Ce este filosofia? - Valentin Muresan

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Cartea este gândită de profesorul Mureșan într-o manieră didactică, construită prin metoda expunerii istorice tematice, devenind astfel un intrument de lucru util pentru publicul cititor din România, nefamiliarizat încă cu studiul filosofiei. 

Filosofia (din gr. φιλοσοφία > phil- și sophia, etimologie: dragoste de înțelepciune) este disciplina autonomă a culturii având ca obiect cunoașterea formelor și proceselor gândirii. Filosofia este o modalitate de gândire și investigare, formată dintr-un ansamblu de noțiuni și idei, care tinde să cunoască și să înțeleagă sensul existenței sub aspectele sale cele mai generale, o concepție generală despre lume și viață.

Este una din principalele forme ale manifestării spiritului uman. Întrebarea cum se poate defini filosofia este chiar și ea una filozofică. Pentru introducerea conceptului putem spune că este studiul înțelesurilor și justificărilor sau credințelor despre cele mai generale sau universale aspecte ale lucrurilor, un studiu care nu este realizat prin experimente și observare atentă, ci prin formularea problemelor și oferirea soluțiilor lor, argumentarea soluțiilor oferite și discuția dialectică a tuturor acestora. Filosofia studiază concepte generale precum existența, bunătatea, cunoașterea sau frumusețea. Pune întrebări precum Ce este bunătatea, în general? sau Este cunoașterea posibilă ? . În termeni generali, filosofia este studiul critic, speculativ sau analitic al exteriorului și interiorului în plus față de studiul reflectiv asupra metodei de studiere a unor asemenea subiecte. În prezent filosofia este dominată de teme, nu de sisteme. Filosofia actuală este una orientată spre acțiunea socială, căutându-și aplicații în toate domeniile, de la afaceri și până la problemele ecologice.

Filosofarea e o disponibilitate, aproape general umană, de a pune întrebări despre propria condiție de om aruncat în imensitatea universului, despre dramele vieții cotidiene sau despre principiile latente ce stau în spatele diferitelor practici umane. Putem întîlni această filosofie embrionară aproape peste tot: în maximele populare ori în interogațiile spontane ale copiilor („De ce se mișcă Soarele?”; „Ce a fost înainte ca Dumnezeu să facă cerul și pămîntul?”), în poezie ori în dezbaterea politică.

Filosofia e însă mai mult decît atît: e investigarea sistematică, teoretică, a acestor intuiții ale simțului comun. Cum „fiecare român e poet”, am putea fi de acord că „fiecare român filosofează”. Dar asta nu înseamnă că fiecare român face filosofie!

Pentru a face filosofie e nevoie de mai multe lucruri decît cultura generală, talentul literar ori o anume sensibilitate existențială. E nevoie de instrucție specifică, de asimilarea literaturii domeniului, de formarea unor deprinderi de gîndire pe care nu le are nici literatul, nici matematicianul, nici inginerul. Încă Platon, în dialogul său Republica, accentua acest lucru și spunea că tînărul trebuie să treacă prin matematică, astronomie și fizică pentru a ajunge, în sfîrșit, la filosofie. Un filosof adevărat trebuie – cu alte cuvinte – să se profesionalizeze. Filosofia nu e un har cu care te naști. Doar lenea de a te „chinui” cu toate aceste discipline și cu rigoarea intelectuală pe care ele o presupun a născut mitul filosofului înnăscut.

Pe de altă parte, dacă e privită din perspectiva omului de rînd (care nu vrea să se dedice profesional ei), filosofia înseamnă educație și e bine să fie distinsă de învățarea unei meserii. Înveți o meserie pentru a găsi un loc de muncă, dar înveți filosofie ori literatură spre a te forma pentru viață. Dacă filosofia e „inutilă” – cum susțin unii – atunci și poezia ori muzica ori istoria sînt inutile, iar majoritatea programei de bacalaureat e fără de folos. Nu așteptați să studiați filosofia pentru a cîștiga mai bine, ci pentru a gîndi mai bine, mai autonom (în orice domeniu – de la politică, la știință ori la afaceri); pentru a fi mai apți să sesizați forța și limitele gîndirii umane, temeiurile cele mai adînci, de regulă tacite, ale științei, artei, religiei, dreptului, moralității. Filosofia a fost, dintotdeauna, o critică a ceea ce era îndeobște acceptat, a „evidențelor”, a statu‑quo-ului. Tocmai de aceea filosofii au trecut întotdeauna ca niște personaje suspecte.

