Divinul - Corneliu Mircea

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrarilor catalogate Emblematic Europa fac parte cartile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive si care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de editii ilustrate, de forme noi de editare. Cultura romana respiră si in prezent in cultura eropeana pe care o asimileaza specific. Capodoperele nascute in epoci si culturi diferite in Europa au devenit in timp emblematice pentru spiritul continentului european. Fiecare carte din această categorie este marcata cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul in care a aparut si s-a afirmat. In cazul in care opera este considerata capodopera, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodopera a culturii europene.

Existența sau inexistența lui Dumnezeu reprezintă una din temele centrale ale filosofiei. Încă din antichitate, personalități remarcante ale comunității filosofice au abordat problematica existenței divinității, tendință care continuă și în zilele noastre, iscând un interes cel puțin la fel de intens.

Lucrarea descrie ipostaza statică și comună a divinului, forța magică, ierarhia divină, dimensiunea angelică, timpul divin sau personalizarea prezenței divine.

Dumnezeu, în gândirea monoteistă, este conceput ca ființă supremă, creator și principalul obiect al credinței.

De obicei, Dumnezeu este conceput ca fiind atotputernic, atotștiutor, omniprezent (atotprezent) și omnibenevolent (atotputernic), precum și având o existență eternă și necesară. Cel mai adesea, Dumnezeu este considerat necorporal (imaterial). Incorporealitatea sau corporalitatea lui Dumnezeu este legată de concepțiile despre transcendența lui Dumnezeu (a fi în afara naturii) sau a imanenței (a fi în natură); Teologia chineză prezintă o sinteză a ambelor noțiuni.

Unele religii îl descriu pe Dumnezeu fără referire la gen, în timp ce altele folosesc o terminologie specifică genului și orientată spre gen. Dumnezeu a fost conceput ca personal sau impersonal. În teism, Dumnezeu este creatorul și susținătorul universului, în timp ce în deism, Dumnezeu este creatorul, dar nu susținătorul universului. În panteism, Dumnezeu este universul în sine. Ateismul este o absență a credinței în Dumnezeu, în timp ce agnosticismul consideră existența lui Dumnezeu necunoscută. De asemenea, Dumnezeu a fost conceput ca sursa oricărei obligații morale și „cel mai mare existent conceput”.  Mulți filosofi au dezvoltat argumente pro și împotriva existenței lui Dumnezeu.

Religiile monoteiste se referă la zeul lor folosind diferite nume, unele referindu-se la idei culturale despre identitatea și atributele zeului lor. În Atenismul egiptean antic, probabil cea mai veche religie monoteistă înregistrată, această zeitate a fost numită Aten și s-a proclamat a fi singura Ființă Supremă „adevărată” și creatorul universului.  În Biblia ebraică și iudaism, numele lui Dumnezeu includ Elohim, Adonai, YHWH (ebraică: יהוה) și alții. Iahve și Iehova, posibile vocalizări ale lui YHWH, sunt folosite în creștinism. În doctrina creștină a Treimii, un singur Dumnezeu coexistă în trei „persoane” numite Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. În Islam, numele Allah este folosit, în timp ce musulmanii folosesc, de asemenea, o multitudine de titluri pentru Dumnezeu. În hinduism, Brahman este adesea considerat un concept monist al lui Dumnezeu.  În religia chineză, Shangdi este conceput ca progenitorul (primul strămoș) al universului, intrinsec acestuia și aducând constant ordine lui. Alte nume pentru Dumnezeu includ Baha în Credința Bahá'í,  Waheguru în Sikhism,  Ahura Mazda în Zoroastrianism,  și Sang Hyang Widhi Wasa în hinduismul balinez.

