Prin noi înşine - o istorie a liberalismului românesc - Alexandru Cristian, Eugen Stănescu, Iulia Stănescu

Cartea este o cronică a istoriei Partidului Național Liberal și a mișcării liberalismului românesc.

Cuvânt Înainte

Prin noi înșine  -  o istorie a liberalismului românesc  este cartea concepută de trei  istorici  Dr. Alexandru Cristian, dl. Eugen Stănescu și dna Iulia Stănescu, toți absolvienți ai Facultății de Istorie București. Ei au hotărât impreună să aleagă acest subiect al liberalismului românesc și al partidului corespunzăror – Partidul Național Libral PNL, cercetând documentația disponibilă în biblioteci și muzee. Iar  motto-ul Prin noi înșine,  este deviza PNL, reprezentând voința  dezvoltării României prin propriile ei forțe.

Cronica istoriei Partidului și a mișcării liberalismului românesc este un demers memorialistic oportun, când mai mult ca oricând trecutul trebuie cunoscut, deoarece pe zi ce trece memoria fostelor evenimente istorice este mai aproape de a fi dată uitării. Ca atare, meritul alegerii acestui subiectul este cu atât mai important cu cât amintește – după o lungă perioadă de încercare de anihilare  – memoria contribuților acestui Partid în politica țării.

Pentru a înțelege și a scoate în evidență importanța nașterii liberalismului  și al Partidului Liberal trebuie să  ne referim la  istoria feudal/fanariotă al celor două  mici Principate Valachia și Moldova cu  dificila lor geografie, având frontiere cu două imperii,  cel otoman și cel rusesc, ambele cu dorința de a influența sau ocupa aceste teritorii, dar a cărei  populație de origine daco-latină având alte veleități, explică dorința inițierii mișcărilor  de eliberare și emancipare națională .

O primă astfel de mișcare a fost cea din 1821 a lui Tudor Vladirescu susținută de boierime impotriva regimul fanariot impus de Imperiul Otoman. Acesta a marcat momentul  când o parte din tineretul român a început să plece să studieze la Paris, aducând în țară influența scrierilor  lui Montesquieu, Voltaire și Rousseau, care au stat la baza ideii Unificării Principatelor.  A doua, a fost mișcarea revoluționară sau Revoluția din 1848  inițiată de inetectualii și politicienii, între timp educați tot la Paris, care se întorceau în țară cu idealuri naționale de dreptate, democrație, și evident împotriva suzeranității otomane.

În timpul împrejurărilor politice dificile a Principatelor, la București  a apărut  un tânăr cu idei  optimiste în persoana lui Ion C. Brătianu care vedea o oportunitate în mișcarea revoluționară a anului 1848. Împreună cu C. A. Rosetti  au format  guvernul revoluționar din 1848, fiind convinși că românii formează de fapt nucleul cultural occidental în sud-estul Europei, având mai mult în comun cu Franța și Anglia decât cu influența asiatică a Imperiului Otoman. 

Ulterior, cele două Principate devenite între timp România au beneficiat de Tratatul de la Versailles, când imperiile au dispărut și când popoarele au avut dreptul să dispună de  propria soartă, un principiu propus de Președintele Woodrow Wilson, când situația geo-politică a țării a devenit una de frontieră europeană între West și Est.

Revenind la liberalism,  I. C. Brătianu împreună cu C.A. Rosetti, au jucat un rol important în vederea aducerii unui domnitor străin Prințul Carol de Hohenzollern în vederea instalării Monarhiei Constituționale democrate, Brătianu totodată a participat la  Adunarea Constituantă a Constituției din 1866.  Deci, idea liberală a fost adânc implantată în istoria românilor odată cu ascensiunea burgheziei, a intelectualilor profesioniști sau culturali,  datorită familiei Brătianu și al membrilor  PNLcare s-au bucurat de o gândire pozitivă și iubind Țara au reușit imposibilul, contribuind la mari înfăptuiri în favoarea ei. Iar, pentru menținerea ideilor liberale I.C. Brătianu și-a educat copii la Paris pentru a deveni politicieni desăvârșiți.

Meritul autorilor  a fost să găsească și să publice sursele istoriei liberalismului românesc și a activității PNL, concentrându-se asupra multor aspecte ca:  membrii partidului, organizarea și programele  partidului, cele cinci guverne liberale, doctrine ale liberalismului sau anumite disidemțe. Cartea include și publicarea unor serii de documente originale, anume: discursuri, programe, manifeste sau scrisori  între 1875 și 1892, cât și cele ale Guvernului și Partidului lui Gh. Tătărescu scindat în 1944 de cel original prezidat de  Dinu I.C. Brătianu.

