Arhitectura japoneza veche - Octavian Simu
Octavian Simu
- Scrieţi un comentariu
Cartea oferă informații despre elementele arhitecturale vechi, tradiționale, încărcate de simboluri și de valente estetice specifice, vine în sprijinul celor care doresc să perceapă și să înțeleagă cum japonezii contemporani au asimilat creator valorile trecutului lor și le folosesc în mod firesc.
0751P
Nou
Fără îndoială, analiza, descrierea și poziționarea istorică a arhitecturii japoneze vechi poate apărea ca un fapt fără rezonanță deosebită astăzi dar, pentru noi, crescuți și educați în alte dimensiuni culturale, rămâne nevoia de a înțelege arhitectura japoneză actuală, extrem de performantă, or acest deziderat nu se poate împlini decât cunoscând elementele vechi, tradiționale, încărcate de simboluri și de valențe estetice care s-au strecurat, sau au fost asimilate cu bună știință de constructorii niponi de azi. Dincolo de aceasta, fenomenul mondializării care se extinde inevitabil, și la faptul de cultură, de artă, aduce în actualitate schimbul de valori, transfuzii reciproce de elemente estetice pe toate planurile, inclusiv în arhitectură. Să nu ne surprindă „descoperirea” vreunui detaliu foarte japonez într-o clădire din S.U.A., Franța sau România, acum sau în viitorul apropiat. În paginile ce urmează se va vorbi atât despre construcțiile imaginate și înălțate de japonezi în trecutul lor îndepărtat, unele înfrânte de timp, de conflicte armate, incendii sau seisme, cât și despre clădirile care au supraviețuit până în vremea noastră. Dincolo de continuitatea existentă între cele pierdute și cele păstrate, există momentele lor variabile conceptual, ca utilitate practică și ca trăire estetică, momente necesare a fi punctate pentru înțelegerea deplină a arhitecturii nipone vechi. Va fi o punte spre apropierea de ceea ce înseamnă arhitectura japoneză contemporană atât de strălucitoare. După depănarea aventurii arhitecturii japoneze vechi, se va încumeta probabil cineva, într-o altă carte, să ne ofere și tabloul celei de astăzi.
Autor | Octavian Simu |
Anul publicării | 2006 |
Format | 140 x 200 mm |
Nr. pagini | 296 |
Colecția | Spaţii imaginate |
eBook | 1424 |
ID Hard Cover | 1424 |
Gen | Arhitectura |
Limba | Romana |
Tip format | Fizic |
Subiect principal | Teoria arhitecturii |
Categorie | Arta si fotografie |
ISBN | 978-973-596-314-9 |