Homo Hipnoticus. Hipnoza, potențialul latent al minții umane - Gabriel C. Pîrcălabu

În loc de prefață

***

Treptat, pe drumul spre OM, cunoașterea a trecut de la magic, mister și improvizație la concepte și teorii, repere ale echilibrului, educației, științei și neuroștiinței. Nu fără poticniri, nu fără rătăciri și, mai ales, nu fără împotrivirea celor pentru care explicațiile vechi păreau de neclintit.

Pe acest făgaș al devenirii cunoașterii se înscrie și hipnoza, denumită astfel de doctorul James Braid și adusă, mai târziu, prin cercetările și disputele școlilor medicale franceze, în centrul unor dezbateri științifice onorante. Rădăcinile adânci ale termenului, în grecescul hypnos, care înseamnă somn, anticipau parcă nevoia de experiment, de lărgire a granițelor conceptelor anterioare și de apariție a unor pionieri ai cunoașterii adâncimilor din noi.

Avea să se dovedească, în timp, că hipnoza nu poate fi redusă la somn, după cum nu poate fi explicată nici printr-o putere misterioasă exercitată de o persoană asupra alteia. Tocmai această distanțare treptată de aparențe și de explicații pripite prilejuiește o adevărată aventură intelectuală, propusă de Homo Hipnoticus.

Volumul merită o lectură atentă, ca un veritabil model de transmutare a informației vechi în cea actuală, într-un flux care invită la reflecții adânci, serioase, chiar și asupra parcursului cunoașterii umane în general. Autorul, printr-o largă documentare a istoriei științelor, a psihologiei, a medicinei și a neuroștiințelor, face o elegantă trecere spre prezent, într-o adevărată contribuție la filosofia minții.

Cum?

După o viguroasă și pătrunzătoare prezentare a istoricului apariției ideii de hipnoză, subsecventă ideii de cunoaștere în general, pune o lupă pe etapele semnificative ale unui drum sinuos, anevoios, uneori plin de spini, urmărit până la specialistul în hipnoterapie din clinicile specializate ale zilelor noastre.

Începutul călătoriei desfășurat sub auspiciile unor promisiuni adesea incomplete, a deschis calea nu doar către studiul științific al conceptelor și teoriilor, ci și către înțelegerea Omului Viu - a ființei care simte, se teme, speră, își amintește, este sensibilă la imagini și răspunde, uneori în chip neașteptat, cuvintelor și expectanței.

Autorul nu rămâne un simplu narator, ci se dovedește mai degrabă un căutător al argumentelor bine fundamentate, care nu ocolește contradicțiile și controversele ce au însoțit mesmerismul, cercetările lui Braid, Charcot și Bernheim, preocupările lui Janet ori încercările lui Freud de a înțelege fenomenele psihice aflate dincolo de conștiința obișnuită.

Dimpotrivă, aceste confruntări și dileme sunt așezate în contextul frământărilor epocilor care le-au făcut posibile. Cititorul înțelege astfel că istoria hipnozei nu este o simplă înșiruire de descoperiri, ci și istoria unor explicații abandonate, a unor convingeri revizuite și a unor întrebări care au rămas deschise.

Căutând să păstreze atât atractivitatea, cât și o anumită fluiditate a lecturii, cartea este, în primul rând, o poveste cu meandre line printre epoci, curente de gândire, descoperiri și istorisiri romanțate prezentate într-o succesiune incitantă.

Autorul păstrează un echilibru bine dozat între limitele inerente perspectivelor timpurii, oferite de Mesmer și de antecesorii săi, care nu au reușit să desprindă fenomenul de eticheta misticismului sau a spectacolului și rolul lor în dezvoltarea interesului pentru manifestările hipnotice.

În continuare sunt introduse firesc primele încercări de abordare științifică, începând cu Braid, urmate de disputele școlilor franceze, de dezvoltările psihologiei experimentale și de revirimentul clinic al hipnozei în secolul al XX-lea, inclusiv în împrejurările în care medicina s-a confruntat cu urmările celor două Războaie Mondiale.

De la metodele de altădată până la practica actuală bazată pe dovezi științifice, firul povestirii atinge momente, evenimente și descoperiri marcante. Fiecare epocă aduce o altă înțelegere, o altă întrebare, un alt instrument de cercetare.

Tonul textului rămâne permanent conștient de necesitatea de a păstra în câmpul larg al hipnozei cele mai relevante cunoștințe, teorii, teste psihologice și practici medicale. De aceea, la momentele potrivite, cititorului îi este constant oferită informația științifică, fără ca aceasta să stingherească desfășurarea poveștii.

Sunt menționate tehnologii precum electroencefalografia (EEG), tomografia cu emisie de pozitroni (PET) și imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (RMNf), dar și elemente privind particularitățile individuale și culturale care influențează răspunsul la sugestia hipnotică.

Aceste specificități diferă de la om la om și depind de numeroși factori, constituind obiectul unor cercetări remarcabile. Nume precum Ernest Hilgard, Philip Zimbardo, David Spiegel și Cesare Piccione sunt legate de studiul hipnotizabilității și de încercarea de a măsura, cu instrumente standardizate, ceea ce altădată era descris aproape exclusiv prin impresii și relatări subiective.

Cercetările au arătat că oamenii diferă în capacitatea lor de a răspunde la sugestii hipnotice și că aceste diferențe pot prezenta o stabilitate considerabilă în timp. Așadar, hipnoza nu poate fi înțeleasă ca o experiență identică pentru oricine, ci ca un fenomen în care individualitatea persoanei are o însemnătate hotărâtoare.

Firul narativ merge până la descoperirile cele mai recente, care au permis identificarea unor modificări ale activității și conectivității rețelelor cerebrale implicate în atenție, control cognitiv, percepție și experiența subiectivă. Sinteze largi, cum este cea realizată de Landry, Lifshitz și Raz asupra cercetărilor lui David Spiegel și ale colaboratorilor săi, alături de alte numeroase alte studii științifice au adus argumente importante în această direcție.

Gabriel C. Pîrcălabu este psiholog, doctor în psihologie al Universității din București, cu o formare academică și profesională dedicată înțelegerii minții umane și posibilităților sale de schimbare și o apreciabilă experiență clinică în psihoterapie și hipnoterapie.

Specializat în hipnoză clinică, psihoterapie cognitiv-comportamentală, terapii de scurtă durată și terapia prin focalizare pe senzații corporale, îmbină preocuparea științifică și experiența practică din clinică cu un interes constant pentru modul cum gândurile, emoțiile, imaginația și sugestia ne influențează viața.

A contribuit cu studii și capitole la mai multe volume de specialitate, abordând teme precum anxietatea, depresia, relația dintre imaginea corporală și sănătatea psihică, precum și alte aspecte ale psihologiei aplicate.

Cu Homo Hipnoticus. Hipnoza, potențialul latent al minții, publică prima sa carte de autor, rodul unei preocupări îndelungate pentru unul dintre cele mai fascinante și mai puțin înțelese fenomene ale psihicului uman.

Dincolo de mituri și prejudecăți, Gabriel C. Pîrcălabu propune o întâlnire între istoria ideilor, descoperirile neuroștiințelor, cercetarea clinică și experiențele vieții obișnuite. Scrisă de un specialist, dar adresată deopotrivă profesioniștilor și publicului larg, cartea invită cititorul să descopere hipnoza nu ca pe o putere misterioasă exercitată asupra omului, ci ca pe o expresie a unor capacități ale propriei minți.

În centrul preocupărilor sale se află o convingere simplă: pentru a descoperi noi posibilități de schimbare sau dezvoltare, trebuie mai întâi să înțelegem resursele pe care le purtăm deja în noi.