GLOBAL CASINO - Ștefan Frustok-Matei Economie 27,90 lei Mărește

GLOBAL CASINO - Ștefan Frustok-Matei

Ștefan Frustok-Matei

Celor calificaţi ca fiind doar nişte neînsemnaţi „analfabeţi financiari”, de către iniţiaţii în tainele complicatelor mecanisme financiare, am încercat să le explic cum stau de fapt lucrurile, că în realitate ele sunt mult mai simple decât par, sau decât vor unii să pară că sunt.

Autorul

Mai multe detalii

2018P

Nou

31,00 lei cu TVA

Nesăbuinţa şi lăcomia au făcut ca sistemul financiar, a cărui unică menire ar fi trebuit să fie slujirea cu devotament a economiei reale, să se transforme într-o adevărată industrie a banilor, să fie în acelaşi timp şi arbitru, şi jucător. Această metamorfoză a dat naştere unui mutant – capitalismul financiar. Nu a durat prea mult şi întregul sistem a început să se clatine, ca până la urmă să avem parte de cea mai mare criză economică din istorie. Guvernele s-au grăbit să sară în ajutorul sistemului bancar aflat în colaps, dar nu au reuşit să facă aproape nimic pentru economia reală, care se zbate în continuare să revină „pe creştere”. Criza ar fi fost un bun prilej pentru restructurarea din temelii a întregului sistem financiar mondial. Dar organismele internaţionale, mandatate de G20, grupul celor mai dezvoltate state ale lumii, să înfăptuiască reforma, ezită în adoptarea unor reglementări radicale, dând posibilitate băncilor să se întoarcă nestingherite la vechile obiceiuri care au condus la declanşarea crizei.

Autorul

AutorȘtefan Frustok-Matei
Anul publicării2016
Format140 x 200 mm
Nr. pagini328
ColecțiaEmblematic România
eBook2003-global-casino-tefan-frustok-matei-9786067481433.html
ID Hard Cover2003-global-casino-tefan-frustok-matei-9786067481433.html
ISBN978-606-748-143-3

Scrieţi un comentariu

GLOBAL CASINO - Ștefan Frustok-Matei

GLOBAL CASINO - Ștefan Frustok-Matei

Celor calificaţi ca fiind doar nişte neînsemnaţi „analfabeţi financiari”, de către iniţiaţii în tainele complicatelor mecanisme financiare, am încercat să le explic cum stau de fapt lucrurile, că în realitate ele sunt mult mai simple decât par, sau decât vor unii să pară că sunt.

Autorul

Scrieţi un comentariu

9 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: