Cioburi și reflexii. Mostre de filosofare part time - Paul Tulici

Cartea cuprinde o serie de reflexii filosofice și câteva eseuri despre cunoaștere și ignoranță, singurătate, cotidian și rutina, epoci și culturi, societate civilă și forme de guvernare, virtuți și vicii. Ultima parte este o elaborare eseistică a viziunii pe anumite teme generale: gândire suficientă și gândire profundă, opere de artă superficiale și autentice, tema adevărului în societate, gândirea și mecanismele de analiză și critică cât și relația ei cu ignoranța ori superficialitatea, conștiința morală și răul.

Cuvânt înainte

            Am început să pun gânduri pe foaie într-o perioadă în care toate erau sufocante în viața mea, toate mă strangulau și-mi răpeau rostul pe lume, în urmă cu vreo zece ani. A fost epoca în care ajunsesem cel mai jos, atât de jos încât neființa era singura iluzie pe care nu voiam s-o răstorn prin cugetare și în același timp era unica speranță pusă deoparte ca pentru zile negre. Nu-mi rămăsese nimic de făcut, de dorit, de țintit, atât de mistuitoare era criza spirituală și depresia în care mă aflam. Perioada 2010-2012 a fost una a decăderii interioare totale, venite cât se poate de calm și dibace cu ani în urmă. Nu era o cădere în gol cât o coborâre lentă și continuă pe marginea prăpastiei, și aveam privirea ațintită spre fundul întunecat care nu se întrezărea nicicum. În tot acest zbucium, cuprins de neputințe și angoase, finalul pentru mine era cât se poate de clar, sinucidere, doar momentul întârzia să apară, și știu precis și de ce: deși aveam rațional toate datele și toate argumentele de partea actului, totuși simțeam că nu se poate să fie doar atât. Lucrul pe care atunci l-am asociat cu speranța nedefinită, și pe care și azi îl port cu mine, este azurul cerului de vară, el m-a împiedicat s-o fac.

            Un simțământ deci m-a împiedicat să merg până la capăt să fac ceea ce știam și credeam că e cel mai bine de făcut. Agonia trebuia să ia sfârșit după aproape zece ani de coborâre treptată în infernul interior. Pe fondul acestei stări de spirit absolut deplorabile am început să caut răspunsuri la întrebări care mă priveau direct, care aveau legătură cu situația mea afectivă, intelectuală, materială și spirituală, iar acesta a fost momentul de început al lecturilor filosofice. Ce face un om, împotriva logicii și instinctului, când are o rană deschisă? Pune sare pe ea. Așa i-am descoperit pe Cioran și pe Schopenhauer, maeștrii în ale decăderii cu stil, cu rafinament chiar. Iar când am început să mă obișnuiesc cu „usturimea” lecturii am mers mai departe, la ultimul nivel de terapie: așternerea gândurilor pe hârtie.

            Patru forme de uitare de sine, pentru că de fapt asta cauți, să uiți cât mai mult posibil de existența ta, fiindcă niciunui om căruia nu-i e bine cu el însuși nu-i rămâne decât două lucruri, ori te sinucizi ori te concentrezi pe altceva, orice doar ca să te distanțezi cu simțirea de nenorocirea care ești. Așadar, în patru moduri reușeam să mă debarasez, pentru scurt timp, de mine: lectură, alcool, privit meciuri de fotbal și plimbări solitare. Ultimul este cel mai semnificativ fiindcă el a dus treptat la expresia artistică. Când simți că te sufoci în casă, când nu mai poți să te suporți între patru pereți, nevoia de a respira aerul de afară și de-a te plimba până la epuizare fizică este singura soluție la îndemână. În acei ani cred că m-am plimbat sute și sute de ore în toate anotimpurile și în toate momentele zilei nefăcând altceva decât să-mi muncesc mintea pe fel și fel de subiecte până când corpul mi-era epuizat fizic de energie. Aveam trasee prestabilite cumva, mergeam pe aceleași străzi lăturalnice din Centrul vechi și poposeam foarte des în aceleași locuri, preferând cimitirele de pe Horea și de pe Dealul Florilor, sau în părculețele de cartier și în Parcul Mare cel mai adesea. Mă opream doar ca să mă odihnesc câteva minute, delirul în care mă aflam nu avea să se potolească decât mult mai târziu, după ani de căutări.

Am realizat atunci, în lungile și infinitele mele peregrinări, că cel mai greu lucru este să te suporți, să fii în armonie cu tine, să cazi la pace și să-ți negociezi armistițiul. Abia mult mai târziu, am realizat că, acele plimbări erau niște lecții predate de cei mai severi și mari maeștri pe care-i poți întâlni: lecții de speranță cu Disperarea, lecții de limită cu Neputința, lecții de logică cu Inutilitatea, lecții de rost cu Deșertăciunea și lecții de înțelepciune cu Amărăciunea. Încercând să scap de mine mă îndreptam cu cugetul spre subiecte diferite, le rumegam până la refuz, iar ce conta, dacă ajungea să conteze ceva, îmi notam în telefon. Așa au luat naștere scânteile la flacăra cărora nu te poți încălzi iar lumina ce o răspândesc este efemeră. Astfel s-a declanșat în mine o nevoie de a înțelege, de a-mi explica ce se întâmplă cu mine, de-a-mi găsi rostul, de-a conștientiza prăpastia care era propria-mi existență; nevoie ca-re nici azi nu-mi dă pace, care nu s-a ostoit după atâta vreme.

Odată ajuns pe fundul prăpastiei mai jos nu poți coborî, rămâne doar să faci cale întoarsă după ce ai petrecut destul timp în aceea beznă fecundă. Niciodată nu vei mai fi la fel fiindcă o astfel de experiență scoate la suprafață părți de care nu credeai că-ți pot aparține. Să fie un drum al inițierii? Poate e mult spus, dar adevărul e că fără el o parte din tine îți rămânea ascunsă. Azi, când îmi amintesc de aceea perioadă, atât de lungă și atât de apăsătoare, o privesc ca pe ceva străin și totuși atât de intim. Tot ce-a urmat n-a fost altceva decât formarea a ceea ce sunt, instruirea de care aveam nevoie pentru a mă elibera de maeștrii mei pe care atât de greu și târziu i-am înțeles, și cărora le datorez totul.

Ceea ce urmează să citești sunt simțămintele, frământările și gândurile care în definitiv mă privesc numai pe mine, și care vin să închege ceva atât de greșit înțeles și atât de des întâlnit cum sunt mintea și o parte din viața unui om. Dacă te alegi cu ceva de pe urma lecturii, dacă își va spune ceva ceea ce se înfățișează în fața ta sau va mișca ceva în tine, asta e mai puțin intenția mea. Dacă vei alege să continui scurtul itinerariu descris de mine te privește direct, iar dacă cumva o vei face mi-ar place să cred că au fost câteva puncte în care ne-am întâlnit, în simțire și în cuget; iar ce ne desparte… să nu o facă definitiv.

Mărăști, Cluj-Napoca, 21.12.2020

Alte cioburi

Februarie 2020, Cluj-Napoca

Despre cum trăim noi: viața ca eternă tărăgănare… Puși la macerat în sos propriu.

*

Construcții după construcții, omul e într-o permanentă extindere… la suprafață.

*

Cât de greu e să rămâi optimist când ești cinstit cu tine!

*

Ignoranță – orbire mentală.

*

Idealism – speculații, axiome, teorii – găurile din șvaițer.

*

Căutări, căutări, căutări… și nici o re-găsire.

*

Stigmatul epocii mele: superficialitatea – sugrumarea spiritului.

*

Niciodată nu-i destul, vrei mai mult, mai mult, mai mult, mai mult – deșertăciune la orizontul interior.

*

Pseudo-știință și spaime, la acestea se rezumă ghidul ignorantului modern.

*

Ignoranța te face vulnerabil – comoditatea își are capcanele ei.

*

Destinul aforismului: să pari banal, și totuși să sfârșești greșit înțeles.

*

Când admiri cerul senin îți amintești că infinitul e de culoare albastră.

*

Singurătatea e spațiul primordial unde te afli doar cu tine.

*

Crepusculul, prorocul beznei – pe cer, dar și în minte.

*

Bolnavi de „conspiratită”, din lipsă de educație temeinică.

*

Nu te gândi la ce-ți lipsește decât ca și capitol la care să lucrezi.

*

Homo superficialis eternus.

*

La ce specimene văd uneori chiar îmi pun speranțe în Inteligența Artificială – scenarii utopice S.F.

*

Umorul – aerobic pentru spirit.

*

Să ții mai mult la adversarul înfrânt decât la victorie!

*

Oricând se pot strica lucrurile, ai răbdare doar.

*

Natura modelează omul după legile ei absconse.

05.04.2020

Nimic important nu mai poate fi creat, doar răstălmăcim și pălăvrăgim despre ceea ce s-a înfăptuit deja.

*

Interpretarea trecutului raportat la pre-trecut - află paterne culturale, politice și sociale - abia apoi încearcă o profeție despre viitor – suntem pre-trecutul viitorului nostru.

