Paideia Arhitectură, etică și estetică - Raluca Becheru Spatii imaginate 38,00 lei Mărește

Arhitectură, etică și estetică - Raluca Becheru

Raluca Becheru

Cartea încearcă să definească graniţele teoriei de arhitectură și să găsească un nou companion dintre filosofii, în persoana filosofiei analitice, împreună cu care ar refonda dimensiunea etică a arhitecturii, mai degrabă decât pe aceea estetică.

Mai multe detalii

2501P

Nou

38,00 lei cu TVA

Această carte își propune să analizeze legătura dintre etică și estetică pentru cazul specific al arhitecturii. Punctul de plecare este dat de discursul vag din teoria arhitecturii, citindu-i pe teoreticieni ca John Ruskin, Sigfried Giedion, Nikolaus Pevsner, Greg Lynn, Tom Spector etc. sau parcurgând lucrări, precum Vers une architecture a lui Le Corbusier nu întâlnim o explicitare a relației dintre etică și estetică în arhitectură, ci mai degrabă discursuri aparent izolate, cu un caracter atipic față de orice lucrare din domeniul eticii. Estetica clădirilor devine o problemă de etică, iar granițele dintre domenii par a se estompa. Prin urmare, întrebarea la care această carte caută un răspuns este Cum poate fi înțeleasă mai bine legătura dintre etică și estetică pentru cazul specific al arhitecturii?, iar metoda propusă constă în analiza argumentelor prezentate de-a lungul timpului în teoria arhitecturii și în filosofie. Spre deosebire majoritatea lucrărilor ce abordează un subiect comun filosofiei și teoriei arhitecturii, cartea de față se bazează pe lecturi ale unor texte filosofice din tradiția analitică, mai puțin cunoscute arhitecților și publicului larg.

Trebuie citită această carte. Cu atenţie. Susţinerea dizertaţiei a produs discuţii angajate şi pline de miez între arhitecţi şi filosofi cu greutate. Dacă ar putea susţine şi mai departe un astfel de spaţiu dialogal, înseamnă că şi-ar îndeplini menirea. Raluca a făcut un text excelent, serios şi profund, îndrăzneţ şi, repet, neobişnuit în ingredientele sale. Vă rog să ascultaţi ce are de spus.

Augustin Ioan

AutorRaluca Becheru
Anul publicării2022
Format145 x 200 mm
Nr. pagini202
ColecțiaSpaţii imaginate
GenArhitectura
SubgenSpatii imaginate
LimbaRomana
Tip formatFizic
ISBN978-606-748-644-5

Scrieţi un comentariu

Arhitectură, etică și estetică - Raluca Becheru

Arhitectură, etică și estetică - Raluca Becheru

Cartea încearcă să definească graniţele teoriei de arhitectură și să găsească un nou companion dintre filosofii, în persoana filosofiei analitice, împreună cu care ar refonda dimensiunea etică a arhitecturii, mai degrabă decât pe aceea estetică.

Scrieţi un comentariu

Lucrarea analizează legătura dintre etică și estetică în arhitectură. Implicațiile morale ale caracterului de artă publică al arhitecturii, ilustrate adesea prin faptul evident că un tablou poate fi lesne evitat spre deosebire de o clădire, pot fi cel mai bine înțelese prin intermediul obligațiilor arhitecților față de utilizatorii mediului construit.

Îndrumători:

prof. dr. arh. Ana Maria Zahariade

prof. dr. Mircea Dumitru

„De ce, după cum  afirmă Bob Evan, am trecut de la noțiunea că o clădire este «o oportunitate de a îmbunătăți condiția umană», la o perioadă în care  este concepută ca «o oportunitate de a exprima condiția umană»?” Jeremy Till, Architecture depends,  88 (trad. n.)