Limbajul filosofului. Pentru mulți oameni, chiar și oameni cu antrenament cultural, apropierea de filosofie pare o sarcină imposibilă. Senzația e că, citindu‑i pe Hegel ori pe Kant, pe Carnap ori pe Heidegger, „nu înțelegi nimic” sau nu înțelegi mare lucru.

Explicația: înțelegerea unei experiențe umane noi presupune asimilarea limbajului specific în care e exprimată acea experiență. Nu poți spera să înțelegi și să‑ți placă fotbalul american dacă nu‑i știi regulile. Nu poți spera să‑l înțelegi și să‑ți placă Heidegger sau Noica dacă nu le cunoști limbajul specific și ticurile de gîndire. Nu toți filosofii vorbesc aceeași limbă. F. Nietzsche vorbește limba poeziei. R. Carnap vorbește limba logicii matematice.

Orice termen are două dimensiuni: înțelesul (ceea ce el spune; unii susțin că înțelesul e totuna cu „noțiunea” sau cu „conceptul” pe care termenul le exprimă); acest înțeles poate fi explicitat într‑o definiție; și, pe de altă parte, referința (lucrul la care se referă termenul). De pildă, termenul „om” are ca înțeles „noțiunea” animal rațional (om = df. animal rațional) și ca referință (sau „sferă”) mulțimea indivizilor umani. „Zăpadă” și „omăt” sînt doi termeni diferiți, avînd același înțeles și aceeași referință. „Luceafărul de seară” și „luceafărul de dimineață” sînt doi termeni diferiți (pentru că sînt succesiuni de litere diferite), care au înțelesuri diferite (spun fiecare altceva despre poziția astrului și momentul vizibilității sale), dar posedă aceeași referință (anume planeta Venus)...

Principala preocupare filosofică a vechilor greci a fost identificarea categoriilor filosofice. După Platon (428-348 î.Hr.), categoriile filosofice sînt următoarele: existență, mișcare, repaus, identitate, diferență, finit, infinit, amestec, cauză. După Aristotel (348-322 î.Hr.), categoriile filosofice („genurile cele mai mari”) sînt: esența, calitatea, cantitatea, relația, locul, timpul, situația, posesia, acțiunea, pasiunea. De ce acestea și nu altele sînt categoriile, e greu de spus. Convingerea vechilor filosofi e că aceste concepte se găsesc la baza discursului despre orice fel de realitate, nu sînt specifice unui domeniu particular anume. Ele ar caracteriza structura de bază sau esența lumii. Odată ajunși la ele și la sistematizarea lor, scopul cunoașterii filosofice ar fi atins. O asemenea convingere nu mai întîlnim la filosofii de azi.

Tipuri de sens.

Cînd spunem că termenul „aur” are ca înțeles „metal cu proprietățile cutare și cutare”, proprietăți care sînt observabile sau testabile cu anumite aparate, noi am dat sensul descriptiv sau cognitiv sau literal al lui „aur”. Există domenii ale cunoașterii care au ca ideal utilizarea doar a unui limbaj cu sens cognitiv sau literal, e.g. științele naturii (amintiți‑vă de sensul pur descriptiv al termenilor ce desemnează „mărimi” fizice). Rolul acestor științe e să descrie și să explice cauzal.

Majoritatea operelor filosofice utilizează limbajul într‑un sens literal. A existat, în Marea Britanie, la începutul secolului al XX-lea, chiar o mișcare, cu accente de intoleranță, în favoarea acceptării drept filosofice doar a propozițiilor cu sens literal, transferînd artei, politicii sau religiei alte utilizări ale limbii (s‑a numit empirism logic).