Mă voi referi pe scurt la cei opt președinții PNL, unii fiind prim-miniștrii,  cu precădere a Brătienilor și anume:

1) Ion C. Brătianu, fondatorul liberalismului, începând cu Revoluția din 1848, el a fost deputat în Divanul ad hoc în 1857, a înființat la 24 mai 1875 Partidul Național Liberal PNL ca partid politic românesc de tip european în baza Constituției din 1866. În plus, I.C. Brătianu cu PNL au participat la independența absolută  aRomâniei din 1877. El a fost Președintele PNL, 1875-1891, Prim-Ministru de patru ori, iar PNL a avut o viață de guvernare puternică și lungă timp de 12 ani,1876-1888; 

2) Dimitrie C. Brătianu. (frate mai mare a lui I.C.B.),  a participat la Revoluţia de la 1848, fiind ales în Comitetul Revoluţionar, și împreună cu Ion Ghica şi Al. G. Golescu, au contribuit la promovarea învaţmântului în Principate, el a fost  Președinte PNL 1891-92,  Prim Ministru câteva luni și  Primar al Bucureștiului; 

3) Dimitrie A. Sturdza, a fost Președinte PNL 1892- 1909, de patru ori prim-ministru 1895-1908, iar în timpul sau a avut loc rrăscoala țăranilor din 1907, Președinte al Academiei Române;

4) Ionel I. C. Brătianu (primulfiu al lui I.C.B.) a fost  personajul cel mai activ, iar după ce Romania a intrat în război alături de Antantă la 16 august 1916, a contribuit la reușita Marei Uniri Naționale, reprezentând România în 1918 la Pacea de la Paris, realizând realipirea Transylvaniei, Bucovinei, Basarabiei și parte din Banat la Țara Românească, totodată agreând adoptarea sistemului votului universal. În 1921 a sprijinit împroprietărirea țăranilor după exproprierea a 7 milioane de ha. de la moșieri și adoptarea Constituției din 1923, fiind cea mai democratică din Europa acelui timp și corespunzătoare noului statut al României Mari;  a fost Președintele PNL, 1909-1927, Prim-Ministru de șapte ori și Membru de Onore al Academiei Române. 

5) Vintilă I. C. Brătianu (al treilea fiu al I.C.B.), descris de I.G. Duca ca un om senin, de principii, cu simțul datoriei, de esență superioară, care ajuta pe  Ionel fratele mai mare fiind solitar cu el. Este autorul devizei Partidului  Prin noi înșine, adică dezvoltarea țării în toate domeniile, a fost Președinte PNL 1928-29, Prim-Ministru un an, de mai multe ori ministru, Primar al Bucureștiului, Director al BNR;

 6) Ion  Gh. Duca a fost Președinte PNL1930-1933 și Prim-Ministru  în 1933,  a scris Doctrina Liberală, a scos Garda de Fier în afara legii și aa fost sasinat de legionari la 29 decembrie 1933 în Gara Sinaia;

7)  Constantin (Dinu) I. C. Brătianu. (al doilea fiu a lui I.C.B.)  a fost Președinte PNL 1934-1947, a fost contra dictaturii Regelui Carol II și contra lui Gh. Tătărescu,  sprtjinind lovitura de stat de la 23 august 1944 a Regelui Mihai ceea ce a permis  alăturarea țării Puterilor Occidentale conform tradiției istoriei românești. A fost contra PNL înființat de Tătărescu în 1944. 

8) Gheorghe Tătărescu,  membru PNL din 1931,  a susținut pe Regele Carol II, a fost contra nazismului, în 1944acreat noul PNL când s-a produs ruptura cuConstian (Dinu) I.C. Brătianu,  a semnat colaboarea cu comuniștii și a intrat în 1946 în  Guvernul Petru Groza.  Fiica sa Sanda Tătărescu Negroponte, a explicat în anii 90 că tatăl ei Gh. Tătărescu a încercat în 1944 să convingă Partidul Liberal  să colaboreze cu guvernul P. Groza cu dorința de a feri țara de armata sovietică.

...

