Bucurestii in date, intamplari si ilustratii (ediția a 2-a revizuita si ilustrata) - Radu Olteanu
Radu Olteanu
Istoria Bucureştilor în date şi întâmplări răspunde unei nevoi a specialiştilor, dar şi a acelor amatori dornici să cunoască zbuciumata poveste a capitalei noastre, începând cu vremurile îndepărtate ale preistoriei până în epoca noastră, şi care sunt cuprinse în cele 500 de pagini ale acestui volum.
Editie ilustrata
0167P
Nou
Acest produs nu se mai află pe stoc
Data disponibilității: 2015-03-31
O lucrare de mari dimensiuni care, fără a fi numai o scurtă istorie a capitalei românilor, este şi o istorie concentrată a ţării, identificată în anumite momente cu oraşul-centru. Viaţa politică, mondenă, economică, manifestări culturale sau receptarea de către călătorii străini sunt numai câteva din subtemele volumului, ordonate cu mare minuţiozitate, pentru a oferi o imagine mai mult decât grăitoare a ceea ce au însemnat Bucureştii pentru istoria şi cultura românească.
Istoria, plină de evenimente importante, a oraşului-capitală, nu poate fi rezumată foarte uşor. A prezenta într-un spaţiu destul de restrâns o perioadă care să cuprindă aspectele principale din aproape întreaga istorie cunoscută a Bucureştilor, până în epoca contemporană, mi se pare o încercare temerară, în condiţiile în care au apărut atâtea lucrări care abordează istoria oraşului. În acest context, apreciez că autorul a reuşit să ducă la capăt această sarcină, în condiţiile în care sunt aduse în prim-plan exponate diverse de viaţă bucureşteană, personalităţi, întâmplări sau locuri care încă mai au însemnătate, mai ales că multe părţi, case şi monumente au dispărut în urma marii mutilări la care a fost supus oraşul în anii de sfârşit ai erei comuniste. Volumul de faţă se adresează atât specialiştilor, cât şi cititorului obişnuit din zilele noastre, unui cititor grăbit, care nu-şi face timp pentru studierea unor tratate ori lucrări voluminoase sau pentru explorarea unor arhive, care apelează mai mult la lucrări de sinteză ce îi oferă, în puţine cuvinte, date sau concluzii despre un eveniment sau altul.
Autor | Radu Olteanu |
Anul publicării | 2009 |
Format | 200 x 280 mm |
Nr. pagini | 680 |
Colecția | Aspectele istoriei |
eBook | 1949-bucuretii-in-date-intamplari-i-ilustraii-ediia-a-2-a-revizuita-si-ilustrata-radu-olteanu-9789735965303.html |
ID Hard Cover | 1949-bucuretii-in-date-intamplari-i-ilustraii-ediia-a-2-a-revizuita-si-ilustrata-radu-olteanu-9789735965303.html |
Gen | Stiinte umaniste |
Subgen | Istorie |
Limba | Romana |
Tip format | Fizic |
Perioada istorica | Epoca clasica |
Subiect principal | Istorie regionala |
Categorie | Stiinte umaniste |
Sub-Categorie | Istorie |
ISBN | 978-973-596-530-3 |
O lectură plăcută
Multe informații excepționale despre evenimente din trecutul capitalei, prezentate succint și atrăgător. Într-adevăr o lectură plăcută și interesantă.
Volumul de faţă se adresează atât specialiştilor, cât şi cititorului obişnuit din zilele noastre, unui cititor grăbit, care are timp pentru studierea unor tratate ori lucrări voluminoase sau pentru explorarea unor arhive, care apelează mai mult la lucrări de sinteză ce îi oferă, în puţine cuvinte, date sau concluzii despre un eveniment sau altul.
Lucrarea impune prin precizie – inclusiv cronologica – si prin diversitatea extraordinara a informatiilor, acoperind aspectele principale dintr-o istorie altfel greu de reconstituit documentar la acest nivel. Autorul reuseste, apoi, sa comprime sintetic datele despre institutiile si monumentele prezentate (biserici, hanuri, palate, scoli), rezultind, din fragmente, o adevarata „istorie a civilizatiei“ bucurestene. Performanta de ansamblu este una remarcabila in masura in care reuseste sa distribuie pe un spatiu totusi relativ restrins un volum enorm de documente. Complexitatea si minutiozitatea abordarii – deconcertanta in dezordinea ei mergind pina la detalii – lasa la lectura impresia unui labirint, o „arhitectura“ vie, aglomerata, diversa, pluristratificata si deliberat neierarhizata, reproduce anamorfotic structurile formative ale Capitalei si, ca sa spunem astfel, „tectonica“ ei. Pentru a da un exemplu absolut la intimplare – infiintarea unui spiterii, infiintarea unei intreprinderi de paste fainoase, incendii si falimente ale unor negustori, de exemplu, stau alaturi de infiintarea unor societati literare, de importante decizii politice. Un interes deosebit il suscita (cum altfel?) paginile despre istoria primei jumatati a secolului XX.
Paul Cernat (in Observatorul Cultural)
Radu Olteanu a absolvit Academia de Arte din București, Secția grafică, în 1997. A debutat cu seria de colaborări cu Neagu Djuvara. Pasiunea sa pentru ilustrația documentară este dublată de aplecarea spre studiul științific al istoriei; lucrările sale se bazează pe analiza riguroasă deopotrivă a izvoarelor directe și a cercetărilor celor mai recente. A conceput proiecte editoriale care valorifică un patrimoniu iconografic cvasinecunoscut publicului larg.
10 alte produse din aceeași categorie
Precum fumul - Radu Anton Roman
Am scris Precum fumul destins, într-o deplină libertate interioară, încercând să adun într-o carte tot ce mă obseda. O să vi se pară ciudat, dar învățam să trăiesc, scriind.102,00 leiSărbătorile evreiești - Carmen Petrescu
Lucrarea de față este un modest eseu prin care am încercat să răspund unor întrebări, ceea ce a dus la apariția altora. Acesta este, însă, un lucru minunat, printre primele pe care le-am învățat cu ocazia studiului Bibliei, a culturii și civilizației ebraice.29,00 leiBucătăria de vară a românului - Studii...
Două dintre cele mai apetisante volume ale cunoscutului om de televiziune și scriitor, Radu Anton Roman: Etnoculinarul românesc, un album complet ilustrat, care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui gurmand și Bucate, vinuri și obiceiuri românești, cea mai completă și savuroasă carte de bucate și povești românești.247,00 leiCititul. A history of reading - Steven...
Cititul. A history of reading este o poveste captivantă, pe care autorul o relatează clar și cronologic, pornind din Epoca bronzului și până la e-mailurile moderne și posibilul viitor al cărților electronice.98,00 leiAurul la români - Radu Lungu
Teritoriul actual al Romaniei a fost binecuvantat cu imbelsugate zacaminte de aur, cu unele dintre cele mai bogate resurse de sare din lume, precum si cu indestulatoare panze „freatice” de naft (țiței).43,00 lei
Vinuri din România – Radu Anton Roman
Cunoscutul om de televiziune și scriitor Radu Anton Roman ne pune înainte povestea vinurilor românești. Un album complet ilustrat, care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui pasionat de vinuri.150,00 leiVlad Țepeș zis Dracula - mărturii, cronici...
Povestea voievodului Vlad Țepeș, din cronici medievale si povestiri germane, și legenda țesută în jurul numelui său, într-un album complet ilustrat cu imagini de epocă.150,00 leiDelta Dunării - o istorie prezentată de...
Un album bogat în imagini inedite despre Deltă (atât de epocă, cât și contemporane), caresurprinde bogăția acestui tărâm de poveste, plin de legende și de aventuri.150,00 leiEtnoculinarul românesc - Radu Anton Roman
Cunoscutul om de televiziune și scriitor, Radu Anton Roman, ne pune înainte o savuroasă trecere în revistă a celor mai apetisante rețete de mâncăruri românești, dimpreună cu povestea lor. Un album complet ilustrat, care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui gurmand.150,00 leiRadu Anton Roman - Litere 2 carti - Pachet...
Radu Anton Roman (1948, Făgăraș - 2005, București) a fost un jurnalist, scriitor și realizator TV, cunoscut mai ales pentru emisiunile pe teme culinare.20,00 leiNumai online
Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și:
Alte editii disponibile
Jazzul clasic. Istorie si legendă -...
Momente de istorie dar și de legendă ale jazz-ului clasic, ale acelei mirifice perioade cuprinse mai ales între anii '20-'50, epocă a stilurilor New Orleans, Chicago sau Kansas City, a big band-urilor din New York, a marilor orchestre albe de swing, a stilurilor de be pop sau cool.140,25 lei 165,00 leiDimitrie Grigoraş. Ordinea clasică a...
Dimitrie Grigoraș aparține acelei categorii privilegiate a artiștilor care stăpânesc, în egală măsură, linia și culoarea, care sunt înzestrați deopotrivă cu rațiune și sensibilitate. (...)136,00 lei 160,00 leiMavrodin - album - Henry Mavrodin
Când iraţionalul convieţuieşte paşnic alături de o luciditate de cristal, se pot naşte idei.98,26 lei 115,59 leiModă şi societate urbană în România epocii...
Istoric şi critic de artă, cavaler al Ordinului Meritul Cultural şi laureat al Premiului Uniunii Artistilor Plastici pentru critică de artă, dr. Silvan Ionescu este cercetător principal la Institutul de Istorie Nicolae Iorga şi conferenţiar universitar la Universitatea de Arte din Bucureşti.92,65 lei 109,00 leiRisipitorul de talent: Ilie Cristoloveanu,...
Volumul este prima monografie dedicată artistului și filologului Ilie (Elie) Cristoloveanu (Christoloveanu, Christo-Loveanu) (1893-1964), stabilit din 1922 în SUA, la New York, unde a avut mai multe expoziții de pictură.85,00 lei 100,00 lei
Augustin Ioan - Arhitectura - 11 carti -...
Augustin Ioan este arhitect și profesor universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti. Colecția Studii Imaginate aduce în atenția cititorului diferite problematici și perspective privind modul în care arhitectura a influențat și s-a dezvoltat în cadrul culturii europene și a celei românești.85,00 lei 100,00 leiNumai onlineO călătorie în lumea lui GABOR TOMPA -...
Sunt pagini care tin captiv ochiul.Care il seduc, mai intai, ca apoi sa-si etaleze detaliile, ansamblul......82,88 lei 97,50 leiNicu Russu - un artist desavarsit cu...
Nicu Russu a fost unul dintre marii graficieni-magicieni care au fermecat copilăria unei întregi generaţii de copii născuţi în anii 60-70.68,00 lei 80,00 leiVelásquez • Goya - José Ortega y Gasset
O analiză fascinantă a operei celor doi mari pictori făcută de unul dintre cei mai originali filozofi ai secolului trecut.54,40 lei 64,00 leiO istorie a teoriilor despre artă (Sec....
O lucrare fascinantă despre marii maeștri ai ultimeleor cinci secole, al cărei liant filozofic este chiar funcţia de cunoaştere a artei şi prin artă.54,40 lei 64,00 lei
Peripeţiile bravului soldat Švejk în...
Romanul satiric antimilitarist de notorietate mondială „Peripețiile bravului soldat Svejk” (Osudy dobrého vojáka Švejka, 1921–1923) este o capodopera a lui Jaroslav Hašek și este considerat unul dintre cele mai bune romane ale secolului XX.86,00 leiNumai onlineDespre Pythagora și pythagorei - Fragmente...
Dintre cele mai cunoscute de toţi era învăţătura potrivit căreia sufletul este, după cum spune el, nemuritor iar apoi trece în alte specii de vieţuitoare... aceste opinii Pythagoras le-a introdus cel dintâi în Elada.40,00 leiNumai onlineDespre Pythagora și pythagorei - Fragmente...
Dintre cele mai cunoscute de toţi era învăţătura potrivit căreia sufletul este, după cum spune el, nemuritor iar apoi trece în alte specii de vieţuitoare... aceste opinii Pythagoras le-a introdus cel dintâi în Elada.78,00 leiCerul a coborât - Șerban Madgearu
Ție, Pentru ca tristețile mele să le rostească, să le mângâie și să le alunge pe ale Tale.12,00 leiD I V I N U L (e-book) - Ediția a II-a,...
În urmă cu aproximativ 2600 de ani, cineva l-ar fi întrebat pe vestitul Thales: „ce este Zeul?” Ce ar fi răspuns primul dintre înțelepți? Ceea ce este fără de început și fără de sfârșit, oferind astfel o determinație inteligibilă Celui-mai-presus-de-orice-determinație.15,00 leiNumai online
Precum fumul (e-book) - Radu Anton Roman
Am scris Precum fumul destins, într-o deplină libertate interioară, încercând să adun într-o carte tot ce mă obseda. O să vi se pară ciudat, dar învățam să trăiesc, scriind.60,00 leiNumai onlinePeripeţiile bravului soldat Švejk în...
Romanul satiric antimilitarist de notorietate mondială „Peripețiile bravului soldat Svejk” (Osudy dobrého vojáka Švejka, 1921–1923) este o capodopera a lui Jaroslav Hašek și este considerat unul dintre cele mai bune romane ale secolului XX.160,00 leiGorgias - Platon Notă introductivă,...
O traducere de excepție a unuia dintre cele mai cunoscute dialoguri platoniciene.59,00 leiPaideia volumul III (e-book) - Werner...
Expunerea mea nu se adresează numai erudiţilor, ci tuturor celor care, în lupta acestei epoci pentru salvarea culturii noastre milenare, caută să reintre în contact cu spiritul Greciei antice.50,00 leiNumai onlinePaideia vol. I-II-III - Werner Jaeger,...
Paideia este o operă savantă vestită între europeni; ea ne arată cum s-a format spiritul grec, sedus de poezia Iliadei, de povestea Războiului Troiei în care se glorifică olimpianismul, virtuțile si regulile aristrocratiei militare ahee. Sunt descrise evoluțiile lor în panelenismul așa format, prin aspirație la perfecționism și educatie, prin paideia.297,00 lei
Bucate, vinuri și obiceiuri românești -...
Foarte puțini mai știu să gătească românește, iar și mai puțini o fac. Volumul reprezintă inventarierea bucatelor românești. Nu este o selecție, ci o cuprindere cât mai întregitoare a ceea ce înseamnă tradiție și artă culinară românească (dimpreună cu vinuțul corespunzător).180,00 leiCarte de bucate boieresti. 200 de retete...
În 1841 apărea la Iaşi o „Carte de bucate boiereşti - 200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti” în spatele cărora se ascundeau doi boieri: Mihail Kogălniceanu şi Kostache Negruzzi. Cartea de faţă este un rezultat al activităţii practice - reţetele sunt cercate, nu compilate pur şi simplu de prin alte părţi.28,00 leiOpere complete - Sfântul Dionisie Areopagitul
Dionisie Aeroapagitul este probabil cel mai mare scriitor mistic din toate timpurile. Această versiune românească a scrierilor areopagitice aparţine celui mai valoros traducător român de literatură greacă creştină, părintele Dumitru Stăniloae.146,00 leiCritica raţiunii pure - Immanuel Kant
Critica rațiunii pure reprezintă una dintre cărțile cu cel mai mare impact asupra gândirii europene. Apărută în 1781, influența ei are o durată de mai bine de două secole, această carte constituind un moment de cotitură în istoria filosofiei europene, prin ceea ce dărâmă, dar mai ales prin ceea ce construiește.180,00 lei
Concepte fundamentale in sociologie -...
Volumul trateaza temele importante ale acestei discipline cum ar fi cultura, socializarea, institutiile sociale, grupurile si leardership-ul, familia, religia, oraganizatiile sociale, birocratia, comunitatile teritoriale, devianta, stratificarea sociala, guvernarea si puterea, ca si multe altele.62,00 leiDespre vieţile şi doctrinele filosofilor -...
Diogenes Laertios (greacă: Διογένης Λαέρτιος) a fost un biograf al filosofilor greci. Se presupune că ar fi trăit la începutul secolului al III-lea d.Hr.52,00 leiPsihologi români din secolul XX - Pavel...
„Omagiu psihologilor români ai secolului XX care prin două războaie mondiale și comunism au menținut aprinsă flacăra psihologiei pentru generațiile viitoare.” PAVEL MUREȘAN ION MÂNZAT130,00 leiCalendarele poporului roman - Antoaneta...
Calendarul popular pe care îl prezentăm cititorului reprezintă o încercare de a aduna la un loc tot ceea ce constituie coordonata temporală a vieţii ţărăneşti, acel când ce caracterizează întregul complex de practici magico-rituale ce însoţeşte modul de a vedea lumea al omului vechilor societăţi tradiţionale.115,00 leiIntroducere la studiul arhitecturii -...
G. M. Cantacuzino, arhitect din spiţa celor mari, studios al istoriei, scriitor subtil, a însufleţit alături de alţi intelectuali cercul „Simetria” şi revista lui.17,00 lei 20,00 lei
Viata intima a lui Hitler - Gheorghi...
Autorul prezintă parvenirea politică a lui Hitler, explică apariția și cauzele demenței Führerului – modul în care o boală morbidă, perversiunile și complexele sexuale i-au influențat nefast acțiunile politice, descrie drama femeilor care au avut neșansa să-i placă lui Hitler (cinci dintre amantele sale s-au sinucis, alte două fiind salvate în ultimul...35,00 leiMiturile Rusiei clasice - Atoaneta Olteanu
Volumul de fata aduce in prim plan cateva dintre miturile cele mai importante ale culturii ruse, cele prin care, in fapt, aceasta se individualizeaza in ansamblul culturii europene.42,00 leiPovestea sarii din Carpati - ed bilingvă...
Drumuri ale sării erau căile medievale terestre pe care era transportat aurul alb de la ocnele de sare la locurile de vânzare, dintre care sunt renumite salzstrassen, salzwegen în Bavaria, Salzburg, Hallstadt, sau Hallein în Cracovia28,00 leiAurul negru la romani - Radu Lungu
În volumul Aurul negru la români, Radu Lungu descrie începutul, evoluția și afirmarea industriei petrolifere românești precum și declinul acestei industrii, după căderea dictaturii lui Ceaușescu, din 1989.42,00 leiPoeme de-o clipă - Vasile Macoviciuc
Deși temător, vizitat de îndoieli și ezitări, adunând tăceri, poetul pare a-și învinge temerile, recunoscând că pulberea visează, își scutură spaimele și visele ruginite pentru ca, imediat cu mâna gri, purtând armură în cuvinte, să mărturisească franc, eu sunt golul care cântă50,00 lei
Calea florii de cireș - Vasile Macoviciuc
Volum de poezii semnat de Vasile Macoviciuc: Fericiţi cei care înoptează/ departe de cuvinte şi nu/ aud liniştea în care se îmbăiază/ urletul,/ chemarea/ dfe fiară la ospăţul cel/ tainic (I)17,34 leiIstoria sociala a satului romanesc - Henri...
Această culegere de studii reuneşte pagini de o bogată însemnătate, scrise de Henri H. Stahl, despre specificul lumii tradiționale românești.30,00 leiMaria Tanase - ediție româno-franceză, L1-...
Supranumită „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”, „Edith Piaf a României”, „reprezentanta întregii românimi”, „mitul Maria Tănase” ori „Privighetoarea cântecului popular românesc” Maria Tănase a fost și rămâne o figură marcantă a muzicii românești.29,00 leiConfesiunile Verei Davadova, iubita lui...
Lucrarea de faţă, după cum declara însuşi autorul, reprezintă forma romanţată a amintirilor celei care a fost timp de două decenii femeia cea mai apropiată de Stalin, liderul Uniunii Sovietice, în perioada 1932-1953, în care acesta a avut încredere deplină şi pe care a căutat-o ori de câte ori simţea nevoia de tandreţe, căldură sufletească şi linişte.55,00 leiIstoricul Bisericii Banu din Iaşi pe baza...
După trei decenii, Contribuţiile documentare la istoria oraşului Iaşi sunt readuse în atenţia cercetătorilor sub titlul hărăzit de la început de cel care le-a adunat: Istoricul bisericii Banu din Iaşi pe baza documentelor inedite (1705–1985). Începutul bun de atunci îşi află acum o împlinire şi mai bună.35,00 lei