Istoria filosofiei în texte alese – Gheorghe Vlăduţescu, Ion Bănşoiu, Savu Totu

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrarilor catalogate Emblematic Europa fac parte cartile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive si care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de editii ilustrate, de forme noi de editare. Cultura romana respiră si in prezent in cultura eropeana pe care o asimileaza specific. Capodoperele nascute in epoci si culturi diferite in Europa au devenit in timp emblematice pentru spiritul continentului european. Fiecare carte din această categorie este marcata cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul in care a aparut si s-a afirmat. In cazul in care opera este considerata capodopera, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodopera a culturii europene.

Istoria filosofiei în texte alese prezintă cronologic filosofii și filosofi, citând texte semnificative. Este o lucrare excepțională care adună în cuprinsul său tot ce a dat Europa mai bun în materie de filosofie antică și medievală.

Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

Orice antologie, presupunând alegerea, este subiectivă. Deci și aceasta. Întocmită și de mai mulți, subiectivitatea se diversifică. Prin urmare, este fatal ca într-o antologie să primeze gustul, formația, punctul de vedere al autorului (autorilor). Dar unde nu primează? Nici chiar o ediție critică nu scapă de această fatalitate, totuși, bună. Ce ar fi ca toate cele ce se fac în acest câmp, cel puțin, să semene unele cu altele indiferent de timp și de loc? De fapt, într-o existență și într-o logică perfect identitariste n-am mai fi ceea ce suntem, vrem nu vrem, adică istorie, istoricitate, devenire în ființa noastră esențială. Fatală subiectivitatea în alegere prin aceasta nu înseamnă că antologia, în genere, în particular cea filosofică, scapă de rigorile genului, aceleași pentru toate. Nu înseamnă că este (sau trebuie să fie) arbitrară, supusă unor criterii slabe, deci nevertebrată. O antologie filosofică sau, cum i-am zis acesteia, O istorie a filosofiei în texte alese (adaptând un titlu folosit încă de Tudor Vianu), în limitele în care genul permite, ar trebui să fie o hermeneutică și ea, dar prin punerea în alt scenariu a faptelor primare înseși. În nici un caz o antologie nu este, nu se cuvine să fie, după logica funestă a digest-ului. Rezumat? Pe scurt? Nu numai că astfel n-ar fi de folos, dar, cu siguranță, ar strica. De introducere, antologia se înțelege că nu este decât mijloc sau o cale către întreg. Prevăzută să fie în mai multe volume (I. Filosofia în Grecia și Roma. Filosofia în „Evul mediu”; II. Filosofia europeană a secolelor XV-XIX și III. Filosofia în secolul XX) ea, încă o dată, este doar o introducere în filosofie, dar pe poarta mare, aceea a textului primar.

Thales din Milet   (640 – 548)

„Cât privește filosofia lui Thales, aceasta trece, potrivit consensului general, drept primul filosof al naturii. Dar e puțin ceea ce știm despre această filosofie, deoarece dezvoltarea filosofică ulterioară a tezelor lui Thales și adâncirea conștientă a lor – dezvoltare pe care numai acestea puteau s-o aibă – vedem că apar la filosofii de mai târziu, dar sunt atribuite lui; cu toate că numeroase alte idei ale sale s-au pierdut, ele n-au fost propriu-zis idei filosofice speculative. [...] 

Propoziția lui Thales că apa este absolutul sau, așa cum spuneau anticii, că este principiul e filosofică. Filosofia începe cu această propoziție, fiindcă prin ea conștiința își dă seama că Unul este esență, este ceea ce e adevărat, că numai el este ceea-ce-ființează-în-sine-și-pentru-sine.” (G.W.F. Hegel, Prelegeri de istorie a filosofiei)

Platon (428 – 347)

„Platon este fără îndoială cel mai mare nume al istoriei filosofiei. Pentru a da expresie acestei superiorități s-a ajuns să se scrie, nu fără umor, că toți ceilalți filosofi n-au făcut altceva decât să pună note în josul paginii operelor sale. „Doctrina lui Platon s-a transformat mereu, după moartea sa, nepotul si succesorul lui, Speusippos, consedirând că binele este nu numai originea și principiul tuturor lucrurilor, ci și scopul unei evoluții. El abandonează Ideile și le înlocuiește cu numerele. De altă parte, sistemul lui Aristotel se naște dintr–un platonism reformat. Modul de a înțelege platonismul n-a încetat să se schimbe: dacă Noua Academie nu vede în Platon decât un sceptic, Neoplatonicienii regăsesc sensul metafizic și prelungesc speculațiile din dialogul Parmenides. Philon din Alexandria pune în legătură platonismul și Biblia... 

