Piatra filosofala - Radu Dragan

Categoria: emblematic Europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Alchimia  este o formă de cunoaștere protoștiințifică, care studiază transformarea substanței și a spiritului.

Pe de o parte, am vrut să arătăm consecinţele dezvoltărilor teoretice ce ţin de perioada care ne interesează şi care au ajuns doar mai târziu la expresia lor ultimă; este cazul conceptului de athanor mundus, prezentat, într-o manieră mai explicită decât în textele anterioare, în Le vrai cours de Physique din 1653 al lui Barlet.

Pe de altă parte, voiam să punem în lumină (mai ales în cazul lui Planiscampy) decăderea semnificativă a marilor probleme legate de spaţiu după primul sfert al secolului XVII. Doar nouă ani separă publicarea Viridariumului lui Daniel Stolcius (1624), reluare onestă a subiectelor marilor cărţi precedente, Les Douze Clefs a lui Basil Valentin, Atalanta lui Michael Maier (1617) şi Opus medico-chymicum de Daniel Mylius (1618) între altele, de L’ouverture de l’escolle transmutatoire (1633) a lui Planiscampy care, în afara câtorva pasaje, este un amestec pretenţios şi contradictoriu de idei prost digerate venite de peste tot; dar, chiar prin aceasta, această lucrare este mărturia preţioasă a unei întregi epoci.

Alchimia este o formă de cunoaștere protoștiințifică, dar și o artă ocultă, specifică etapelor din vechime ale istoriei cunoașterii umane (antichitate și Evul Mediu), care avea trei obiective principale:

-transmutația metalelor în aur și argint

-crearea unui homunculus, un om artificial

-obținerea unei substanțe magice (o licoare sau o pulbere numită piatra filosofală) care să permită obținerea panaceului (poțiune care să vindece toate bolile).

Când metalurgia egipteană a fuzionat cu filosofia greacă și cu misticismul Orientului Mijlociu, în secolul I, a luat naștere alchimia, predecesoarea chimiei moderne.

De aici reiese că alchimia nu era doar o formă de investigare a naturii, ci și o disciplină filosofică și spirituală. Noțiuni din chimie, metalurgie, fizică, medicină (științe aflate în fază incipientă) se combină cu cele din astrologie, religie, spiritualism, misticism, semiotică și artă.

În epoca actuală, alchimia prezintă interes doar pentru istoria științei, pentru dimensiunile ei mistice, ezoterice și pentru artă, ca generatoare de motive și subiecte.

Hermes Trismegistul a fost un alchimist legendar din Alexandria, adesea înfățișat cu un trident care reprezintă razele iluminării sale. Inițiații care îi urmează învățăturile sunt cunoscuți sub numele de ermetici.

Hermes Trismegistus a fost asimilat cu zeul Thot pentru egipteni, Hermes pentru greci și Mercur pentru romani, fiind identificat de unii chiar cu Moise. Este considerat inventatorul scrisului și al limbajului, al magiei, al astronomiei și al alchimiei.

În islam, unde alchimia a fost privită ca o moștenire a profeților dinainte, Hermes Trismegistul este identificat cu Enoh-Idrīs.

În „Discurs”, Hermes Trismegistul îi dezvăluie lui Asclepios că Dumnezeu nu are nume, sau mai curând le are pe toate, deoarece el este în același timp Unu și Întregul. Bucurându-se în veci de fecunditatea celor două sexe, el dă mereu naștere la tot ceea ce a avut intenția să procreeze.

„- Cum, Trismegiste, spui că Dumnezeu are ambele sexe?

- Da, Asclepios, și nu numai Dumnezeu, ci și toate ființele însuflețite și vegetale...”

Am încercat să înţelegem evoluţia unei idei: modul în care conceptul foarte abstract de «spaţiu», moştenit de gândirea occidentală din Timaios şi din Fizica lui Aristotel, s-a metamorfozat, datorită hermetiştilor de la sfârşitul Renaşterii, pe de o parte, pentru a servi drept bază filozofiei naturii în care omul era intermediarul între lume şi divinitate şi, pe de altă parte, graţie în parte operei alchimiştilor, pentru a fonda o concepţie foarte concretă despre divinitatea însăşi, înainte de a intra, odată cu Leibniz şi Kant, într-un proces invers de «re-idealizare».

Antiaristotelismul savanţilor Renaşterii este notoriu; ceea ce Frances Yates remarca cu privire la Bruno (care afirma că Aristotel era incapabil de a surprinde „magia profundă” şi era fie un pedant, fie cineva care a înţeles, dar nu a îndrăznit să spună ce a înţeles) este o poziţie împărtăşită de majoritatea hermetiştilor epocii sale, chiar dacă în scrierile acestora găsim rareori aceeaşi virulenţă. Unul dintre reproşurile dominicanului vizează chiar natura logică, şi nu naturală, a ordinii aristoteliciene a elemen - telor; or, cum am remarcat deja, această structură cosmologică era un element-cheie a doctrinei alchimice a materiei.

Era ea doar „logică”, cum afirmă Bruno (într-o „străfulgerare a intuiţiei” spune Yates)? În lumina ştiinţei moderne, aceasta ar părea evident. Dar nimic nu este mai puţin sigur; structura profundă a materiei continuă să rămână un mister. Nu e greu de înţeles că, pentru Bruno, la fel ca pentru Paracelsus înaintea lui, reproşul nu viza „logica”, ci lipsa de profunzime metafizică şi de magie şi el este, din acest punct de vedere, perfect justificat.

Dar este foarte instructiv să constatăm cum, în timp ce îi blamează pe grămăticii pedanţi, hermetiştii construiesc sisteme „logice” al căror raport cu realitatea rămâne la fel de simbolic. Coerenţa propriului demers le-ar fi impus respingerea oricărei formalizări şi a proptelelor numerologiei, fie ea mistică, şi sprijinirea doar pe revelaţie. Rareori s-a întâmplat aşa: hermetiştii au căutat întotdeauna un sprijin şi o confirmare în structurile numerice, matematice. Ei căutau întotdeauna sprijinul structurilor formale pentru a explica ceea ce era, în ochii lor, un adevăr imposibil de a fi comunicat altfel.

Alchimiştii nu fac excepţie; dar ceea ce caracterizează demersul lor este faptul că aceste structuri formale se referă în primul rând la spaţiu. Perechile de contrarii puse în scenă în procesul alchimic sunt simboluri figurative moştenite dintr-o veche tradiţie, la care se ajunsese printr-un joc de corespondenţe şi de echivalenţe, dintre care unele sunt evidente şi uşor de descifrat, în timp ce altele rămân obscure. Dar faptul că, imediat ce a fost tehnic posibil, a fost resimţită nevoia de a reprezenta şi de a „dramatiza” procesul alchimic cu ajutorul simbolurilor figurative, în gravuri şi embleme, demonstrează natura cu adevărat spaţială a logicii jocului contrariilor, pe care simpla descriere textuală şi metatextuală nu putea, singură, s-o explice.

Lansarea volumului „Piatra Filosofală” - autor Radu Drăgan

„Lucrarea publicată la Ed. Paideia reprezintă versiunea în limba română a tezei sale susținută pentru dobândirea celui de al doilea doctorat în Franța.

Fără îndoială ne face mare plăcere să menționăm evenimentul dar, în primul rând ne onorează și de ce să nu spunem, ne surprinde plăcut, prezența lui într-o arie de competență atât de vastă cum este cea a alchimiei - învecinată adesea cu magia și cu filozofia.

În partea a III-a, „De la locuința alchimică la cetatea ideală” sunt menționate și interesante conexiuni ale alchimiei cu profesia noastră.

„... alchimistul însuși este investit cu o putere divină. Nu există nici o distanță între simbol și obiectul său: obiectul se simbolizează el însuși, se identifică cu simbolul său și devine lucrul pe care îl simbolizează. Astfel, Piatra, o entitate metafizică, devine o casă, un oraș, o cetate.
Se vor constitui ficțiuni arhitecturale corespunzând acestor criterii abstracte și uneori aceste ficțiuni vor deveni realitate.”

Închei cu acest citat ca o invitație adresată arhitecților români de a încerca să-l "recupereze" cultural pe Radu Drăgan - sintagma îi aparține arh. Ioan Augustin, din prezentarea pe care a făcut-o autorului, în câteva cuvinte elogioase”.

arh. Mircea Ochinciuc

Radu Dragăn este un arhitect care și-a înființat compania, Drăgan Architecture, la Paris. S-a născut la București, unde a absolvit Institutul de Arhitectură Ion Mincu, în 1992. Radu este, de asemenea, doctor în antropologie socială și etnologie, (EHESS, la Paris) și membru al Ordinului francez al arhitecților.

Dragan Architecture dezvoltă proiecte de arhitectură în Europa și China, dar Arabia Saudită este locul în care se găsesc cele mai multe proiecte ale sale.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

Alchimiștii și filosofii hermetiști au fost interesați asupra naturii corporale a divinităţii, asupra existenţei vidului şi a continuităţii lumii, în încercarea lor de a cuprinde semnificația deplină a spațiului și a metamorfozei.