Problema timpului- Jean-Louis Vieillard-Baron

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Jean-Louis Vieillard-Baron este unul dintre cei mai prestigioși filosofi francezi contemporani. Acesta a analizat diferite teme de interes pentru cultura europeană. Cartea Problema timpului se înscrie, la rându-i, în acest palmares și  repezintă o sursă importantă de informații, reușind să înglobeze, în paginilie sale, diferinte teorii și concepții ale unor gânditori precum Kant, Aristotel sau Bergson privind problematica timpului.

Timpul este mersul înainte continuu și nedefinit al existenței și al evenimentelor care survin într-o succesiune după toate constatările ireversibilă din trecut, prin prezent, spre viitor. Timpul este unul din conceptele fundamentale ale fizicii și filosofiei.

În filosofie, timpul este definit ca un flux neîntrerupt, ireversibil, care nu poate curge decât într-un singur sens. Este deci un continuu în care evenimentele se succed de la trecut, prin prezent spre viitor și în cadrul căruia se desfășoară toate procesele din natură. Definirea cu exactitate a timpului este o sarcină dificilă, atât în filosofie cât și în știință.

Există fenomene reversibile, care se desfășoară la fel indiferent de sensul în timp, de exemplu mișcarea punctelor materiale sub efectul gravitației. Dacă am avea un film cu mișcarea planetelor în jurul Soarelui și am rula filmul înainte și înapoi, nu am putea să determinăm care sens este înainte și care înapoi -derularea filmului înapoi nu ar prezenta fenomene incompatibile cu legile fizicii.

Pe de altă parte, există fenomene ireversibile, în raport cu care timpul „curge” într-un sens bine determinat, dinspre trecut spre viitor: de exemplu, amestecarea spontană a două lichide. Dacă am avea un film reprezentând amestecarea unei picături de cerneală într-un pahar cu apă și am rula filmul înainte și înapoi, am determina ușor sensul corect -derularea înapoi prezintă fenomene contrare celui de-al doilea principiu al termodinamicii.

Spaţiu şi timp – abordări filosofice

Spaţiul şi timpul reprezintă două categorii care au dobândit o carieră prestigioasă în perimetrul reflecţiei filosofice. Conform Dicţionarului de Filosofie (Editura Politică, Bucureşti, 1978) ele desemnează „formele de bază ale oricărei existenţe (…) categoria de spaţiu reflectă raporturile de coexistenţă dintre obiecte sau fenomene sau dintre părţile lor, respectiv întinderea, distanţa, poziţia lor (…) categoria de timp reflectă durata de existenţă a obiectelor şi fenomenelor, simultaneitatea sau succesiunea lor”.

 Conceptul de timp se sustrage determinărilor filosofice riguroase întrucât nu are o natură imuabilă. Surprinderea semnificaţiei acestui concept se poate desfăşura pe două paliere comprehensive: (a). măsura şi măsurarea timpului şi a fenomenului său corelativ (spaţiul) – vorbim în această perspectivă despre timpul fizic şi (b). descrierea modului în care timpul apare conştiinţei, existenţei umane, caz în care vorbim despre timpul uman. Timpul fizic exprimă măsurarea desfășurării temporale dintre două momente. El este împărțit de gândirea abstractă în segmente egale, nediferenţiate calitativ, reprezentând un „număr al mişcărilor”. Timpul uman constituie rezultatul reflexiei raţionale şi meditaţiei asupra raportului existenţă – timp – finitudine. Alte caracteristici: inerent subiectului (prezent numai în perimetrul interiorităţii/al sufletului uman); structurează demersul cunoaşterii; se dezvăluie ca dimensiune esenţială şi originară a existenţei; este constitutiv naturii umane (omul există odată cu timpul şi în timp îşi va cunoaşte sfârşitul, moartea).

Începuturile reflecţiei despre timp stau, aşa cum este firesc, sub zodia mitologiei: timpul este prezent, într-o formă personificată, în scenariile cosmogonice care preced încercările de circumscriere filosofică. Odată gândirea filosofică declanşată, Kronos, tatăl lui Zeus, trebuie să cedeze locul lui Chronos, forţă care stăpâneşte şi cârmuieşte kosmos-ul.

