Istoria Universităţii „Politehnica” din Bucureşti - Ioan M. Popescu, Ioan Gr. Dumitrache

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Adunând un volum impresionant de date istorice rezultate în urma unei documentări extensive, cartea prezintă pentru prima data într-un mod coerent și complet istoria uneia dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din țara noastră.

Universitatea Politehnica din București este una dintre cele mai vechi și prestigioase școli de ingineri din România, fiind înființată în anul 1864. Totodată, este cea mai mare universitate tehnică din țară, având 15 facultăți și aproximativ 25.000 de studenți.

Începuturile (1818-1828) învăţământului de inginerie în limba română sunt localizate la Academia Domnească de la Mânăstirea „Sfântul Sava” din Bucureşti, fiind legate de numele lui Gheorghe Lazăr. Urmează o perioadă, pe care autorii o numesc de Căutări multiple, marcată de prevederile Regulamentului Organic, acţiunile de structurare a învăţământului din Tara Românescă ale domnitorului Barbu Dimitrie Ştirbei şi acţiunile unor cărturari de marcă, cum a fost Petrache Poenaru. În lucrare, această etapă este extinsă pâna la jumătatea secolului al XIX-lea.

Trezirea la realitate, după cum o numesc autorii lucrării, a început în deceniul al şaselea al secolului al XIX-lea prin solicitarea pe care domnitorul Barbu Ştirbei o face Guvernului Francez de a trimite în România un inginer experimentat pentru organizarea „Corpului de poduri şi şosele şi a serviciilor tehnice ale Statului”. Ca urmare a acestei solicitări, vine in ţară inginerul francez Louis Lalanne, care va avea un rol hotărâtor în organizarea învăţământului de ingineri din Ţara Românească.

Urmeză două etape în care Politehnica din Bucureşti ajunge o instituţie de învăţământ superior de nivel European. Prima este parcursă sub numele de Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele (1881-1920), fiind organizată de către Gheorghe Duca, iar cea de-a doua este Şcoala Politehnică din Bucureşti (1920-1938) cu bazele puse de către Niculae Vasilescu-Karpen. Perioada tumultoasă a războiului („Încep să apară nori negri” după cum spun autorii în denumirea capitolului corespunzător) şi mai ales schimbările care au urmat instaurării regimului totalitar prosovietic au condus la înfiinţarea Institutului Politehnic din Bucureşti (1948-1992), fapt etichetat de autori ca „începutul declinului”.

După schimbările politice din 1989-1990, turbulenţa şi frământările din societatea românescă s-au reflectat puternic şi în viaţa Politehnicii din Bucureşti, a studenţilor şi a corpului său profesoral. Începând cu 1992, îşi schimbă numele în Universitatea „Politehnica” din Bucureşti, încercând să-şi găsească o nouă traiectorie întro societate în care „industria socialistă a dispărut”, iar tinerii cu potenţial intelectual au deschise drumurile marilor Şcoli de ingineri occidentale.

Gheorghe Cătălin, Departamentul de Fizică, Universitatea „Politehnica” din Bucureşti

Autorii, Ioan M. Popescu și Ioan Gr. Dumitrache ,personalităţi de prim rang ai învăţământului superior de inginerie din România, au fost dascăli şi conducători de Şcoală în Politehnica din Bucureşti de-a lungul întregii lor cariere profesionale. În prezent, sunt profesori emeriţi ai aceleiaşi universităţi.

Această ediție are un format mare (20x28 cm), textul paginat în larg, aerisit și elegant. Este o carte care stă bine pe masa de lucru și poate fi consultată comod și profesionist. Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Ediția include peste 150 de fotografii reprezentative pentru Istoria Universităţii „Politehnica” din Bucureşti. Include, de asemenea, un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată emblematică și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală).

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.