Argumentare şi demonstraţie.

Care e diferența dintre argumentare și demonstrație?Se vorbește, în sens strict, de demonstrații atunci cînd avem limbaje exacte, cum sînt cele logico‑matematice. Plecînd de la anumite adevăruri (formule) deja demonstrate deduci un nou adevăr (o nouă formulă) – reamintiți‑vă felul în care ați demonstrat teorema lui Pitagora.

Argumentarea, pe de altă parte, se produce de regulă în limbile naturale (cum e limba română, engleză etc.), mai puțin precise, atunci cînd se urmărește justificarea unui adevăr pe baza altor adevăruri acceptate de preopinent. În sensul ei tare, argumentarea are o structură logică (i.e. demonstrativă) ascunsă, ce poate fi pusă, la o adică, în evidență. În sensul ei slab, ea e o pledoarie, psihologic convingătoare, deși, eventual, logic incorectă (acesta e cazul retoricii; argumentele care au numai aparența corectitudinii se cheamă sofisme). Avocații sau politicienii „argumentează” de obicei în acest din urmă fel.

Dar filosofii?

Filosoful urmează mai degrabă calea istoricului sau a literatului (hermeneutica filosofică) decît pe cea a omului de știință. Înțelegerea filosofică e o luptă epuizantă cu textul, e efortul de pătrundere a lui, de ghicire a semnificației sale veritabile prin compararea contextelor, a teoriilor, a argumentelor, prin producerea de argumente noi, prin identificarea supozițiilor ascunse și a viciilor logice. E nevoie de o îndelungă profesionalizare în arta interpretării și a controversei filosofice pentru a putea practica filosofia, adică a putea intra în dialog creativ cu alți filosofi. Cei ce cred că această capacitate se obține citind la întîmplare ori memorînd niște reguli – inexistente, de altfel – sau improvizînd subtil pe bază de cultură personală, vor rămîne mereu în afara dialogului filosofic.

Dincolo de dispute, filosofia rămîne un teritoriu pe care, oricum te‑ai mișca, trebuie să înveți bine regulile jocului.

Așa cum poeții sculptează imagini în mediul cuvintelor nepereche, filosofii, în mediul conceptelor abstracte, sculptează o viziune. A ști să mînuiești dalta filosofiei e un lucru ce se deprinde cu nemăsurată trudă.

https://www.noua-acropola.ro/activitati/curs-de-filosofie/ Curs introductiv de filosofie și psihologie

https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/introducere-in-filosofie/ Introducere în filosofie

Conferința „Fața văzută și fața nevăzută a filosofiei românești în ultima sută de ani”, 16 noiembrie 2018, Facultatea de Fiosofie din București

Valentin Mureșan (n. 11 februarie 1951, d. 3 februarie 2020) a fost un filosof român, profesor de filosofie morală și etică la Facultatea de Filosofie la Universitatea din București.

Interesele sale de cercetare au acoperit în ultimii 25 de ani tematici diverse, de la praxeologie şi filosofia ştiinţei la teorii etice şi management etic. A publicat comentarii extinse pe marginea unor lucrări fundamentale de Platon, Aristotel, Kant şi Mill, precum şi studii de filosofie morală analitică şi management etic. A tradus sau coordonat traducerea unui număr mare de lucrări în tradiţia analitică (R.M. Hare, B. Williams, H.Prichard, G. Moore etc.) şi a editat numeroase volume în România şi în străinătate (Japonia, SUA). Prof.univ.dr. Valentin Mureşan a fost decan al Facultăţii de Filosofie şi Director Onorific al Centrului de Cercetări în Etică Aplicată şi al Revistei Române de Filosofie Analitică. A fost, de asemenea, Distinguished Research Fellow al Centrului Uehiro pentru Etică Practică (Universitatea Oxford) şi membru al consiliului editorial al Journal of Applied Ethics and Philosophy (Universitatea Hokkaido, Japonia).