Descifrarea sufletului in De Anima (Aristotel) - Ana Svetlana Tomas

Categoria: emblematic Europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Pentru filosofii presocrati, sufletul a fost sursa miscării și senzațiilor, în timp ce pentru Platon a fost sediul ființei, distinct metafizic de corpul pe care a fost fortat să-l locuiască temporar. Studentul lui Platon, Aristotel, a fost hotărât să testeze adevărul ambelor credințe – în lucrarea De anima.

Tratatul Despre suflet (greacă: Περὶ Ψυχῆς, Peri Psyches, latină: De anima) scris de Aristotel se alătură tratatelor sale de biologie , care constituie aproape o treime din opera sa păstrată.

Aristotel definește sufletul ca principiu al vieții și al mișcării ființelor vii. De asemenea, Aristotel este interesat de sufletul uman ca principiu al inteligenței, dar în opoziție cu Platon, acest aspect nu are decât un loc secund, mai cu seamă viața animală impunând lucrarea.

Contrar lui Platon, care definea sufletul ca pe o realitate autonomă, separată de corp și unită accidental cu el, Aristotel, se interesează de suflet drept componentă esențială a acestui tot indisolubil care este ființa vie. Principiu al vieții, sufletul este inclus în corp: el este ceva al corpului, care îi dă această calitate particulară de viu. El este astfel strâns legat de organizarea corpului: o piatră (existență naturală inertă) sau o mașină (existență artificială) nu pot primi viața. Pe de altă parte, distrugerea unui singur organ este câteodată suficientă pentru a-i lua animalului calitatea sa esențială de viu.

Pentru a defini ceea ce este sufletul în raport cu corpul, Aristotel încearcă două comparații. Dacă securea ar avea suflet, acesta ar fi "securitul", adică aptitudinea de a tăia; dacă ochiul ar avea suflet, acesta ar fi capacitatea de a vedea (vederea). Ceea ce definește securea drept secure și ochiul drept ochi este perfecțiunea lor proprie (funcția lor); pentru suflet această perfecțiune este viața.

Aristotel numește acest principiu de perfecțiune entelehie. Sufletul este astfel definit drept "entelehia primară a unui corp organizat care posedă viața ca potențialitate". Aristotel de asemenea spunea că sufletul este viață, neavând limite.

Facultățile sufletului

Sufletul ca principiu vital: hrănirea și reproducerea

Chiar la scara ei cea mai umilă, viața nu constă într-un proces pur mecanic și material. A se hrăni nu este tot una cu acumularea hranei și creșterea de o manieră nedefinită. Transformarea acestei hrane într-un fel anume mărește părțile corpului conform unei limite, unei proporții și unei armonii; sufletul este principiul care realizează această proporție armonioasă.

Sufletul ca principiu senzorial

Pentru Aristotel, simțul nu este alterat de sensibil, senzația constând mai curând într-o trecere în act a sensibilului și totodată a facultății de a simți. De altfel, nu există contact corporal în senzație. Dimpotrivă, este nevoie de o anumită distanță între simț și lucru, un "mediu" ce transmite proprietățile sensibile ale lucrului.

Sufletul ca principiu intelectual

Gândirea este legată de corp prin exercițiu, fiind total independentă de corp prin obiectul său. Această ambiguitate face deosebit de complexă rezolvarea problemei nemuririi sufletului, a cărei condiție esențială este capacitatea sa de a exercita o activitate proprie în afara corpului. Aristotel compară gândirea cu senzația. Vederea degajă culorile lucrului, dar pentru aceasta ea are nevoie de lumină care face în același timp lucrul "vizibil" și ochiul "văzător". Gândirea are de asemenea nevoie de un echivalent al luminii pentru a supune lucrurile gândului. Această "lumină" intelectuală este numită de Aristotel "gândire în act".

Francis Crick, laureatul premiului Nobel pentru descoperirea structurii moleculare a ADN-ului, făcea valuri în 1994 cu ocazia publicării cărţii sale „The Astonishing Hypothesis”, în care susţinea că sufletul este o iluzie perpetuată doar de credinţa noastră în ea. Omul de ştiinţă oferea o veste dură cititorilor încă din primele rânduri: „«Tu», bucuriile şi necazurile tale, amintirile şi ambiţiile tale, sentimentul de identitate personală şi de liber arbitru – toate acestea nu sunt nimic mai mult decât comportamentul unui număr uriaş de celule nervoase şi al moleculelor asociate lor”.

În cele două decenii scurse de la publicarea acestei cărţi, ştiinţa a făcut numeroase progrese în domenii, precum neuroştiinţa, ce permit evaluarea dovezilor care contestă sau atestă existenţa sufletului, concept despre care filozoful Stephen Cave afirma că este „cea mai importantă idee din istoria omenirii”.

Stagiritul are o natură generoasă, profund umană, valorificatoare, accentuează luminozitatea spiritului prin descifrarea sufletului pentru un Sine unitar, intuiește că Sinele reprezintă structura de identitate a personalităţii, incluzând tendinţele inconştiente şi orientând activitatea psihică a individului.

(...)

Sufletul este o calitate particulară a naturii, este o formă desăvârşită, este un cumul de metamorfozare din corpul vieţuitoarelor, plante şi animale, este o calitate prezentă în fiinţa umană. Relaţia între suflet şi corp, în perspectiva lui Aristotel, este o autoritate a celor mai generale relaţii dintre formă şi materie, și ambele însufleţesc corpul, sufletul fiind o manifestare particulară a materiei, provenită de la δημιουργώ.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

Vol. Ana Svetlana Toma reușește să stabilească legături între concepția despre suflet a lui Aristotel și concepția etică a Stagiritului