Despre pedagogie - Immanuel Kant

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrarilor catalogate Emblematic Europa fac parte cartile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive si care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de editii ilustrate, de forme noi de editare. Cultura romana respiră si in prezent in cultura eropeana pe care o asimileaza specific. Capodoperele nascute in epoci si culturi diferite in Europa au devenit in timp emblematice pentru spiritul continentului european. Fiecare carte din această categorie este marcata cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul in care a aparut si s-a afirmat. In cazul in care opera este considerata capodopera, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodopera a culturii europene.

În această lucrare Kant valorifică importanța instruirii asupra naturii umane, căci, susține acesta, omul nu poate deveni om decât prin educaţie, problemele concrete ale educației, aspectele aplicării ei în experiența vieții de zi cu zi.

Educația este un tip particular de acțiune umană; o categorie fundamentală a pedagogiei.

Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea, John Locke, educația se prezintă sub forma unei relații interpersonale de supraveghere și intervenție ce se stabilește între „preceptor” (educator) și copil (viitorul „gentleman”).

Filosoful german Immanuel Kant, aprecia că educația contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societății: „este plăcut să ne gândim că natura omenească va fi mai bine dezvoltată prin educație și că se poate ajunge a i se da o formă care să-i convie cu deosebire. Aceasta ne descoperă perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc”.

Pentru Jean-Jacques Rousseau educația este în același timp intervenție și neintervenție: „Educația negativă presupune înlăturarea oricărui obstacol din calea dezvoltării firești, totul trebuind lăsat să se producă de la sine fără nici o intervenție”.

În opinia pedagogului german Johann Frederich Herbart educația este împărțită în trei subdiviziuni: guvernarea, învățământul (realizarea unor obiective specifice) și educația morală.

Educația diferă de la o etapă istorică la alta în funcție de condițiile materiale și spirituale ale societății. Educația este un fenomen social, specific uman, care apare odată cu societatea, dintr-o anumită necesitate proprie acesteia – aceea a dezvoltării omului ca om, ca forță de muncă și ființă socială.

Odată cu succesiunea epocilor istorice idealul, mecanismele, conținuturile, finalitățile educației s-au schimbat, au evoluat și s-au perfecționat. Educația este deci supusă schimbărilor istorice, ea apărând odată cu societatea din comuna primitivă.

Genul uman trebuie să producă de la sine, prin proprie străduință și încetul cu încetul, întreaga dispozițiune naturală a umanității. O generație crește pe alta. Primul început putem să-l căutăm într-o stare primitivă sau chiar într-o stare perfectă, civilizată. Dacă se presupune că această din urmă stare a existat mai înainte și mai întâi, în acest caz omul ar fi trebuit doar să se sălbăticească și apoi să recadă din nou în barbarie.

(...)

Omul are însă din natură o atât de mare înclinare spre libertate încât, obișnuindu-se doar puțină vreme cu ea, îi aduce orice jertfă. Chiar de aceea disciplina trebuie să se aplice, cum am spus, foarte de timpuriu, căci, nefăcând astfel, în urmă omul greu se poate schimba. El ascultă apoi de orice toană. Vedem acest lucru la neamuri sălbatice care, stând chiar mai lungă vreme în serviciul europenilor, nu se obișnuiesc totuși niciodată a trăi după felul acestora. Nu e însă vorba aici de un nobil dor de libertate, cum cred Rousseau și alții, ci de o anumită primitivitate, întrucât aici animalul n-a dezvoltat încă, așa-zicând, în sine, umanitatea. De aceea omul trebuie deprins de timpuriu să se supună preceptelor rațiunii. Dacă în tinerețe i se lasă voința și nimic nu i se opune, el păstrează toată viața sa o anumită sălbăticie. ªi nici nu le ajută la nimic acelora ce în tinerețe au fost cruțați printr-o prea mare alintare din partea mamei; căci în urmă li se va opune din toate părțile o rezistență cu atât mai îndârjită, și pretutindeni vor primi lovituri când se vor amesteca în afacerile lumii.

Immanuel Kant a fost un filosof german, unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania.

Kant este socotit unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă influență asupra dezvoltării filozofiei în timpurile moderne. În special Fichte, Schelling și Hegel și-au dezvoltat sistemele filozofice pornind de la moștenirea lui Kant. Cei mai mulți scriitori și artiști din vremea lui au fost influențați de ideile sale în domeniul esteticii, operele lui Goethe, Schiller sau Kleist neputând fi înțelese fără referința la concepțiile filozofice ale lui Kant.

Traducere de Traian BRĂILEANU

Traian Brăileanu (1882 -1947) a fost un profesor și om politic legionar român, care a ocupat funcția de ministru al Educației naționale, Artelor și Cultelor în Guvernul Ion Antonescu  (14 septembrie 1940 - 21 ianuarie 1941).

A fost licențiat al Facultății de Filosofie din Cernăuți, profesor la Liceul „Aron Pumnul“, doctor al Universității din Cernăuți (1909), decan al Facultății de Litere și Filosofie din aceeași localitate, membru al Academiei de Științe Politice de pe lângă Columbia University din New York.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

Ediția include o prefață semnată de prof. univ. dr. Constantin Stroe.