 O carte despre Divin nu poate avea puterea de a induce și descătușa ekstaza, dar poate pregăti momentul acesta. Gândul înconjoară cu obstinație și patimă reperul suveran, lăsându-se atras de Forța transcendentă. Teoria pregătește izbucnirea finală. Mă reculeg și mă concentrez asupra Sinelui unic – Dumnezeu -, construind un discurs inevitabil filosofic. Acest discurs mă poate desprinde oricând de mine însumi și de această existență în care m-am pomenit, pentru a mă proiecta Dincolo, Acolo unde se deschide împărăția Ființei Suverane în plină facere-de-Sine. Pot alege calea poate mai directă a rugăciunii sau a meditației de tip yoga, dar un lucru trebuie să știu: cunoașterea mea categorială sistematică, centrată asupra Ființei și generată de ideea Ființei sondează un teritoriu pe care îl voi cunoaște la momentul ekstazei cu atât mai bine și mai clar, cu cât m-am străduit mai mult să-l înțeleg în abstracta lui universalitate aici, în această lume și în această viață – proiectate ulterior în împărăția divină și continuate în registrul divin.

Corneliu Mircea (n. 23 ianuarie 1944, Timișoara) este un filosof român, medic psihiatru, cadru didactic asociat la Universitatea de Vest din Timișoara. Preocupat de metafizică, a scris o serie de lucrări de filosofie, precum și poezie. Este membru al unor societăți științifice și laureat al premiilor Uniunii Scriitorilor din România.

Între 1950-1957 a fost elev al Școlii Elementare nr. 3 din Timișoara, apoi a urmat liceul Constantin Diaconovici Loga. A urmat cursurile Facultății de Medicină Generală a Institutului de Medicină Timișoara. S-a specializat în psihiatrie și în 1977 a obținut titlul academic de doctor. Până în 1972 a lucrat ca medic intern și medic secundar la Clinica de Psihiatrie Timișoara, iar apoi, ca medic specialist la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia. Din 1990 este medic primar, iar între 1997–2003 a fost directorul acestui spital.

A fost atras de filosofie, de lucrările lui Hegel și Platon și a fost influențat de Noica. Între 1991–1997 a coordonat Atelierul de Metafizică de pe lângă Societatea Timișoara. Simultan cu activitatea medicală, între 1993–1998 a fost cadru didactic asociat la Facultatea de Filosofie a Universității de Vest din Timișoara, unde a predat metafizica. În 1997 a obținut titlul academic de doctor în filosofie. Din 1999 activează la Secția de Teologie a aceleiași universități.

Este membru corespondent al Societății pentru Analiză Socială și Logoterapie Viena, membru al Societății Transeuropene Strasbourg-Paris și al Societății de Filosofie din Poitiers, fiind apreciat de personalități ca Jean-Louis Vieillard-Baron (fr). Într-o lucrare a sa, Vieillard-Baron evocă colaborarea îndelungată dintre Timișoara și Poitiers, menționând evenimente care s-au derulat între anii 1994–2006, multe din ele fiind organizate de Corneliu Mircea, pe carel-l consideră „un filosof prin vocație” (« C'est un philosophe par vocation qui exerce la médecine (...) »). În cadrul acestei colaborări, Corneliu Mircea a fost invitat în 1997 la Universitatea din Poitiers ca profesor invitat.

A publicat lucrări filosofice, majoritatea publicate de editurile Cartea Românească și Paideia:

Cumpăna dorului, eseu de debut, 1978,

Inter-comunicare, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1979,

Cartea Ființei, 1980,

Ființă și conștiință, 1984, premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Timișoara,

Discurs despre Ființă, 1987,

Etica tragică (sau despre nebunia colectivă), 1995,

Dialoguri despre Ființă/Dialogues sur l'Être (volum colectiv), Timișoara: Ed. Amarcord, 1995,

Timp și melancolie, Ed. Hestia, 1997 (volum colectiv),

Despre logos, Ed. Hestia, 1998 (volum colectiv),

Orizontul sacru, Ed. Polirom, 1998 (volum colectiv),

Originarul, 2000,

Facerea: Tratat despre Ființă, 2001; ediția a doua, 2015,

Ființă și extaz, 2002,

Divinul, 2006,

Facerea: Tratat despre spirit, 2009,

Introducere în onto-teologie, 2013,

Traité de l’Être, 2015 (traducere: Maria Țenchea),

Traité de l’Esprit, 2015 (traducere: Maria Țenchea și Adina Tihu).

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.