Iisus esenianul și mama Lui, Maria.O analiză de psihologie individuală - Alexandru Bulandra

Alexandru Bulandra

Moto: ”Și auzind ai Săi, au ieșit ca să-L prindă, că ziceau: Și-a ieșit  din fire.”                                             (Sfânta Evanghelie după Marcu, 3,21)

Mai multe detalii

2323P

Nou

25,00 lei cu TVA

Mezinul Iisus a reprezentat un caz cu totul aparte în familia Sa, prin combinația nefericită  dintre un fizic firav, neascultarea celor mari, temperamentul  coleric și o natură  psihologică ambițioasă; reacția de prestigiu a autorității materne și a fraților Săi mai mari  a dus la  izolarea Lui  într-un anturaj  lipsit de afectivitate, ce dorea să-I neutralizeze impulsul dominator; așa a luat naștere, în sufletul Său chinuit, complexul de inferioritate insuportabil, pe care organul Lui psihic l-a supracompensat cu o aspirație către putere și superioritate cum nu s-a mai văzut vreodată;  iar ostilitatea față de mamă, frații mai mari și comunitatea din Nazaret a ars  nestinsă în inima Sa.   

Alexandru Bulandra

                                                                                                                                                                                                          

AutorAlexandru Bulandra
Anul publicării2020
Format140 x 200 mm
Nr. pagini168
ColecțiaStudii şi eseuri
GenFilozofie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieSociologie si filozofie
ISBN978-606-748-325-3

Scrieţi un comentariu

Iisus esenianul și mama Lui, Maria.O analiză de psihologie individuală - Alexandru Bulandra

Iisus esenianul și mama Lui, Maria.O analiză de psihologie individuală - Alexandru Bulandra

Moto: ”Și auzind ai Săi, au ieșit ca să-L prindă, că ziceau: Și-a ieșit  din fire.”                                             (Sfânta Evanghelie după Marcu, 3,21)

Scrieţi un comentariu

    Iisus e un copil universal

 De ce și cum conectăm informațiile din Evanghelii referitoare la Iisus și mama lui, pe de o parte, cu noțiunile, principiile și experiența terapeutică ale psihologiei individuale a lui Alfred Adler, de cealaltă parte?

       Ai formulat două seturi de întrebări...

       Să încercăm să le răspundem pe rând...

       ...Astfel încât cititorul să înțeleagă, la începutul unui drum lung al gândului și sufletului nostru, rostul acestui nou studiu de caz avându-L pe Iisus ca protagonist, acum alături...

        Față către față...

        Cu mama lui, Maria.

        De ce-ul, ca interogație întemeietoare a oricărui demers de cunoaștere, așteaptă nerăbdătoare să fie activată.

       Iată afirmațiile prin care noi am avut-o în centrul atenției:

       Iisus e un copil universal.

       Această judecată reprezintă singura șansă de a reconstitui în mod valid viața Lui psihologică.   

       Oameni obișnuiți sunt și mama, tatăl, frații și surorile Lui.

       Și ceilalți locuitori ai Nazaretului.

       Axiomă:Toți oamenii din Evanghelii sunt oameni universali, oameni ca toți oamenii - normali sau altfel...

       Evangheliile mărturisesc despre un Proiect omenesc și o încercare de a-l pune în practică pentru a ajunge la un fel de a fi și de a viețui în zonele considerate supraumane.

       Nu este în intenția noastră de a aduce vreo atingere credințelor și ideilor religioase, ci numai de a înțelege mai bine omenescul pe care ele se ridică la Cer.

       Psihologia individuală acoperă toate zonele trăirilor umane, inclusiv ale celor considerate supraomenești.

       Investigația, pe care o vom realiza împreună, s-a ivit în mintea noastră deoarece Evangheliile consemnează existența unor relații conflictuale între Iisus, pe de o parte, cu mama și frații Lui, de cealaltă parte, care se cuvin explicate cu ajutorul psihologiei individuale.

        mai adăugăm o premisă foarte importantă a demersului nostru: toate informațiile din Evanghelii, pe care ne-am bazat acest studiu de caz, sunt autentice, reprezentând impresiile martorilor și/sau ale mărturisitorilor întâmplărilor și cuvintelor rostite de Iisus în fiecare din împrejurările ivite pe cale propovăduirii Sale.   

       Numai situându-ne pe acest temei, vom putea valorifica un principiu foarte important al psihologiei individuale, care situează cunoașterea omului în ”complexul de conexiuni psihice. Este imperios necesar să comparăm și să aducem la un numitor comuncel puțin două fenomene, între care să se întindă un interval de timp cât mai mare posibil.”

       Altfel spus: nu-L vom putea cunoaște pe Iisus analizând doar un fenomen psihic izolat petrecut într-o etapă a vieții Lui, ci trebuie să identificăm încă unul cel puțin, dintr-o altă perioadă a activității Sale.

        ...Cum reacționează El în două contexte sociale distincte.

         Pentru a respecta întocmai acest principiu, ne mai atenționează marele psiholog și psihoterapeut, mai e necesar ”Să cunoaștem un mai mare număr de impresii care, supuse unei evaluări sistematice, se condensează într-o judecată mai sigură.”

         Impresiile vor fi cele ale martorilor lui Iisus consemnate în textul Evangheliilor.

         Iar evaluările sistematice cad în sarcina noastră!

         La fel stau lucrurile și cu judecata mai sigură...

         Mentorul nostru ne încurajează, spunând: ”Dacă reușim să obținem cât mai multe puncte de sprijin posibile, legându-le apoi între ele, avem în față un sistem ale cărui linii de forță ne permit să ne facem despre un om o impresie clară și unitară.” (4, pp.147-148)

         Alfred Adler n-avea cum să știe că omul pe care îl cercetăm este Însuși Fiul Omului!

          Însă el a investigat zeci de cazuri în care pacienții se considerau Dumnezeu!

Martorii, mărturisitorii și autorii esenieni ai Evangheliilor

 

     Martori ai întâmplărilor cu Iisus, relatate în cele patru Evanghelii canonice, au fost membri ai comunității eseniene interesați de observarea și memorarea faptelor și vorbelor liderului lor spiritual.

     Cum e marcată prezența lor în textul evanghelic?

     La Marcu am întâlnit două contexte care cred că ne vor ajuta să răspundem acestei întrebări.

     Primul: ”Marcu.1,35. Și a doua zi, foarte de dimineață, sculându-Se, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu și se ruga acolo. 36. Și au mers după El Simon și cei ce erau cu el.”

      Am considerat că expresia cei ce erau cu el are ca referință tocmai pe acești participanți esenieni a căror prezență trebuia acoperită.

      Același procedeu l-am identificat și într-un alt pasaj: ”Marcu, 4,10. Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El, împreună cu cei doisprezece, îl întrebau despre pilde.”

     Acum, acești frați esenieni anonimi se aflau lângă Iisus Însuși.

      Formula găsită de evanghelistul Marcu – cei ce erau cu el/pe lângă El – mi se pare foarte potrivită, arătând și mascând în același timp subiectul ei.

     Prin urmare, mărturisitorii lor nu puteau fi decât tot frații esenieni care I-au fost colaboratori în conceperea Proiectului Asaltul Cerului în interiorul comunității propriu-zise - despre care nu puteau vorbi, fiind sub pecetea tainei -, cât și pe drumul realizării lui și a propovăduirii Evangheliei, trecând prin Crucificare, Mormântul Învierii - în legătură cu care ei păstrează o tăcere, așa-zicând, mormântală -, până pe Drumul Damascului.

     Să ne oprim puțin, pentru o scurtă caracterizare a acestui grup fără de care Iisus n-ar fi existat...

      De acord.

     Martorii și mărturisitorii esenieni Îi stau la dispoziție, fiind gata în orice moment să-I execute comanda.

     Dacă ei sunt îngeri, cum îi numesc evangheliștii - când sunt văzuți în cimitirul Învierii lui Iisus -, și Luca în Faptelor Apostolilor, atunci Iisus nu poate fi decât Dumnezeul lor.

       Avem, prin urmare, o grupare, cu o nomenclatură celestă, pe pământ.

       Un comandament prin intermediul căruia Iisus Își exercita puterea indiscutabilă asupra oamenilor care-L deserveau în toate împrejurările create sau ivite în timpul relizării Proiectului Său Asaltul Cerului și al propovăduirii Evangheliei.

       Toți Îi executau întocmai poruncile.

        Iisus Și-a păstrat, până la sfârșitul vieții, autoritatea și respectul în mijlocul comunității eseniene, deși a promovat și alte idei religioase.

        ... Revin la mărturii...La rândul Său,  Iisus știa că toate manifestările Sale din campania de propovăduire a mântuirii, declanșată după Botez și ieșirea din scenă a lui Ioan, dacă nu vor fi receptate de Dumnezeu, vor fi, totuși, memorate și consemnate de însoțitorii Lui esenieni.

   Vezi incidentul cu spargerea alabastrului cu mir, de unde am înțeles că acești frați însoțitori ai lui Iisus aveau și sarcina de serviciu de a-I observa comportamentul în toate detaliile, pentru a le consemna în Evanghelie!

   Marcu, 14,3-9, unde El, spre deosebire de ucenicii Săi, apreciază incidentul cu femeia care a vărsat mirul pe capul Său, spunând: ”8. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu spre înmormântare. 9. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune și ce a făcut aceasta, spre pomenirea ei.”

   ”Se va spune” – este convins Iisus -, întrucât frații responsabili cu ținerea jurnalului de campanie notează tot ceea ce are legătură cu Învățătorul lor...

    Putem presupune cu temei că scrierea Evangheliei a făcut parte din Proiectul lui Iisus Asaltul Cerului!

    Tot așa cum apostolul Pavel îl vedea pe Luca înregistrând, pentru viitorime, calvarul misiei sale de propovăduire a lui Iisus Hristos Fiul lui Dumnezu.

    Prin urmare, Iisus se proiectează în eternitatea oamenilor știindu-Se înregistrat, asemenea unui erou în acțiune care se vedea filmat pentru un jurnal de actualități de pe linia frontului.

    De aici, și obsesiile Lui: El nu avea cum să greșească în ceea ce spune și face! El trebuia să aibă întotdeauna ultimul cuvânt!

    Să joace fără ezitare rolul asumat al Fiului lui Dumnezeu!

    Scena Crucificării intră în aceeași regie: Atenție! Se înregistrează!

    Acum, însă, nu se admite dubla!

    Evangheliștii, și ei membri ai comunității eseniene, dacă nu au fost martori direcți ai evenimentelor – cum e cazul lui Matei (5, p.3) -, au obținut informațiile din relatările despre Iisus păstrate în memoria însoțitorilor Lui și care aveau un circuit închis, la ele neavând acces nimeni din afara sectei.

    Când va începe scrierea Evangheliilor?

    Axiomă: Scrierea Evangheliei nu putea începe decât atunci când activitatea lui Iisus se va fi încheiat, în adevăr, pe pământ.

    De aici decurge cu necesitate următoarea afirmație: Când Matei scrie, la anul 50, prima Evanghelie, pentru iudeii din Palestina, Iisus murise.

    Faptul acesta, neintrat în istorie, s-a petrecut în jurul anului 44 p.Hr., neștiut de altcineva decât de frații săi esenieni pe care i-am numit îngeri și gărzi de corp.

     Când îngerii au dispărut din textul cărții Faptele Sfinților Apostoli, pentru noi a fost semnalul cert al morții lui Iisus esenianul. (Vezi 6, pp.23-49)

     Ei nu mai aveau pentru cine lucra, poruncile cui să le ducă la îndeplinire.

    De ce evangheliștii nu au devoalat adevărata identitate confesională a propriei persoane și a informatorilor?

    Întrucât, în conformitate cu regulilor stricte ale sectei, ea nu trebuia, în niciun chip, dezvăluită: ”Astfel, în Statut scrie explicit: IX,17. să fie ascuns sfatul învățăturii de oamenii Strâmbătății.” (2, p. 159)

    Dar ceilalți martori ai acțiunii lor știau cine sunt?