 CONVERTIREA TRECUTULUI ÎN VIITOR SPIRITUAL

Dacă vom ieși acum din sistemul gândirii bergsoniene pentru a vedea cum poate fi conciliată prezența activă a trecutului în noi cu dinamismul spiritului creator, mi se pare că această problemă a fost clarificată de Louis Lavelle într-un text puțin cunoscut, despre convertirea trecutului în viitor spiritual. Convertirea trecutului în viitor spiritual este un element extrem de original al celei de-a treia părți din Dialectica eternului prezent, și anume Despre timp și eternitate, reluat într-un text separat, Trecutul sau viitorul spiritual. Lavelle pune în evidență faptul că trecutul nostru nu se confundă cu o istorie, în sensul că nu este susceptibil de a deveni un spectacol pur obiectiv. Obiectivarea anumitor fapte din trecutul nostru corespunde unei ștergeri a memoriei noastre și înlocuirii ei printr-o cunoaștere obiectivă. Or, raportarea conștiinței la trecutul său este refractară acestei obiectivări; raportarea eului la trecutul său este raportarea la sine însuși; este un act întotdeauna reînceput, și nicidecum un fapt. Trebuie să-i fim recunoscători lui Lavelle pentru a fi prezentat demersul opus în modalitatea cea mai radicală cu putință obiectivării eului și spiritului. În acest sens filosofia sa este ca un spinozism inversat: participarea la ființă nu seamănă câtuși de puțin cu o obiectivare a subiectului, devenită imposibilă, potrivit lui Lavelle, în urma criticii kantiene, care ne-a asigurat împotriva oricărei concepții substanțialiste a spiritului. 

Născut la 19 aprilie 1944 în Tunis, Jean-Louis Vieillard-Baron este, din 1989, profesor de filosofie la Universitatea din Poitiers, după ce, timp de zece ani (1979-1989), a predat la Universitatea din Tours. Din anul 1991 este și directorul CRHIA (Centre de recherche sur Hegel et l’idéalisme allemand). A fost profesor invitat la Universitatea La Sapienza din Roma (în 1991), la Universitatea din Ierusalim (1994), la Universitatea Laval din Québec (1995), la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (în 1998). Este unul dintre cei mai prestigioși filosofi francezi contemporani, bine cunoscut peste hotarele țării sale. Invitat de onoare la cele mai importante simpozioane occidentale de filosofie, Jean-Louis Vieillard-Baron a coordonat câteva volume colective remarcabile, dintre care vom cita doar Introduction à la philosophie de la religion (Les editions du Cerf, 1989) și recenta Filosofie a spiritului (apărută în 1999 la Hildesheim, Olms, Colecția Europaea Memoria), volum consacrat lui Blondel, Lavelle și Gabriel Marcel. Prin ce s-ar caracteriza esența personalității și activității sale prodigioase, grație cărora a devenit atât de cunoscut și de apreciat pe plan internațional? În primul rând, prin integrarea creatoare a operei sale în profunda și autentica tradiție a metafizicii occidentale. Într-o epocă frivolă, zguduită de convulsii, prea receptivă la gesticulația bogată a multor magicieni de ocazie, Jean-Louis Vieillard-Baron pledează cu autoritate pentru neperisabila dimensiune spirituală. Cărțile pe care le-a publicat se constituie într-un vibrant elogiu al Absolutului.

„Frumusețea discursului filosofic se împletește cu discursul despre frumos – despre opera de artă –, emblemă concretă și expresivă a principiului originar. Reflecția filosofului zăbovește adesea cu voluptate de estet și asupra creației artistice. Două cuvinte încă, despre omul Jean-Louis Vieillard-Baron. Ne-a onorat cu participarea sa la cele șase ediții ale simpozioanelor de Metafizică de la Timișoara, acceptând apoi invitația Universității Babeș-Bolyai (unde va preda, în acest an, pentru a doua oară). A oferit burse de masterat studenților români și are, în prezent, doctoranzi români. A vizitat întreaga Românie. L-am simțit mereu aproape în acești ani de singurătate. Dacă opera sa vorbește de la sine, prezența sa continuă într-un mediu academic încă ezitant subliniază o dată mai mult un fapt evident: mesagerul Spiritului este, deopotrivă, mesager al Iubirii. Lecția de gândire și de viață pe care ne-o propune acest generos filosof nu poate fi ignorată, nici uitată.” 

Corneliu MIRCE