Paideia Providenţa Divină - George Remete Teologie 54,00 lei Mărește

Providenţa Divină - George Remete

George Remete

Această lucrare este, probabil, prima monografie în limba română privind purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de om și față de lume.

Mai multe detalii

2617P

Nou

54,00 lei cu TVA

Are 1 Argument, 5 Părți principale, Concluzii și o Addenda. Principala ei preocupare constă în combaterea obiecțiilor care se ridică mereu împotriva credinței în Providență. Deși este o lucrare teologică, științifică, este scrisă totuși într-un limbaj simplu, ca să fie înțeleasă de un public cât mai larg.

AutorGeorge Remete
Specificații autorpreot prof. univ. dr.
Anul publicării2023
Format140 x 200 mm
Nr. pagini410
ColecțiaSpiritualitate ortodoxă
GenReligie
SubgenOrtodoxie
LimbaRomana
Tip formatFizic
ISBN978-606-748-835-7

Scrieţi un comentariu

Providenţa Divină - George Remete

Providenţa Divină - George Remete

Această lucrare este, probabil, prima monografie în limba română privind purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de om și față de lume.

Scrieţi un comentariu

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent, aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

   Argument

    Aproape toate manualele de teologie dogmatică tratează tema Providenței pe câteva pagini; chiar și în „Teologia Dogmatică” a păr. D. Stăniloae ea este „rezolvată” pe 9 pagini. Este adevărat că există o literatură bogată privind teodiceea (adică îndreptățirea lui Dumnezeu), dar aceasta se preocupă de absolvirea lui Dumnezeu în fața răului și nu de suferința omului. Or, trebuie înțeles că Providența nu înseamnă numai subtilitatea teologică a îndreptățirii lui Dumnezeu ci mai ales raportarea rezolvatoare a lui Dumnezeu la suferința omului. În raportul Dumnezeuom, teologii teodiceii țin parte lui Dumnezeu, în loc să țină parte omului: omul se situează împotriva omului! Acești teologi ar trebui să rememoreze că Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, n-a ținut parte lui Dumnezeu ci a ținut parte omului; căci în fața lui Dumnezeu-Tatăl a asumat păcatele lumii și „s-a făcut pe sine blestem” (Gal. 3,13), ca să răscumpere pe oameni, frații săi. Teologul creștin ar trebui să realizeze că Iisus Hristos n-a venit ca Drept Judecător (Ioan 3,17) sau guru, ci ca Păstor și Doctor și n-a condiționat vindecarea de explicații, păcate sau vină. De aceea, nici teologul nu trebuie să vorbească suferinzilor ca guru sau explicator de păcate, ci ca păstor și doctor. Căci urgența suferinței nu este explicarea ci alinarea. E uluitor și incredibil cu câtă talentată superficialitate „rezolvă” teologia problema Providenței. Oamenii sunt zdrobiți și disperați, iar la urletele lor de suferință teologii răspund cu învățăturile subtile și fermecătoare despre ființă și energie, har, libertate și îndumnezeire. Ei se dovedesc incapabili să dea răspunsuri actuale și satisfăcătoare pentru omul secolului 21. Frecție la piciorul de lemn! Căci teologia filosofică, subtilă, abstractă, didactică sau obsedată să-L apere pe Dumnezeu se dovedește ineficientă sau chiar falsă. Dumnezeu se apără singur și n-are nevoie de ajutorul omului, căci „Dumnezeu vorbește bine despre Dumnezeu”, așa cum arată Pascal („Cugetări”, XII, 799). Numai o teologie aplicată sau existențială poate fi înțeleasă și eficientă omului de astăzi. Având în vedere expedierea rapidă a Providenței în tratatele de teologie, este evident că pentru autorii lor tema Providenței nu este centrală ci secundară. Această tratare se explică, probabil, prin credința acelor autori că existența lui Dumnezeu subînțelege deja și impune Providența divină, și n-ar mai fi nevoie de o tratare deosebită a ei. Majorității teologilor i se pare că existența lui Dumnezeu dovedește Providența. Noi socotim însă exact invers: numai Providența dovedește existența lui Dumnezeu. Căci argumentarea Providenței se dovedește esențială, prioritară și obligatorie pentru afirmarea existenței lui Dumnezeu. Degeaba impui omului existența lui Dumnezeu dacă nu reușești să-i arăți purtarea Lui de grijă; ar însemna să oferim un Dumnezeu străin și, de fapt, inutil. Providența se dovedește prioritară chiar și față de Judecata finală, căci „până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții” iar mulți oameni nu se mai înfricoșează de chinurile iadului, căci le trăiesc deja pe pământ. De aceea, chiar dacă nimeni n-a afirmat prioritatea ei în teologie, noi socotim că tema Providenței este cea mai importantă: pentru că toate celelalte stau sau cad împreună cu ea. Trebuie să menționăm că lucrarea de față reprezintă, într-o altă perspectivă, reluarea ideii din cartea „Suferința omului și iubirea lui Dumnezeu”. Însă acolo era vorba mai mult de raportarea suferinței omului la Dumnezeu și, mai ales, în perspectiva veșniciei. Însă în această carte – mai amplă și mai documentată – avem în vedere raportarea lui Dumnezeu la suferința omului, în condiția istorică, în lumea pământească. Tratarea Providenței este extrem de dificilă, pentru că obiecțiile împotriva ei sunt foarte puternice și tocmai credincioșii onești și riguroși sunt cei care înțeleg cel mai bine gravitatea obiecțiilor. Pentru atei, tema Providenței prezintă interes numai în măsura în care pot ridiculiza credința. Însă de fapt ea nu constituie o problemă pentru aceștia, din moment ce pentru ei nu există Dumnezeu: „e absurd și ridicol să mai vorbim de purtarea Lui de grijă!”. Providența e dificilă pentru credincioși, nu pentru necredincioși; necredincioșii se descurcă și fără ea, numai credincioșii au probleme. Fără argumentarea pertinentă, solidă și convingătoare a Providenței, teologia „e admirabilă, e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!”. Oamenii n-au nevoie de teorii despre Dumnezeu, ci de ajutorul lui Dumnezeu, iar aceasta este și menirea teologiei. De aceea, teologii ar trebui să renunțe la subtilități, abstracțiuni, didacticism și autosuficiență și să conștientizeze responsabilitatea față de credincioșii care suferă și care-i hrănesc. Iar dacă nu sunt capabili să dea un răspuns cinstit, limpede și convingător, atunci măcar să ofere o sfântă tăcere.