    Desigur! Marele Preot, membrii Sinedriului și mare parte a fariseilor - care Îl observă și Îl chestionează contrariați -, cunoșteau foarte bine pe dușmanii lor de moarte declarați, și pe Iisus ca pe unul dintre ei.

      La fel, procuratorul Pilat, pentru care esenianul Iisus nu reprezenta o amenințare întrucât avea informații certe conform cărora secta din care făcea parte nu era adepta violenței.

      În această ordine de idei, lucrul cel mai important constă în faptul că, în nicio Evanghelie din cele patru ale canonului Noului Testament, nu e dezvăluită apartenența lui Iisus Însuși la secta de la Qumran.

      De ce ai vrut să facem aceste precizări?

      Pentru a înțelege mai bine adevăratul curs al întâmplărilor și reflectării lor în Evanghelii.

 

Alexandru Bulandra (27.10.1954, Ianca, Brăila) este eseist și istoric literar.

Pseudonimul literar al lui Alexandru Buleandră. Fiul lui Constantin, cadru militar, originar din com. Curcani, jud. Călăraşi, şi al Vladei, casnică, originară din com. Colilia, judeţul Ialomiţa. Este nepotul actorului, dramaturgului şi poetului Ion Buleandră. Urmează studiile liceale la Urziceni, judeţul Ialomiţa, şi pe cele universitare la Facultatea de Filozofie din Bucureşti, promoţia 1978. În prezent este director al Bibliotecii Municipale „Constantin Ţoiu” din Urziceni. După absolvirea facultăţii, participă la şedinţele cercului de etică, coordonat de Niculae Belu şi Vasile Morar, unde aprofundează lectura etică a textelor narative, precum şi la sesiunile ştiinţifice anuale ale Institutului de Filosofie. În „Revista de filosofie” a Academiei publică patru studii: cel de debut – „Istoricitatea bunului simţ şi alternativele devenirii moralităţii practice” (5/1986), urmat de „Buna-credinţă şi buna-cuviinţă ca dimensiuni ale bunului simţ” (5/1987), „Protoetica sau despre întemeierea morală a cronicilor româneşti” (5/l988) şi „Eminescu şi etica dezvoltării organice” (4/l989). În Urziceni, participă la şedinţele cenaclului literar Dor fără saţiu, iar în calitate de director al Casei de cultură organizează întâlniri cu scriitori, de la Ştefan Aug. Doinaş, Mircea Dinescu, Eugen Simion, la Stelian Tănase şi Cristian Teodorescu. Colaborează la revistele „Helis” (Slobozia), „Litere” (Târgovişte), „Oglinda literară” (Focşani), „Observator cultural” (Bucureşti). În 2006 debutează în volum cu lucrarea „Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa – o anchetă literară”, apărută la Ed. „Helis”, Slobozia. Din 2010 este membru USR la Secţia de critică, istorie literară şi eseistică a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (2009). Distins cu premiul „Nicolae Scurtescu” pentru monografii etnografice al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni pentru „Mioriţa, povestea unei capodopere” (2009).

 

Scrieri

Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa – o anchetă literară, Ed. Helis, Slobozia, 2006;

Experimentul Iov, Ed. Helis, Slobozia, 2007; 

Tainele Mioriţei. O lectură în cheie masonică a baladei Mioriţa de Vasile Alecsandri, Ed. Helis, Slobozia, 2008;

Nevoia de poveste, eseuri şi aplicaţii, Ed. Paideia, Bucureşti, 2008; Masca păcurarului. Al treilea raport de cercetare în cazul Mioriţa, Ed. Helis, Slobozia, 2009;

El experimento Job, traducere de Gabriela Banu, Ed. Logos, Bucureşti, 2009; 

Minunata istorie a Cărţii lui Iov, Ed. Paideia, Bucureşti, 2011; 

Experimentul Iov, ed. a II-a, Ed. Paideia, Bucureşti, 2008; 

Mioriţa – povestea unei capodopere, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2008; 

Mioriţa. Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa. Tainele Mioriţei. Masca păcurarului, Ed. Paideia, Bucureşti, 2011.

 

 

10 alte produse din aceeași categorie