 

            Acest volum își propune să analizeze legătura dintre etică și estetică pentru cazul specific al arhitecturii. Arhitectura are  o poziție specială printre arte datorită calităților sale care implică, adesea, posibilitatea de a avea un acord între indivizi cu privire la calitățile estetice ale mediului construit.  Este o artă publică și dacă putem cu ușurință evita un tablou care nu ne place, nu același lucru îl putem face  în cazul unei clădiri. De multe ori, în discuțiile informale între arhitecți aceste simple afirmații sunt argumentul ultim pentru a ilustra atât importanța etică a arhitecturii, cât și importanța profesiei de arhitect. În ce privește teoria arhitecturii ne-am aștepta ca ea să expliciteze legătura dintre etică și estetică pentru arhitectură, sau măcar între etică și arhitectură. Însă citindu-i pe teoreticieni ca John Ruskin, Sigfried Giedion, Nikolaus Pevsner,Greg Lynn, Tom Spector etc. sau parcurgând lucrări precum Vers une architecture a lui Le Corbusier nu întâlnim o explicitare a relației dintre etică și estetică în arhitectură, ci mai degrabă discursuri aparent izolate, cu un caracter atipic față de orice lucrare din domeniul eticii. Estetica clădirilor devine o problemă de etică, iar granițele dintre domenii par a se estompa atunci când teoreticienii afirmă existența unei „moralități dorice”, o „etica mișcării” și altele asemenea.

Implicațiile morale ale caracterului de artă publică al arhitecturii, ilustrate adesea prin faptul evident că un tablou poate fi lesne evitat spre deosebire de o clădire, pot fi cel mai bine înțelese prin intermediul obligațiilor arhitecților față de utilizatorii mediului construit, după cum voi argumenta în continuare.

Modul în care arată clădirile și așezările umane influențează calitatea vieții și starea de bine a indivizilor. În plus, ca arhitect, am gândit mereu că dacă afirmi că înfăptuirea frumosului este parte a dimensiunii etice a activității de proiectare atunci nu ai cum să nu admiți că acest frumos nu mai este doar o alegere a profesionistului, ci mai degrabă rezultatul unui „dialog” dintre gusturile publicului și cele ale arhitectului. Frumosul se transformă din opțiunea pur personală a unor indivizi asemănători personajului Howard Roark a lui Ayn Rand într-un proces de înțelegere a beneficiarului și utilizatorului din care apoi rezultă opțiunea formală. Aceste idei, alături de discursul moral atipic din teoria arhitecturii au fost cadrul în care s-a conturat întrebarea la care caut un răspuns: Cum poate fi înțeleasă mai bine legătura dintre etică și estetică pentru cazul specific al arhitecturii?    

În ceea ce priveste metoda, îmi propun să găsesc un răspuns la întrebarea de mai sus prin analiza argumentelor prezentate de-a lungul timpului în teoria arhitecturii și în filosofie. Spre deosebire de majoritatea lucrărilor ce abordează un subiect comun filosofiei și teoriei arhitecturii, lucrarea de față se va baza pe lecturi ale unor texte filosofice din tradiția analitică cu scopul de a ajunge la o mai mare claritate argumentativă și conceptuală. Alegerea acestei tradiții a fost motivată nu numai sub aspect stilistic, dar mai ales de apariția unor lucrări cu privire la filosofia arhitecturii, precum și a unei societăți ce promovează filosofia arhitecturii atât în tradiție continentală, cât și în tradiție analitică International Society for the Philosophy of Architecture (2009). În 2014 și 2015 primele numere ale Journal of Architecture Philosophy, revistaasociației, au avut ca temă legătura dintre etică și estetică în arhitectură. Citind articolele scrise de filosofi, arhitecți sau de arhitecți și filosofi în coautorat, am întrezărit posibilitatea unui dialog între filosofie și teoria arhitecturii. Discursul atipic al teoriei arhitecturii, analizat de istoricul de artă David Watkin în Morality and Architecture (1977), constituia punctul de plecare pentru căutarea unor perspective noi asupra analizei legăturii dintre etică și estetică. În paginile acestei reviste filosoful Noël Carroll propunea moralismul moderat ca alternativă, iar filosoful Christian Illies împreună cu arhitectul Nicholas Ray susțineau un drept la un frumos accesibil și o deontologie estetică drept o alternativă atât la discursul atipic al teoriei arhitecturii, cât și la dezbaterea autonomism-moralism din filosofia artei. De asemenea, o serie de lucrări despre relația dintre etică și estetică în arhitectură sau despre filosofia arhitecturii au fost rodul unei colaborări între filosofi și arhitecți —  spre exemplu Prospects for an Ethics of Architecture (2011) scrisă de arhitectul și teoreticanul William M. Taylor și filosoful Michael P Levine sau Philosophy of Architecture (2014) a filosofului Christian Illies și a arhitectului Nicholas Ray. Mai mult,  într-o serie de volume interdisciplinare se analizează problemele etice puse de mediul construit atât din perspectiva arhitecților și urbaniștilor, cât și din cea a filosofilor,  precum și a sociologilor sau activiștilor de mediu. În această categorie se înscriu lucrări precum Ethics and the Built Environment (2000) editată de filosoful Warwick Fox sau volumul Ethics, Design and planning of the Built Environment (2013), editat de Claudia Basta și Stefano Moroni în seria Urban & Landscape Perspectives.

Volumul a fost gândit ca un dialog între gândurile arhitecților exprimate în teoria arhitecturii și cele ale filosofilor care s-au aplecat asupra problemelor arhitecturii fără însă a fi o cercetare pur filosofică, ci o cercetare teroretică în care argumente filosofice sunt folosite pentru a găsi un veritabil fundament moral ca alternativă la discursul atipic al teoriei arhitecturii.

Cum tradiția analitică este puțin cunoscută printre arhitecți, în Capitolul 1 Arhitectura, teoria arhitecturii și filosofia distincția analitic–continental este prezentată alături de dezbaterile apărute în jurul unor domenii noi ca filosofia arhitecturii și etica arhitecturii.

Teoria arhitecturii a căutat în mod constant surse de inspirație în domenii ca filosofia, critica literară, antropologia, pentru a-și dezvolta discursul, în special în cea de a doua parte a secolului al XX-lea, pe fondul disoluției tradiției clasice și al eșecului Mișcării Moderne. Acest context a dus la un discurs eterogen care de multe ori se îndepărtează de înțelesurile conceptelor preluate din alte domenii după cum observă arhitectul Nicholas Ray. Dacă interesul constant al arhitecților pentru alte discipline teoretice este de necontestat, nu același lucru se poate afirma despre interesul filosofilor pentru arhitectură. Deși încă din Antichitate întâlnim în textele filosofice referiri la arhitectură, puține sunt lucrările filosofice din secolul al XX-lea care să se fi oprit exclusiv asupra problematicii arhitecturii. Chiar și în filosofia artei, lucrări precum The Aesthetics of Architecture(1980) a lui Roger Scruton constituie o excepție. Cu toate acestea, în ultimii ani se observă un interes constant al filosofilor din tradiția analitică pentru arhitectură, în contextul dezvoltării cercetărilor filosofice asupra unor domenii tot mai specializate (de ex. filosofia biologiei, dar și domenii de nișă precum filosofia filmului ș.a). Discursul eterogen al teoriei arhitecturii a motivat și el dezvoltarea cercetărilor filosofice sub aspectul scopului.

 Printre temele cercetate se numără și problema eticii specifice arhitecturii, etica arhitecturii.

În ciuda lucrărilor tot mai numeroase privind etica arhitecturii și a cristalizării discuției în jurul unor teme precum intersecția dintre etică și estetică, nu se poate discuta despre apariția unui nou domeniu al eticii aplicate. Cu toate acestea, punctul în care a ajuns dezbaterea asupra relației dintre etică și estetică, atât în filosofie cât și în teoria arhitecturii, permite investigarea unor posibile perspective asupra acestei relații.

Legătura dintre etică și estetică a fost analizată din trei perspective anume: cea a filosofiei artei prin dezbaterea autonomism – moralism, cea a teoriei arhitecturii și cea a deontologiei.

Capitolul 2, Arhitectura ca artă. Legătura dintre estetică și etică în filosofia artei, cercetează modul în care relația dintre etică și estetică a fost analizată în filosofia artei prin prisma relației dintre valorile etice și cele estetice. Legătura dintre artă și moralitate este una dintre cele mai vechi teme ale filosofiei artei. În filosofia contemporană, intersecția dintre etică și estetică este analizată în special prin prisma intersecției dintre valorile etice și cele estetice. Eticismul și moralismul moderat se opun astfel autonomismului. Poziția autonomistă, cunoscută mai ales prin estetismul secolului al XIX-lea și sloganul l'art pour l'art, afirmă că arta și etica sunt două domenii autonome, iar criteriile unui domeniu nu ar trebui folosite pentru evaluarea celuilalt. Arta ar trebui judecată în sine, este nepotrivit sau incoerent să judecăm operele de artă pentru consecințele lor cognitive, morale sau politice. Autonomismul moderat susține posibilitatea evaluării morale a artei, însă această evaluare nu este cea care diminuează sau întărește valoarea estetică a unei opere de artă.  Eticismul, susținut în lucrări precum articolul "The Ethical Criticism of Art"(1998) a lui Berys Gaut, afirmă că o operă de artă care manifestă o atitudine condamnabilă din punct de vedere etic  este defectivă și din punct de vedere estetic, iar dacă manifestă o atitudine lăudabilă din punct de vedere etic atunci ea este meritorie și din punct de vedere estetic. Moralismul moderat susține că în anumite cazuri un defect moral al operei poate fi un defect estetic, precum în alte cazuri o virtute morală poate fi considerată o virtute estetică. Există opere de artă în care defectele estetice și cele morale sunt explicate prin aceeași calitate a operei de artă. Recent, tezele moralismului moderat au fost formulate și pentru cazul special al arhitecturii, de către Noël Carroll ca o alternativă la discursul moral atipic al teoriei arhitecturii.

Capitolul 3,  Etica arhitecturii în teoria nativă, cercetează discursul moral atipic dezvoltat în teoria arhitecturii. În acest discurs etica și estetica se suprapun, austeritatea unui profil doric devine o problemă de moralitate, iar simple opțiuni estetice sunt prezentate ca morale. În perioada modernă, începuturile acestui discurs se regăsesc în secolul al XIX-lea la Pugin, potrivit lui David Watkin, autorul lucrării Morality and Architecture, The Development of a Theme in Architectural History and Theory from the Gothic Revival to the Modern Movement (1977). 

Recent, acest mod specific de a aborda problemele etice a fost denunțat de Till ca o „falsă etică a esteticii”, ceea ce reduce valorile etice la cele estetice, aduce în sfera eticii artefactele și împiedică dezvoltarea unei deontologii profesionale adecvate.

 

Capitolul 4, Pentru o deontologie estetică, propune analiza legăturii dintre etică și estetică pornind de la deontologie. În acest capitol argumentez existența unei obligații de a avea grijă de estetica mediului construit. Ideile pe care le susțin se înscriu în linia unor cercetări recente care analizează relația dintre etică și estetică pornind de la deontologie. Christian Illies și Nicholas Ray susțin o obligație de a căuta un frumos accesibil, iar filosoful Nigel Taylor argumentează obligația etică a arhitecților de a fi atenți la clădire ca întreg și la detaliile acesteia. Specific acestor propuneri este temeiul moral: influența calităților estetice ale mediului construit asupra stării de bine a indivizilor. Recunoașterea obligației de a avea grijă de estetica mediului construit are implicații asupra rezultatului formal pe care arhitecții și-l doresc, pentru că dorința indivizilor de a avea un spațiu frumos nu este satisfăcută dacă aceștia sunt înconjurați de clădiri pe care le percep ca banale sau urâte drept urmare propunerile arhitecților ar trebui să fie accesibile unor persoane cu niveluri diferite de cultură, totodată provocând așteptările publicului.

Capitolul are ocompletare relativ tehnică, care prezintă elemente ale dezbaterii asupra relevanței morale a artefactelor din filosofia tehnologiei. Nefiind esențiale pentru firul discursiv, dar fiind o complementare a subiectului, acestea au fost consemnate în Anexa 1 În mod tradițional artefactele sunt non-morale, însă unii filosofi contemporani propun o viziune nouă asupra agenților morali. Agentul moral nu mai este redus la individ, ci se propune un agregat compus din individ și artefact. Într-o viziune mai puțin radicală, artefactele au relevanță morală, anume pot influența opțiunile morale ale indivizilor. Această ultimă teză a fost susținută pe baza unor exemple din arhitectura, spațiile prin calitățile lor pot influența comportamentul indivizilor înlesnind anumite activități. Exemplele folosite sunt instanțe ale „falsei etici a esteticii“ lui Pugin. Dezbaterea este relevantă și datorită faptului că atât moralismul moderat cât și „falsa etică a esteticii” implică posibilitatea evaluării morale.

În Concluzii firul argumentativ este reluat pentru a indica rezultatele cercetării, precum și limitele și posibilele direcții de cercetare.

Raluca Becheru a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București și Facultatea de Arhitectură a Universității de arhitectură și urbanism “Ion Mincu”. În 2020 a obținut titlul de doctor în arhitectură cu summa cum laude.

A devenit membru al Baroului București in anul 2021 după ce anterior a profesat timp de câțiva ani ca arhitect. Acest traseu profesional a dus la conturarea unei înțelegeri  complexe asupra dreptului urbanismului.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent, aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

9 alte produse din aceeași categorie