şi obişnuinţe de viaţă (care, evident, sunt fie virtuoase, fie vicioase). Devine, astfel, comprehensibilă această idee recognoscibilă atât în studiile ultime ale unui economist celebru, precum Joseph Stiglitz, cât şi în opera unui etician de talia gânditorului francez mai înainte pomenit: „nu contaţi pe piaţă pentru a fi morală în locul vostru”. Mai exact: într-un sistem capitalist global, afacerile pot fi şi trebuie să fie gândite, în orizontul cel mai înalt şi cuprinzător al reflecţiei umane, cel etic, nu numai, cum se întâmplă adeseori, în cel al judecăţii şi al faptei economice. Este tot mai evident că, pe de o parte, s-a structurat deja un domeniu teoretic distinct, etica în afaceri care s-a desprins şi s-a autonomizat faţă de ceea ce era, la începuturi, etica economică; pe de altă parte, etica în afaceri, ca disciplină matură a acumulat, ea însăşi, o vastă şi profundă cazuistică, de care ţin seama, deopotrivă, şi managerii şi oamenii politici autentici, dar şi economiştii cei mai „purişti”. 

Ca atare, ne preocupă, deloc fără temei, două lucruri egal de relevante: a) şi cum anume teoriile etice (eticile virtuţii, eticile deontologice, utilitarismul, în cele mai cunoscute variante ale sale – acţional, normativ, al preferinţei, al bunăstării – dar, deopotrivă şi „ultima venită”, etica grijii) radiografiază afacerile şi le „sancţionează premial” şi b) în acelaşi timp, ne interesează şi „câtă etică” sau „câte elemente morale” pot fi depistate în desfăşurarea afacerilor. Aceste două observaţii fundamentale se vor regăsi în cartea de faţă în afirmarea, în varii ocazii, a acestei idei: cine reuşeşte să urmeze marile teorii etice va fi o fiinţă morală, una demnă de respect şi admiraţie, iar cine locuieşte în etic – evitând în chipul cel mai firesc cu putinţă formalismul conformist sau ostentaţia moralizatoare – poate lărgi, alături de alţii aidoma lui, fruntariile moralităţii, mărind, totodată, după cum am mai specificat deja, şi locul moralei în cuprinsul tensionat al valorilor sociale şi spirituale.

Vasile Morar (n.1946) este profesor la Universitatea din București, unde predă etica, estetica, violența în istorie (Holocaust și terorism), etica în afaceri și politică. A dezvoltat în cărțile sale conceptul de morală elementară, concept introdus în literatura etică de coordonatorul tezei sale de doctorat, profesorul Niculae Bellu. Printre cărțile sale se numără Moralități elementare (2001, 2004), Etica în afaceri și politică (2006), Morala elementară - stări, praguri,virtuți (2011).

 Vasile Morar s-a afirmat în domeniul filosofiei, moralei și eticii în cadrul Universității din București, pe care a absolvit-o în anul 1967 și în care și-a luat doctoratul în Filosofie, sub coordonarea nu mai puțin ilustrului Prof. univ. dr. Niculae Bellu cu teza Sensul normativității în etica teoretică, în anul 1983. Din anul 1995 este Profesor universitar la Catedra de Istorie a Filozofiei si Filozofie a Culturii, Universitatea Bucuresti. Morala elementară - stări, praguri,virtuți

În anul 1983 a primit Premiul Academiei Române Simion Bărnuțiu pentru publicarea tratatului de Estetică. În anul 2001 a primit prestigiosul Premiu Mircea Florian ca urmare a editării importantei lucrări Morala elementară.

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.