*

Când iei decizii importante gândește-te cum le vrei privi peste 5, 10 ani… la capătul vieții.

*

Arta este cordonul ombilical prin care te legi de autor. Contează doar cei cu care rămâi pe viață.

...

Reflexii

Covrigi cu sana - despre gândirea suficientă

            Dimineața, în drum spre muncă, văd deseori oameni stând la coadă la patiserie pentru a-și cumpăra covrigi și sana; un mic dejun pe repede-înainte luat la locul de muncă, imediat după ce ai ajuns, de cele mai multe ori. Într-o zi mă gândeam la utilitatea acestei combinații de carbohidrați și lactate, în special pentru rapiditatea de a rezolva, evident temporar, o necesitate situată la baza piramidei lui Maslow – recent (dar nu foarte recent) construită și cu notorietate mai mică decât, de exemplu, piramida lui Keops.

            Procedura e simplă: aștepți la rând, cumperi covrigii și sana, ajuns într-un loc mai mult sau mai puțin special amenajat se ingurgitează cele cumpărate, iar la apariția senzației de sațietate (de preferat să coincidă cu terminarea hranei) te oprești din proces și te poți apuca de treabă, pe stomacul plin. Atenție: doar după ce ai strâns mizeriile (ambalaje și resturi)! – întărește simțul practic al responsabilității ecologice. Sloganul ar fi: mai puține gunoaie împrăștiate, mai mulți cetățeni maturi (la cap)!

            Acum că am soluționat rapid problema, atât de simplă încât e problemă doar cu numele, putem merge cu gândul mai departe. Apropo de gând, hai să vedem dacă putem să vorbim despre gândire, anume dacă putem să vorbim despre o „rezolvare” rapidă a nevoi de a gândi (practic); deși pentru toți ar fi o necesitate, dar pentru o mică parte dintre noi este o obligație - aș zice chiar datoria de a gândi. Dar să nu ne umflăm prea tare în etica epistemologiei!

Aș numi gândire suficientă: ceea ce are nevoie omul pentru a-și trăi viața, măcar la minimum (sau oricum nu mult peste sau dedesubt de această limită); adică un set de informații practice care îl ajută să înțeleagă ce este în jurul său și să se adapteze mediului în care viază, adică își duce veacul. Cum se obține o astfel de gândire? Destul de simplu zic eu: se așteaptă la rând precum în cazul covrigilor și al sanei; se plătește cu viața pe care o duci și se consumă fără dificultăți majore. Procedura de masticație mentală: după ce se înmoaie bine bucăți mari de prejudecăți în recipientul cu superstiții, se introduc pe nerespirate în minte, după care se așteaptă să-și facă efectul. Niciodată nu te simți sătul - paradoxal - chiar dacă această gândire dă pe dinafară din capul tău, pe cale orală de cele mai multe ori, prin cuvinte, propoziții, fraze despre orice. La prima vedere pare că e atotcuprinzătoare, niciun subiect nu scapă neatins: „Nu reușiți voi să puneți atâtea probleme câte soluții pot debita eu!”. De la legatul șiretului în 3 pași simpli, la Oculta Mondială care conduce din umbră lumea, la forma plată a planetei, la cum să fii de succes și multe altele, adică la toate celelalte.

Așa poate fi recunoscut la o primă vedere acest fel de a gândi: e preluat de la altcineva, nemestecat și plin de certitudini. Se transmite ca un virus de la familie, cercul de persoane apropiate, din mass-media și online; dar întotdeauna de la persoane „neautorizate” în ale gândirii – păreriști. Fiindu-și suficientă, mecanismul intern de reflecție asupra ei înseși este oprit – de ce să pierzi timpul cu procese cognitive cu privire la calitatea gândirii tale când „știi” că-i bună? E siguranța de sine (a prostului): „N-are ce să fie rău, știu eu bine!”. Fără verificare că e pierdere de timp, iar timpul e cea mai importantă resursă!

Bun, bun, vei zice, dar astea sunt vremurile: „Ai oprit, ai alimentat, ai plătit și-ți vezi de drum”. De acord, dar doar în anumite cazuri, cele de nevoi cotidiene. Nimic trainic, sănătos și solid nu se construiește de pe-o zi pe alta! Aici e esența: e nevoie de muncă, muncă inteligent planificată, răbdare și iar muncă pentru a reuși să ridici ceva cu adevărat solid.

Paul Tulici a absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității de Nord din Baia Mare și în prezent locuiește în Cluj-Napoca.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent, aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.