Odysseia - Homer

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrarilor catalogate Emblematic Europa fac parte cartile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive si care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de editii ilustrate, de forme noi de editare. Cultura romana respiră si in prezent in cultura eropeana pe care o asimileaza specific. Capodoperele nascute in epoci si culturi diferite in Europa au devenit in timp emblematice pentru spiritul continentului considerat in istoria  si indinderea lui demensurata azi pe globul omenesc. Fiecare carte din această categorie este marcata cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul in care a aparut si s-a afirmat. In cazul in care opera este considerata capodopera, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodopera a culturii europene

Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

Peripețiile lui Odiseu încep după ce părăsește, cu 12 corăbii, ruinele orașului Troia, jefuindu-i pe tracii kikoni, aliații Troiei, de care vor fi ulterior alungați. Ajunși pe insula Lotofagilor, unii din însoțitorii lui mănâncă din fructele lor, uitându-și patria, Itaca. Cei rămași ajung, împreună cu Ulise, pe insula ciclopilor, uriași cu un singur ochi în frunte. Ulise și echipajul său au intrat în peștera ciclopului, unde au găsit bucăți mari de brânză și mult vin. Bucuroși că au găsit mâncare și băutură, s-au ospătat până cand au simtit că se cutremură pământul sub ei, și s-au ascuns în peșteră. Ciclopul Polifem, pentru a împiedica fuga grecilor, barează ieșirea din peștera sa. Fiind în pericol de a fi mâncați de uriaș, Odiseu așteptă până când ciclopul a adormit, apoi au luat un buștean și l-au înfipt în fruntea ciclopului, scoțându-i ochiul, ceea ce atrage dușmănia lui Poseidon, tatăl ciclopului. Fiind orbit, ciclopul s-a dat bătut și l-a întrebat pe Odiseu cum îl cheamă. Acesta i-a răspuns „nimeni”; apoi ciclopul și-a chemat frații și le-a spus că a fost orbit. Aceștia l-au întrebat cine l-a orbit. Evident, răspunsul a fost „nimeni”. Ceilalți ciclopi, enervați peste măsură, i-au răspuns că de ce i-a mai chemat dacă nu l-a orbit nimeni, și au plecat la peșterile lor. Fuga grecilor este îngreunată de valurile mari, produse de stâncile aruncate în mare de ciclopul orb.

De la Eol, zeul vântului, Odiseu primește în dar un sac cu vânturi, dupa ce ancoreaza pe insula acestuia (a lui Eol) in cautare de apa. Ajunși aproape de casă, însoțitorii săi, curioși, deschid sacul: se pornește o furtună care-i mână din nou departe de casă. Astfel ajung pe insula vrăjitoarei Circe, care îi preschimbă pe însoțitorii lui Odiseu în porci, iar pe acesta îl reține prin farmecele sale. Va fi dezlegat de acestea prin intervenția lui Hermes, mesagerul zeilor, care între timp i-a iertat pentru distrugerea Troiei.

Întoarcerea acasă este îngreunată și de sirene, ale căror glasuri fermecate duc corăbierii la pieire, ademenindu-i să își zdrobească corăbiile de stânci. Curios să afle cum sună cântecul sirenelor, Ulise le cere marinarilor săi să își astupe urechile cu ceară de albine, iar pe el să îl lege de catarg, precizând că nu trebuie să fie dezlegat cu nici un preț. Astfel reușește să asculte cântecul sirenelor, evitând însă pericolul scufundării corăbiei. Împreună cu echipajul său, Odiseu izbutește să traverseze cu bine și strâmtoarea dintre cei doi monștri, Scilla și Caribda.

Înfometați, ajung pe insula lui Helios, zeul soarelui, unde însoțitorii lui Ulise fură din vitele sacre ale zeului, pentru a își potoli foamea. Drept pedeapsă pentru acest sacrilegiu, aceștia mor ulterior într-o furtună pe mare, din care numai Odiseu, care nu mâncase, reușește să scape. El ajunge pe insula nimfei Calipso, unde aceasta îl reține timp de șapte ani. Reușește să părăsească insula lui Calipso cu o plută, însă furtuna produsă de Poseidon distruge pluta, iar Odiseu naufragiază pe o insulă unde este primit cu prietenie de Nausicaa, fiica regelui feacilor. Timp de două seri, Odiseu îi povestește regelui feacilor, Alcinous, pățaniile sale. De aici, încărcat cu daruri, se reîntoarce acasă, pe insula Itaca.

Căutările fiului său, Telemah, sunt zadarnice, și confruntarea mamei sale, Penelopa, cu pețitorii devine tot mai acută. Zeița Atena îl preschimbă pe Odiseu într-un cerșetor, pentru a-l proteja de dușmănia pețitorilor soției sale. După douăzeci de ani, deghizat în cerșetor, acesta va fi recunoscut numai de câinele său bătrân, Argos. Odiseu se pregătește în taină pentru întrecerea pețitorilor cu arcul, trofeul învingătorului urmând să fie Penelopa, soția lui Odiseu. Cu ajutorul lui Telemah și al păstorului Eumaios, Odiseu reușește să pedepsească pețitorii.

