Pictor și diplomat - Peter Paul Rubens

CUVÎNT CĂTRE CITITOR

Deopotrivă de activ cu pana pe cît era cu penelul, Rubens a întreținut o vastă corespondență, purtată timp de aproape patru decenii cu personalități din cele mai variate domenii. S-a stabilit că acest veritabil edificiu memorialistic cuprindea inițial aproape 2000 de scrisori, majoritatea aparținînd pictorului. Goluri și dispariții inexplicabile au știrbit acest impunător și pasionant ansamblu epistolar, din care prima culegere a fost alcătuită abia la două veacuri de la moartea artistului, în 1840. El rezervă încă și astăzi surpriza unor descoperiri interesante: opt scrisori au mai fost găsite în arhiva din mai multe țări europene, între 1945-1950.

Desigur, culegerea de față nu a putut cuprinde decît o parte redusă din acest bogat material. Dar ne-am străduit să punem în lumină spiritul enciclopedic veșnic iscoditor, neobosita activitate diplomatică dusă de pictor cu deosebită pricepere și înalte criterii etice, perseverența depusă în cunoașterea tezaurului antic și modern al artelor, în alcătuirea unei valoroase colecții proprii de tablouri, sculpturi, medalii, gravuri, fildeșuri.

Dacă ne impresionează, pe măsură ce înaintăm în lectură, aria preocupărilor și cunoștințelor sale: istoria (în primul rînd cea antică), geografia (cu un viu interes pentru continentele noi), fizica, filologia, istoria religiilor, etnografia, heraldica, dreptul maritim și internațional, nu mai puține revelații ne oferă această corespondență și asupra omului Rubens.

Îl întîlnim sub toate ipostazele, în rîndurile sale unde, sub straiul ales și îngrijit al politeții, sub discreția și tactul curteanului și diplomatului versat, apare și soțul iubitor purtînd încă vie rana provocată de dispariția primei soții, cetățeanul dornic să vadă propășirea patriei sale, părintele lucid și atent, omul de cultură respectînd pozițiile adversarilor, promovînd toleranța pe tărîmul ideilor – prietenul statornic și mereu serviabil.

Se poate spune, pe drept cuvînt, că o bună parte din aceste scrisori – scrise în italiană, franceză, latină, spaniolă și flamanda natală – alcătuiesc o suită de rapide și sigure crochiuri, de autoportrete așternute pe hîrtie. Arta de a cîntări just și repede oamenii, spiritul de observație surprinzînd trăsătura tipică și definitorie a unui mediu nou, a unui peisaj, vederile largi, perspicacitatea sînt trăsăturile care dau contur puternic acestui portret sui-generis. Este suprinzător de modern spiritul în care a condus Rubens activitatea sa diplomatică desfășurată între anii 1608-1636, ducîndu-l la relații directe și de mare confidență cu regele Spaniei, infanta Isabella, ducele Buckingham, ducele Olivares. Prin intermediul scrisorilor sale, ne sînt astfel prilejuite asocieri noi, identificăm interferențe și înțelegem mai bine conflictul de interese care a generat Războiul de 30 de ani, coordonatele unei epoci zbuciumate în care începuseră să se formeze premise ale spiritului modern.

Și nu lipsa de modestie îl îndemna pe Rubens să-i mărturisească bunului său prieten Peiresc în 1634: „Aș putea furniza unui istoric material mult și foarte diferit de ceea ce se crede îndeobște”.

Realist sobru, slujind clauza păcii cu devotament și suplețe, Rubens are o poziție consecvent susținută și în relațiile sale de artist. Se întrevede, în fiecare scrisoare legată de această activitate, nu numai gustul subtil și argumentat – cînd e vorba de aprecierea operelor altora – ci și o mare conștiință a valorii sale, lipsită însă de aroganță. O demnitate și o obiectivitate care explică uzanțe mai rar întîlnite la vremea lui, cum e sprijinirea discipolilor talentați, printre care se afla și un Van Dyck… Un stil clar, cu cîte o pitorească „notă de culoare“, de o mare suplețe, face și mai plăcută și instructivă lectura acestor scrisori, îmbogățindu-ne imaginea personalității complexe a lui Peter Paul Rubens și apropiindu-ne mai mult de epoca sa.