În concluzie, ca descendentă a unei familii cu personaje liberale, a  străbunicului meu Constantin Vrăbiescu, fost deputat în Divanul ad hoc în 1857 (coleg cu I.C. Brătianu) deputat liberal de Dolj în Parlamentul României (coleg cu Eugen Carada), a unchiului meu Iulian Vrăbiescu fost Primar al Craiovei, Prefect de Dolj și Senator de Dolj al Partidului Liberal și a îndepărtatului văr Vintilică Brătianu (fiul lui Vintilă Brătianu, și nepot al lui Olga Stolojan născută Vrăbiescu), Președinte PNL 1996-2000 -  nu pot decât să mulțumesc autorilor Dr. Alexandru Cristian, dl. Eugen Stănescu și dna Julia Stănescu,  atât pentru alegerea subiectului cât și pentru strădania obținerii informațiilor necesare pentru publicarea și distribuirea acestei cărții prin țară. Aceasta va contribui acum în 2020 la formarea opinii publice necesare cetățenilor tocmai la un moment care poate avea consecințe importante în vederea readucerii încrederii cetățenilor - sau eventual al viitorilor votanți - în Partidul Naținal Liberal, PNL după o lungă și nefericită întrerupere.

In afară de cele spuse mai sus, citind cartea  mi-amadus aminte de emoția simțită la vârsta de 6 ani la auzul asasinării Primului-Minstrui al țării, I. G. Duca sauplăcerea să reîntâlnesc în scris enorm de multe personalități politice despre care auzeam acasă părerile tatălui și unchiului meu George și Nicolae Vrăbiescu, educați si ei la Paris, fie cu cuvinte de laudă sau de oprobiu,  păreri care după atâția ani s-au adeverit a rămâne, din punctul meu de vedere, corecte și azi.

Autorii sunt Iulia Stănescu, Eugen Stănescu şi Alexandru Cristian.

Prefața e semnată de Simona Maria Vrăbiescu Kleckner.

Pe autorii Iulia Stănescu, Eugen Stănescu şi Alexandru Cristian îi leagă nu numai rigoarea ştiinţifică şi pasiunea cercetării fără de care nu poate fi realizat un asemenea amplu demers memorialistic, ci şi apropierea unei legături familiale, Alexandru Cristian fiind nepotul celor dintâi, cunoscuţi istorici şi muzeografi, experţi în istorie, documente şi memorialistică, având o îndelungată şi apreciată activitate în domeniu, mulţi ani aflându-se în conducerea ştiinţifică şi administrativă a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, iar numele domniilor lor apărând pe coperta multor altor cărţi şi studii de specialitate. La rândul său, mult mai tânărul autor (născut în 23 octombrie 1987) este absolvent al unor studii de Drept şi Istorie, al unui master în Securitate şi Apărare, fiind doctor în Informaţii şi Securitate Naţională – Universitatea Naţională de Apărare „ Carol I”, precum şi autor al unor cărţi de politică internaţională şi geopolitică, al unor articole ştiinţifice şi recenzii literare, dar şi al unor volume de poezie, printre altele fiind membru al Societăţii Scriitorilor Militari, al Societăţii de Istoria Medicinei, al Asociaţiilor Scriitorilor Israelieni de Limbă Română.

Simona Maria Vrăbiescu Kleckner – devenită o recunoscută personalitate de talie internaţională a biblioteconomiei juridice, cu studii de Drept şi masterate în Drept internaţional şi Informatică, absolvite la prestigioasele universităţi Columbia şi New York, împlicându-se constant, în imensul său patriotism, în viaţa comunităţii româneşti, în slujirea intereselor majore ale României, în desfăşurarea unei intense activităţi de lobby la Congresul SUA şi alte autorităţi americane.

„Ca descendentă a unei familii cu personaje liberale, a străbunicului meu Constantin Vră biescu, fost deputat în Divanul ad hoc în 1857 (coleg cu I.C. Brătianu ) deputat liberal de Dolj în PARLAMENTUL României (coleg cu Eugen Carada), a unchiului meu Iulian Vrăbiescu-fost Primar al Craiovei, prefect de Dolj şi senator de Dolj al Partidului Liberal şi a îndepărtatului văr Vintilică Brătianu (fiul lui Vintilă Brătianu şi nepot al Olgăi Stolojan, născută Vrăbiescu), preşedinte PNL 1996-2000- nu pot decât să mulţumesc autorilor dr. Alexandru Cristian, dl. Eugen Stănescu şi dna Iulia Stănescu, atât pentru alegerea subiectului cât şi pentru strădania obţinerii informaţiilor necesare pentru publicarea şi distribuirea acestei cărţi. Aceasta va contribui acum, în 2020, la formarea opiniei publice necesare cetăţenilor tocmai la un moment care poate avea consecinţe importante în vederea readucerii încrederii cetăţenilor – sau eventual al viitorilor votanţi –  în Partidul Naţional Liberal, după o lungă şi nefericită întrerupere”, mărturiseşte în prefața cărții doamna Simona Maria Vrăbiescu Kleckner.

