Cunoasterea prin tacere.Tacerea ca teologie-vol.5- George Remete

Pentru înţelegerea superiorităţii incomparabile şi a absolutului teologiei faţă de artă şi filosofie este nevoie însă mai ales de o altă conştientizare. Aproape toată lumea consideră teologia – raportată la artă şi filosofie – ca o cunoaştere pur teoretică, ca o teorie prin excelenţă. Vrem să arătăm aici că această prejudecată este o enormitate ce se cere neapărat demascată şi demontată. Din capul locului, noi ţinem să subliniem că superioritatea teologiei constă nu atât în demonstraţia ei superioară, în “filosofia”
ei, cât tocmai în dimensiunea ei ne-teoretică, total organică.
Majoritatea oamenilor – de la simţul comun până la gândirea intelectuală – are impresia şi chiar crede că teologia este cea mai teoretică, mai ideologică, mai inconsistentă, mai imaginată, mai ne-experimentată, mai ne-dovedită, mai intangibilă, mai iluzorie şi mai amăgitoare cunoaştere; şi că, faţă de ea în orice caz, arta şi filosofia sunt mai concrete, mai aplicate şi mai consistente.Putem să arătăm că, dimpotrivă, arta şi filosofia sunt mult mai ireale, mai iluzorii, mai teoretice şi inconsistente iar teologia nu este deloc teorie ci numai experienţă, viaţă, certitudine şi gustare: aici şi acum. Teologia este numai experiment şi gustare; orice adevăr care nu poate fi gustat şi asimilat aicişi acum este respins de către teologie. Arta este o desfăşurare fantastică a spiritului, o geneză sau o nouă creare a lumii iar artistul este un demiurg; şi totuşi, aşa cum am atenţionat, supremul artei este tocmai conştiinţa limitei şi neputinţei.