Homer a fost un poet și rapsod legendar din insula Chios. A trăit în secolul VIII î.e.n. şi a ţesut în cele două epopei, Iliada și Odiseea, episoade din ciclul epic al Eladei din epoca bronzului, îmbrăcând în haina mitului eroic istorii petrecute cu aproape cinci secole înainte. Despre el, un comentator din Antichitate pe care-l cunoaştem sub numele de Heraclitus Homericus spunea: „Încă din scutece sufletul nostru se adapă la izvorul versurilor sale. Crescând, el ne rămâne mereu aproape. Nu-l putem părăsi fără a simţi de îndată dorinţa de a ne întoarce la el, iar această legătură nu sfârşeşte decât odată cu viaţa.”

Tradiția spune că Homer ar fi fost orb, iar diferite orașe ioniene își revendicau locul de naștere al poetului, însă mai departe biografia sa este aproape necunoscută. Există o dezbatere intelectuală considerabilă în privința existenței lui Homer ca persoană reală, unii considerând că acesta ar fi fost un nume dat unuia sau mai multor poeți orali ce cântau materiale de epopee tradiționale.

Traducerea lui Dan Slușanschi păstrează versificaţia şi ritmul originalului grecesc și o excepţională realizare ştiinţifică, stilistică şi literară, care devine noua referinţă în domeniul studiilor umaniste.

 Dan Slușanschi (1943, Sibiu – 2008, București) a fost un proeminent clasicist și filolog român, indo-europenist, profesor doctor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. A ţinut cursuri de lingvistică indo-europeană (limbă şi mitologie), istoria literaturii sanscrite, veche persă (istorie, civilizaţie, limbă), istoria limbii latine, sintaxă latină, sintaxă greacă, latină medievală şi neolatină, critică de text şi metrică antică. A fost profesor invitat la universităţile din Bruxelles, Liège, Berlin, Caen, Chişinău, Cluj, Timişoara, Constanţa şi doctor honoris causa al Universităţii din Caen. A publicat studii de specialitate şi cursuri universitare (Le vocabulaire latin des gradus aetatum, 1974; Sintaxa propoziţiei latine, 1984, 1994; Introducere în studiul limbii şi culturii indo-europene, 1987, cu Lucia Wald; Du latin aux langues romanes, 1991, cu Maria Iliescu; Sintaxa frazei latine, 1994), precum şi mai bine de 150 de articole ştiinţifice, eseuri şi recenzii în reviste de prestigiu din ţară şi din străinătate. A tradus, singur sau în colaborare, din operele lui Émile Benveniste, Giuliano Bonfante, Pierre Grimal, Georges Dumézil. A editat opera lui Dimitrie Cantemir scrisă în limba latină şi a tradus pentru prima oară în limba română Istoria creşterilor şi a descreşterilor Curţii Othman[n]ice. A tradus, de asemenea, din dialogurile platoniciene. Pentru opera sa, a primit Premiul „Perpessicius" al revistei Manuscriptum, Premiul „Timotei Cipariu" al Academiei Române şi Premiul Naţional al Cărţii (împreună cu Francisca Băltăceanu). Dan Sluşanschi este autorul singurei traduceri integrale în limba română, în metrul originar, a epopeilor homerice, căreia i se adaugă traducerea, tot în hexametri, a Eneidei lui Virgiliu. De-a lungul întregii sale cariere, a militat pentru revirimentul studiilor clasice şi umaniste în România. Într-unul dintre ultimele interviuri îşi mărturisea această profesiune de credinţă: „Filologul este Atlas, cel care poartă lumea culturii pe umerii săi. Umanismul nu este o fabrică de fum sau de fumuri, ci chezăşia statornică a nădejdii că omul şi omenirea mai au un viitor, un altul decât prăbuşirea în apocalipsă".

„Binevoitorul nostru cititor se va întreba, poate, cum de ne-am asumat curajul de a ne avânta într-o atât de temerară întreprindere, cum este aceea a unei noi traduceri a poemelor homerice, şi, mai cu seamă, a uneia dorite în hexametri. Vom mărturisi, prin urmare, deschis că am ajuns treptat să simţim această înclinare nu ca pe o îndrăzneală, ci ca pe o necesitate de neocolit: nimeni nu poate tăgădui faptul că orice lume civilizată, orice naţiune cultivată şi cu respect pentru sine are îndatorirea de a-şi regândi marii autori odată cu fiecare nouă generaţie şi de a-i traduce iarăşi, măcar tot la două generaţii, căutând să se apropie mereu mai mult de spiritul şi de expresia acestora.” (Dan SLUŞANSCHI)

„Cel care a cutezat să traducă poeme­le homerice, întrecându-se cu precedenta tălmăcire, a lui Murnu, unea cu o ştiinţă filologică temeinică şi subtilă darul înalt al poeziei. A avea, astfel, în limba lor Iliada şi Odysseia este, pentru români, un titlu de nobleţe.” (Andrei Pippidi)

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.