Plotin din Lycopolis     (205-270)

„Plotin și-a prezentat mereu învățătura ca pe un comentariu la doctrina lui Platon... dar, este imposibil ca un gânditor din secolul al III-lea să ignore aristotelismul, stoicismul, anumite forme ale gnosticismului, ca și alte curente care apar în această întretăiere care este Alexandria... O autentică desăvârșire a platonismului, plotinismul este însă o veritabilă creație... Originalitatea lui Plotin este integrarea în interpretarea sa a dialogului Parmenides...” (Jean Trouillard, Le neoplatonisme, în Histoire de la philosophie)

Cicero (106-43)

„Operele filosofice ale lui Cicero nu au deosebite calități de metodă sau de sistem. Chiar și din punct de vedere al vulgarizării ele prezintă defecte grave din cauza zorului și din cauza intențiilor literare ale autorului lor. Mai puțină vină li se poate face din eclectism: Cicero, care vrea să fie liber de orice dogmatism, invocă heterodocși recenți (mai ales aici) pe care nu-i cunoaștem decât prin el și foarte fragmentar; uneori reflectă chiar o revenire la aristotelism [...]. Avusese precursori, dar aceștia se limitau la aporiile școlii lor; Cicero a pus la îndemâna spiritelor culte din Italia ansamblul filosofiei grecești și a sugerat că prin compararea și critica reciprocă a diverselor sisteme se poate naște o morală, totodată, metafizică și practică, adaptată temperamentului roman și întregului Occident; Seneca și marii gânditori creștini îi sunt mult îndatorați. A creat și o proză filosofică latină, care, pe ici, pe colo, e încă lipsită de precizie, dar care prin excluderea cuvintelor grecești și adâncirea sensului multor cuvinte latinești este elegantă și solidă, deși incapabilă de o finețe așa de subtilă și așa de clară ca cea greacă.

(Jean Bayet, Literatura latină, p. 211)

Annaeus Seneca

„Cea mai importantă figură a primului secol este cea a lui Seneca, ultimul mare filosof de limbă romană (...), figură stranie, adesea detestat în Antichitate, de asemenea, rău cunoscut în epoca modernă, când se vedea în el un simplu moralist. Se poate afirma totuși că el îndreaptă filosofia către problemele vieții practice, dar trebuie să cercetăm, ca și în cazul lui Lucrețiu, ce dă originalitate și unitate unei opere pe care Pierre Grimal a socotit-o de mare valoare filosofică.” (Alain Michel, La philosophie en Grèce et à Rome, în Histoire de la philosophie, I.)

Sf. Clement Romanul       (sec. I)

„Sub numele lui Clement, episcopul Romei, ni s-au transmis mai multe lucrări: Epistolele către Corinteni, două epistole către fecioare, cinci epistole decretale și Clementinele. Dintre aceste scrieri numai Epistolele către Corinteni aparțin episcopului Romei (...). Sf. Clement a fost al treilea episcop al Romei.” (Dumitru Fecioru, Introducere la Epistola către Corinteni)

Epistolă către Corinteni, 1, XXXIII. 1. Ce să facem dar, fraților? Să zăbovim a face binele și să părăsim dreptatea? Stăpânul nu va îngădui nicidecum să facem asta. Dimpotrivă, să ne săvârșim cu stăruință și cu tragere de inimă tot lucrul bun. 2. Că Însuși Creatorul și Stăpânul lumii se bucură de lucrurile Lui. 3. Prin puterea Lui cea foarte mare, a întărit cerurile, iar prin înțelepciunea Sa cea neînțeleasă le-a împodobit; a despărțit pământul de apa ce-l înconjura și l-a întemeiat pe temelia tare a voinței Lui, iar cu rânduiala Lui a poruncit să fie pe pământ viețuitoarele care să-l locuiască; creând mai dinainte marea și animalele din ea, a pus, cu puterea Lui, hotare mării. 4. Peste toate a plăsmuit, cu sfintele și neprihănitele Sale mâini, pe om, ființa cea mai aleasă și mai măreață, chip al icoanei Lui. 5. Că așa a spus Dumnezeu: „Să facem pe om după chipul și asemănarea

Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu (n. 1937) este doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti din anul 1971, cu o teză despre inducţia aristotelică. De-a lungul carierei, a publicat peste 20 de volume pe teme de filosofie antică (ontologie, metafizică, etică), filosofia culturii, istoria ideilor filosofice, precum şi filosofie românească. În prezent, ţine un curs masteral de istoria filosofiei greceşti şi romane. Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu este Profesor Emerit, conducător de doctorat la Facultatea de Filosofie şi membru al Academiei Române.

Prof.univ.dr. Ion Bănşoiu şi-a susţinut doctoratul în filosofie în cadrul Universităţii din Bucureşti în anul 1987 cu o teză de filosofie antică greacă. De-a lungul carierei, interesele sale de cercetare şi predare s-au concentrat în domeniile: filosofia culturii, antropologie, cercetare interdisciplinară a culturilor tradiţionale, originile filosofiei europene. A publicat monografii despre Parmenide, Heraclit, sofişti, Aristotel etc, precum şi numeroase articole în reviste de specialitate, preponderent pe teme de filosofie antică greacă. Prof.univ.dr. Ion Bănşoiu este fondator şi director al editurii Paideia.

Prof.univ.dr. Savu Totu este doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti din anul 2000, cu o teză de filosofie antică greacă. Este specializat în filosofia culturii, istoria filosofiei şi filosofia religiei, în special metafizica greacă şi legătura acesteia cu creştinismul. A publicat numeroase articole în reviste de specialitate despre Platon, Plotin, neoplatonism, iar majoritatea cursurilor sale de la licenţă şi masterat s-au concentrat în jurul acestor teme. Prof.univ.dr. Savu Totu este, de asemenea, co-editor al trei antologii dedicate unor filosofi români.

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.