Părintele Gheorghe Remete profesor universitar, specialist în domeniul științelor umaniste, în special teologie.

Părintele Gheorghe Remete s-a născut în anul 1954 și este cadru didactic universitar, specialist în domeniul științelor umaniste, în special teologie. În prezent este profesor univ. dr. al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Albă Iulia.

 

Licențiat în teologie al Facultății de Teologie Ortodoxă din București între 1974-1978, părintele Gheorghe Remete urmează și studiile doctorale (1979 – 1987), susținând teza intitulată „Sfintele Taine în contextual dialogului orthodox-luteran”.

 

În anul 2006, părintele Gheorghe Remete este distins cu premiul „Ioan Petrovici” din partea Academiei Române pentru lucrarea științifică intitulată Cunoașterea prin tăcere.

 

Activitatea de cercetare științifică s-a concretizat printr-o serie extrem de consistentă de cărți, studii, comunicări și articole pe care părintele Gheorghe Remete le-a publicat de-a lungul carierei sale, dintre care amintim:

 

Volume: Dogmatica ortodoxă, manual pentru seminariile ortodoxe, Ed. Episcopiei Ortodoxe, Alba Iulia, ediția I – 1996, ediția a II-a – 1997; ediția a III-a – 2000, ediția a IV-a – 2007; Sfintele taine în contextul dialogului ortodox-luteran, Ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe, Alba Iulia, 1999, ed. a II-a, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009; Perspective noi în teologia sacramentală luterană. Evaluare ortodoxă, Ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe, Alba Iulia, 1999; Contribuții la studiul istoriei bisericești universale, vol. I, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 200; Cunoașterea prin tăcere, ediția I, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004; ediția a II-a, Ed. Paideia, București, 2007, 5 volume; ediția a III-a, Alba Iulia 2011; Das schweigen als sein, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2005; Suferința omului și iubirea lui Dumnezeu, ediția I, Ed. Institutului Biblic al B.O.R., București, 2005. ediția a II-a, rev. și adăug., Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2006; Poezii, Ed. Punct, București, 2010; Martin Heidegger, între fenomenologie și teologie, Ed. Reîntregirea, 2010.

 

Traduceri: Rabindranath Tagore, Ofranda lirică (traducere din limba franceză), Ed. Episcopiei Ortodoxe, Alba Iulia, 1995, ediția a II-a, Ed. Paideia, București, 2009, Max Picard, Fuga de Dumnezeu (traducere din limba germană), Ed. Anastasia, București, 1998 și Wolfhart Pannenberg, Teologia sistematică, vol. III (traducere din limba germană), Alba Iulia, 1999.

 

Distincții, titluri și premii: Nominalizat la titlul MAN OF THE YEAR – 2006, de către Governing Board of Editors of the American Biographical Institut; distins cu premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române pe anul 2004, pentru cartea Cunoașterea prin tăcere, decernat în cadrul ședinței solemne a Academiei Române din 19 decembrie 2006; inclus în Enciclopedia Personalităților din România, ediția a IV-a, 2009; inclus în Enciclopedia Ortodoxiei Romanești, București, 2010.

 

9 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: