Arhitect sub comunism - Ion Mircea Enescu

Arhitectura este știința și arta de a proiecta și construi clădiri și ansambluri de clădiri potrivit anumitor proporții și reguli, în funcție de caracterul și destinația construcțiilor. Știința ei constă în rezolvarea funcțională și tehnică a clădirilor. Arta arhitecturii este o componentă mai specială a artelor în general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creează și se compun imagini plastice nonfigurative, de esență abstractă, fară să imite deci modele ale naturii.

Arhitectura nu poate fi comparată cu natura înconjurătoare decât prin aceea ca este un organism artificial implantat într-un mediu natural cu care trebuie să se armonizeze atât funcțional cât și estetic.

Arhitectura este forma cea mai cuprinzătoare de organizare a spațiului, urmărind rezolvarea echilibrată, armonioasă, a funcțiunilor complexe, multilaterale. Arta – se știe –  este un fenomen conștient, arhitectura, pe lângă această calitate este și cognitivă și ontologică. Până la sfârșitul secolului trecut arhitectura era considerată "o decorație a structurii" (John Ruskin), iar în secolul nostru Frank Lloyd Wright redefinește arhitectura prin stilul său de integrare armonioasă a structurilor în natură, fiind exponentul cel mai de seamă al arhitecturii organice.

Textul pe care îl supun cititorului interesat de practica profesională a arhitectului în România în perioada totalitarismului comunist - din 6 martie 1945 până la 22 decembrie 1989 - nu vrea să fie o prezentare a unor lucrări de autor. El încearcă să arate, dintr-o experienţă personală, cum un act inteligent de colaborare pentru ridicarea unei construcţii, satisfacerea unor programe necesare evoluţiei societăţii, într-o lume vie, în mişcare, au fost pervertite de un regim abuziv, acultural, chiar ostil societăţii în ansamblu şi individului ca persoană. Un astfel de regim a creat de cele mai multe ori arhitectură anacronică, rebut şi regres cultural.

Ilustrarea textului nu a urmărit un CV personal. Acesta a fost, în parte, prezentat la timpul său în revista „Arhitectura”, ca şi în alte forme de punere în discuţie a problemelor de arhitectură: articole, puncte de vedere, contribuţii la simpozioane, recenzii etc.

Fotografiile vizualizează lucrurile amintite în text, la care abuzul administrativ, voinţa discreţionară, ignoranţa şi neprofesionalismul, capriciul şi indiferenţa au fost obstacole, de multe ori de netrecut, în creaţia de arhitectură, posibil armonioasă şi plină de satisfacţii, transformând-o într-o activitate  profesională obstrucţionată, lentă şi, de multe ori, frustrantă. Şi profesia de arhitect a suferit în acest regim odios, avatarurile pe care le-au avut mai toate profesiile liberale ce se sprijină pe un individualism creator.

Ion Mircea Enescu (1920-2010), arhitect modernist român, membru în comitetul de conducere al UAR (1991-1998).

S-a născut la 9 februarie 1920 în Cluj, unde urmează și liceul, după care studiază la Facultatea de Arhitectură din București. În aprilie 1946 a obținut diploma de arhitect cu calificativul „magna cum laude”, cu un proiect având o temă care în curând se va dovedi de mare actualitate: „Sisteme de locuințe prefabricate cu osatură și panouri ușoare”.

Lucrări în București: extinderea maternității Polizu (1951); planul general al zonei industriale Militari (1960); fabrica de radiatoare și băi Militari (1961-1962); pavilion administrativ, expoziție și anexe în zona industrială Militari (1962); laboratoarele centrale INCERC (1971); centrul de calcul al CCES (1985, în colaborare cu arh. C. Hariton, A. Berindei). Studiu pentru sediul IPCT din București (1971).

Sala de sport din Pitești - secțiune perspectivă

Lucrări în țară și străinătate: complex de vinificație la Valea Călugărească (1959, în colaborare cu arh. A. Ciortan); dezvoltarea fabricilor de ciment Medgidia, Bicaz, Turda, Fieni, Bârsești și de sticlă la Mediaș, Târnăveni, Scăieni (1955-1962); depozit prefabricat multietajat pentru industria de geamuri Mediaș (1956); dezvoltarea stațiunii Neptun etapa I (1967, în colaborare cu arh. L. Staadecker, H. Hudiță ș.a.); săli de sport în Cluj-Napoca (1966), Pitești (1968, în colaborare cu arh. I. Oprișescu), Iași (1969, în colaborare cu arh. I. Oprișescu) și Deva (1970, în colaborare cu arh. I. Oprișescu); club, case prefabricate de vacanță, teatru în aer liber la Costinești (1969-1970); proiecte comune cu artiști plastici pentru muzeul în aer liber de la Tabăra de tineret din Costinești (1970-1972); Facultatea de Mecanică, Cluj-Napoca (1978, în colaborare cu arh. V. Goga, M. Catina); club nautic Siutghiol-Mamaia (1976); Institutul de fizică și electronică din Constantine-Algeria (1979, în colaborare cu arh. V. Goga); laboratoare pentru metalurgie la Politehnica din Cluj-Napoca (1982).

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

Cartea descrie practica profesională a arhitectului Ion Mircea Enescu în România în perioada totalitarismului comunist - din 6 martie 1945 până la 22 decembrie 1989.