Biografie

Simona Maria Vrăbiescu Kleckner este descendenta unei ilustre familii boiereşti româneşti din Oltenia – ce a avut ca înaintaş pe Banul Baba Novac, fiică şi respectiv nepoată a conf. George Vrăbiescu*) şi av. Nicolae Vrăbiescu, remarcabili jurişti din perioada interbelică – doctori în drept la Paris, şi nepoată prin alianţă a marelui profesor latinist Nicolae Herescu.

În 1965 a emigrat în SUA, unde s-a afirmat ca o personalitate de talie internaţională a biblioteconomiei juridice şi, dând dovadă de un imens patriotism, s-a implicat activ în comunitatea românească şi slujirea cu devoţiune a intereselor majore ale României.

Pentru meritele sale deosebite a fost decorată de Preşedintele Emil Constantinescu cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Căpitan (2000), Majestatea Sa, Regele Românilor, conferindu-i Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate (2008).

Educaţie

Diploma de licenţă la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, 1949 – unde a studiat cu legendari profesori ca Istrate Micescu, Mihai Dodel Eliescu, Tudor Popescu, Alexandru Vălimărescu, G. Dumitriu, Dorel Dumitrescu, I.G. Gruia, George Strat, Aristide Basilescu, I.N. Finţescu, Constantin Daşcovici, Mihai Oroveanu, Jean Vermeulen, P. Viforeanu, Vintilă Dongoroz, George Vrăbiescu ş.a.

Masterate în informatică la Columbia University, 1969 şi în drept internaţional public la New York University, 1973.

Poziţii

Asociat curator la Biblioteca Juridică a Universităţii New York, 1969-1974;

Şefa Bibliotecii Juridice ONU, 1975-1986;

Şefa Secţiei de Referinţe şi Bibliografii a Bibliotecii Dag Hammarskjold a ONU, 1986-1987;

Directoarea Bibliotecii Curţii Federale de Comerţ Internaţional a SUA, 1987-1996.

Activitate politică şi civică

Co-Preşedinte, din 1991, şi Preşedinte, din 1996, al organizaţiei ACORD, Comitet politic pentru promovarea democraţiei în România printr-o intensă activitate de lobby la Congresul SUA şi alte autorităţi americane, 1990-1998.

Consilier de Stat şi Personal al Preşedintelui Emil Constantinescu pro bono, la Palatul Cotroceni, iunie 1999-decembrie 2000.

Autor

O Mărturie Provocată – Bucureşti, Themis Cart, 2004, 399 p. – analiză a mandatului prezidenţial 1996-2000;

Din Exil – Lobby în SUA pentru România, 1990-1998 – Bucureşti, Ziua, 2006, 423 p. – carte dedicată, după spusele autoarei – ce-i rezumă magistral întregul său crez de o viaţă: „memoriei tuturor celor care au luptat pentru ţară, tradiţie şi credinţă, celor care au murit şi celor care au supravieţuit în închisorile din România, precum şi românilor de pretutindeni care au păstrat obiceiurile strămoşeşti în exil şi s-au dedicat ţării„;

Pe urmele mele în două lumi: România – SUA. Romanul unei vieţi – cronica unei epoci – Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2 vol., 2013-2014, 656 + 592 p. – memoriile autoarei;

Pentru Ţară, din Exil – Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2018, 92 p. – o recapitulare succintă, în ordine cronologică, a remarcabilei activităţi din Exil desfăşurate de autoare, monografie bogat ilustrată cu fotografii inedite;

Rolul trecutului asupra prezentului: SUA, România şi alegerile – Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2020, 120 p. – o radiografie a evoluţiei politicii interne şi externe a SUA şi a sistemului electoral american, cu referiri la aspecte ale vieţii politice din ţara noastră, dar şi a perspectivelor SUA şi României în anul pandemic şi electoral 2020.