E.B.M

***

CĂTRE ANNIBALE CHIEPPIO

Valladolid, 17 mai 1603

Prea ilustrul și prețuitul meu domn,

Plîngerile mele neîncetate pesemne că pînă acum v-au deprins să le citiți cu tot atâta răbdare pre cît îmi trebuie mie spre a le scrie. Dar pricinile care mă silesc să vă sîcîi atît de des sînt serioase. Vi le voi descrie una cîte una, dar mai întîi voi încheia istorisirea călătoriei, din care aceste plîngeri izvorăsc.

După douăzeci de zile de drum obositor, înfruntînd ploi zilnice și vînturi puternice, am ajuns la 13 mai la Valladolid, unde signor Annibale nu a întîrziat să ne primească cu curtenie, deși spunea că nu sosise din partea stăpînului meu, ducele, nici un fel de ordin cu privire la mine, nici nu i se trimisese vreun cuvînt despre cai. Plin de mirare, i-am răspuns că eram convins de bunele intenții ale Serenisimei Sale înălțimi, însă ar fi de prisos să reamintesc un lucru uitat, după atîtea alte împrejurări, pentru că nu eram primul emisar trimis la el de duce și că, din lipsă de sfat, necesitățile prezente trebuie să slujească drept ordine. Poate că are și el temeiurile sale. Mi s-a înfățișat însă ca un gentilom cît se poate de fermecător și grațios și mi-a cerut să vă scriu deslușit totul. Negreșit că cheltuielile pentru oameni și cai sînt împovărătoare și, din cauza absenței regelui, poate vor continua o vreme. Ca adaos la sumele puse în seama noastră pentru cai, vite de povară și căruță de la Alicante pînă aici, pun și plata către signor Andrea Ullio a restului taxelor de vamă de la Ecla, astfel că toate laolaltă se vor ridica la vreo 300 de coroane, fără a mai socoti cheltuielile acoperite din punga mea și care, pentru douăzeci de zile, au trecut de 200 ducați. (...) Așa că mă aflu în cea mai stînjenitoare situație, fără un gologan, dar avînd de făcut față unor cheltuieli grele, pentru veșminte și alte lucruri. Cu toate acestea, îmi voi menține rangul cu modestie și mă voi pune în întregime sub călăuzirea și îndrumarea lui signor Hanibal, care este foarte amabil și îndatoritor cu mine în fel și chip. Mulțumită domniei sale, mi-au fost puși la dispoziție bani de către unul din prietenii lui, neguțător, pînă cînd Serenisima Sa înălțime se va îndupleca să plătească suma de trei sute de ducați în contul meu. Aceasta cuprinde cei două sute de ducați cheltuiți cu călătoria, precum și altă sută care rog stăruitor să fie adăugată drept simbria ce-o voi dobîndi în slujba lui. Signor Annibale va aduce mărturie că nu mă pot descurca cu mai puțin; în această împrejurare, nevoia de neînlăturat cere asemenea cheltuieli, pe care le voi face cu atît mai bucuros, dacă prin aceasta pot contribui la slava stăpînului meu, ducele. Numai pentru cinstirea meritată de slujirea sa regret că sînt sărac și nu am mijloace bănești pe o potrivă cu buna mea voință. Dacă îmi va fi înapoiat curînd împrumutul, voi fi recunoscător; nu cer banii ca dar ori răsplată, cum poate vor pretinde alții că fac. Dacă domnia voastră, așadar, vă veți folosi buna înrîurire pentru a obține împlinirea cererii mele, veți avea partea cea mai mare din favoarea ce voi primi și pe care o aștept cu ardoare, încredințîndu-mă cu afecțiune bunei voastre grații.

