Un român - împărat al Ţării de Foc - Julius Popper

La 1900, Academia de Științe din Sankt Petersburg încă mai căuta legendara și fantomatica insulă Sannikov, după ce găsise oase de mamut în Insulele Kotelny și cărbune în Noua Siberie. Între 1878 și 1880 avusese loc prima expediție arctică condusă de suedezi. Amundsen făcuse deja prima expediție în Antarctica, Livingstone explorase continentul african în căutarea originilor Nilului. Darwin se întorcea, în 1836, dintr-o călătorie ce cuprinsese Capul Verde, coasta Braziliei, Chile, Insulele Galapagos, coasta de sud a Australiei și Africa de Sud, în urma căreia a rezultat celebrissima Origine a speciilor. În acest răstimp, în Bucureștiul de acum aproape 170 de ani, se născuse un personaj ce avea să încalce toate tiparele, devenind nici mai mult, nici mai puțin decât Rege al Țării de Foc – Julius Popper. La vremea aceea, Țara Românească făcea încă parte din Imperiul Otoman, însă acest lucru, ca și faptul că, după proclamarea independenței, regele Carol i-a refuzat în 1881 cetățenia română, nu l-a împiedicat să afirme: „M-am născut român, sunt român și voi muri român, deși mă găsesc în mările antarctice”.
Părinții lui – evrei așkenazi – veneau din Polonia. Tatăl, intelectual rafinat, vorbea câteva limbi străine și fondase prima școală evreiască din București, școală pe care a frecventat-o o vreme și tânărul Julius. Nu se știu prea multe despre această perioadă din viața lui, însă dată fiind atmosfera puțin favorabilă evreilor în acea perioadă, Popper pleacă la Paris unde, după ce își susține bacalaureatul, se înscrie la Școala Națională de Drumuri și Poduri din cadrul Universității Politehnice.

Urmează câțiva ani în care călătorește prin toată lumea: după Paris pleacă la Constantinopol, apoi în Egipt, unde lucrează la întreținerea Canalului de Suez. De acolo se îndreaptă către Orientul Mijlociu, India, China și Japonia, apoi către Siberia Orientală. Traversează Alaska, apoi Canada. Se stabilește o vreme la New Orleans, în America, unde lucrează la planul urbanistic și de canalizare al orașului. După nu mult timp poate fi găsit în Cuba, unde concepe planul de urbanizare pentru orașul Havana. Urmează Mexic și Chile, unde lucrează la infrastructura pentru telegraf, iar la sfârșitul anului 1885 poate fi găsit în Brazilia, unde și află că în Țara de Foc s-a găsit aur.

Aur! Motiv de migrație masivă și cel mai adesea pripită a unor oameni care sperau să-și schimbe în câteva minute destinul. În America mai cu seamă, lumea o ducea greu, băncile dădeau faliment, oamenii mureau de foame. Era perioada societății precapitaliste în care a face bani începuse să fie cel mai important lucru. Aurul se democratiza, coborând de pe podoabele regilor și de pe obiectele occidentale de cult. Părea că e de ajuns să râcâi puțin pământul cu vârful bocancului ca să dai de aur. Lumea înnebunise. Speranța de a începe o nouă viață, lăcomia insațiabilă, zvonurile lansate de fel de fel de publicații au pus în mișcare în cele din urmă toate continentele și au căpătat un singur nume: „Goana dupa aur”. Această nebunie și-a atins apogeul istoric la sfârșitul secolului al XIX-lea. A avut loc în Australia, Canada, Brazilia, Africa de Sud, Statele Unite și Alaska și a atins proporții epice. O astfel de goană mondială nu putea să nu creeze efecte de nivel mondial: colonizarea permanentă a unor teritorii relativ neexplorate, dezvoltarea transporturilor maritime și decimarea dacă nu măcelărirea băștinașilor.
În 1879, căpitanul de fregată chilian Montaner făcuse o expediție în Țara de Foc, unde găsise pepite și nisip aurifer.
Ca urmare, chilienii aduc aici utilaje de dimensiuni și în cantități semnificative pentru vremea aceea, dar, dezamăgiți de ariditatea și de pustietatea peisajului, își abandonează visele de înnavuțire și lasă în cele din urmă totul în paragină.
Popper află despre această poveste și, cum pare să vrea să se afle peste tot unde e totul de făcut, pleacă spre Buenos Aires unde pătrunde în societatea politică și în cea a oamenilor de afaceri, și reușește să-i convingă pe unii dintre ei să investească în găsirea aurului din această „râpă a dezolării”, cum singur o numește.
La începutul anului 1886 compania „El Dorado” îl trimite pe Popper la Cabo Virgenes pentru a estima șansele unei exploatări miniere. Iată-l deci, curând, îmbarcat pe un vapor englez ce venea de la Montevideo, înarmat cu tot
materialul indispensabil pe care îl putea prevedea: un prodigios instrumentar geologic, puști, aparate fotografice, alimente, îmbrăcăminte de iarnă, o duzină de catâri, ceva oi și câțiva cai. La vremea aceea, Ushuaia era un teritoriu practic neexplorat înconjurat de păduri bogate și constituia un port natural bine protejat.

...

Colonia întemeiată de românul Julius Popper la capătul lumii se va numi „El Paramo” (Pustiul), iar în ea se vor instala aproape o mie de oameni. Inaccesibilitatea Țării de Foc, la acea vreme cel puțin, o face și o destinație foarte
romantică. Conținutul conferinței ținute de inginerul român, imaginile emblematice din albumul său și atmosfera caracteristică oricărei astfel de așezări ne duc cu gândul, după mai bine de 130 de ani, la un loc în care e ceva mai bine decât în iad: depozite, prăvălii, crâșme sordide și birouri înconjurate de corturi și cocioabe în care e nevoie de totul – sare, cuie, dezinfectant, conserve, ouă, mere, mâncare proaspătă, apă curată și hârtie. Bărbații vorbesc despre permafrost, nisip, extracții hidraulice, jocuri de noroc, decapare, dragare, dezgheț cu aburi, licențe de exploatare, prostituție, lămpi cu ulei, lumânări și alcool. Femeile, puține, sunt îmbracate cu corsete și fuste lungi ale căror poale sunt veșnic acoperite de noroi, duc o viață grea și însingurată, având nesfârșite îndatoriri casnice sau ducându-și traiul în cele câteva bordeluri. Bolile caracteristice: scorbut, venerice, dizenterie, malarie, febră tifoidă. Cât despre viața culturală- ai fi putut, în lipsa ziarelor, să citești etichetele de pe cutiile de conserve până le învățai pe de rost... În ceea ce privește dificultățile la care coloniștii erau supuși în viața de zi cu zi, în descrierea pe care o va face Popper la „Societatea Geografică” din Buenos Aires se poate citi: „Relatarea călătoriei mele ar rămane incompletă dacă nu aș povesti un incident care a amenințat timp de câteva zile reușita întreprinderii mele.

Coordonatorii colecției "Români în istorii extravagante":
Sașa Constantinescu și Ion Bănșoiu

Această ediție are un format mare (20x28 cm), textul paginat în larg, aerisit și elegant. Este o carte care stă bine pe masa de lucru și pot fi consultată comod și profesionist. Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Ediția include o bibliografie selectivă. Include, de asemenea, un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată emblematică și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală).

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.