Prea umilul slujitor al domniei voastre,

PETER PAUL RUBENS

 ***

CĂTRE PIERRE DUPUY

Bruxelles, 22 ianuarie 1627

Domnule,

Această scrisoare este menită doar să vă înștiințeze că am sosit teafăr la Bruxelles, deși nu fără a lupta cu unele greutăți, datorate drumurilor proaste și mersului încet al trăsurii, care, pînă la urmă, a ajuns la capătul călătoriei în opt zile și jumătate. Supărarea de la picior nu m-a părăsit pînă la Peronne. Urmîndu-mi drumul, durerea a slăbit, încetul cu încetul, iar la sosirea mea la Bruxelles a dispărut cu totul. Să dea Domnul să fiu ferit pe viitor de acest vrăjmaș intim și de toanele lui, și să fie oprit, în ceea ce mă privește, la hotarul francez.

Acum nu vă voi da nici o veste, fiindcă n-am avut vreme de a mă informa nici eu. Sînt ocupat să dezmint o ponegrire care a fost răspîndită pe socoteala mea. Au umblat felurite zvonuri precum că aș fi fost în Anglia, și ideea aceasta a fost sădită atît de ferm în mintea Serenisimei Infante și cea a marchizului, încît îmi vine grozav de greu să o resping, chiar în prezența mea. Negreșit, jignirea aceasta nu constituie un caz de lezmajestate, dar tot ar fi fost o încălcare serioasă dacă, în vreme de război, m-aș fi dus într-un regat dușman fără a cere voie de la suverana mea. Totuși, norii încep să se risipească și lumina adevărului strălucește prin spărtura lor.

Privind lucrurile în ansamblu, găsesc curtea aceasta liniștită și netulburată, de parcă am trăi în cea mai sigură stare de pace. Se pun mari speranțe în înfăptuirea canalului, dar voi aștepta sosirea lui Don Giovanni de Medici, însărcinat a conduce această acțiune, înainte de a vă înșira vreun amănunt. Este așteptat din ceas în ceas la această curte și este un foarte bun prieten al meu. Neavînd nimic altceva de spus, voi încheia, sărutînd umil mîinile domniei voastre și pe cele ale fratelui vostru, încredințîndu-mă, cu inimă curată, bunelor voastre grații.

Prea iubitorul vostru slujitor,

PETER PAUL RUBENS

***

CĂTRE Ducele de Buckingham

21 aprilie 1627

Milord,

Prin scrisoarea care ați condescins a-mi trimite la 9 martie trecut, am primit deplina încredințare a bunei voințe arătate de excelența voastră față de mine, pe care mă voi strădui să o merit în împrejurări agreabile domniei voastre, cînd vă va fi pe plac să mă folosiți în serviciul vostru. Vă cer scuze cu cea mai mare umilință pentru că am zăbovit atîtea zile fără a vă răspunde asupra chestiunii pe care excelența voastră o știe. Am așteptat zi de zi cîteva vești din Spania, însă cum și acestea au întîrziat, nu am dorit să mai amîn confirmarea primirii scrisorii menționate, sărutîndu-vă mîinile pentru favoarea pe care ați avut amabilitatea să mi-o arătați. De îndată ce sosește răspunsul din partea Maiestății Sale catolice, o voi informa pe excelența voastră. Căci doresc atît de fierbinte, cum se și cuvine, să văd împlinirea acestei beau chef d’oeuvre. Pînă atunci, mă încredințez cu toată supunerea și cel mai umil respect favorii excelenței voastre, hotărît să trăiesc și să mor rămînînd, milord, al vostru etc.

PETER PAUL RUBENS

Peter Paul Rubens (1577-1640), a fost cel mai renumit pictor flamand. Viața lui Rubens pare să fi fost guvernată de o inepuizabilă energie. În decurs de patruzeci de ani, artistul pictează cca 1.400 de tablouri și execută sute de desene. Este primit cu căldură atât în cercurile celor mai de seamă artiști din Europa, cât și la curțile princiare.

Traducere de Eugen B. Marian.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent, aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.